„Lasaţi Roşia gogonată”

Casa lui Avram Iancu

Simplu şi mobilizator. Reclame şocante şi, găsesc eu – inutile însoţesc mesajul peste tot. S-o salvăm, dar de ce anume şi, mai ales, de cine? Ce este de salvat la Roşia Montană? De curiozitate, am mers pe site-ul (principal, înţeleg eu) care face promovarea mesajului. Am căutat să aflu de-acolo ce anume trebuie salvat sau care sunt argumentele în favoarea sloganului. Am găsit generalităţi şi intenţii insuficient conturate, dar ceva concret ce trebuie salvat – nu.

Încerc să înţeleg reclamele violente de la tv. O doamnă îşi rupe urechile în semn de sacrificiu personal pentru a salva Roşia. Un coleg al doamnei îşi smulge dinţii de aur cu cleştele şi mă aştept să văd şi un vampir ce-şi dă hrana pentru că Roşia să rămână gogonea. În zonă, oamenii sunt mai aşezaţi. Unii şi-au vândut proprietăţile de câteva mii de lei pe câteva zeci de mii de euro şi au plecat, alţii – doar le-au vândut, că tot în casele respective locuiesc. Câţiva au rămas şi au refuzat să vândă, nici lor nefiindu-le foarte clar de ce. Acesta este peisajul social la Roşia Montană. Lor li se adăugă câteva sute de muncitori, majoritatea veniţi din alte colţuri ale Apusenilor ca angajaţi ai RMGC (Roşia Montană Gold Corporation).

În trecutul foarte apropiat, Roşia Montană a fost (poate încă mai e) o foarte importantă sursă de venit pentru o întreagă pletoră de scribălăi de partid comunist, dar şi pentru academicieni dedaţi cu încălcarea flagrantă a legilor elementare. Toţi aceştia au elaborat câte ceva: unii – programe de „salvare” şi demonstraţii de susţinere; erau în opoziţie doar... Ceilalţi şi-au vândut stiloul într-un mod mult mai profitabil: şi partidului, dar şi finanţatorilor de la RMGC; cu partidul făceau politica partidului rusofil, cu finanţatorii – elaborau cărţi în care nu vorbeau despre exploatarea de la Roşia Montană, ci despre situl arheologic aflat la câţiva kilometri buni de perimetrul minier. Cum nu imaginaţia le lipseşte, marii „apărători” ai istoriei şi vajnicii „ecologişti” au fătat proiecte: cca. 113 proiecte cu subiecte foarte variate, toate urmând a fi finanţate ori de la buget, ori de către RMGC.

Între ele, proiectul „Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO” este cel mai cunoscut. Oficialii UNESCO au rămas interzişi de obrăznicia românilor de a propune includerea în Patrimoniul Universal... a caselor de la Roşia Montană, case pe care s-au şi grăbit să le declare „monumente” înscrise oficial în lista Monumentelor de importanţă naţională. Respectivele locuinţe au fost construite într-o perioadă incertă cuprinsă între 1875 şi 1925 (atestare de 50 de ani in vremurile moderne?). Alte „merite” pentru a intra pe lista monumentelor, casele de la Roşia Montană n-au. Ca vechime, ele sunt departe de a însemna ceva, iar ca arhitectură... nici atât; nici măcar nu se poate vorbi despre o arhitectură tradiţională. Situl arheologic nu reprezintă nici el ceva susceptibil a fi inclus în Patrimoniul UNESCO, simplul fapt că acolo a fost o aşezare romana neînsemnând mare lucru. Descoperite începând cu 1865, tăbliţele romane cerate găsite in minele de la Roşia Montană i-au făcut pe unii să creadă că vor putea propune ca şi exploatările miniere să fie incluse în UNESCO. Cu toată vechimea caselor, ele sunt departe de a însemna ceva dacă ne gândim că primele semne ale ocupaţiei romane se pot vedea în altă parte, pe malul Mureşului, nu departe de Deva, loc unde legiunea Gemina a construit primul castru roman de dincolo de munţi. Ca exploatare auriferă, Roşia Montană nu e cea mai veche, mult înaintea ei fiind atestată cea de la Fizeş (n-ati auzit de localitate? Nici comuniştii...), din perioada ante-daco-getică (sec. V-III i.Ch.). Tăbliţele cerate nu sunt nici ele ceva spectaculos (doar nişte chitanţe şi înţelegeri civile între părţi), similare cu acelea găsite la Pompei, care Pompei n-a intrat în Patrimoniul UNESCO pentru acele tăbliţe ce pot fi întâlnite în tot spaţiul roman. Aşadar, refuzul organismului internaţional a fost pe deplin justificat; n-a lipsit nici recomandarea voalată de a ne face ordine în idei şi să motivăm clar o propunere similară ulterioară.

Dacă istoric nu au nimic de salvat pentru că nimeni nu ameninţa monumentele/ „monumentele”, atunci poate că măcar natura vor s-o salveze... Aş! Munţii Apuseni, în integralitatea lor reprezintă un obiectiv ce poate fi uşor declarat ca rezervaţie naturală de prim rang, la fel ca Retezat sau Parâng, dar ecologiştilor de conjunctură nu le pasă de asta. Nu avem ce salva cu adevărat în Apuseni? Cum să nu??? Avem ce proteja? Desigur, da! Dar de înscris în Patrimoniul UNESCO avem ceva în zonă? Enorm! Am spus-o şi o s-o mai spun: Muzeul Aurului din Brad este un unicat mondial pe cale de dispariţie sau dezintegrare. În timpul ăsta, comuniştii au creat un alt muzeu al aurului la Roşia Montană, o caricatură lipsită de valoare comparativ cu bogăţia incredibilă a Muzeului de la Brad. A încercat cineva să includă în UNESCO gheţarul de la Scărişoara, a cărui unicitate n-are rost s-o mai discutăm? Nu. Dar arhitectura tradiţională, cum ar fi casa în care s-a născut Avram Iancu? Nu, deloc. Dar virşli, acei formidabili cârnaţi tradiţionali de la Brad, veritabil tezaur culinar românesc? Majoritatea românilor nici nu ştiu ce sunt aia, dar să-i mai promoveze cineva aşa cum se cade... Să recunoaştem, doar festivalul virşlilor de la Hunedoara(!) nu e deloc deajuns, chiar dacă e un mic pas înainte. Despre natura unică din Apuseni, despre Valea Mureşului, depre Valea Ariesului etc. nu mai zic nimic pentru că n-am destule cuvinte pentru a descrie peisajele de basm pe care doar acolo le întâlneşti. Şi când ai toate astea nepromovate, dar şi multe altele în plus, te apuci să promovezi „salvarea” Roşiei Montane din considerente politico-financiare?

Cineva poate spune că exploatarea cu cianuri a zăcămintelor aurifere poate provoca un dezastru ecologic în caz de accident. Posibil, dar asta e doar în cazul în care măsurile de securitate nu sunt respectate. N-au fost ele respectate nici la Baia Mare, iar dezastrul s-a produs. Mediatizarea a fost minimă pentru că acolo era un important fief psd, locul unde s-au tot spălat banii clienţilor politici. Atât de mult au fost interesaţi de spălarea banilor, încât, pe lângă dezastrul ecologic, România a pierdut, odată cu accidentul de la Baia Mare şi dreptul de a mai face lingouri de aur cu valoare internaţională; desigur, dreptul pierdut n-a fost din cauza accidentului, ci a manevrelor comuniste care au dus la falimentul companiei. Dar dacă un guvern responsabil (nu ăsta de acum, că Ponta e capabil să copieze prost şi asta) ar impune nişte măsuri draconice de siguranţă concesionarului, atunci riscul de accident s-ar reduce până aproape de zero. Nu, Greblă nu vrea salvarea Roşiei Montane, am mai spus-o. Cea mai bună dovadă că aşa este, e că imediat ce comuniştii au pus iar şaua pe România, activitatea greblei în domeniul „salvării” a încetat brusc. Acum ei se pregătesc s-o „salveze”... la ruşi. Iar pentru asta n-au nevoie de tam-tam şi nici de publicitate televizată.