4 iun. 2012

„ASUPRA ALEGERILOR JUDETENE ...” de Mihai Eminescu



Asupra alegerilor judeţene de la noi citim în „Le Nord” următoarele:

În toată România a avut loc alegeri în consiliile judeţene. Nu cunoaştem încă rezultatele scrutinului decît pentru întîiele colegii a cîtorva centre, între cari se află cele trei mari oraşe, Bucureşti, Iaşi, Galaţi. În aceste trei oraşe cei aleşi aparţin opoziţiei. Vom cita între alţii pe generalul Manu, pe d-nii Vernescu şi Suţu. Guvernul s-aştepta în adevăr de-a vedea partidul înaintat pe care-l reprezintă la putere pierzînd un număr bun de scaune în Moldova; dar eşecul amicilor săi în Bucureşti chiar cată să fie foarte simţitor pentru el, pentru că acest eşec nu se lasă esplicat prin consideraţiile cari pentru Moldova făceau verisimile numeroasele succese ale adversarilor săi. Mai multe incidente proaspete au dovedit că nemulţumirea în Moldova e generală. Trebuie într-adevăr ca spiritele să fie îndestul de supraescitate dincolo de Milcov pentru ca consiliul municipal al Iaşilor să respingă legea prin care Camera lichida subvenţia de zece milioane lei vechi acordaţi capitalei Moldovei de Constituanta din 1866 şi restabilea impozitul fonciar de care acest oraş era scutit. Admiţînd că în, realitate interesele oraşului ar fi fost atinse prin această lege pentru că, făcîndu-l să reintre sub dreptul comun în privirea perceperii impozitului, Camera-i lua c-o mînă ceea ce-i dăduse cu cealaltă, pe cînd în intenţiile Constituantei de la 1866 subvenţia avea caracterul unei liberalităţi, totuşi nu e mai puţin adevărat că deliberarea prin care consiliul municipal a declarat că pentru el legea în cestiune e nulă şi neavenită e un act prea grav, prea pe faţă agresiv în contra majorităţii Camerei şi a guvernului pentru ca să nu trebuiască să căutăm cauza în starea spiritelor. Votul consiliului municipal de Iaşi şi alegerea numeroşilor candidaţi ai opoziţiei sînt adevărate manifestaţii politice.
Cu toate că interesele celor două provinţii unite la 1862 sub numele de România au devenit în general identice, există pe de o parte numeroase interese particulare locale cari trebuiesc privite şi tratate dintr-un punct de vedere special pentru fiecare din ele, ţinînd seamă de tradiţii, de drepturi cîştigate; iar, pe de altă parte, compunerea ministerului şi a personalului administrativ cată să fie, pentru aceea din cele două provincii în afară de care e scaunul guvernămîntului şi centrul administraţiei, o garanţie că interesele acestei provincii vor fi ţinute în seamă. Pentru că aceste două condiţii nu li se par împlinite populaţiunile din Moldova au ajuns la această turburare, la această surescitaţie pe care au descoperit-o cele din urmă incidente şi pe care-o dovedesc şi mai neted alegerile din urmă. Ministerul ştia la ce să se aştepte de la demisia membrilor tribunalului din Iaşi şi de la votul consiliului municipal încoace. Dar în privirea alegerilor din Bucureşti el era, din contra, în poziţia d-a spera că-i vor fi favorabile. El făcuse în adevăr o alegere de candidaţi cari, ca prinţul Dimitrie Ghica, păreau că vor trebui să întrunească voturile şi a unor grupuri de dizidenţi. Această speranţă nu s-a realizat, a triumfat opoziţia. Se ştie că corpul electoral, care cuprinde pe toţi contribuabilii ce plătesc o dare oarecare cătră stat, e împărţit, după un cens gradat, în patru colegii. În colegiul întîi aşadar, în acela care reprezintă înainte de toate marea proprietate fonciară şi prin urmare partea cea mai independentă a corpului electoral, au învins candidaţii opoziţiei. E clar că acesta e un avertisment dat guvernului. După informaţiunile pe cari „Corespondenţa politică” din Viena le primeşte din Bucureşti guvernul nu dă nici o importanţă atitudinii luate de democraţii naţionali, cari par dispuşi a se alia cu conservatorii. Cu toate acestea mişcarea în care au intrat diversele elemente a căror agregare ar putea constitui o opoziţie serioasă nu pare a fi atît de indiferentă partidului înaintat, căci prezidentul Camerei deputaţilor, d. C.A. Rosetti, a crezut de trebuinţă de-a interveni personal în luptă cu autoritatea ce se leagă de marea sa situaţie parlamentară şi de lunga sa carieră politică. Într-un şir de scrisori adresate alegătorilor cu ocazia alegerilor în consiliile generale şeful partidului liberal se-ncearcă a-l apăra pe acesta de atacurile îndreptate în contră-i, cearcă să revendice pentru el partea cea mai largă în progresul făcut de România de la, 1844 încoace şi se sileşte de-a întreţinea diviziunea în rangurile opoziţiei. Rezultă numaidecît din aceste scrisori că prezidentul Camerei a simţit necesitatea de- a întruni diversele elemente ale partidului al cărui şef este şi care sufere de rivalităţi personale; apoi că nu e deloc atît de sigur asupra acţiunii opoziţiei în cazul cînd concertul care s-ar putea constitui între diversele ei grupuri i-ar da coeziunea ce i-au lipsit pîn-acum.

Pînă aci „Le Nord”. Foaia din Bruxelles zice că partidul roşu sufere de rivalităţi personale. Ce eroare! Singurele rivalităţi de cari roşii sufer sînt cele privitoare la sacul cu grăunţe. Cînd era la mijloc cestiunea drumurilor de fier şi speculaţiunea cu titlurile nouă rivalităţile erau foarte acute şi pronunţate şi se potoleau numai prin foaia de cursuri a burselor. Astăzi li s-a dat roşiilor un nou mijloc de coeziune: privilegiul de a-şi fi însuşit pe sub mînă şi prin procure fictive majoritatea acţiilor Băncii Naţionale. Odată directoriul ales şi acţiile desfăcute cu preţ îndoit ar trebui inventat un nou mijloc de înavuţire pentru a întreţinea coeziunea în partidul roşu. Şi toate mizeriile acestea se întîmplă în momente în care orizontul politicei esterioare e încărcat cu nouri grei şi nimic mai puţin decît asigurător. Cine ştie la ce conflicte vor da loc hotărîrile Conferenţei suplementare din Berlin, cine ştie daca soarta popoarelor balcanice nu va fi pusă din nou în vîrful săbiei!
Şi tocmai în aceste momente roşii sînt cuprinşi de frigurile gheşeftului, Ministeriul de Finanţe se pune în conivenţă cu grupuri de speculanţi oculţi ai partidului, iar aceştia abuzează de poziţiile lor oficiale pentru a frauda dispoziţii legale şi a se îmbogăţi prin iscălituri smulse de la funcţionarii lor inferiori, dîndu-le prin aceasta exemple de moralitate, de pază a legilor, de dezinteresare, inspirînd, se-nţelege, acea senină autoritate pe care o au miniştrii şi directorii de drum de fier în alte ţări.
E putred mărul şi nici sîmburele din el, judecînd după felici[tă]rile adresate lui Rochefort, nu mai e sănătos.

[19 iunie 1880]


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu