De ce suntem o turmă

Nicolae Iorga spunea că românii sunt foarte inteligenţi şi inventivi, muncitori, dar fiecare dintre ei se crede buricul pământului, motiv pentru care organismul social funcţionează ca o turmă. Poate este aşa sau nu, cert este că mereu comuniştii aşa i-au considerat pe români: o turmă bună doar să fie manipulată. În istoria noastră recentă, nu mereu ne-am meritat această apreciere. Mă gândesc la cei care au ieşit şi au făcut adevărata Revoluţie, cea care apoi a fost deturnată tot de către comunişti, mă gândesc la cei care au făcut „fenomenul Piaţa Universităţii”, fenomen suguşat de ilici prin mineriada din iunie 1990, mă gândesc la toţi cei care au avut curajul să se opună unor regimuri autoritare şi/sau despotice (guvernele iliesciene) şi au demonstrat împotriva reinstalării comunismului. Din păcate, ei au fost puţini în raport cu populaţia ţării şi, uneori, aceasta a fost chiar împotriva lor („IMGB face ordine”).

Trecerea timpului a arătat că bolşevicii rămân bolşevici până la moarte şi mai fac şi prozeliţi din rândurile pegrei „muncitoreşti”. Românii n-au fost până acum la înălţimea pretenţiilor pe care ei le au şi s-au plasat singuri mult sub nivelul altor popoare, mai slab dotate intelectual, dar care ştiu că organizarea corectă şi eficienţa sunt cheile evoluţiei. Nu, românii nu sunt deloc mai proşti decât olandezii sau belgienii, ba din contră. Dar ceea ce ei au, iar noi nu cred că vom avea vreodată, este respectul faţă de democraţie, faţă de instituţiile statului, faţă de ţara lor şi faţă de ierarhia socială reieşită din mecanismele democratice.

Ceea ce fac bolşevicii azi este să incite prostimea la anarhie. Anarhia este o democraţie în care nu sunt respectate şi recunoascute autorităţile statului. Ceea ce azi se petrece în Parlament este doar primul act al unei lovituri de stat care se doreşte să înlocuiască voinţa populară democratic exprimată cu anarhia, atât de mult iubită de bolşevici de-a lungul istoriei lor. Anarhia s-a instalat în Germania (Republica de la Weimar) prin forţa loviturii de stat, la fel au procedat şi ungurii lui Bela Khun, la fel şi ruşii bolşevici mai târziu şi tot aşa procedează şi neo-bolsevicii români.

Am atras deseori atenţia că a accepta să discuţi despre o posibilă suspendare a lui Traian Băsescu în absenţa unei grave abateri pe care Preşedintele s-o fi comis, este tot atât de periculos ca şi gravul atentat la siguranţa Statului pe care comuniştii l-au comis în momentul în care au lansat posibilitatea suspendării. Asta îmi aminteşte de replica unui jurist care sancţiona un salariat complet nemotivat: „dacă e nevoie, putem găsi şi un motiv”; era în vremea guvernului Năstase.

Cu toate că suntem un popor cam prea orgolios, românilor le lipseşte complet mândria de a cere să i se respecte voinţa clar exprimată. Poporul a ales să nu se aplice suspendarea Preşedintelui votată de aceeaşi clică de derbedei (2007), dar n-am văzut pe cineva să iasă şi să ceară sancţionarea celor care au hotărât aşa ceva în pofida rezoluţiei Curţii Constituţionale. A decis populaţia parlament unicameral şi 300 de parlamentari, noua putere comunistă a votat invers, iar populaţia nu numai că n-a ieşit în stradă, dar i-a mai şi votat covârşitor. Exemple de lipsa de reacţie sunt multe...

Acum vin şi eu şi spun: meriţi, popor roman să porţi imaginea pe care doar tu o ai despre tine. Nici o scuză nu poate exista atunci când vorbim despre ţara şi despre instituţiile sale legal constituite. Poporul român şi-a ales drumul său, Europa – pe al său; unii au ales democraţia, civilizaţia şi demnitatea (europenii), alţii – ca popor vegetativ ce este – drumul său târâş prin istoria prezentului. Nici intelectualii nu vor fi scutiţi de vină; dacă ei se vor mulţumi să ducă o luptă de orgolii în loc să-şi asume rolul lor istoric de conducător real al poporului, victoria bolşevicilor nu se va lăsa aşteptată. După această victorie, nici intelectualii şi nici populaţia nu-şi vor găsi rostul unei opoziţii după ce le-au dat girul, fie prin tăcere, fie prin nepăsare.