Asupra
alegerilor judeţene de la noi citim în „Le Nord” următoarele:
În toată
România a avut loc alegeri în consiliile judeţene. Nu cunoaştem încă
rezultatele scrutinului decît pentru întîiele colegii a cîtorva centre, între
cari se află cele trei mari oraşe, Bucureşti, Iaşi, Galaţi. În aceste trei
oraşe cei aleşi aparţin opoziţiei. Vom cita între alţii pe generalul Manu, pe
d-nii Vernescu şi Suţu. Guvernul s-aştepta în adevăr de-a vedea partidul
înaintat pe care-l reprezintă la putere pierzînd un număr bun de scaune în
Moldova; dar eşecul amicilor săi în Bucureşti chiar cată să fie foarte simţitor
pentru el, pentru că acest eşec nu se lasă esplicat prin consideraţiile cari
pentru Moldova făceau verisimile numeroasele succese ale adversarilor săi. Mai
multe incidente proaspete au dovedit că nemulţumirea în Moldova e generală.
Trebuie într-adevăr ca spiritele să fie îndestul de supraescitate dincolo de
Milcov pentru ca consiliul municipal al Iaşilor să respingă legea prin care
Camera lichida subvenţia de zece milioane lei vechi acordaţi capitalei Moldovei
de Constituanta din 1866 şi restabilea impozitul fonciar de care acest oraş era
scutit. Admiţînd că în, realitate interesele oraşului ar fi fost atinse prin
această lege pentru că, făcîndu-l să reintre sub dreptul comun în privirea
perceperii impozitului, Camera-i lua c-o mînă ceea ce-i dăduse cu cealaltă, pe
cînd în intenţiile Constituantei de la 1866 subvenţia avea caracterul
unei liberalităţi, totuşi nu e mai puţin adevărat că deliberarea prin care
consiliul municipal a declarat că pentru el legea în cestiune e nulă şi
neavenită e un act prea grav, prea pe faţă agresiv în contra majorităţii
Camerei şi a guvernului pentru ca să nu trebuiască să căutăm cauza în starea
spiritelor. Votul consiliului municipal de Iaşi şi alegerea numeroşilor
candidaţi ai opoziţiei sînt adevărate manifestaţii politice.
Cu toate că interesele celor două provinţii unite la
1862 sub numele de România au devenit în general identice, există pe de o parte
numeroase interese particulare locale cari trebuiesc privite şi tratate
dintr-un punct de vedere special pentru fiecare din ele, ţinînd seamă de
tradiţii, de drepturi cîştigate; iar, pe de altă parte, compunerea ministerului
şi a personalului administrativ cată să fie, pentru aceea din cele două
provincii în afară de care e scaunul guvernămîntului şi centrul administraţiei,
o garanţie că interesele acestei provincii vor fi ţinute în seamă. Pentru că
aceste două condiţii nu li se par împlinite populaţiunile din Moldova au ajuns
la această turburare, la această surescitaţie pe care au descoperit-o cele din
urmă incidente şi pe care-o dovedesc şi mai neted alegerile din urmă.
Ministerul ştia la ce să se aştepte de la demisia membrilor tribunalului din
Iaşi şi de la votul consiliului municipal încoace. Dar în privirea alegerilor
din Bucureşti el era, din contra, în poziţia d-a spera că-i vor fi favorabile.
El făcuse în adevăr o alegere de candidaţi cari, ca prinţul Dimitrie Ghica,
păreau că vor trebui să întrunească voturile şi a unor grupuri de dizidenţi.
Această speranţă nu s-a realizat, a triumfat opoziţia. Se ştie că corpul
electoral, care cuprinde pe toţi contribuabilii ce plătesc o dare oarecare
cătră stat, e împărţit, după un cens gradat, în patru colegii. În colegiul
întîi aşadar, în acela care reprezintă înainte de toate marea proprietate
fonciară şi prin urmare partea cea mai independentă a corpului electoral, au
învins candidaţii opoziţiei. E clar că acesta e un avertisment dat guvernului.
După informaţiunile pe cari „Corespondenţa politică” din Viena le primeşte din
Bucureşti guvernul nu dă nici o importanţă atitudinii luate de democraţii
naţionali, cari par dispuşi a se alia cu conservatorii. Cu toate acestea
mişcarea în care au intrat diversele elemente a căror agregare ar putea
constitui o opoziţie serioasă nu pare a fi atît de indiferentă partidului
înaintat, căci prezidentul Camerei deputaţilor, d. C.A. Rosetti, a crezut de
trebuinţă de-a interveni personal în luptă cu autoritatea ce se leagă de marea
sa situaţie parlamentară şi de lunga sa carieră politică. Într-un şir de
scrisori adresate alegătorilor cu ocazia alegerilor în consiliile generale
şeful partidului liberal se-ncearcă a-l apăra pe acesta de atacurile îndreptate
în contră-i, cearcă să revendice pentru el partea cea mai largă în progresul
făcut de România de la, 1844 încoace şi se sileşte de-a întreţinea diviziunea
în rangurile opoziţiei. Rezultă numaidecît din aceste scrisori că prezidentul
Camerei a simţit necesitatea de- a întruni diversele elemente ale partidului al
cărui şef este şi care sufere de rivalităţi personale; apoi că nu e deloc atît
de sigur asupra acţiunii opoziţiei în cazul cînd concertul care s-ar putea
constitui între diversele ei grupuri i-ar da coeziunea ce i-au lipsit pîn-acum.
Pînă aci „Le
Nord”. Foaia din Bruxelles zice că partidul roşu sufere de rivalităţi
personale. Ce eroare! Singurele rivalităţi de cari roşii sufer sînt cele
privitoare la sacul cu grăunţe. Cînd era la mijloc cestiunea drumurilor de fier
şi speculaţiunea cu titlurile nouă rivalităţile erau foarte acute şi pronunţate
şi se potoleau numai prin foaia de cursuri a burselor. Astăzi li s-a dat
roşiilor un nou mijloc de coeziune: privilegiul de a-şi fi însuşit pe sub mînă
şi prin procure fictive majoritatea acţiilor Băncii Naţionale. Odată
directoriul ales şi acţiile desfăcute cu preţ îndoit ar trebui inventat un nou
mijloc de înavuţire pentru a întreţinea coeziunea în partidul roşu. Şi toate
mizeriile acestea se întîmplă în momente în care orizontul politicei esterioare
e încărcat cu nouri grei şi nimic mai puţin decît asigurător. Cine ştie la ce
conflicte vor da loc hotărîrile Conferenţei suplementare din Berlin, cine ştie
daca soarta popoarelor balcanice nu va fi pusă din nou în vîrful săbiei!
Şi tocmai în aceste momente roşii
sînt cuprinşi de frigurile gheşeftului, Ministeriul de Finanţe se pune în
conivenţă cu grupuri de speculanţi oculţi ai partidului, iar aceştia abuzează
de poziţiile lor oficiale pentru a frauda dispoziţii legale şi a se îmbogăţi prin
iscălituri smulse de la funcţionarii lor inferiori, dîndu-le prin aceasta
exemple de moralitate, de pază a legilor, de
dezinteresare, inspirînd, se-nţelege, acea senină autoritate pe care o au
miniştrii şi directorii de drum de fier în alte ţări.
E putred mărul şi nici sîmburele din el, judecînd după
felici[tă]rile adresate lui Rochefort, nu mai e sănătos.
[19 iunie
1880]
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu