Să tâmpim poporul cu televizorul

Fără dubiu, televiziunea în România nu este deloc acelaşi fenomen care are loc în lumea civilizată. N-o să iau un exemplu acum pentru a face o comparaţie, dar cred că fiecare poate alege la întâmplare între televiziunile din Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie; de America nu mai zic, ca să nu închei articolul înainte de a-l începe. Nu ridic statuie nici unui sistem aplicat în străinătate (şi acolo se manipulează la greu), ci doar semnalez diferenţele de aplicare a libertăţii de exprimare.
De zile întregi urlă tele-vizuinile despre „jubileul de diamant” al Reginei Marii Britanii, o imbecilitate de denumire aplicată unei festivităţi cu amploare naţională în Marea Britanie. Aşa cum se ştie, „jubileul” are loc odată cu împlinirea a 50 de ani de la ceva, iar noţiuni fanteziste, cum ar fi unul „de diamant” nu s-au pomenit, cu atât mai puţin la împlinirea a 60 de ani de la înscăunarea Elizabetei a II-a (cum spun agramaţii de le iRealitatea). Sigur, televiziunile lor prezintă mai mult sau mai puţin ceremoniile ocazionate de această sărbătoare, dar tele-vizuinile noastre ce motiv au? În realitate, ele prezintă unui popor deloc cunoscător al acestei forme de guvernământ, avantajele şi fastul pe care le-ar putea prezenta ele, dacă şi în România ar fi o monarhie ca în Marea Britanie. Că românii ar trăi la fel de prost dacă nu renunţă la mâna întinsă către guvern, asta evita să mai spună. În subconştientul telespectatorului cu reflexe de copil ce n-a trecut cu lecturile de poveştile cu prinţese, zmei şi feţi-frumoşi se formează o imagine tocmai bună de exploatat de către Felix-varanul, mare „iubitor” de monarhie şi de regi ce pot fi controlaţi. În mod clar, „cartelul roşu” face paşi mici, dar siguri spre lovitura de stat pe care o pun la cale de ceva vreme. Ei aşteaptă doar să vină momentul în care preşedintele ţării, care va fi el, dar controlat de varan, îşi va da demisia, nu înainte de a promulga legile privind schimbarea formei de guvernământ în România. După demisie, o „emulaţie naţională” va aduce în fruntea statului un rege, de preferat Mihai, că e ramolit şi obedient; dacă el va muri, pe „ţeava” fostei Securităţi aşteaptă dosnicul prince Dudu, foarte amator de a juca profesionist rolul vieţii sale, cel de rege (chiar, cum i s-ar spune? Fireşte, „Duda Întâiul” şi va fi din start campion la număratul de ouă dacă va fi... "prins" de către Adi).
Românii foarte iubitori de pomeni electorale şi, în general, iubitori de tot ce se poate PRIMI fără muncă, invadaţi din toate părţile de recomandări care mai de care mai frumos ambalate vor reacţiona aşa cum spera şi Felix, dar şi „monarhistul” ilici. Însă până la reacţia previzibilă a populaţiei, puciştii au nevoie de altele şi sunt foarte încurcaţi de cu totul altele decât primele... Le trebuie o majoritate confortabilă în Parlament, una care să decidă schimbarea formei de guvernământ fără consultarea populaţiei şi trebuie să scape de un „bagaj” de ei creat, dar care acum îi încurca peste poate: Curtea Constituţională. Orice modificare adusă Constituţiei trebuie să treacă şi pe la Curte, iar judecătorii ce o compun nu pot să aprobe o asemenea modificare ce contravine art. 152 (1) – „Dispoziţiile prezenţei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”. Articolul respectiv este limpede şi orice jurist ştie ce înseamnă virgulă într-un text juridic: TOATE acele caracteristici esenţiale pentru o constituţie sunt simultan şi indivizibil protejate de revizuire. Altfel spus, dacă se schimbă o singură caracteristică  dintre cele enumerate în articolul din Constituţie, toate celelalte se vor anula. Nu poate să dispară de acolo formă de guvernământ republicana, fără ca asta să nu atragă după sine dispariţia juridică a independenţei sau a indivizibilităţii statului, ca să dau doar două exemple.
Desigur, dispariţia Curţii Constituţionale le-ar folosi de minune derbedeilor politici, iar ăsta este şi motivul pentru care liderii comunişti susţineau într-o vreme că este un organism care şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Nici măcar o eventuală cumpărare a tuturor judecătorilor nu le-ar folosi... Odată ce ei ar declara constituţionale modificările şi având în vedere că articolul este clar, orice aprobare dată de ei ar fi lovită de nulitate în faţa oricărui tribunal internaţional. Pentru a anula prevederile articolului „buclucaş” pe care ilici l-a cerut în mod expres pe vremea când era însetat de mandate, puciştii ar trebui să schimbe întreaga Constituţie, cu o alta, „monarhista”, o constituţie ce ar bate în cuie „monarhia parlamentară” şi în care Felix poate deveni şeful statului, de facto. Asta este cea mai proastă variantă pe care o pot avea în vedere derbedeii... Pentru a face o altă constituţie, ei ar fi obligaţi să o supună unui referendum naţional, ceea ce ar implica voinţa populară, iar asta deloc nu le convine; dacă doar aduc modificări de esenţa legii fundamentale, nimic nu-i poate obliga la o consultare a voinţei românilor. Şi uite-aşa, se culcă românii republicani şi se trezesc monarhişti... Dacă se „trezesc”, desigur...; unii nu s-au trezit nici după atâtea guverne comuniste, altfel nu s-ar pregăti să-i voteze iar...