19 iun. 2012

"Hidroliza" banilor publici


Goya-A caza de dientes 
Subiectele zilei sunt difuzate până la saturaţie. Presa, o anumită parte a ei, nu vede decât alegerile din PDL şi faptele lui Plagiatore. Desigur, amândouă sunt importante, dar ceea ce e cu adevărat extrem de important e tratat în fugă: Hidroelectrica.

Când au pus mâna pe putere, comuniştii au şi lansat mesajele către şmecherii din Energie pe care tot ei îi plantaseră acolo. Mesajul a fost simplu: „daţi bani pentru partid sau vă mărim impozitele”. Mafioţii au ascultat, şi-au întins picioarele ca să le râdă şi pantofii Gucci şi şi-au văzut de treabă. Trimisul „cabinetului roşu”, ministrul Energiei a purtat discuţii cu ei, dar răspunsul mafioţilor a fost clar: „măriţi impozitele şi vom creşte preţurile”. Oricum ar fi fost, la o înţelegere n-au ajuns, aşa că se impunea o soluţie pentru a-i determina pe „băieţi” să cotizeze. Cum pârghii prea multe n-aveau, guvernanţii s-au gândit la o soluţie ce se asorta perfect intenţiilor lor: insolvenţa Hidroelectrica. Prin această mişcare, contractele deja semnate devin nule, iar „băieţii” vor primi o palmă de avertizare, una care să le arate cine e stăpânul.

Pentru a intra în insolventă, o companie este obligată să justifice starea economică în faţa unei instanţe. Pretextul invocat de Hidroelectrica este... seceta. Cică păcătoasă asta de secetă, deşi anul trecut n-a afectat profitul uriaş al companiei, anul ăsta a lovit mişeleşte, iar Hidroelectrica se vede nevoită să ceară intrarea în insolvenţa. Să mai spunem că România are cel mai mare bazin hidrografic din Europa, iar „secetă” există doar în declaraţiile lor; dacă n-ar fi fost o iarnă atât de bogată în zăpadă, poate credeam istorioara, deşi nici în anii cu zăpezi mai puţin generoase, Hidroelectrica nu şi-a diminuat profitul. Nu, nu este vorba despre vreo vânzare, deşi CE a cerut în mod expres privatizarea ei, ci doar o procedură judiciară care să anuleze contractele deja semnate. Apoi, după pronunţarea instanţei, compania se va „reinventa” şi, paradoxal, va reintra pe un profit cel puţin la fel de mare ca şi anul trecut.

Manevra asta nu ne afectează pe noi, consumatorii finali; sau nu încă... Urmare a acestei manevre, „băieţii” vor fi nevoiţi să cotizeze dacă vor dori contracte, iar sumele nu vor fi deloc mici. Redevenţele vor fi mai mari (guvernul are de rambursat 6 miliarde euro ca rată de creditare, în august, dar bani pentru asta – ioc!), dar şi profiturile mafioţilor trebuie conservate, aşadar, preţul energiei, supus presiunilor din două părţi va creşte. Din vorbele lui Mickey Mao, alea cu scăderea tarifelor la energie, se va alege praful, dar măcar ei, comuniştii s-au rostuit de banii necesari campaniei ce trebuie să fie agresivă; în toamna nu vor mai avea concursul unor PDL-isti.

Una peste alta, manevra cu Hidroelectrica este una care nu va aduce nimic bun populaţiei, ci doar, ca de obicei, „cartelului roşu”. Să privim preţurile la energie... Cu sau fără mânie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu