"21-22 – ei au tras în noi şi acum în voi"

Motto: "Somnul raţiunii naţiunii naşte monştri!"

Am zis că nu mai scriu, dar nu mă pot abţine... Iată-ne după o perioadă îndelungată în care am tot încercat (noi, nu doar eu) să facem ce putem pentru ca viitorul să fie mai bun, măcar pentru copiii noştri. A fost o luptă dură şi inegală, în care cuvântul s-a opus bâtei, adevărul a avut de luptat cu minciuna şi cu ipocrizia, iar dreapta judecată a trebuit să combată înşelătoria şi făţărnicia neocomuniştilor. S-o recunoaştem, am reuşit prea puţin. Comuniştii, întâi ne-au împuşcat în „21-22” şi multe familii au rămas în doliu. Apoi, după doar 6 luni, am asistat la cele mai odioase manifestări de violenţă de la ocuparea Bucureştiului de către Armata Roşie şi până azi. Alte mii de familii au avut de ce plânge, alţi morţi şi răniţi, alte poziţii ale democraţiilor occidentale faţă de România. Opoziţia „anticomunistă” câştiga atunci 5-7% din electoratul minţit şi înşelat de gaşca lui ilici, „cârpa kaghebista”. Am spus-o şi o s-o mai spun până când romanii vor înţelege: comuniştii-bolşevici ai lui ilici i-au făcut pe amărâţi să rămână nişte amărâţi, pe pensionari să fie tot sărmani, aşa cum tot el îi făcuse prin creşterea necontrolată de preţuri, pe profesori să devină persoane fără legătură cu apostolatul meseriei lor, dar foarte interesaţi de jocurile politice prin care liderii lor au ajuns miliardari, iar pe „intelectuali” – pur şi simplu i-au cumpărat (adevăraţii intelectuali nu vor pactiza niciodată cu javrele prin extirparea „coloanei vertebrale”; au făcut-o doar cei cu coloana de melc, nişte viermi ce nu de azi scot capul la iveală, în numele „intelighenţiei”).

Au fost ani grei după „Revoluţie”, ani de privaţiuni pentru mulţi, pentru majoritatea dintre cei 87% care l-au votat pe ilici în Duminica Orbului. Le-a promis marea cu sarea, acoliţii lui – Luna de pe cer, jivinele mărunte (slugile lor) – un viitor luminos, în care „ei”, cei „conştienţi” nu vor fi nevoiţi decât să aibă un serviciu, nu să şi muncească acolo. „Fericirea viitorului luminos” s-a transformat imediat în „iadul” pe pământ, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să plece din ţara pentru a-şi câştiga un ban; cu salariile de-acasă ar fi fost condamnaţi, cu familii cu tot. Viitorul promis devenise din roz – gri, spre negru.

Au urmat alte alegeri, şi romanii n-au mai fost la fel de proşti. Încet, mult prea încet, fraţii mei au început să deschidă timid un ochi. Suna promiţător, dar la putere i-au adus tot pe comunişti, semn că un ochi deschis nu este suficient. Apoi, după ce Năstase atinsese culmile cele mai înalte ale abuzului, minciunii, furtului şi arogantei cinice, înfometaţii s-au decis să deschidă şi al doilea ochi. Din conştiinţa, mi-am zis eu... Ce fraier! De foame şi pentru că se săturaseră să tot aştepte ziua când vor munci ca-n Ghana, dar pe salarii ca-n Germania. De data asta nu le promisese nimeni lapte şi miere, ci doar că noul Preşedinte Băsescu îi va pune la treabă. Au crezut că e o figură de stil a „marinarului”, aşa că l-au votat. El s-a ţinut de cuvânt, dar ei, leneşii – nu; el le-a promis că dacă îl sprijină le va lăsa o ţară „că soarele de pe cer”, dacă şi ei vor înţelege şi vor lăsa „muieţi-s posmagii” şi vor pune osul la treabă. Ce a depins de Preşedinte, el a făcut, aşa cum fusese vorba, dar ei, românii sau prea mulţi dintre ei – au preferat să întoarcă spate viitorului, preferând trecutul. Culmea, au preferat chiar acel trecut pe care îl detestaseră cândva, iar acum se dovedesc încrezători în aceleaşi poveşti pe care comuniştii le-au tot spus fără ca nimic să devină realitate. Şi uite-aşa, romanii au închis întâi un ochi; de lene...

S-a împlinit luna de când „cartelul roşu” s-a instalat la putere şi deja abuzurile sunt la ordinea zilei, iar practicile lor – reinstalate cu şi mai mare virulenta. Le-au promis românilor salarii şi pensii; nu le dau decât exact ce le dădea şi MRU, poate chiar ceva mai puţin, dar leneşul are oroare de gândire... Acum el are spectacol... Vulgaritatea este în toată „splendoarea” sa etalată la tele-vizuini. Bădărănia, minciuna, josnicia şi ticăloşia sunt noile „legi” pe care le au romanii; restul de legi sunt doar vorbe pentru comunişti, vorbe şi subiecte de ironii „subţiri”, golăneşti şi bulevardiere. Dar românilor le place... Au ceva în ei, românii, ceva ludic, ceva obscen, îi excită la maxim ticăloşia şi abjecţia; unii le numesc „inteligenţa” şi „adaptabilitate”. Se gândesc ei la ziua de mâine? Îşi pun oare problema că suntem o ţară europeană într-o Europă în plină criză? Se uită ei la noii guvernanţi? Nu. Oaia se gândeşte că este mânata în transhumanţă? Fireşte, nu. Atunci nici românul nu se simte obligat să se gândească la ziua de mâine; are cine s-o facă, îşi zice el... Cine, întreb eu? Nimeni nu răspunde, dar undeva departe, de la Mărcuţa, „Iliuţa activu’” al lui Caragiale parcă zice: „Ponta”...

Mila mi-e de ăla care chiar crede că Ponta se gândeşte sau se va gândi la el. Pentru mine e cât se poate de clar că acest cercopitec al politicii româneşti n-are nici un fel de scrupule, în ticăloşia sa. L-aş sfătui pe acela care doar se simte tentat să-l creadă, să se gândească doar la un lucru: avea 16 ani şi-şi petrecea vacanţele la Paris, gratis; venea dintr-o familie sărmană, în care pe mamă o cheamă într-un fel, iar pe fiu – altfel, ca nume de familie. Dar să te ferească Dumnezeu de sărmanul care a parvenit un pic: va face totul pentru a ajunge „mare” şi nici o ticăloşie sau chiar crimă nu i se va părea prea mult ca să-şi atingă ţelul. După 16 ani a deposedat-o pe Nadia Pandrea, cea care îi suporta orgiile la Paris, de vila de la Buşteni. Dar a văzut cineva vila trecută în declaraţia de avere? Asta nu e o încălcare gravă a legii? Ba da. L-a întrebat vreun politician, chiar dintre cei care merg frecvent la Paris, ce e cu vilă aia? Nu. De ce? Nu ştiu, dar m-aş prinde că Vasile ştie ceva; dacă va şi spune, asta nu mai ştiu...

Mă mai întreb un singur lucru: leneş sau nu, implicat în politică sau nu, românul vede ce i se pregăteşte? Vede că în plină criză, acelaşi Ponta mai face un credit la FMI, după doar o lună de guvernare? La ce-i trebuie el? Simplu: ca să treacă la desăvârşirea loviturii de stat comuniste, îndepărtarea preşedintelui ales prin vot popular. Vor asta românii? Cine ar putea să răspundă clar?! Pentru asta democraţia a stabilit alegeri periodice, pentru a corecta ceea ce majoritatea consideră că trebuie corectat, nu pentru ca o şleahtă imundă să se joace de-a statul şi de-a poporul. Cum să dai tu, românul meu, încredere unor lighioane care îţi dovedesc indubitabil că sunt interesaţi doar de putere, fără să le pese vreun moment de tine?! S-a tot spus că „românii sunt deştepţi”... Fiecare zi mă face să cred că nu e deloc aşa. Dacă samavolniciile bolşevice ale „cartelului roşu” le-ar fi tras un semnal de alarmă, românii ar fi trebuit să iasă în stradă cu zecile de mii şi să protesteze, dacă să schimbe „guvernul puşcăriabililor” era prea mult... Dar nu, românul e complicele mut al infractorilor politici. El îşi spune „stai să vedem ce fac”... Teamă mi-e că n-o să mai ai timp să vezi altceva decât asfaltul, fratele meu! Dacă nu deschizi ochii azi, mâine va fi târziu s-o mai faci, iar soarta ta va fi aceeaşi din anii ´90, cu singura diferenţă: că azi e criza mondială. Jivinele se vor instala la putere cu bâtele, falsurile şi minciunile pe care azi şi mâine le folosesc, fapte pe care tu le laşi nesancţionate şi apoi vor urma anii de regret până prin 2020, dacă e să ne luăm după ce şi-au propus comuniştii. Crezi că votul tău din iarnă va schimba puterea? Iartă-mă, dar eşti un închipuit... Ţi s-a părut că nu ai libertate? Lasă-i să fure puterea, şi-atunci să te ţii „libertate”... Crezi că n-a fost democraţie? Nu-i nimic, de-aia există „guru” ilici, ca să-ţi arate încă o dată cum e „democraţia originală”... Băsescu e „dictator”? Ai răbdare, românul meu, şi-ţi arată el Ponta cum e un „despot luminat” (el nu ştie, că-i un derbedeu, dar nu-ţi face griji, ilici îl învaţă). Din „peisajul” ăsta parcă lipseşte ceva: un alt cercopitec, unul care-şi bolovăneşte ochii şi declamă în stilul lui Torquemada, cum a făcut-o şi în Duminica Orbului: „Fraţilor, avem nevoie de linişte!”. Şi o tăcere de mormânt s-a aşternut atunci peste România. Acum ce vrei, românul meu?