De ce comuniştii vor pierde alegerile

În plin proces de restauraţie comunistă, iată că românii încep să aibă reacţie... Schimbările nejustificate de la ICR, Arhivele Naţionale etc., schimbări produse pe un fond vădit politic şi clientelar i-au determinat pe oamenii de cultura sa se manifeste. Ei vor ieşi azi în Piaţa Universităţii cu cărţile în braţe pentru a protesta împotriva abuzurilor sfidătoare ale guvernului comunist de la Bucureşti. În paralel, un protest este lansat de către organizaţii non-guvernamentale, de jurnalişti şi de oameni de cultură care iau atitudine faţă de încălcările grave ale normelor democratice, atrăgând atenţia asupra manifestărilor clar dictatoriale ale puterii roşii ce tinde să deturneze sensul normal al instituţiilor statului.

Reacţia era previzibilă, dar ea nu trebuie să se limiteze la aceste două luări de poziţie. Fiecare zi aduce câte ceva nou şi trist în peisajul democratic, zilnic guvernanţii acţionează pentru a pune căluşul comunist pe instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, aservindu-şi tot ce înseamnă economie, cultură, mass media etc. Protestele ce încep azi sunt doar primele, dar nu şi ultimele. Reacţia comuniştilor este previzibilă, ceva de tip ilici în 1990: „lăsaţi-i să fiarbă în suc propriu”, în subsidiar întrezărindu-se din ce în ce mai clar „noi facem ce ştim cel mai bine: dictatura cu faţă umană”.

Guvernul Mickey Mao nu se va opri pentru ca nişte „exaltaţi” înţeleg să protesteze; aşa a fost în 1990, aşa va fi şi în 2012. Ceea ce atunci aveam, iar acum nu - este opoziţia parlamentară, politică. Deşi în 1990 partidele de „opoziţie” aveau un rol decorativ (5%), unii politicieni (Coposu, Raţiu, Cunescu) au luat atitudine. Azi, avem o opoziţie mult mai concretă, una ce se poate baza pe un minim 20+6% din sufragiile electoratului (cum s-a văzut în alegerile locale în cazurile PDL şi UDMR), dar PDL este încă dezorganizat, iar UDMR a bătut palma cu usl pentru a rămâne cu şefia CA din SRR.  O reacţie din partea lor este încă greu de prevăzut. PDL decide azi pe ce drum va apuca: „drumul oaselor” sau „Golgota” dreptei.

Blaga şi-a dat demisia, dar apoi îşi anunţa mai discret candidatura la conducerea partidului; păi atunci de ce şi-a mai dat demisia, dacă tot n-are nimic să-şi reproşeze în privinţa rezultatelor alegerilor locale? El este, se ştie, un foarte bun organizator. În ultima campanie, asta nu s-a văzut deloc. Să adăugăm aici şi respectul aproape neruşinat de servil al liderilor comunişti faţă de Blaga şi trebuie să constatăm că anumite reacţii nu se pupă... Grosolăniile proferate de bolşevici la adresa Elenei Udrea, Robertei Anastase sau a altor lideri PDL contrastează suspect cu servilismul ce lasă să se ghicească frică atunci când aceştia vorbesc despre Blaga. Poate ştie „vameşul” ce ştie... Din peisaj nu lipsesc nici „curtoaziile” reciproce când vorbim despre o potenţială colaborare a PDL-Blaga cu usl sau doar cu pnl. În modul cel mai clar, un PDL condus de Blaga este un partid ce va muri... ieri pe „drumul oaselor” deja bătut de PNT-CD. Şi nu va muri oricum, ci penibil, ca anexa colaboraţionistă a partidului unic.

O alternativă care circulă pentru preluarea conducerii PDL este Monica Macovei. Cu un trecut justiţiar, ca şi prezentul, Macovei s-ar putea califica pentru a conduce partidul şi pentru a-l extrage de pe drumul periculos către stânga. Dar, deşi în planul activităţii personale Macovei are o imagine mult mai pozitivă decât Blaga, ea nu este un adevărat lider, ci mai repede unul dintre liderii mai mici ai partidului ce activează în staff-ul aceluia care poate conduce şi reforma partidul. Un PDL aflat în criză ar fi de preferat, totuşi, să-şi aleagă temporar un şef ca Monica Macovei, dacă ea îl va aduce la conducere pe MRU. Desigur, nici construcţia politică a lui Ungureanu nu e de ignorat, construcţie pe care eu o văd că pe o uniune în care să între toate partidele cu o doctrină populară, de dreapta.

Nici într-o asemennea eventualitate nu lipsesc surprizele... Ce alt partid ar mai intra? UDMR? Poate, dar e un partid prea obişnuit să-şi tranzacţioneze voturile pentru a putea fi considerat unul ce-şi va aduce contribuţia la construcţia viitoare. PNT-CD? Păi... Naţional-ţărăniştii sunt doctrinar de stânga, dar afiliaţi popularilor europeni. Partidul este împărţit iin două, amândouă jumătăţile revendicându-şi partidul în integralitatea lui. În plus, amândouă conducerile lor s-au remarcat ba prin obedienţă faţă de comunişti, ba printr-o opoziţie extrem de discretă şi de nuanţată. Personal, nu pot avea aşteptări de dreapta din partea unor asemenea partide, dar am din partea membrilor lor oneşti, cei care cred sincer că dreapta este singura soluţie pentru ca România să iasă din marasmul în care comuniştii o baga cu fiecare zi mai adânc.

Spunea cineva că o reforma drastică în PDL va reduce şansele partidului în alegerile viitoare. Poate, dar nu cred că asta trebuie să aibă ei în vedere cu prioritate. Orice partid este, nu o entitate de sine stătătoare, ci o asociere care să dorească implementarea unui punct de vedere politic şi economic la nivel naţional. Aşadar, orice partid ar trebui să aibă în vedere mai întâi interesul ţării şi abia apoi interesul său. Comuniştii, se ştie, procedează invers, punând partidul (în cazul lor – partidul unic) înainte de orice altceva; despre interesul naţional ei doar vorbesc, acesta rămânând undeva, pe ultimul plan. Dacă PDL alege „drumul Golgotei”, cel de reconstrucţie a dreptei (şi găsesc potrivit acest drum, mai ales prin prisma politicilor PDL din perioada când era la guvernare), trebuie să spun că nu e deloc un drum uşor. Dreapta românească este inexistenta cam de 100 de ani (cu puţine hiatusuri în perioada interbelică), dar ţara are nevoie de soluţii, iar soluţiile nu pot veni, obiectiv, de la stânga.

Că tot vorbim despre dreapta şi stânga, este absolut previzibil ca guvernul Mickey Mao va întâmpina nişte greutăţi formidabile, în curând. Sfidând legile în vigoare, comuniştii vor devansarea alegerilor în septembrie; şi nu întâmplător... În august, România va începe nu doar să plătească dobânzile la creditele externe, ci şi să ramburseze din ele. Aceasta nu intra deloc în vederile comuniştilor atunci când au venit la guvernare. Oricum, se anunţă o lună a lui Cuptor... fierbinte... Bugetul de stat nu mai permite nici o mişcare notabilă, susceptibilă a îmbrăca o „haină” electorală, guvernul fiind obligat să contracteze un împrumut de peste un miliard de euro de la Banca Mondială. Au uitat când ţipau de grija „tarişoarei” care se îndatora extern... Miliardul ăsta e parfum de tuberoze dacă ne gândim la cele 6 (şase) miliarde de euro pe care guvernul TREBUIE să le ramburseze în august. Orice ar face ei, aceasta plată va fi greu de suportat de către o populaţie care-şi imaginează că i-a adus pe comunişti la putere şi acum va curge mierea pe autostrada suspendată a lui Oprescu. Astfel, „cabinetul roşu” se vede într-o situaţie paradoxală: singurele „măsuri” economice pe care ştiu ei să le ia sunt cele populiste şi risipitoare de bani publici, dar necesitatea impune mişcări economice net de... dreapta, ceea ce le va afecta fundamental siguranţa câştigării alegerilor; românii nu mai pot accepta ca în locul mierii comuniste să curgă tot „fierea” democrat-liberală din trecut.

Venirea la putere a stângii putea să fie o recucerire de marcă a poziţiilor deţinute anterior, dar s-au grăbit... Au pus prea mult accentul pe alegerile locale, au promis deşănţat, au luat decizii ce împovărează bugetul de stat, iar acum văd cu ochiul liber că li se apropie frânghia de par. Viitorul nu sună deloc bine pentru comunişti... Bucuria şi satisfacţia de după alegerile locale, golăneşti ca manifestări au fost înlocuite de îngrijorare. Primul semn îl dă ilici prin vocea lui Câmpeanu, un semn că acolo sus lucrurile nu sunt deloc roz. Nu m-aş mira dacă usl se va rupe, pnl-ului revenindu-i vina unei proaste gestionari a situaţiei economice şi politice. Având o anumită experienţă, psd nu va accepta vreo vină, chiar dacă politicile usl sunt majoritar dictate de ei şi vor avea nevoie de un ţap ispăşitor pe care să pună sarcina uriaşă ce se anunţă: desigur, pnl.

În aceste condiţii economice şi politice, o dreaptă curată şi modernă are şanse mari să acceadă la putere în urma alegerilor din noiembrie. Acesta este motivul pentru care, în interes naţional, PDL trebuie să se restructureze într-un partid eficient de dreapta, cu toate greutăţile inerente unei asemenea poziţii politice. Este deosebit de încurajator că tinerii partidului, cei care au obţinut scorul politic sunt fundamental de dreapta. Ei vor prelua o parte a greului pe care şi până acum l-au dus tot ei, ducând înainte partidul ca singură alternativă viabilă ce poate fi opusă partidului unic ce azi agresează o naţiune întreagă.