25 aug. 2012

"Disidenţa" la români


În anii 80, România se afla în plină dictatura comunistă. Cum şi azi le e felul, romanii comentau pe la cozi, dar nu făceau nimic pentru a scăpa din izolarea în care Ceauşescu băgase un întreg popor. Doar "Europa Liberă" mai întreţinea flacăra speranţei. Apoi a venit anul 1984, anul în care o indiscreţie a adus pe biroul serviciilor secrete yugoslave un plan ce le-a dat fiori întâi sârbilor, apoi lui Ceauşescu: Moscova pregătea câte o lovitură de stat în fiecare din cele două ţări, cu largul concurs al Vestului. Un glasnost şi o perestroika păreau a nu fi de-ajuns pentru imperiul socialist al lui Gorbaciov, urmaş îndepărtat ca timp al lui Petru cel Mare. Ceauşescu a reacţionat imediat, ordonând ca toţi cei cu dosare moscovite să fie îndepărtaţi şi marginalizaţi. Printre ei, multe victime colaterale, oameni ce aveau o singură vină: aceea de a avea rude sau prieteni fugiţi în Vestul democratic şi capitalist. Măsura n-a fost, totuşi, una negândita sau gratuită, generată de frică. Informaţiile primite, ca şi cele deja existente vorbeau limpede că anumite "cârtiţe" susţinute direct şi indirect de KGB-GRU pun la cale o lovitură de stat în beneficiul URSS.

Anul 1984 (ştia Orwell ceva când a dat titlul?) a adus şi dizidenta în România. Nu, la noi n-a existat o mişcare de amploare de genul Solidarităţii poloneze, ci doar acţiuni singulare, izolate. Petre Mihai Băcanu a încercat să facă un ziar subversiv, dar a fost prins, arestat şi condamnat pentru o închipuită infracţiune economică, aşa cum recomandă şi Directiva lui Beria din 1947. Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi idealişti ce au încercat să publice manifeste îndreptate împotriva sistemului politic criminal din România. Nu s-a făcut deloc vâlvă pe acest subiect, majoritatea romanilor neştiind că au existat şi asemenea încercări soldate cu închisoarea. Poate că ar fi ştiut ei, dar în prim plan au apărut alţi "disidenţi", toţi cu diverse pete prin biografii. Aşa apare "Scrisoarea celor şase": Gh. Apostol, S. Brucan, C. Mănescu, C. Pârvulescu, Gr. Raceanu şi Al. Barladeanu. Toţi erau membri grei ai regimului comunist, oameni care nu împotriva comunismului şi-au ridicat vocea, ci doar împotriva lui Ceauşescu. Apar şi intelectualii-disidenti, cei de tipul Mircea Dinescu, Ana Blandiana sau Doina Cornea. Şi unii şi alţii au avut parte de acelaşi tratament din partea Securităţii: domiciliu forţat şi atâta tot. Straniu... Într-o dictatură feroce în care un Băcanu a fost arestat fără menajamente, deşi acţiunea lui a fost mai mult discretă, nişte "disidenţi" larg mediatizaţi au fost lăsaţi în pace. Toţi aceştia sunt azi în tabăra fasciştilor care dau lovitura de stat.

În paralel cu Scrisoarea şi în legătură strânsă cu semnatarii ei, un grup destul de numeros s-a strâns în jurul unui fost prim-secretar judeţean, fost anterior şef al CC al UTC, Ilici Iliescu. În cinismul sau, ilici a recunoscut ulterior că a complotat cu gen. Militaru pentru a da o lovitură de stat şi a-l îndepărta pe Ceauşescu. Din grup făceau parte toţi cei care, într-un fel sau altul erau în atenţia Diviziei anti-KGB a Securităţii, dar şi indivizi racolaţi în sprijinul "cauzei". Îi întâlnim aici în afară de cei doi, pe Cico Dumitrescu, Alin Teodorescu, Răzvan Theodorescu, P. Roman, C. Topescu etc. Ei asigurau conducerea operativă a puciului, semnatarii scrisorii fiind doar "mazetele" puse să agite spiritele. De altfel, un agent GRU (încă nu-i dau numele) se laudă în ziarele lui Felix că el a făcut în aşa fel încât Scrisoarea să ajungă la Europa Liberă... Poate mintea...

"Disidenta" despre care vorbim nu era anticomunism, aşa cum mulţi ar fi tentaţi să creadă, ci era manifestarea dezacordului unor persoane faţă de anumite decizii ale lui Ceauşescu. Toţi aceştia, de la Mircea Dinescu la Emil "Cico" Dumitrescu aveau aceeaşi protecţie "sus-pusa": Moscova. Aceasta umbrelă sovietică l-a determinat pe Ceauşescu să se limiteze a le impune  un domiciliu forţat deloc greu de suportat. Ce-i drept, au fost şi morţi, oameni care s-au îmbolnăvit brusc de o boală necunoscută ce-n puţine luni i-a trimis în eternitate, dar aici vorbim despre cazuri izolate, cum ar fi cel al lui Mircea (Dumnezeu să-l odihnească! Nu-i dau numele întreg), curierul puciştilor între Moscova şi Bucureşti. Ceilalţi şi-au văzut de treabă cu care Moscova îi însărcinase. După ce totul s-a liniştit, iar puciştii au preluat puterea în numele "nobilelor idealuri ale comunismului" a apărut straniu să aud pe cineva spunând "Mircea, fă-te că lucrezi". Dădea impresia, reală până la urmă, că asistăm la o piesă de teatru pusă în scenă de către un nu foarte dotat scenarist. Evenimentele ulterioare au arătat cât se poate de clar că o mână de indivizi teleghidaţi l-au eliminat pe Ceauşescu, nu pentru a da jos comunismul, ci tocmai pentru a-l salva. România a fost astfel singura ţară fosta comunistă în care regimul a fost schimbat tot cu unul comunist.

În minciună numită "revoluţie anticomunistă" am trăit 15 ani, ani în care un trădător că ilici a semnat tratatul de subordonare a ţării intereselor sovietice, a adus minerii constituiţi în batalioane paramilitare de impunere a voinţei "dictatorului luminat" şi a comis o lungă listă de mârşavii împotriva ordinii fireşti în România, izolând tara încă o dată, după izolarea lui Ceauşescu. Revoluţia din 1989 a fost anticomunista, dar asta doar pentru nişte idealişti ce şi-au riscat viaţa (unii şi-au şi pierdut-o) crezând sincer că trebuie să ducă un sistem criminal la ladă de gunoaie a istoriei. În spatele lor, al celor care au ieşit în stradă cu piepturile goale, nişte "apparatchik" se căţărau la putere, putere pe care n-aveau s-o mai piardă decât temporar şi de suprafaţă, pentru că în profunzime n-au pierdut-o niciodată; doar în mandatele lui Traian Băsescu puterea lor a fost serios avariată de politica acestuia de a impune o justiţie independenta. Toate domeniile vieţii sociale au fost acaparate în primii 15 ani şi doar prostii mai pot crede că sindicatele, asociaţiile profesionale, presa (în majoritatea ei) şi toate structurile create după 1990 - ascultă de o altă comandă decât cea venită de la puciştii din decembrie.

Cum năravul din fire n-are lecuire şi cum bolşevicii de ieri (aceiaşi cu fasciştii de azi) nu au alte mijloace de a accede la putere decât mincina, falsul, impostura, fraudă şi înşelătoria, iată că ne vedem în faţa celei de-a două lovituri de stat fascisto-bolsevica. Nu, lovitura de stat nu s-a încheiat prin decizia CCR de revenire a Preşedintelui ales la Cotroceni, tot aşa cum ea n-a început prin suspendarea lui. Suntem chiar azi în plină lovitura de stat, una ce începe să îmbrace forme îngrijorătoare. Dacă în trecut bolşevicii au căutat solidarizarea iniţială a populaţiei sub conducerea lor, ei repede şi-au dat seama că nu pot cumpăra un popor întreg şi nici nu-l pot integral manipula. Astfel, au apelat la conceptul legionar preluat şi de comunişti "cine nu e cu noi e împotriva noastră" şi trebuie eliminat. Începutul segregaţiei fasciste a fost făcut în 13-15 iunie 1990 prin deviza "moarte intelectualilor" şi s-a tot continuat până în zilele noastre. Prostănacul – presedinte-pentru-o-noapte – a fost cel care a dat glas primului semn de anarhie, în 2009, incitând alegătorii săi să nu recunoască victoria în alegeri a contracandidatului. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum, când un infractor dovedit spune de la Cotroceniul temporar ocupat de fascişti că Preşedintele a fost demis, deşi CCR a hotărât că nu.

IMGB-istii din 13-15 iunie, cei care "făceau ordine" mână-n mână cu minerii, ocupa azi Piaţa Universităţii şi spun cu tupeu că acolo s-a murit pentru libertate. Le spun lepădăturilor că da, acolo au murit sub ochii mei oameni, dar aceia au fost omorâţi tocmai de jivinele care azi vorbesc despre asta. Cei strânşi în Piaţa sunt, în afară homeless-ilor plătiţi de Felix, nişte criminali întorşi la locul faptei, indivizi (ca şi politrucii care i-au trimis acolo) fără identitate ideologică şi fără curajul de a-şi declara comunismul în care cred că nişte rebuturi politice ce sunt. Ei sunt anarhiştii mobilizaţi de pucişti pentru a răsturna voinţa alegătorilor şi pentru a o manipula în folosul lor. Prostimea nu vede, e oarbă de la natură... Prostii îi vor vota masiv pe criminalii aflaţi azi la guvernare şi-ar trebui să se roage ca planul puciştilor să nu reuşească, altfel ei, prostii şi sărmanii care se bucură la un mic şi-o bere vor fi primii care vor plăti preţul trădării de neam.

21 aug. 2012

Păpuşarii


Iată că s-a pronunţat şi Curtea Constituţională. Decizia n-a fost deloc surprinzătoare dacă ne gândim că datele cerute de Curte erau cât se poate de clare. Va rămâne de neînţeles aceasta amânare a unei decizii, dar bine că au luat-o... Aspazia a avut de ales între o ameninţare cu moartea în care nu credea şi o sentinţă de condamnare, foarte probabilă dacă ar fi sfidat evidenta. Judecătoarea ştia foarte bine că miza nu era Băsescu şi nu era nici plagiatorul sau somnambulul vremelnic cotrocenist. Cum s-ar spune, "realitatea e dincolo de noi", iar asta au ştiut-o şi o ştiu toţi actorii implicaţi în această "piesă".

Să ne imaginăm că suntem la un spectacol... La Ţăndărica, de exemplu... Spectacolele se succced, la fel şi scenariile, scenariştii şi păpuşarii. Doar teatrul rămâne acelaşi. Azi avem la matineu o piesă, de exemplu "Cocoşelul de aur", unde scenaristul moscovit n-a făcut deloc economie de decoruri şi de păpuşari, la prânz putem avea "Vrăjitorul din Oz", iar seara – "Tartarin din Tarascon". Nici păpuşile nu sunt aceleaşi în toate spectacolele. Cocoşelul rusesc este mai grosolan şi mai prostănac, pe când Vrăjitorul american e mult mai subtil. Cele două personaje, cu alte nume, desigur, se confruntă seara pe scena Tarasconului imaginar.

Pe margine, în sala stau spectatorii, uneori interacţionând cu păpuşile şi imaginându-şi că au o contribuţie decisivă la bunul mers al spectacolului... Sarmani nebuni!... Nu s-au gândit că scenariul e la fel în fiecare zi şi că tot în fiecare zi alţi spectatori sunt aleşi pentru a fi folosiţi într-o distribuţie ad-hoc şi neremunerata. Cu toate astea, actorii de ocazie pun suflet în rolurile lor, se implică şi spera să schimbe ceva prin participarea efectiva. Iluzionistul îi poate lăsa să-şi dea frâu liber imaginaţiei, atât doar să nu iasă din scenariu.

Avem oamni politici? Nu mai mult de 2-3... Păpuşi? Multe!  E plin Parlamentul de ele, plin şi guvernul, plină e şi presa, pline şi instituţiile strategice şi/sau bugetare. Apar la tv şi fac declaraţii sforăitoare (Căcărău), belicoase (prim-plagiatorul) şi fanteziste – complicii lor, politicieni sau nu. Spectatorii stau cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor, participă emoţional, se ceartă cu vecinii pentru a susţine punctele de vedere auzite în piesă, chiar dacă ei n-au înţeles nimic şi cu toţii cred că ei şi doar ei decid soarta ţarişoarei. Lor nu trebuie să le spună nimeni că sunt, uneori în Zona Crepusculară, acolo unde bolşevicii trăiesc în alte dimensiuni democratice şi populare. Aceste Matrioshka naturalizate în România sunt doar nişte păpuşi pe care Păpuşarul Roşu vrea să le transforme în luptători de gherilă uitând că nu sunt altceva decât nişte păpuşi de lemn, fără creier şi fără personalitate. Nici Păpuşarul Verde nu stă cu braţele încrucişate, iar în materie de geopolitica acesta şi-a dovedit supremaţia incontestabilă.

În lupta dintre păpuşari, toţi ceilalţi sunt spectatori proşti sau nu, dar atât şi nimic mai mult. În Tarascon, decorurile şi distribuţia le-a ales Păpuşarul Verde, pe când adversarul său aduce doar câteva personaje în căutarea unui autor. Scenariul e făcut de multă vreme şi acum e imposibil de schimbat, oricât de mult s-ar zbate Păpuşarul Roşu. Promotorii Matrioştilor mai au o problemă, şi anume cea de personal calificat. Au vrut ei să schimbe scenariul iniţial, dar au ales nişte idioţi pentru asta, aşa că rezultatul previzibil s-a produs. Forţa Păpuşarului Verde s-a manifestat încă o dată, ca o dovadă vie că nimic nu se poate produce în Tarasconul local fără ca acesta să-şi dea acceptul. Cei care i-au sfidat autoritatea vor avea de ispăşit, dar nu acum, ci în viitorul apropiat.

Ca valoare, "Vrăjitorul din Oz" a dovedit că e mult peste "Cocoşelul de aur", iar asta nu se va schimba nici azi-mâine şi nici în viitorul apropiat. Matrioştile n-au priceput asta şi nici nu înţeleg că vremea lor a trecut. Acum sunt doar nişte păpuşi patetice pe cale de-a sfârşi într-un colţ uitat al recuzitei; asta până când va veni cineva să le ia şi să le depoziteze în muzeul figurilor penale.

20 aug. 2012

Ce se ascunde in spatele mini-recensamantului?


Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură decizia de mâine a Curţii Constituţionale. Dacă ea va fi mâine... Lucrurile nu sunt atât de complicate încât să justifice tensiunea care-i macina pe mulţi. "Mini-recensamantul" operat de către bolşevici este de departe cea mai cinică bătaie de joc la nivel naţional. Nimic nu le dă dreptul să facă un aşa-zis recensământ, nici una dintre datele lui nu este omologata, dar el s-a desfăşurat conform indicaţiilor de partid. Aşa au dispărut de pe listele electorale permanente cca. 40.000 de votanţi în fiecare judeţ, unii pe motiv că sunt plecaţi în străinătate, alţii din cauza actelor de identitate expirate. Aceasta eliminare de pe liste este una a usl, folosind date şi criterii de-ale lor, pentru uzul lor şi fără ca rezultatele să conteze. Deocamdată nu ştim nimic despre rezultate pentru că puciştii s-au ferit să publice datele. Ştim doar ce spun declaraţiile lor sforăitoare, dar despre baza lor legală sau argumentativa – nici o vorbă.

În teorie, dar şi în practică, cartelul infracţional de la Palatul Victoria a trimis nişte cifre Curţii Constituţionale. Atât doar că aceste cifre nu sunt în concordanţă cu cererea Curţii... Aşa cum se ştie, guvernul trebuie să prezinte la CCR listele electorale actualizate valabile cel mai târziu pe 24 iulie, cu 5 zile înainte de referendum (zile destinate contestaţiilor). Ce face acelaşi guvern? În loc să dea aceste liste, aşa cum cerea instanţă, el actualizează listele, le manaresc şi pe 18 august decid că pe liste se afla un număr încă necunoscut de alegători permanenţi. În mod evident, Curtea nu va putea ţine cont de nişte cifre neoficiale, obţinute "pe genunchi" şi fără respectarea legii. Chiar să nu fi fost aşa, CCR tot nu putea lua în calcul cifre avansate de guvern post factum, la aproape o lună DUPĂ referendum, cele din 18-20 august.

Dar chiar atât de cretini să fie puciştii încât să nu înţeleagă decizia anterioară a CCR care explica limpede ce fel de date aşteaptă? Nici vorbă! Sunt lepre, dar nu cretini, sunt javr, dar nu inghsuiti sau măcar nu atât de înghesuiţi încât să nu înţeleagă cererea. Ceea ce fac ei cu acest mini-recensamant are un alt rost decât să schimbe o decizie altfel previzibilă a Curţii. Şi ei ştiau foarte bine ce liste va folosi instanţă pentru validarea/invalidarea referendumului, dar noile date le sunt lor de mare trebuinţă, de aceea le-au şi înaintat CCR-ului. Curta va lua, indubitabil, decizia de invalidare a referendumului pentru ca obiectiv nu au alternativă. Astfel, Preşedintele se va întoarce la Cotroceni, iar puciştii vor protesta cum că decizia Curţii este determinată de... Băsescu. Prim-plagiatorul deja a anunţat că ei vor "respecta orice decizie LEGALĂ a Curţii Constituţionale"... Aşadar, bolsvicii vor considera hotărârea "nelegală" şi îl vor trimite pe Dogaru să provoace tulburări sociale, în stradă, cu justificarea că au de aparat "votul majoritar" exprimat conform datelor lor măsluite. Da, de la incitarea la nesupunere civică şi până la un eventual război civil drumul e scurt, dar nu cred că aşa ceva se poate petrece în România anului 2012. Mai mult ca sigur, vom asista la reeditarea filmului lui Serghei Eisenstein "Atacul asupra Palatului de iarnă", adaptat condiţiilor noastre, ocazie cu care puciştii vor încerca debarcarea prin forţă a Preşedintelui ales democratic.

16 aug. 2012

Democraţia „despotului luminat”


În faţa ochilor mi se perinda nişte imagini... Aici îl văd pe Ceauşescu aruncând „cerculeţe” cu Leana şi cu încă un individ; râd, sunt bine dispuşi şi lipsiţi de griji, că doar România era a lor. Dincolo, acelaşi individ care îl distra pe dictator în imaginea anterioară este secretarul general al CC al UTC, cum ar veni - omologul lui Ceauşescu pentru tineret. Apoi îl văd prim-secretar comunist al judeţului Timiş, adică şef politic al Securităţii judeţene, apoi la Iaşi în aceeaşi funcţie. Apoi îl aud la telefon vorbind; e jovial, simpatic şi mieros, chiar excesiv de vorbăreţ. După toate astea, îl văd în fruntea puciştilor sovietici complotând la dărâmarea lui Ceauşescu împreună cu gen. Militaru, Brucan, Roman şi alţii (nu ei sunt subiectul deocamdată). Curând, îl văd făcând „revoluţie” în România, Ceauşescu „judecat” sumar, aşa cum s-a făcut mereu la ruşii sovietici, executat, iar el luând puterea politică. Dar văd şi morţii din decembrie 1989, oameni nevinovaţi omorâţi doar pentru a legitima o lovitură de stat bolşevica.

Vocile străzii au spus răspicat: „Fără comunişti!”, dar lui, „despotului luminat” care s-ar fi dorit a fi nu de asta îi ardea. Deja îl blamase pe dictatorul în grabă împuşcat pentru că „întinase nobilele idealuri ale comunismului” (a dat prost declaraţia, aşa că a mai ieşit o dată şi a schimbat sintagma cu „nobilele idealuri ale socialismului”; televiziunea naţională şi excesiv de „liberă” n-a mai reţinut partea cu comunismul ăla ideal, noroc că există aserţiunea integrală în... „Le Monde”, oricât ar nega-o el acum). Îl blamase doar pe predecesorul său, nu şi ideile lui. Şi-a dorit „pluripartidism în cadrul CFSN”, cu el că „despot luminat”, dar din nou strada s-a împotrivit. A realizat că vremea dictaturii a trecut, aşa că a lăsat „despotismul” deoparte; doar din limbaj...

Îl văd din nou în aprilie-mai 1990, când vorbea despre „golanii” de la Universitate şi spunea că „10 - 20.000 de indivizi nu sunt reprezentativi” în raport cu populaţia ţării, aşa că nu sunt „legitimi” să ceară aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. „Golanii” n-au vrut să renunţe şi au declanşat o superbă mişcare a „mâinilor goale”, a spiritelor care se opun comunismului. Vali Sterian, Cristi Paturca (Dumnezeu să-i odihnească!) şi alţii au făcut adevărate şlagăre anticomuniste, iar mişcarea a devenit repede celebra în lume. Au aderat ideilor anticomuniste şi intelectuali de marcă din ţară şi din afara ei, dar şi studenţi şi chiar muncitori şi ţărani. Acolo nu se făcea politică în adevăratul sens al cuvântului, ci se făcea anticomunism; era o mişcare de însănătoşire a mediului politic. Apoi era treaba partidelor să facă liber politică. Dar a urmat represiunea sălbatică. Minerii lui Cosma şi „minerii” lui ilici au năvălit că în vremurile întunecatului Ev Mediu în Piaţa Universităţii, omorând şi schilodind pe oricine bănuiau că poate avea o legătură cu mişcarea civică anticomunista. În acest timp, lumea civilizată rămânea muta de groază, iar „despotul luminat” le mulţumea agresorilor „pentru înaltul simt civic” cu care i-au împiedicat pe „legionari” să pună mâna pe ţara. Ştia el ce ştia şi am văzut şi noi puţin mai târziu. Atât de „luminat” a fost, încât a încheiat singurul tratat de „prietenie” (în fapt - de vasalitate) cu URSS; toate celelalte ţări foste socialiste au refuzat asemenea tratate. Norocul României a fost că după 6 luni, URSS s-a destrămat, iar cel care se dorea noul dictator s-a trezit cu o ţară în braţe, o ţară pe care habar n-avea cum s-o conducă fără ca „nobilele idealuri ale comunismului” să aibă de suferit.

Ultima imagine ce mi se perinda prin fata este cea a huiduielilor scârboase, grobiene şi odioase cu care ilici şi ai lui au acompaniat discursul Preşedintelui Băsescu din Parlament atunci când acesta a condamnat oficial comunismul şi l-a arătat ca fiind o politică antinaţională şi criminală. Preşedintele a cerut scuze urmaşilor victimelor din perioada comunistă de până în decembrie 1989, din partea Statului care se făcuse responsabil de atâtea morţi şi arestări arbitrare. În timpul ăsta, „martorii lui ilici” huiduiau copios, băteau din picioare, aplaudau zeflemitor şi fluierau că pe maidan, arborând banere golăneşti; aşa îşi manifestau ei dezacordul şi nu a fost vreo surpriză pentru cineva.

Dimensiunea reală a grobianismului, a celei mai joase abjecţii la care s-au pretat mai târziu bolşevicii romani îmi este greu s-o descriu în cuvinte. La îndemnurile ruşilor, „consiglierii” lor ascunşi, „martorii lui ilici” (dar şi ai varanului) au monopolizat Piaţa Universităţii, simbolul anticomunismului roman în Bucureşti susţinând nici mai mult, nici mai puţin că fac o revoluţie... anticomunista! Manifestau adică împotriva „comunistului” şi a „dictatorului” Băsescu. Cine? MăzăRica Venturiano cu trupa lui de „şoc” înveşmântaţi cu toţii în uniforme de Che Guevara (un la fel de bine cunoscut criminal „anticomunist”), foştii secretari de partid comunist, foştii apparatchik ai CC al PCR şi, desigur, foştii ofiţeri politici ai armatei, conduşi acum de un oarecare Dogaru. Ei luptau (pe bani, desigur) împotriva „restaurării comunismului” lui Băsescu. Desigur, pentru a copia cât mai fidel manifestaţia adevărată, cea înăbuşită în sânge, noii „anticomunişti” şi-au adus şi „telectualii”: Chilian, Iaru, Pipi/di, Hossu-Longin (cea care mai bine făcea „Memorialul Securităţii”, că avea ce scrie), dar şi alţi „specialişti” în anticomunism. Propaganda asta mincinoasă a durat cât au avut bani pentru a-i plăti pe „combatanţi”, apoi mascarada a încetat; a continuat doar la tele-vizuinile varanului care prezentau 10 oameni fără adăpost spunând că sunt 100 de „revoluţionari” pe stil nou.

Ura bolnavă pe care aceşti derbedei (mă refer aici nu la idioţii sau interesaţii scoşi în stradă ca să dea bine „pe sticlă”, ci la ilici, Hrebenciuc, Dragnea, Ponta, Felix, Antenescu şi toată banda din subordine) o au faţă de cel care a condamnat fără echivoc comunismul este una definitivă şi insurmontabila; ilici nu iartă şi nu uita. Bătrâna sluga comunistă ce a servit la doi stăpâni – Ceauşescu şi KGB – nu are nici un fel de înţelegere, nu e interesat de ţara şi nici de amărâtul de popor care a trebuit să suporte privaţiunile perioadei de tăieri salariale pentru că România să redevină o ţară normală într-o Europă normală. „Despotul luminat” ştie că trebuie, indiferent de costuri să-l elimine pe cel care a avut curajul să condamne idealurile sale criminale. Deja costurile loviturii de stat comuniste încep să devină vizibile, anulând orice sacrificiu anterior pe care amărâţii de votanţi l-au făcut.

Ca şi când asta n-ar fi fost de-ajuns, ilici în persoană da azi lecţii de... democraţie şi... anticomunism! „M-a scandalizat treaba, trebuie să facem ordine! Parlamentul va trebui să intervină, să acţioneze. Trebuie o anchetă imediată, cu toate instituţiile implicate, Parchetul înainte de toate. Când ne-am trezit cu armata de procurori trimisă la oameni, ce are asta în comun cu libertatea pe care am cucerit-o în urmă cu 22 de ani?", a spus Iliescu pentru Ziare.com vorbind despre activitatea legală, justificată şi necesară a Parchetului în cazurile fraudelor fără precedent de la „referendum”. „Despotul luminat” de anţărţ este azi „îngrijorat”: „"Acţiunea mi s-a părut aberantă şi sălbatică, evocând vremuri demult apuse, au fost scene compromiţătoare pentru ţară. Am văzut oameni speriaţi prin sate, s-au trezit cu procurorii la uşă (...)Era clar de la început că e o conotaţie politică (...)faptele au provocat reacţia mea - oamenii simpli se tem să mai meargă la vot. Omul simplu se sperie când un oficial, un procuror, îi intră în ograda”. N-a uitat să aprecieze: „Cel mai periculos efect e stoparea democraţiei, care se exprimă prin votul popular. Dacă oamenii vor vedea că nimeni nu le mai ia apărarea şi că votul devine instrument de suspiciune, vor trage concluzia că nu trebuie să mai meargă la vot". Cât de grijuliu e el azi şi cât de manipulator totodată! Parchetul nu e deloc interesat de felul în care a votat Gheorghe sau Ion (nici n-ar avea cum să ştie, că doar n-au semnat buletinul de vot), dar este obligat să-i descopere şi să-i trimită în instanţă pe infractorii care au comis cea mai abominabila fraudă electorală de la alegerile din 1946 încoace (excepţie făcând doar alegerile locale din iunie; dar dacă PDL n-a reclamat deloc aşa ceva, chiar dacă au fost primari aleşi cu 90% din voturi, cine sunt eu să reclam?!).

14 aug. 2012

Cu FMI, la pas, prin „paradisul” economic comunist


Cândva, România avea o economie stabilă, lăudata de organismele financiare internaţionale şi de UE. Dar s-a produs schimbarea, cea atât de aşteptată de comunişti şi la putere s-au instalat prin achiziţionare de parlamentari – neobolsevicii supuşi Moscovei. De când s-au instalat la Palatul Victoria (7 mai a.c. ora 23.00) discursurile ce anunţau o prosperitate neobişnuită au încetat, iar plagiatorul şi banda sa au reiterat doar „cinstea guvernului” şi dorinţa de „a face dreptate”. Despre măsurile avute în vedere pentru a crea „paradisul” promis pe când erau în opoziţie – nici o vorbă; era de înţeles, deoarece „75% din timp” erau ocupaţi să-l demită ilegal pe Preşedinte. Şi aici Ponta a minţit: nu 75% din timp erau ocupaţi cu lovitura de stat, ci 101%, conform practicilor notorii şi în alegerile locale, dar şi la „referendum”. Ceva-ceva au făcut ei... Întâi au promis că vor reîntregi salariile bugetare cu 15%; au dat 8%, restul... să le fie de bine şi la vară – cald. Concomitent s-au gândit şi la sărmanii pensionari; returnarea de CAŞ au promis-o în 16 rate lunare, dar după prima rata s-au oprit. Bine măcar că au putut reîntregi pensiile nesimţite ale acoliţilor colonelului Dogaru... Deşi nu era prevăzut, au tăiat pe şest şi biletele de tratament pentru pensionari, aceştia fiind şi aşa mai interesanţi morţi decât vii (a se vedea „masacrele” de pe listele electorale de la Gorj).

Dar iată că guvernul puscariabililor are nevoie de FMI. Au uitat cum tunau şi fulgerau împotriva unui acord cu organismele financiare internaţionale ce „sugeau sângele poporului”; acum sunt fericiţi dacă FMI va pune botul la respectivul „sânge”... Dar Nici FMI şi nici BM nu sunt asociaţii caritabile, ci organisme economice cu arici în buzunare. Ponta s-a lăudat că va implementa impozitarea progresivă, un ajutor comunist dat populaţiei votante; evident, nu acum, ci la anul. Sau la anul şi la mulţi ani, important e să fie votaţi la generale. Discuţiile FMI cu oficialii romani au fost clare, măsurile ce se impun fiind şi ele limpezi. Nici o reţinere din partea finanţiştilor pentru aplicarea impozitării progresive, dar cu condiţia ca media să rămână de 16%. Adică, dacă pe un tronson al populaţiei se va aplica o impozitare de 9%, pentru un alt tronson impozitul va creşte de la 16% la... 23%. Dacă nu aşa, atunci se poate aplica aceasta cota progresivă, dar reducând corespunzător salariile bugetare, iar asta nu prea se pupă cu promisiunile lor...

Creşterile de preţ la energie, de 5% sunt şi ele obligatorii, ceea ce va determina o reacţie a preţurilor, reacţie îndreptată şi ea în sus. Arieratele locale sunt şi ele o problemă importantă din discuţiile cu FMI, dar şi optimizarea angajărilor: „În anul 2013, autorităţile se vor confrunta cu operaţiuni dificile vizând o consolidare suplimentară de cel puţin 0,5 la sută din PIB. Va fi nevoie de decizie politică fermă pentru întreruperea proiectelor de investiţii publice neperformante şi optimizarea angajării de personal în sectorul bugetar”, spune FMI în comunicatul remis presei. Fireşte, diferenţa dintre promisiune şi fapta e uriaşă, chiar diametral opusă, dar bolşevicii de la Bucureşti socotesc că se fac frate cu FMI până când trec puntea alegerilor parlamentare. Cam proastă socoteala... Şeful delegaţiei FMI, Erik der Vrijer a spus direct ca fiecare dintre condiţiile impuse guvernului Ponta trebuie respectate cu stricteţe, eventuala nerespectare a uneia dintre condiţii atrăgând anularea acordului. Da, Fondul este de acord să crediteze guvernul de puscariabili, DACĂ... Spune el: „Vom recomanda boardului să finalizăm misiunea, dar, bineînţeles va trebui să vedem reacţia de la Washington...”. Cât priveşte reacţia aceasta, cred că nu e cazul să avem dubii. Ea deja a fost pronunţată de trimisul Secretarului de Stat american, Philip Gordon care şi-a exprimat „îngrijorarea”. Aceasta „îngrijorare” americană nu e deloc de bun augur pentru acordul Ponta – FMI, indiferent ce situaţii bombastice prezintă alde Forin Georgescu. La fel de prost da şi declaraţia Adormitului de la Cotroceni care este evident că trăieşte într-o realitate paralelă. „Antonescu a salutat faptul că Guvernul a consfinţit în cadrul acestei runde de negocieri cu FMI respectarea angajamentului privind a a doua tranşă de creştere a salariilor bugetarilor din decembrie”(Mediafax). Uitându-mă atent în comunicatul FMI am găsit multe detalii, dar nici unul care să vizeze subiectul despre care vorbeşte Somnambulul, ci din contră.

Dar declaraţiile fanteziste ale Cacaraului nu mai miră pe nimeni. La fel vorbea şi după întâlnirea cu Philip Gordon... Cacarau era mulţumit că americanul a şters pe jos cu el şi era fericit şi că i-a dat câteva şuturi în dos. Zice el: „Nu ştiu în ce măsură opinia domniei sale s-a schimbat. După spiritul declaraţiei pe care a dat-o presei la plecare am speranţa că da, dar e clar că şi Departamentul de Stat şi toţi care în politica americană s-au interesat de situaţia României aveau informaţii incorecte ca de exemplu aceea că Guvernul a amânat rezultatul referendumului şi doreşte să facă o renumărătoare. Informaţie falsă”. Fără să vrea, Cacarau mărturiseşte că Gordon ştia precis ce fac ei din statul de drept, că a încercat să-i demonstreze că rata-mpunge, dar ca figura n-a ţinut defel.

Acordul cu FMI e bun, dar el va deveni posibil (până atunci rămâne doar probabil) după ce Washington-ul va da „verde”, lucru greu de imaginat în actualele condiţii de batjocorire a democraţiei prin tentativele succesive de implementare a dictaturii bunului plac al unor briganzi ce se joacă periculos cu destinele ţării.

12 aug. 2012

O poveste oarecare, o poveste adevărată


Să vă spun o poveste... A fost odată un băiat orfan de mama. Tatăl lui l-a crescut şi el cum a putut, croitor fiind. La majoratul băiatului, în anii 1920-1930 acesta intră în posesia moştenirii ce-i fusese lăsată de mama lui: un hectar de pământ (sau două pogoane). Desigur, moştenirea era simbolică, dar el a luat-o. De pe un hectar nu putea să scoată cine ştie ce bani, aşa că a făcut un credit la banca vrând să deschidă o mică afacere – un magazin. A dovedit talent pentru afaceri şi foarte repede a început să câştige vânzând stofe şi mătăsuri într-un mic orăşel de provincie. Creditul l-a rambursat repede, mai repede decât se aşteptau toţi, aşa că a făcut unul mai mare şi s-a extins şi diversificat.

În 1940 deja era un om bogat. Cumpărase singurul hotel din oraş (chiar în centrul lui), mai multe restaurante şi magazine şi investise masiv în terenuri profitabile. Era un om care iubea viaţa şi petrecerile, dar şi muncea. Îi ajută pe cei apropiaţi şi când o făcea nu se uită la bani; deja avea mai mult decât putea cheltui. Bani în banca avea, dar cumpăra mereu şi case cochete la el în oraş, în Bucureşti şi la Ploieşti (iubea cursele de cai şi mergea acolo săptămânal). La petrecerile organizate de el veneau toate notabilităţile oraşului, iar în surdină canta cel mai popular taraf de ţigani din vremea aceea: cel al bătrânului Ştefan Bănica, tatăl actorului. În acea vreme nimic nu părea să tulbure viaţa celui care se ridicase de jos prin muncă; era un om respectat, iar afacerile îi prosperau în ciuda războiului.

Dar a venit momentul 23 august 1944 şi tot sistemul de valori al României a fost zguduit. Apoi au venit „alegerile” din 1946 şi trădarea regală din 1947 şi România s-a prăbuşit sub loviturile nemiloase ale cizmei sovietice şi ale slugilor lor cu cetăţenie romană. Prosperul om de afaceri nu mai avea nimic de făcut. Comuniştii îi confiscaseră cea mai mare parte a averii, restul fiind destul de greu de păstrat. A început să doneze în stânga şi în dreapta cam tot ce avea pentru că ştia ce-l aşteaptă. O mică parte a averii a ajuns la fratele său, restul pe aiurea. Ce nu a dat i-a fost furat de statul comunist odată cu arestarea şi cu condamnarea la 10 ani de temniţă grea pentru „infracţiunea” de a fi „supt sângele poporului”.  A avut noroc şi n-a executat decât 6 ani, pentru că în 1964 comuniştii au simulat deschiderea către normalitate şi i-au eliberat pe deţinuţii politici. A ieşit din puşcăriile comuniste slăbit, bolnav şi sărac lipit pământului la aproape 60 de ani. Nu s-a putut angaja; era prea bătrân pentru asta şi avea şi un dosar de „bandit”. S-a apucat, că mulţi alţi colegi de suferinţă, de băutură... A stat pe ici, pe colo, pe la fratele lui până când a găsit o femeie care l-a apreciat pentru felul lui de-a fi şi a plecat să locuiască la ea. Cu intervenţii, până la urmă a primit o mică pensie, atât cât să nu moară de foame şi să nu-i reproşeze femeia cu care locuia că-l ţine degeaba. A murit la 82 de ani, sărac lipit pământului petrecut doar de cei mai apropiaţi şi pământul a acoperit o poveste simplă, de viaţă.

Dar ce vină a avut el că n-a vrut să rămână sărac? Ce fel de sistem ticălos este ăla care condamnă cu închisoarea oamenii care vor să devină? Cel despre care vorbesc a murit fără să înţeleagă care a fost greşeala lui. Împreună cu el, dar pentru alte „vinovaţii” au mai fost arestaţi doi veri; şi ei au primit 10 ani, dar nu pentru „supt sângele poporului”, ci „pentru activitate duşmănoasă contra poporului român”, deşi vina lor era că luptaseră împotriva instalării comunismului în România. Vieţi distruse toate, familii destrămate, copii ce nu şi-au mai găsit rostul (atunci când copiii au existat; unii dintre ei nici n-au mai putut avea copii...).

În aceste zile, în România anului 2012 se pregătesc aceleaşi condiţii, se duce aceeaşi luptă împotriva tuturor celor care vor o ţară normală. Îi vedem pe aceiaşi comunişti, chiar dacă alte persoane, vedem aceleaşi metode şi aceleaşi minciuni odioase cu care ameţesc de cap populaţia mai slabă de înger. Că intenţii – aceleaşi: instalarea lor la putere cu orice preţ. Nu le pasă că vor muri oameni, nu-i interesează că nu mai suntem în 1956 – ei ştiu că trebuie să facă dosare politice adversarilor catalogaţi deja ca „duşmani ai poporului”.  Dar neo-bolsevicii nu sunt la fel ca predecesorii lor decât la cruzime şi la lipsa de scrupule; cei vechi măcar „propovăduiau” sărăcia şi, chiar dacă ei trăiau în lux, măcar luxul nu le aparţinea că proprietate. Cei de azi, fac afaceri de zeci de milioane de euro din bani publici (cazul plagiatorului Ponta), dar pentru „mase” ridică în slăvi „virtuţile” sărăciei. Acelaşi limbaj dublu îl practică şi cei de azi şi aceeaşi ipocrizie îi caracterizează pe toţi. Ca mijloace de „lucru” – aceleaşi şi în economie (declaraţii triumfaliste pentru a ascunde un dezastru economic) şi în maniera de aplicare a „democraţiei populare”. Mă întreb: oare atât de ciclică e istoria încât după unchiul meu trebuie să vină rândul urmaşilor săi? Atât a putut învăţa un popor întreg în 70 de ani?

O istorie adevărată: Năstase "Scatiu"


Text reprodus din ziarul "New York Magazin", numerele din 8 si 15 septembrie 2004


"Din literatura română clasică, liceenii învată despre Duiliu Zamfirescu si ciclul său de romane: "VIATA LA TARĂ", "TĂNASE SCATIU", "ÎN RĂZBOI", "ANA". În "TĂNASE SCATIU", este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunostea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară). Deoarece învătase pe apucate, el avea fată de boierii adevărati, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorintă pătimasă de a deveni si el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul Român si pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, si mai cu seamă azi, cînd a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUT. El nu mai are complexul inferioritătii. Trecut prin multe universităti si tot felul de alte studii superioare, detinător de doctorate, el îsi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii. Ciocoiul nou nu recunoaste că ar fi un profitor al momentului, este fudul si convins că acolo, unde se află el, este datorită calitătilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeste limbi străine, ascunde, siret, panglicăriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior si invincibil.


Făcînd o comparatie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă si unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pîine si sare, dorea mortis să fie însotit pretutindeni de un alai care, lăudîndu-l continuu, îi mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul nou! Atît Tănase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sărăcie si suferintă Din contră, sadici, prin îngîmfare, ei cred în providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stări de comportament diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, tigănesc uneori, afisînd arogantă si mîndrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei.
Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE "SCATIU", care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lîngă un pitic ciocoiesc.


Capitolul I


Tărtăsesti, începutul Secolului XX


La o distantă egală, între Bucuresti si Tîrgoviste, există un sat din negura vremurilor, numit Tărtăsesti. A fost si este o asezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului românesc de cîmpie. La marginea lui trăia o tigancă, mai focoasă decît alte tigănci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi Tărtăsesti, trăia si un tăran necăjit, avînd doar cîteva pogoane de pămînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tăran a prins drag de tigancă si (prin legătura lor nelegitimă) oachesa, pe numele ei de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiterul Stării Civile a trecut în certificatul de nastere "copil din flori", în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva si de tatăl biologic. Tiganca Năstase nu avea pămînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstăriti.
Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînă la instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu multi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unitătile militare primeau, fiecare, cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la scoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzică si rămîneau în Armată, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de 21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori si fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învătătură, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a hotărît să-l trimită la Liceul Militar "Mînăstirea Dealu", pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca sef de promotie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărît să-l mai trimită si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toti ceilalti sefi de promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, cîte o sabie si tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii 3 (seful de promotie si următorii doi) de la fiecare scoală militară aveau dreptul să-si aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vietii sale: în loc să meargă pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria antiaeriană si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, avînd mult timp liber. Această nouă preocupare a fost cea de-a doua mare lovitură a vietii sale: a "românizat" 2 magazine evreiesti.
Aici sîntem obligati să dăm explicatii: în regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al "smecheriei" s-a găsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comert, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încăltăminte, Marin Năstase încasa astfel (ca proprietar-fantomă) sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a devenit foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, tăranul Dumitru din Tărtăsesti s-a căsătorit oficial cu tiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi au mai rezultat 2 copii: un băiat, Constantin (Costel), si o fată, ambii cu numele de familie al tatălui, Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat cîteva zeci de hectare de pămînt agricol în Tărtăsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate asigurîndu-i o viată trăită din plin, ceea ce un ofiter tînăr nu-si prea putea permite doar din soldă. Ulterior, el a dovedit un apetit de îmbogătire greu de egalat.


Capitolul II


Năstase (Scatiu) are o cădere


A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de Armata Rosie. Slt. Marin Năstase, zis si Titi, într-o zi, în Bucuresti, si-a parcat masina pe o stradă oarecare. Cînd s-a întors, masina ia-o de unde nu-i! După cîteva zile, a văzut-o cu un sovietic la volan. A tipat, a strigat "hotu'", a fugit după masină si chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de politistii români si anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost retinut mai mult decît durata anchetei, l-au eliberat, dar masina sa a trecut pentru totdeauna la sovietici. A doua masină si-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o siră de coceni de porumb. În urma unui denunt, i-a fost si ea confiscată. Pămîntul l-a împărtit, formal, între membrii familiei, ca si stupii, oile sau animalele de povară, asa, ca să nu mai poată fi acuzat că e mosier sau chiabur. Si, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rîndurile Armatei (încă regale), devenind somer, prin vointa generalului Walter Neulander, zis mai apoi Roman.
Conform legilor de atunci, ofiterii deblocati se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau (în majoritate) examenele din scolile militare, urmînd a sustine un număr mic de examene de diferentă, plus întelegerea profesorilor universitari fată de acesti studenti tomnatici. Astfel, fostii  ofiteri de infanterie, jandarmi s.a.m.d. deveneau licentiati în drept, iar fostii ofiteri de artilerie, geniu, aviatie sau marină se transformau în ingineri. Asa a ajuns, în 1947-48, si fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.


Capitolul III


Inginer Năstase (Scatiu), necazuri, bucurii, succese


Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist, chiar în trăsătura lui esentială: aviditatea de bani. A început o viată precară, cu un salariu modest (în urma averii pierdute). Căsătorit si repede divortat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist si antisovietic. Cînd discuta cu cei mai apropiati, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vînăt la fată de ură si profera cele mai grave acuzatii împotriva comunistilor locali si sovietici.
În 1949 a cunoscut-o, întîmplător, pe aceea care îi va fi sotie pînă la moarte, domnisoara Elena Dragomirescu, fată de Bucuresti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu (salariat la "Grivita Rosie") si a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasă. S-au întîlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelasi an.
Elena Năstase, fină, delicată, orăseancă, nu cunoscuse muncile agricole. Ea a fost repede transformată în mînă de lucru, sclava lui Titi-tiranul, care, încă de la începutul căsătoriei, s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăsesti, la muncile casnice si ale cîmpului, ca să facă mămăligă, într-un ceaun urias, pentru muncitorii zilieri ai pămînturilor împărtite formal între rude. Asta sub supravegherea atentă a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinti. Apoi, în 1952, s-a născut sora lui, Dana.
Desigur că se stie cît de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obtine un serviciu, iar sotul, desi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viată prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi sau alte alimente venite de la Tărtăsesti. Initial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase cînd activa ca ofiter la Brasov, pe numele surorii sale, după legalizarea relatiei tatălui său cu tiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tînără si nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca sot a fost mizerabilă. Dimineata lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încît copiii au crescut cu cartofi prăjiti si ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai tîrziu, cînd a devenit cadru universitar la nou înfiintatul Institut de Petrol si Gaze Bucuresti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viata de familie. Decît că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la tigara "Carpati" la "Kent" si a continuat să ia prînzul la cantina Institutului, la "COS" sau la vreun alt restaurant.
Aproape a uitat că are si o sotie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mîngîie, sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură tigănească, mereu irascibilă fată de sotie. A lovit-o si a bătut-o de zeci de ori, din motive cunoscute numai de firea lui agresivă.
Cînd se enerva (mai din nimic), se îngălbenea si tremura de furie. Rar, la cîte 6 luni, ba chiar un an, îsi mai aducea aminte că trebuie să fie si bărbatul sotiei sale. Atît! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu si-a explicat de ce Titi al ei este asa de rece cu ea si de ce timpul liber si-l petrece cu "prietenul" său bun, prezentat familiei ca un fost ofiter, camarad si amic de-al său. Întîmplător, odată, un cumnat, căutîndu-l la "prieten" acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-si putea închipui - în naivitatea si în necunoasterea de atunci sau în lipsa de educatie sexuală crasă - că ar putea exista relatii amoroase între bărbati. Deci, Marin Năstase-Titi, zis Tapu printre cunoscuti - era... BISEXUAL!
Si-a mai făcut un pas: a vîndut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuintă de pe Str. 7 Scaune si si-a cumpărat o masină. Apoi încă un pas: după putini ani, s-a mutat într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, nationalizat acum, apartinuse Fundatiei "Elias", bloc situat pe o stradă perpendiculară cu Calea Mosilor, foarte aproape de aceasta si de Piata Mosilor.

Fiul lui Titi, Adrian, a urmat cursurile Liceului "Sfîntul Sava" (devenit Nr.1) din Bucuresti si a fost un elev mediocru în primele clase. Vacantele de vară si le petrecea la Tărtăsesti, unde Marin Năstase îsi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească (renovată si mărită), acolo îi erau părintii, unchii, mătusile, verisorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, iar Ady zburda, împreună cu alti copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în Regimul Iliescu-Năstase); Gregorian Bivolaru (actualul mare "guru" al yoghinilor sectei MISA); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Freitas, originară din Bacău si devenită cetătean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar, de formă, al faimosului restaurant CAPSA, fost nationalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, făcînd tot felul de nebunii copilăresti: păsteau vitele împreună, sau furau fructe din livezile oamenilor. Cînd a ajuns mare om politic, Ady nu si-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia (politaiul corupt care si-a construit o vilă de miliarde la Tărtăsesti) l-a făcut general si mai marele politistilor pe Capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase si Zaharia, l-a folosit ca paravan la cumpărarea restaurantului CAPSA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat o folosise si Marin Năstase, uzînd de numele rudelor, atunci cînd a divizat suprafata de teren agricol, stupii de albine si oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la "chiaburi".
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfectionată de Ady în cariera sa financiară si politică. În cazul lui Gabriel Bivolaru (cînd acesta a fost descoperit ca "inginer financiar", păgubind statul cu 2300 miliarde lei si a fost invitat la Procuratură, desi era deputat PDSR "în opozitie"), Ady, prietenul din copilărie, ajuns presedinte de partid si deputat, a organizat, la repezeală, un mars la Procuratură, cu circa 40 de deputati si senatori PDSR, unde au protestat, considerînd actul ca o persecutie politică! După ani de tergiversări si disparitii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hot de găini primeste 2 ani.
Organizatia MISA, extrem de periculoasă, a lui Gregorian Bivolaru se bucura de toleranta autoritătilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda reactiei presei din tară, care a dezvăluit multe din activitătile yoghinilor si ale lui Bivolaru. Deodată însă, ca la un semnal, după multi ani de armonie si pace, autoritătile s-au pornit împotriva toleratilor, să le urmărească atent activitatea, să-l ancheteze si să-l aresteze pe Guru-Gregorian. Părerea generală este că această sectă, incredibil de profitabilă, cu un important venit financiar, si-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat să mai dea "darul" prietenului tărtăsestean, uitînd lamentabil zicala mafiot-dîmboviteană: prieten, prieten, dar brînza-i pe bani! Si de aici i se trage tot necazul...


Capitolul IV


Ce naste din pisică, soareci mănîncă – sau aschia nu sare departe de trunchi...


Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut si a ajuns elev în cursul superior al aceluiasi liceu, Nr.1, fost Colegiul National "Sfîntul Sava". Viata familiei Năstase a mers în acelasi fel, pînă prin 1963-64, cînd Marin Năstase, anticomunistul convins si antisovieticul si mai convins, a hotărît  să se înscrie în rîndurile PCR, spunînd celor apropiaji chiar asa: "Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR si la fel îmi voi înscrie si copiii în partid". Marin Năstase s-a tinut de cuvînt, s-a înscris si a devenit membru PCR. Din acel moment, viata lui si a copiilor săi a luat o nouă directie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decît avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!


Alesul Românilor pentru Presedintie


Pe măsură ce crestea, Adrian (Ady) afisa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăsesti: viclean si hot ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blîndă, naivă, chiar prostută. La 12 ani, Ady si-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, si de aceea îl vizita aproape zilnic, după scoală. Dar nu ca să se distreze altfel decît cu timbrele postale din cele 3 clasoare ale unchiului său. Si astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătusa sa îl trata cu sandvisuri, el cerea clasoarele cu timbre, "ca să se joace". După cîteva săptămîni, mătusa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele 3 clasoare. Asa a început, cu furtisagul, să colectioneze mărci postale. Si, de atunci, i s-a dezvoltat dorinta de a colecta, mai ales prin acaparare si furt. Odată cu noua pozitie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cît si de colaborator al Securitătii, sînt indicii că si Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, "adoptat" de Securitate. Deodată a devenit elev fruntas, iar atunci cînd la liceu venea vreo delegatie de străini din tările capitaliste, întotdeauna, cuvîntul de "bun-venit", în limba engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.
Cînd era în ultima clasă de liceu, în revista "Magazin istoric", au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului si Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul "cercetărilor" elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct.
Probabil că atunci multi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vîrsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a stiut că, de fapt, contributia lui Adrian - elevul minune - nu era decît semnătura, căci autorul adevărat era "iubitul" lui, fostul profesor de istorie lon D. Suciu, de la Universitatea din Bucuresti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de 3 ori si binecunoscut ca homosexual, dar si ca un specialist în istoria medievală a Banatului si Transilvaniei.


Aschia nu sare departe de trunchi


Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat si verighete. Desi Ionică Suciu era mult mai în vîrstă, legătura a fost pasională, si astfel a apărut si această mostenire de la tatăl său - bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor si de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a căzut pe trotuar; pozitie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în 1oc să reclame cazul la Militie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon.
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept si, ca student, si-a continuat viata sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenti negri, cu care se închidea în cameră, spunîndu-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază.
Si biata mamă, în naivitatea femeilor generatiilor trecute, nu avea decît cuvinte de laudă pentru fiul ei asa de studios. Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian, prin "spălarea creierului", în mod constructiv, spunîndu-i de o mie de ori că este superinteligent si că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că asa sunau indicatiile de sus. La rîndul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vietii sale - a încercat, mai întîi la Timisoara, să-si ia un doctorat, dar nu a reusit. Atunci a pus în miscare toată mierea stupilor din Tărtăsesti, pe care a vîndut-o, alături de alte produse agricole, si - cu banii adunati, plus "o vorbă bună" de la "Secu" si-a luat titlul de doctor în "izotopi radioactivi", la Bucuresti. Asa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să stie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător stiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineras, ci un om de stiintă, adică un doctor-inginer sadea. Si, în această calitate, a făcut, ulterior, parte din mai multe delegatii de oameni de stiintă români, care au mers în străinătate, ca invitati la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca "ochiul si urechea" vigilentei  Securităti, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegatii în Cehoslovacia, China, Franta, Suedia (6 luni) si alte tări; ca rezultat al acestor plecări, situatia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiti pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: masina, tigările "Kent", mesele la restaurant. Sotia, biata lui consoartă, a purtat acelasi palton (făcut dintr-o manta militărească, transformată si vopsită) peste 20 de ani. Si tot cartofii si fasolea au fost hrana ei si a copiilor. În toti acesti ani, de urcus vertiginos al semi-tiganului Marin Năstase, el si-a mai pregătit o lovitură de "imagine", care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (pînă la cel de general) si a fost înmormîntat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comunistii au căutat cu insistentă să-si aibă eroii lor antifascisti, Marin Năstase si-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel, era si greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfîrsitul războiului. Basmul bulibasei suna cam asa: a fost odată, ca niciodată, în Brasov, si se făcea că un tînăr ofiter de antiaeriană, care soma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile orasului; deodată, a apărut o coloană germană de camioane cu soldati si armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie si mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiter superior, văzînd un chipes ofiter român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana si, politicos, l-a întrebat pe ofiterul român, care s-a întîmplat să fie chiar Marin Năstase, care e directia spre Vest, spre Cluj. Proastă inspiratie a ofiterului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Brasovului, oras care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiterul român ce nutrea, în ascuns, sentimente de ură fată de fascisti si de mare admiratie fată de armata si poporul rus, "libertate ne-a adus". Ca urmare, ofiterul român i-a indicat o directie contrarie, care mergea spre Moldova, si care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine stiut de bulibasa artileristă. Deci coloana germană a plecat în directia indicată de ofiterul Năstase si s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Rosie, biruitoare.
Prin anii '80, după această poveste, s-a turnat un film inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului si a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar si o primă suplimentară si decoratii. Nimeni nu s-a întrebat, în anii turnării acestui film fantezist, dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvîrsit asemenea faptă si, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totusi a fost epurat din armată - fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului si comunismului - sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a tinut secret circa 40 de ani? Sfînta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima fată de partid si devotat institutiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grijă ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dîmbovita sabia pe care a primit-o în 1942 din mîna Regelui, si cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăsilor, nici măcar averea de la Tărtăsesti.
 După terminarea Facultătii de Drept si obtinerea licentei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Presedintia Consiliului de Ministri, repartizat... stiti de cine. Dar a mai detinut o functie: a fost cooptat ca membru al Asociatiei de Strîngere a Relatiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociatiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză etc. etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor tări, cu ocazia sărbătorilor lor nationale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii si cunostintelor sale în limbile engleză si franceză, învătate cu meditatori, avea posibilitatea să vîneze victime, atît pentru Securitate, cît si pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere pe teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunostea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independentei SUA, 4 lulie - Adrian, amabil si serviabil, americanul, fericit că a întîlnit un localnic cu care se putea întelege. Adrian îl invita la Operă, la Athénée Palace si în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amicitiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucuresti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intentiona să întîlnească o anumită persoană, cetătean român, si, în acelasi timp, găsea si partenere ori parteneri pentru relatiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situatie, să-l bănuiască pe Adisor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu stătea decît acasă si cunostea doar drumul spre piată?! Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relatiile cu familia ei erau rupte, la cererea sotului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaborationist.
Tot pe la ambasade, la cea a Frantei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), asa că Adisor, pe post de fetită, a primit imediat pasaportul si a plecat pe malurile Senei, unde a avut o "lună de miere" de toată frumusetea; frantuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franta si l-a făcut pe deplin fericit. Întors în tară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada SUA, a întîlnit o tînără naivă, americancă, ai cărei părinti, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tînăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni si cu care a întretinut nu numai relatii sexuale normale, dar a si întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinta de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalisti. Tînăra new-yorkeză era atît de prostută încît a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijentă, le-a uitat în cameră. Cînd l-a întrebat despre ele, el a linistit-o că asa trebuie procedat, prin lege, cînd găzduiesti cetăteni străini si a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale sederi în tară si cine este cel care voia să-i fie ginere, si si-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul si a trimis-o în Franta, la studii, asa că tesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce stia tatăl ei. Reactia imediată a lui Adrian fată de un prieten a fost: "De unde stie el? A fost la c... meu?".
Probabil că au mai apărut si alte asemenea "iubiri". Iar despre cei descusuti informativ se va afla doar dacă, vreodată, vor fi date publicitătii dosarele si dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE si ale procesului Suciu).
Cînd, cu cîtiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat actiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul-ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în Drept, profesor universitar, si un ofiter tortionar, dovedit semidoct si semianalfabet original, recrutat din drojdia societătii si instruit în scolile politiei politice, unde a învătat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcusului său politic: purtător de cuvînt, deputat PDSR, consilier personal. Si nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăste ideea deconspirării Securitătii si s-a opus cu vehementă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicatia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit si, eventual, adus în fata justitiei, atunci el va vorbi si de Adrian Năstase, si de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbusirea de pe înaltul soclu pe care si 1-a construit.
Presa din tară a anuntat că la examenul de bacalaureat părintii au fost de acord să se facă publice rezultatele obtinute de elevi, cu o singură exceptie: părintii elevului Andrei A. Năstase (Adrian si Dana) de la Liceul "Jean Monet". Initial s-ar putea aprecia modestia si dorinta de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie asa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anuntat, de data asta, că odrasla premierului a obtinut cea mai mare notă, si pe liceu, si pe Bucuresti. Si atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit, celor ce cunosc amănuntele, o altă asemenea situatie, petrecută cu cîteva decade înainte, dar cu alti actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (sectia engleză) si a căzut la examen, fapt pentru care plîngea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Cînd a venit, el si-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, si-a îmbrăcat pardesiul imediat si a iesit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors si, vesel, i-a spus fetei: ai reusit! A doua zi, pe listele celor reusiti la admiterea la limba engleză a apărut si numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un tîrg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultătii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comert exterior. Or, se stie de cine apartineau Comertul Exterior, Externele, Turismul s.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia si Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Sörös si la multi altii, la fel de importanti. Asa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.


Alte cîteva esecuri


Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea  timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase "Scatiu". Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol si Gaze, pentru a fi păstrat în Bucuresti (la mutarea din Capitală a acestui institut) sau din alte ratiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al Învătămîntului Profesional din Ministerul Învătămîntului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obtinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer "specialist" în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu, ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o "problemă" cu fiul său, care si-a continuat vechea relatie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adisor la portile fabricilor si, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atrasi si de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat si acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România si pe care, din lasitate, chiar si fostul Rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolati, adusi în casa lui Suciu, se întreceau în betii si orgii, printre partide de sex si perversiuni sexuale. Cum a aflat Militia, rămîne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităti suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut Sectiei de Moravuri? Cert este că militienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăt, după ce înainte, de pe o scară a unei masini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovatii principali erau I. D. Suciu si Adrian Năstase, ca racolatori si corupători. Pînă în seara procesului, asa s-a stiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat - lon D. Suciu, martor al acuzării - Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale si corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alti 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu usile închise, deci fără public, cu numai ceva "lucrători" de Militie si Securitate, proces tinut prin 1973. Dar si "favoritul zeilor", Năstase, a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Presedintia Consiliului de Ministri si expediat, ca cercetător, la Institutul de Drept Penal. Toată această întîmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase, tatăl. Si, în linistea noptii, a plănuit să-1 căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputîndu-l acuza de "invers", sperînd, în acelasi timp, să-i găsească o viitoare sotie tot asa de naivă si necunoscătoare cum îsi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorintei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie si fiică de nomenclaturist, care să pună umărul si la prestigiul familiei, si la ridicarea politică a progeniturii tigănesti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zîmbit din nou lui Marin Năstase. La Directia Învătămîntului Profesional, pe care o conducea, se afla, ca sefă de cadre, sotia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957, de la Moscova. Tovarăsa Preoteasa avea o fiică studentă la filologie, în anul III sau IV, la Universitatea Bucuresti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe petitoarea, a convins-o pe tovarăsa să-si mărite fata, el fiind "motorul" care a reusit să-si însoare/mărite băiatul, desigur, păstrînd secretul despre fiul său, păstrîndu-l pînă la moarte si fată de sotia sa, care, dacă l-ar fi cunoscut, si-ar fi explicat mai bine propria ei viată conjugală.
Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au si iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnisoara/tovarăsa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a tinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Si, cum ambele familii erau "comuniste", s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu si cea religioasă.
Pe vremea aceea, Adrian nu stia să-si facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, asa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piata Amzei, în prezenta unei echipe de tărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcati în hainele lor de la tară traditionale, si a altor cîtorva persoane, selectionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu sotia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui) doar o soră cu sotul. După încheierea ceremoniei si oferirea unei cupe de sampanie cu biscuiti, a urmat un prînz, la "CoS", dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitatii prezenti la Starea Civilă pe fratele său cu sotia (fost comerciant, nationalizat în anul 1948) si pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu sotul, fost detinut politic, desi ar mai fi avut 3 frati si părintii în Bucuresti, nechemati, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre acesti "dusmani de clasă" pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atentia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinta combinată (a tatălui său si a lui) de a deveni sot de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin s-au realizat si că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie asa! După cîteva zile de om căsătorit cu o tînără frumoasă, atractivă si foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la usa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase "cine este?", a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt: "Ce s-a întîmplat, Adisor, mamă?" Răspunsul: "Mamă, dacă nu mă primesti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea". Si mama a mai întrebat apoi: "De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?!" Răspunsul a fost: "Eu vreau să studiez, să citesc, si ea mă solicită prea mult!"
A doua zi, doamna Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunîndu-le, fără alte explicatii inutile, că, în noaptea anterioară,  Adrian si-a părăsit tînăra sotie, sărind pe fereastră, bineînteles fără stirea cuiva din casă.
Au continuat discutiile "între patru ochi", între Marin (Titi) tatăl si tov. Preoteasa - mama tinerei doamne Năstase. Nu vom sti niciodată dacă tăticul lui Adisor i-a dezvăluit mamei "victimei" devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gîndi că Adisor al ei îsi va schimba "gusturile amoroase" atît de repede. A urmat apoi divortul. Ceva mai tîrziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian si-a continuat viata lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile si, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de "îngerul cu epoleti", păzitorul grijuliu, si ajutat, bineînteles, pentru randamentul lui.


NOTĂ. Îmi asum toată responsabilitatea pentru afirmatiile făcute în acest articol si îi multumesc, pe această cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului "New York Magazin", pentru curajul, demnitatea si hotărîrea cu care a luat decizia publicării unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevărate, legate de  ascensiunea politică fulminantă a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iată, doreste să devină presedintele României.



Aurel Sergiu MARINESCU,

Scriitor, fost detinut politic " 

10 aug. 2012

"Romania in pericol" - Scrisoare catre Viviane Reding

Stimata doamna Viviane Reding,



Aşa cum ştiţi, de ceva vreme în România se petrec lucruri de o gravitate fără precedent. Nu pot să nu amintesc despre încălcările de lege şi de Constituţie la care au apelat reprezentanţii USL pentru a-şi subordona instituţiile statului român şi nici despre suspendarea nelegală a Preşedintelui, dacă vreau să mă refer la referendumul care succede suspendarea. Nu voi vorbi despre toate abuzurile şi încălcările de lege la care au apelat cei care au comis tentativa de lovitura de stat, dar vreau să atrag atenţia asupra celor ce se petrec de câteva zile încoace.

Referendumul s-a desfăşurat în deplină ilegalitate, votarea fiind marcată atât de voturi multiple, cât şi de prezenţe la vot halucinante de 120-965%! Cu toate acestea, referendumul a înregistrat o prezenta scăzută, de 46,2% neîntrunind cvorumul necesar validării rezultatelor. Curtea Constituţională, asupra căreia USL a exercitat presiunile cunoscute, apelând chiar şi la ameninţări cu moartea la adresa unor judecători ai Curţii a decis amânarea luării unei decizii de validare/invalidare a rezultatelor referendumului din cauza unor plângeri ale USL ce doreşte renumararea romanilor cu drept de vot înscrişi pe listele permanente. Vă reamintesc că înainte de referendum, Ministrul de Interne a trimis Autorităţii Electorale Permanente că sunt aşteptaţi la vot exact 18.308.612 romani, câţi figurau înscrişi pe listele permanente. Ulterior, primul ministru Ponta şi partidele ce susţin guvernul au avansat ca valabile tot felul de liste ce trebuiau, în opinia lor să fie luate în calcul, liste diminuate ilegal pornind de la considerente fanteziste. Este evidentă încercarea USL de a acredita ideea ca prezenţa de 46,2% la referendum este de fapt de peste 50%+1.

Curtea Constituţională a României se afla într-o evidentă dificultate atât din cauza presiunilor USL, cât şi din cauza unor relaţii personale ale unor judecători cu lideri ai USL, ceea ce aruncă o umbră de îndoială asupra echidistantei necesare în luarea unei decizii. Declaraţia de ieri a preşedintelui Camerei Deputaţilor, V. Zgonea ne pune în faţa unei grave probleme de ordin juridic şi constituţional. Zgonea a declarat la un post de televiziune că judecătorii Curţii Constituţionale ce nu accepta modificarea listelor electorale permanente pot fi suspendaţi, în locul lor urmând a fi numiţi alţi judecători mai puţin „pretenţioşi” cu legea. Acest amestec grosolan al politicului în activitatea puterii judecătoreşti este şocant de evident şi afectează profund ceea ce a mai rămas din statul de drept. Vă reproduc aici declaraţia să televizată (http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtvaleriu-zgonea-presedintele-camerei-deputatilor-dez-3176.htm):

ROMÂNIA TV (8 august, ora 22:00:01) - Realizator: La telefon, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea. Bună seara, domnule Zgonea!

Valeriu Zgonea: Bună seara şi sărut mâna, tuturor invitaţilor.

Realizator: Aflăm în această seară... Suntem în breaking news. În această seară, unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale a declarat că va urma o reunire de urgenţă a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea tuturor controverselor care au apărut în aceste zile (referirile sunt la Tudorel Toader, propus de PNL n.red.). Chestiunea e că domnii judecători încep să se acuze de fals între ei. Vă întreb dacă tot ceea ce întâmplă în ultimele ceasuri la Curtea Constituţională nu afectează, până la urmă, şi credibilitatea acelei hotărâri care iată că trebuie analizată.

Valeriu Zgonea: Eu am spus de la început că acea hotărâre care nu a fost semnată de domnul Zegrean, care este în concediu, din punctul meu de vedere întoarce la 180 de grade decizia Curţii şi trebuia să fie luată numai într-un cadru reunit. Cadrul reunit, conform Legii Curţii Constituţionale, înseamnă două treimi din membri, judecători, adică şapte, şi cinci dintre ei să se pronunţe. În momentul în care dvs. aţi confirmat astăzi că trei dintre judecătorii Curţii nu au fost prezenţi, înseamnă că acel act a fost un fals. Pe cale de consecinţă, organele statului sunt obligate să ia o decizie.

Realizator: Adică...

Valeriu Zgonea: Cel care a semnat în numele domnului Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, este pasibil de suspendarea din funcţia de membru al Curţii Constituţionale...

Realizator: Adică să rămână fără cvorum?

Valeriu Zgonea: Iar cei care au participat, încălcând Legea Curţii Constituţionale, pe cale de consecinţă încălcând şi atribuţiile constituţionale ale Curţii, pot fi suspendaţi din plenul Curţii Constituţionale.

Corina Drăgotescu: Şi dacă e cineva suspendat din plen, cum se mai iau deciziile? De exemplu, hotărârea asta cu referendumul, care trebuia să se ia cu şase la trei, cum se mai ia?

Adina Anghelescu: Nu se mai ia.

Valeriu Zgonea: Există procedură. În momentul în care cei doi colegi sau trei sau cinci care au încălcat grav atribuţiile conferite prin Constituţie şi prin Legea Curţii Constituţionale vor fi judecaţi de către plenul Curţii, la fel ca şi la parlament, cei care sunt în acel moment analizaţi nu au drept de vot. Pe cale de consecinţă, în acel moment, pierzându-şi calitatea de membru al Curţii Constituţionale cu decizia plenului Curţii, parlamentul sau preşedinţia poate face nominalizări pentru completarea /Curţii/. Acesta este atributul lor”.


„Bonsoir, monsieur Zgonea!
Valeriu Zgonea: Bonsoir à vous et à tous les invités.
Réalisateur: On apprend ce soir ... Nous sommes en breiking news. Ce soir, l'un des juges de la Cour constitutionnelle a déclaré qu'il y aura une réunion d'urgence de la Cour constitutionnelle pour résoudre toutes les controverses qui ont surgi ces jours-ci (les références sont a Tudorel Toader, proposé par le parti libéral PNL.). La question est que les juges commencent à s’accuser de faux. Je vous demande si tout ce qui se passe durant les dernières heures a la Cour constitutionnelle n’affecte pas aussi la crédibilité de ce jugement qui voila, doit être analyse.
Valeriu Zgonea: j’ai dit dès le début que ce jugement qui n'a pas été signé par M. Zegrean, qui est en congé, tourne de mon point de vue à 180 degrés la décision de la Cour et devrait être prise seulement dans un cadre réunit. Le cadre réunit, conformément à la loi de la Cour constitutionnelle, signifie les deux tiers des membres, des juges, c’est a dire sept, et cinq d'entre eux doivent s’exprimer. Lorsque vous avez confirmé aujourd'hui que trois des juges de la Cour n'étaient pas présents, cela signifie que le document était un faux. Par conséquence, les organismes publics sont obligés de prendre une décision.
Réalisateur: c’est a dire ...
Valeriu Zgonea: celui qui a signé au nom de M. Augustin Zegrean, président de la Cour constitutionnelle, est passible de la suspension de la fonction de membre de la Cour constitutionnelle ...
Réalisateur: C'est a dire de rester sans quorum?
Valeriu Zgonea: Et ceux qui ont participé, en violant la loi de la Cour constitutionnelle , par conséquence en violant les attributions constitutionnelles de la Cour, peuvent être suspendus du plénum de la Cour constitutionnelle.
Corina Drăgotescu: Et si quelqu'un est suspendu du plenum, comment ils vont  prendre les décisions? Par exemple, ce jugement avec le référendum, qui devrait être pris avec six à trois, comment il sera pris?
Adina Anghelescu: il ne sera plus pris.
Valeriu Zgonea: Il existe une procédure. Au moment ou deux ou trois ou cinq collègues qui ont sérieusement viole les attributions conférées par la Constitution et par la loi de la Cour constitutionnelle, ils seront jugés par la Cour plénière, comme au parlement, ceux qui sont a ce moment analyses n’ayant pas le droit de voter. Par conséquence, à ce moment-là, en perdant la qualité de membre de la Cour constitutionnelle avec la décision du plenum de la Cour, le Parlement ou la Présidence peuvent faire des nominations pour compléter la Cour /. Il s'agit de leur attribut ".


Având în vedere aceste declaraţii, ca şi declaraţiile iresponsabile şi cel mai des mincinoase ale premierului Ponta, vă rog să acţionaţi în sensul adoptării unei decizii de arbitraj european pentru România, deoarece în acest moment nimic din ceea ce reprezintă lege şi Constituţie nu pare să mai funcţioneze. Cred că această formulă este singura care poate determina guvernul Ponta să renunţe la atitudinea evident ostilă faţă de legi şi fata de statul de drept.