Nu e lesne pentru toţi, cîţi ştiu mai mult ori
mai puţin româneşte, să facă deosebirea între spun şi zic. Nici înşişi
d-nii care redactează ori cercetează afişele Teatrului Naţional nu pot face
deosebirea. Nici cei mai mulţi dintre gazetarii noştri, nici avocaţii, nici doctorii, ba nici mulţi dintre profesori.
Afişele Teatrului Naţional ne spun că " ... între pauze d. X va zice o bucată de Alecsandri".
Afişele Ateneului Român, cînd sînt concerte ori alte bazaconii cu binevoitoare
concursuri, spun tot aşa: vreun domn oarecare va zice o anecdotă. Gazetele ne ameţesc cu
telegrame cam aşa: "Gazetele zic
că d. cutare ministru va zice un
discurs în cameră, în care va zice"...
de George Cosbuc
Pe calea Văcăreşti am auzit un băiat zicînd către
altul: "Am să te zic la tata!" Dar ăsta era ovrei. Tot ovrei era
şi gazetarul care mi-a zis mie odată cînd îi spuneam că gazetele scriu ticălos
româneşte: "Ei, domnule, mie-mi zici!"
Dar ăsta era un pehlivan şi ştia carte multă, cunoştea slovele de la azi pînă
la mislete. De la mislete încolo avea de gînd să le înveţe la iarnă.
Zăpăceala e explicabilă şi-şi are, pînă la un
punct, scuza ei. Sinonimele sînt adevăratul lux al unei limbi, şi nici-o limbă
nu sufere luxul. Uzul ori diferenţiază sinonimele, ori ucide pe cele mai puţin
rezistente. A zice şi a spune sînt pînă la un loc sinonime şi
se bucură poate de cea mai luxoasă suită în limba românească. A vorbi, a grăi, a rosti, a cuvînta, apoi a exprima, a pronunţa, a relata, a declara şi altele, sînt
tot atîtea sinonime pînă la un loc cu a zice şi a spune. Cînd
zicem: zi, spune, vorbeşte, grăieşte, cuvîntează, pronunţă-te, exprimă-te noi spunem tot acelaşi lucru.
De aceea, zăpăceala între a spune şi a zice işi are o scuză în sinonimitate.
Dar sinonimitatea lor nu e absolută, ci relativă, are deci graniţe. Unde e
graniţa care desparte pe zic de spun nu o poţi hotărî. Dar şi uzul şi
tradiţia şi înnăscutul sentiment al limbii îţi arată graniţa peste care
noţiunile acestor două vorbe nu mai sînt amestecate, ci limpezi.
Cînd Pilat a întrebat pe Mîntuitorul nostru:
"Tu eşti fiul lui Dumnezeu?"
Hristos a răspuns stereotip "Tu zici!"
Aşa traduc scriitorii noştri. Vorba lui Hristos, din originalul Bibliei, se
poate traduce şi cu zici şi cu spui. De ce dară scriitorii noştri n-au
tradus "Tu spui"? Pentru că
răspunsul n-ar fi fost corect. Hristos a voit să zică: Nu eu afirm asta, tu o afirmi; tu o susţii, nu eu. Iar a afirma şi
a susţine o părere se traduce româneşte cu a
zice. In generalitatea cazurilor, a
zice însemnează a susţine o
părere, a afirma, iar spune însemnează simplu a aduce la cunoştinţă, a da pe faţă, a povesti. Exact: spun = anunţ, zic = enunţ. Nu e totuna: "tu ce
spui"? cu "tu ce zici"? Cînd voim să cunoaştem părerea cuiva,
întrebăm: "Dar tu ce zici?" Sau "ce zici tu ?" Dar nu:
"Dar tu ce spui ?" Pentru că aşteptăm susţinerea unei păreri. Omul
susţine o părere a sa cînd înjură pe altul, de aceea: "mi-a zis tîlhar,
mi-a zis prostule" etc. - nu însă:
"mi-a spus tîlhar etc."
In cele mai multe cazuri ne este indiferent
dacă e vorba de-o anunţare sau de-o enunţare, de aceea întrebuinţăm după plac
amîndouă verbele. Se zice că, ori se spune că, e totuna. Nu e tot una însă Biblia zice cu Biblia
spune, ori Aristotel zice şi Aristotel spune. Cînd spune Aristotel ceva, nu e filosof,
ci simplu cronicar sau informator; dar cînd zice, atunci rămîne zis, căci îşi spune
opiniunea sa filosofică.
Ţăranul îşi începe poveştile cu se zice (ci-că)
nu cu se spune, căci se zice e tradiţional si moştenit, din bătrînescul dicitur, şi e şi o chestie psihologică
la mijloc. Dealtfel, în poezia ţăranului "Spusu-mi-a frunza de vie că dragostea
nu-i moşie" ori "zis-a badea c-o veni luna cînd o răsări" ori
"Spusu-ţi-am, mîndruţo, spus" etc. lucrul e indiferent. Insă cauti în
versurile Văcărescului: "Baba Neacşa, Moş Crăciun aşa povestesc şi spun” alături de povestesc nu poate sta zic, ci
numai spun. E grozavă zăpăceala lui zic şi spun în limba noastră de la oraşe;
şi mai ales prin gazete. Eu, cînd am citit întîi pe afişele Teatrului că
"d. X va zice o poezie", am crezut
că e vorba de un cîntec, pentru că a zice însemnează româneşte per excellentiam a cinta. Dacă ne temem de verbele a recita şi a
declama şi voim să întrebuinţăm cuvinte
poporale, atunci să le întrebuinţăm corect şi să nu încălţăm căciula şi
să punem în cap opincile. Ţăranul zice: a spus o minciună, a spus o snoavă
etc., dar cine l-a auzit zicînd: a zis o
minciună, i-au zis o
snoavă? Atunci ce e prostia
noastră cu: va zice o anecdotă? Va zice un discurs? "Am să-ţi
zic toate greşelile" sau "am să-ţi zic eu ce eşti" sau "îţi
voi zice de altădată" etc. Toate aceste exemple sînt din gazete. Cine vrea
să mai adune poate deschide orice ziar şi le va găsi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu