Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

13 iun. 2012

Lovitura de stat parlamentară


În aparenţă, un parlament este un garant al democraţiei într-un stat democratic. Dar şi monarhia constituţională este un sistem care garantează acelaşi lucru şi tot într-un stat unde valorile democraţiei sunt acceptate şi aplicate. Cu toate acestea, România a trăit experienţa dictaturii carliste atunci când Carol al II-lea a decis, legea îi permitea artificiul, să dea o lovitură de stat de tip socialist-fascist. Peste noapte a schimbat constituţia, a desfiinţat partidele politice scoţându-le în afara legii, a înfiinţat propriul său partid şi a instituit cenzura presei. Cultul personalităţii a devenit obligatoriu (nu Ceauşescu a inventat asta în istoria României), iar regele s-a implicat până la nivelul organizării elevilor din şcoli în „străjeri” fideli monarhului. Acesta a fost începutul sfârşitului democraţiei la noi. Carol şi-a exercitat dictatura doar trei ani, dar începutul fusese făcut, războiul ce izbucnise cu doi ani înainte de abdicarea sa făcând imposibilă viaţa democratică normală în timp de pace.

Urmând modelul fascist al lui Carol al II-lea, actualul parlament roşu al ţării marchează în fiecare zi câte un punct periculos ce duce, dacă n-a dus deja, către o dictatură parlamentară în cel mai adevărat sens al cuvântului. Atrăgeam atenţia (aici) că fiecare decizie din ultimele zile pe care Parlamentul o ia duce la disoluţia democraţiei în România. Nu mai spun că au ajuns în halul de a contesta propriile lor decizii anterioare, ci doar că s-a ajuns ca Parlamentul să fie învestit cu toate atribuţiile celorlalte instituţii ale statului. Deja nu mai putem vorbi despre separaţia, elementară în orice democraţie, a puterilor în stat. Conform lor, totul acum este dat peste cap, nici una dintre instituţiile fundamentale ale statului nu mai pot funcţiona conform Constituţiei, Constituţia însăşi a devenit, vorbă lui Hitler, „un petic de hârtie”. Fără teama de a greşi, pot să spun că azi avem un parlament fascist, unul care dă legile după bunul plac, sfidând cele mai elementare principii ale democraţiei şi, culmea, nici măcar nu se mai ascund; o fac pe faţă. Românii asistă impasibili la asasinarea democraţiei de către partidul unic (aici), dar aşteaptă ca Preşedintele să se lupte pentru apărarea valorilor democratice greu cucerite de la acelaşi partid unic. E suficient?

Preşedintele a arătat fără putinţă de îndoială că pe plan european, nici Parlamentul şi nici „guvernul puşcariabililor” n-au făcut ceea ce alte instituţii similare din alte ţări au făcut cu asupra de măsură, iar întrebarea care se naşte de aici este „De ce?”. Pur şi simplu, rusofilii detesta Uniunea Europeană şi fac tot ce pot pentru ca România să fie exclusă din ea. Nu, n-o fac pe faţă, deschis, ci subteran, aşa cum îşi duc şi politica lor anarhică. Nu vor să scoată ei România din UE, ci vor ca ţara să fie exclusă, ei să prezinte populaţiei varianta lor mincinoasă asupra acestei probleme şi, eventual, populaţia să voteze ieşirea din actuala construcţie europeană. Altă explicaţie pentru care îşi manifesta dezinteresul total faţă de structurile europene nu reuşesc să găsesc.

Dictatura pusă la cale este cât se poate de limpede: hotărârile Parlamentului nu vor mai fi trecute pe la Curtea Constituţională, aceasta nu-şi va da avizul de constituţionalitate, legile nu vor mai avea valoare juridică, dar ei vor impune totuşi aplicarea lor. Aceasta este cea mai clară manifestare a dictaturii. Urmează pe rând deposedarea Preşedintelui de atribuţiile constituţionale prin şmecherii golăneşti de tipul declaraţiei „adoptate” ieri, Traian Băsescu nu va accepta o asemenea călcare în picioare a Legii fundamentale, după care va urma suspendarea samavolnică a acestuia. Bine, dar aşa se va ajunge la referendum... Populaţia va accepta această definitivă lovitura aplicată democraţiei? Dacă da, atunci România îşi merită soarta... Dacă democraţia lui Ceauşescu le-a plăcut, atunci să le placă şi dictatura urmaşilor lui politici. Teamă mi-e că dacă o dată am avut şansa de a ne construi democraţia după 45 de ani de comunism, o a doua ocazie nu va mai veni prea curând; poate peste 45 de ani...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu