Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

27 mar. 2012

Interviu cu Herodot


Citindu-l pe Herodot am realizat ca el n-a descris doar ceea ce a vazut in mod direct, ci si din auzite. Asa se poate explica plasarea alfluentilor Dunarii din sudul Romaniei de azi intr-o ordine gresita si in locatii geografice fara legatura cu amplasamentul real. Astfel, Muresul este corect descris ca izvoare si  varsare, dar Argesul, Oltul sunt plasate intre Prut si Nistru. La fel stau lucrurile cand vorbeste despre teritoriile de la nordul Dunarii… Spune ca zona este complet lipsita de vegetatie (iar noi stim prea bine contrariul) si ca scitii faceau focul cu… oase. Asadar, nu toate informatiile provenite din sursa Herodot sunt demne de increderea. O posibilitate ar fi ca ilustrul calator sa fi vizitat doar regiunea muntilor Haemus si cea de la sudul Dunarii, despre restul scriind din povestite. Informatiile sale despre asezarea si intinderea triburilor sunt la fel de imprecise. Dintr-o parte a scrierilor sale stim ca getii si dacii sunt triburi surori, dar nu sunt unul si acelasi trib. Ca asezare a lor, getii ar fi fost in sudul Dobrogei, iar dacii – undeva in regiunea Bucurestiului de azi. In acelasi timp, despre zona ulterior ocupata de romani, parte din Ardealul de azi, referirile sunt putine si vorbesc doar despre populatia/triburile ce locuiau acolo, agatarsii. Descrierea modului de viata pe care agatarsii il aveau este sarac si, pe undeva, straniu. Ne spune ca iubeau bijuteriile, mai ales barbatii (ceea ce poate fi real, stiut fiind ca in traditia poporului roman exista inelul ca podoaba masculina) si ca ieseau in evidenta prin coafuri neobisnuite. Asta ar avea o baza, stiut fiind ca motii isi trag numele de la o coafura mai speciala, o coada impletita si stransa ca intr-un mic coc pe o parte. Coafura nu se mai pastreaza azi, dar batranii inca o aveau la inceputul sec. XX. Mai multe, Herodot nu ne spune, pentru ca informatia ca agatarsii isi puneau femeile la comun mi se pare neserioasa. Cat despre Carpati, Herodot nu sufla o vorba ; nici nu pare sa stie ca exista, ceea ce atesta ca el n-a trecut Dunarea. De altfel, el a mai fost intr-o situatie asemanatoare cand le-a povestit tinerilor invatacei despre piramidele egiptene ; nu le vazuse, dar le-a spus ca ele sunt… rotunde.

Asadar, putem accepta ca fiind corecte informatiile generale referitoare la sciti, tracii de la nord si sud de Dunare, caracteristicile lor, obiceiurile si descrierile. General vorbind, teritoriul de azi al Romaniei se impartea in doua : in jumatatea sudica – scitii, in cea nordica – agatarsii. Scitii sunt considerati azi ca fiind doar inruditi cu dacii/getii, dar nici intr-un caz ca fiind stramosii nostril de la sud de Carpati. Ceea ce putem accepta ca informatie este absenta totala a caselor, despre care relateaza Herodot ; tot el spune ca invincibilitatea scititlor in fata persanilor era datorata mobilitatii lor permanente, ceea ce i-a impiedicat pe persani sa-i gaseasca. Se spunea ca scitii locuiau in niste carute, ceea ce le permitea sa se deplaseze continuu, dar mi se pare greu de acceptat ; popor sedentar, nu migrator, scitii aveau locuinte, foarte probabil acele bordeie sapate in pamant care s-au pastrat si ele pana cel putin in anii ’30. Aceasta poate sa fie o explicatie veridica pentru a motiva imposibilitatea persanilor de a-i gasi pe sciti. O alta caracteristica a scitilor si pe care o regasim reeditata de-a lungul istoriei noastre era parjolirea lanurilor in calea invadatorilor si otravirea apelor. Darius a avut ocazia sa se confrunte cu iarna romaneasca, dar si cu absenta totala a proviziilor si a apei. Finalul confruntarii dintre persanii invadatori si sciti a avut loc in conditii avantajoase pentru localnici, iar Darius a fost nevoit sa marcheze daca nu o infrangere militara, macar o campanie dezastruoasa, daca ne gandim cati soldati spune Herodot ca a pierdut din cauza malnutritiei si lipsei de apa. Asadar, Darius « cel venit sa ceara pamant si apa » nu cu dacii s-a confruntat, ci cu scitii. Tot ei i-au trimis celebra sarada : o broasca, o pasare, un soarece si o sageata, Desi interpretarea lui Darius a fost optimista, dar neadevarata, un apropiat al lui a interpretat corect mesajul : « daca nu va veti transforma in broaste si sa va bagati in apa, in pasari – pentru a va pierde in inaltul cerului sau in soareci ca sa intrati sub pamant, atunci nu veti scapa de sagetile noastre », mesaj dovedit ulterior ca fiind corect interpretat astfel.

Istoria noastra oficiala este parcimonioasa. Retine ca fiind real doar ceea ce convine din varii puncte de vedere. Astfel, se prezuma ca dacii si getii sunt sinonime si se extinde aria lor de raspandire in tot spatiul romanesc, si chiar dincolo de el. Aceasta presupune o ignorare paguboasa a celorlalte triburi surori si o deformare a istoriei. Stim ca in sudul Moldovei erau asezati carpii si ca siginii ocupau Oltenia de azi si pana la sud de Belgrad (cel putin) pe coasta Dalmatiei, in sud, iar in nord pana in zona Aradului si Panonia. Hyperboreenii, poporul din nord, este inca neclar unde erau plasati, multe surse indicand nordul tarii noastre si pana in Ucraina de azi, altele – in nordul extrem al continentului, ceea ce este nesigur ; la fel de imprecisa este localizarea bessilor. Inca neexplicata ramane posibilitatea ca micul trib dacic sa fi migrat spre nord in asa masura incat sa fi ocupat integral teritoriul agatarsilor. Asta ar fi insemnat ca tribul, desi cu un teritoriu initial redus, era destul de numeros ca populatie, dar ramane neclar cum ar fi putut ei ocupa un teritoriu pe care scitii, mult mai numerosi si cu o vasta experienta de lupta s-au temut s-o faca ; nici macar nu au avut curajul sa tranziteze teritoriul agatarsilor, chiar daca se refugiau din calea persanilor, asa ca au preferat sa se ascunda in teritoriul ce le apartinea, decat sa dea piept cu fratii lor, inflexibilii agatarsi.  

Ca o observatie pe care si azi o poate face oricine, in Ardeal (mai cu seama la nord de Carpatii Meridionali si in Apuseni) si in Bucovina (de la Piatra Neamt in sus, dar si in Moldova de peste Prut) o caracteristica fizica o reprezinta ochii albastri, parul blond sau rosu, iar in vorbire intalnim acelasi accent si in Tara Motilor, dar si in zona Sucevei. Spre deosebire de jumatatea nordica a tarii, jumatatea sudica are caracteristici complet diferite. Fizic, cei originari din Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei au caracteristica pielea inchisa la culoare pana la neagra, dar diferita de coloratura altor popoare venite de aiurea. Ei au ochii caprui pana la negri si pometi caracteristici, par castaniu pana la negru, de multe ori cret. Dar despre acest subiect voi reveni mai incolo…

Istoricii accepta ca mineritul aurifer la noi a fost inceput de catre agatarsi, cei care ajunsesera la un nivel de virtuozitate in prelucrarea aurului, lucru confirmat si de exporturile de produse finite catre popoarele nordice, dar si de legaturile lor cu fenicienii, ei insisi metalurgi cunoscuti, dar si comercianti vestiti. Printre motivele exportate si adoptate de catre importatori se numara si spirala ca semn al infinitului, motiv arian/indo-european ajuns in peninsula Scandinava intai prin intermediul comertului cu aur. Aceasta ocupatie a agatarsilor este confirmata, intr-un fel, si de catre Herodot, dar si prin descoperirile arheologice ale timpurilor moderne (in mina de aur de la Fizes, jud. Hunedoara a fost gasita o moneda de aur de 20g datand din vremea agatarsilor – inainte de sec. III - II i.Ch.). Acestea fiind zise, ramane nerealista paternitatea atribuita tezaurului de la Pietroasele… Ea ar putea totusi sa stea in picioare daca admitem si noi (popoarele germanice moderne au facut-o deja) ca intre geti si goti este vorba doar despre o transliteratie, altfel ele fiind unul si acelasi popor de baza, cu ramurile sale de est (ostrogotii) si de vest (vizigotii). In Evul Mediu, mai multe lexicoane si lucrari de specialitate atribuie autohtonilor din Romania de azi intemeierea de asezari din Britania, Iberia, Balcani, Grecia, Ungaria etc. Siginii erau un trib tracic despre care nu s-a vorbit prea mult, dar ei au dat primul nume al orasului Belgrad, Sigindunum/Singindunum, dar si orasul Szeged isi trage numele de la ei si la fel se intampla si cu un oras din Romania, Sighisoara, fost Singidava (dupa Ptolemeu si unele lexicoane, dar si Segethusa – dupa altele ; in epoca lexicoanelor, numele orasului era Segeswar); Sighet din Romania are aceeasi origine a numelui. Orase ce-si trag numele de la ei intalnim si in Spania (Segeda – doua orase in Castilia si respectiv in fosta Hispania Baetica, dar si Singilia in sudul extrem al Spaniei), in vechea Galia (Segedunum Rutenorum) si in Britania (Segedunum/Segedinum, in Northumberland, NE Angliei la granita cu Scotia). Care era numitorul comun al acestor localitati ? Istoricii romani accepta ca dupa cucerirea romana zona Apusenilor a beneficiat de niste colonisti dalmati posesori ai unei tehnici mult mai simple de extragere a aurului. Daca extindem aria raspandirii siginilor pe care ii putem considera ca fiind deplasati de catre romani in regiunile unde si-au lasat urmele onomastice asupra localitatilor, vedem ca exceptie facand Serbia si Ungaria de azi unde chiar locuiau, celelalte regiuni aveau importante zacaminte de aur si argint sau exploatari ale altor metale ; este cazul Hispaniei, Britaniei, Galiei, dar si al zonei Sighisoara.

Despre daci si/sau geti s-a tot vorbit uneori cam dupa ureche, dupa parerea mea. Ceea ce nu s-a spus este, cred eu, mai important ; stim cu totii inscriptia gasita pe un vas de bucatarie « Decebalvs per Scorillo », dar traducerea ei imi pare hazardata. De ce ar insemna « Decebal, fiul lui Scorillo » ? Intai, de ce un vas de bucatarie ar fi demn de o inscriptie regala ? Apoi, « per » poate insemna la fel de bine « p(at)er », caz in care Decebal ar fi tatal si nu fiul lui Scorillo. Dar aceste nume sunt ele neaparat ale ilustrului rege dac si al tatalui sau, sau pot fi foarte bine niste nume des uzitate ? In epoca, in cultura cartagineza erau nume celebre ca sonoritate (Hanibal, Hasdrubal, Hamilcar, Magon) dar care erau purtate si de persoane ce nu s-au remarcat prin cine stie ce fapte ; Hasdrubal era si ginerele lui Hamilcar, dar si un frate al lui Hanibal se numea tot asa, dar si un altul, mai tarziu, care n-avea legatura cu familia Barca si la fel Magon – un ilustru agronom, dar si, mai tarziu, un general si navigator cartaginez. Revenind la Decebal, « per » poate semnifica si altceva : « pentru », ceea ce ar insemna ca vasul a fost facut de catre un olar, Decebalus, pentru bucataria unui Scorillo. Daca acceptam zicerea lui Herodot, cum ca tracii detestau scrisul si nu-l cunosteau (nici macar in sensul unei scrieri proprii), inscriptia poate data dintr-o epoca ulterioara cuceririi Sarmi-Segetuzei (si aici radacina Sege/Sigi) de catre romani, de unde si sufixul roman aplicat numelui traco-dac. Daca dorim sa plasam inscriptia in timpul vietii lui Decebal, trebuie sa avem in vedere si alte detalii, cum ar fi : contactele dintre autohtoni si diversele triburi grecesti erau mult mai apropiate decat cele cu romanii sau latinii, dovada si inscriptia de pe colanul apartinand tezaurului de la Pietroasele, tezaur ulterior, se pare, sec. III d.Ch., iar alfabetul « latin » s-a nascut relativ tarziu din combinarea alfabetului feniciano-libico-punic cu alfabetele grecesti in Sardinia, asadar fara vreo legatura cu traco-dacii care au avut o identitate proprie bine stabilita. Stiu ca se vorbeste azi despre tablitele de la Tartaria ca fiind mai vechi decat scrierea de la Ugarit, dar si aici se face o confuzie : la Ugarit a fost descoperit un alfabet, nu o scriere, primul alfabet consonantic cunoscut. Scrieri hieroglifice sau cuneiforme existau si chiar extrem de vechi, in Egipt, China sau Mesopotamia, asa ca putem considera (daca se doreste neaparat) ca si Tartaria se numara printre marile civilizatii ce foloseau ideograme.

Multe sunt omisiunile si inadvertentele referitoare la istoria noastra veche si voi reveni asupra lor mai amanuntit. As vrea sa ridic, totusi, cateva semne de intrebare referitoare la o alta parte de istorie la fel de neclara. De ce Pontul Euxin s-a transformat in Marea Neagra si de ce ? De ce negrul este culoarea care intervine atat de des in istoria si cultura Munteniei/Valahiei ? Ceramica de la Cucuteni are figurine cu siluete ce amintesc de niste trasaturi negroide, daca nu chiar negre, iar la Hamangia sau Marginea ceramica este neagra. Legenda Tarii Romanesti pleaca de la Negru Voda, prima stema a Valahiei infatisa trei capete de negri, iar a doua – doua siluete negroide in pozitie dorsala (foto). Abia apoi apare stema cu un corb (pasare neagra), simbol utilizat si de Iancu de Hunedoara mai tarziu, dar si de catre Basarabi, inaintea lui. De ce corbul a fost preferat ca simbol heraldic, facand sa cada in uitare multa vreme vulturul roman ? Ce cautau negrii in Valahia ? Dar numele de Basarab de unde vine ? Initial, Basarabia, nume ce se extinsese asupra Valahiei si doar mai apoi, in timpul lui Mircea cel Batran se reduce la teritoriul de la nord de Marea Neagra, intre mare si Republica Moldova de azi. « Bessarabia », numele initial, ma duce cu gandul la Arabia, cum mentioneaza numeroase surse din Evul Mediu si cum o spune si Cantul Niebelungilor – « Arabia pontica » sau « Arabia cealalta ». Sa aiba vreo legatura « Bess » cu tribul bessilor, cel despre care stim atat de putine ? Au sau nu legatura bessi-traci cu libienii, avand in vedere ca numele de familie al dinastiei de imparati ai Romei, Severii era Bassianus, ei insisi fiind cu caracteristici semi-negroide si cu parul cret ? Ceramica de Horezu o intalnim si in Ifriquia folosind aceleasi motive, tot asa cum scoartele oltenesti le gasim si in tinutul garamantilor ; modele, materiale, stil de tesatura, culori – toate isi gasesc locul in peisaje culturale atat de diferite si de indepartate. Acelasi talent deosebit al prelucrarii aurului si al metalelor, in general, aceleasi motive si tot acelasi stil in redarea stilizata a vietii. Asemanari sunt multe si frapante, dar si diferentele sunt notabile. Au toate astea legatura cu bass/bess ? Bassarabia si Bassianus ? Oare ?

Poate sa para ca as pune la indoiala originea noastra tracica, dar este doar o impresie. Apartinem unui mare popor, poate nu atat de agrar pe cat vor unii sa-l prezinte si nici atat de pastoral pe cat il ridiculizau ungurii in Evul Mediu. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa credem si sa acceptam fara sa ne punem intrebari cum de dacii si romanii au nascut un popor nou, varianta lansata de Scoala Ardeleana pentru a lupta mai eficient impotriva maghiarizarii fortate, teorie care si azi ocupa o pozitie oficiala, ignorand ca ocupatia romana (nu latina) a durat doar 160 de ani la noi si ca tari ca Grecia sau Britania, dupa ocupatii romane de sute de ani nu au produs asa ceva. Noi nu avem schelete in dulap, asa ca nu suntem in situatia ungurilor, spre exemplu. N-avem problem identitare; tot un mare popor ramanem, tot tracic, doar ca trebuie sa ridicam hotarat coltul covorului si sa scoatem la lumina acele detalii de care n-avem a ne feri si care, pana la urma, ne caracterizeaza ca popor. Nici nemtii, francezii sau spaniolii nu sunt urmasii unui singur trib/popor antic, nici noi, dar de ce ar trebui sa fim ? Nemtii sunt germanici, dar poate ca o parte dintre triburile ce au vietuit aici sunt si ele germanice, popoare ce au vietuit si s-au contopit in fiinta nationala a unui popor, al nostru. Spunem ca gepizii erau germanici ; poate… Insa lexicoanele vechi ii mentioneaza cu numele de « getopides »… Alte izvoare spun despre Ala Reiks (Alaric) si vizigotii sai ca erau traci, dar noi negam, desi inca nu ne-am aplecat serios asupra problemei popoarelor cunoscute oficial sub numele de migratoare (desi o migratie permanenta a existat si in sanul triburilor tracice, dar asta iar omitem sa o spunem. Avem un mai mare prestigiu national daca spunem ca toata Romania de azi era locuita de un singur popor ? Fiecare trib era un popor, mai mult sau mai putin. Triburile erau inrudite, surori, dar asta trebuie sa o spunem cu subiect si predicat si in detaliu. Cine ne va lua in serios cand noi sustinem o teorie care nu sta in picioare nici la o analiza simpla a unui elev de liceu ? Poporul Romei n-a existat, doar un popor latin in jurul Romei. Originile Romei, spun cronicarii antici sunt troiene, iar troienii erau traci. Asta nu este o teorie fantezista ; izvoarele antice o confirma. Argonautii au venit dupa lana de aur nu undeva in necunoscut, ci pe malul Pontului Euxin, in teritoriul traco-dacilor, iar legende si poeme ale Antichitatii vorbesc despre teritoriul de la nord de Istru ca despre o gradina a Raiului. Intre folclor si arheologie, aici trebuie sa ne miscam si sa incepem sa spunem tot adevarul despre noi, nu doar o poveste, o legenda cu iz de scenariu prost, aceea a latinitatii poporului roman. Nu, eu nu cred ca noi suntem latini, ci latinii erau un popor trac, poate unul dintre triburile pelasgilor despre care vorbea N. Densusianu. Nu sunt dovezi ? Cum sa nu ?! Trebuie doar sa le acceptam. Incepand cu sec. XIX, cultura romana s-a umplut de dovezi evidentiate in lucrarile unor importanti oameni de cultura romani, dar si straini, iubitori ai culturii noastre. Sa ne aplecam mai atent asupra scrierilor lui N.Densusianu, Hasdeu, Xenopol, Odobescu sau Iorga si sa ne rescriem istoria acolo unde ea este inca neclara. Nu se poate doar sa-i nominalizam pe cei care au lasat lucrari importante in urma lor, dar ceea ce ei au scris sa admitem doar partial. Popoarele germanice moderne (flamanzi, sudezi, danezi etc.) vorbesc despre « originea noastra comuna » - noi despre alte alea… In acelasi timp, berberii au si ei Barsa lor (colina de la care a pornit Cartagina), iar « fota » n-o poarta doar tarancile din Romania, ci si femeile berbere ; iar numele este comun celor doua popoare. Asadar, gasim la nord, dar si la sud, in est, dar si in vest destule elemente comune cu acelea pe care le-am avut sau pe care inca le mai avem, cu acelea care constituie fundamentul marii culturi romane. Ajunge sa ne dorim limpezirea trecutului nostru ; sa ne dorim si sa o si facem.


1 comentarii: