Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

8 iun. 2012

SĂ FACEM UN CONGRES de Mihai Eminescu



Dacă răsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine căderea sistemei, a constituţiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bătrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiţi a sta, intimida-se-vor de ţipetele bufone ale maghiarilor sau nemţilor, ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte naţiuni cari au aspiraţiuni comune nouă, spre a apela la simţul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă voinţelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare şi nu toţi? Suveranitatea şi legislaţiunea trebuie să purceadă de la toate popoarele ca atari, şi puterea esecutivă trebuie redusă la simplul rol de maşină fără voinţă proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie să fie aicea stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe decât în acelea ale popoarelor e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicea două popoare ori două coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua această reformă mare într-un stat unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, atâtea prejudeţe fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment de a susţinea acele prejudeţe trebuieşte o energie eroică, trebuie cu despreţul libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În această operă ce pare a se pregăti, românii trebuie să joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei naţiuni vechie să lucreze cu toată vigoarea sa de fier, căci aicea nu mai e vorba de declamaţiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimănui de a merge cu cutare ori cu cutare persoană, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificienţă, ci cu toţii uniţi trebuie să mergem cu principiul, cu naţiunea. Şi, într-adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură schinteuă din virtutea antică a oamenilor pre carii noi ne măgulim de a-i avea de străbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e să cerşim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin şi cari trebuie să ni le luăm pre altă cale.
Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se constituie şi-şi alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, şi românii primesc această sistare fără ca să proteste în faţa lumei, fără ca această infracţiune în dreptul de a se întruni să fie urmată de destituirea funcţiunarului şi a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie să înţeleagă spiritul legilor al căror mănţinătoriu e şi trebuie să le interprete cu fidelitate. Îndată ce nu ştie ori nu voieşte a le interpreta fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bănatului a fost forţată, căci a fost făcută contra voinţei românilor, uniunea Transilvaniei a fost făcută fără de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravă? Nimeni.
Avem dreptul de a petiţiuna. Sala tronului este, trebuie, să fie deschisă popoarelor ca şi indivizilor, şi inima suveranului trebuie să fie dreaptă şi nepărtinitorie, fără considerante unilaterale, faţă cu toţi, asemenea limbei la cumpănă, asemenea ecuilibrului voinţelor umane ce se numeşte drept; căci în secolul al nouăsprezecelea aceasta e singura raţiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoaştem şi neci nu voim a cunoaşte. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scăpa naţiunea română de forţarea la o uniune pre care ea n-o voieşte şi n-o recunoaşte? Nimeni.
În Năsăud, un om se alege cu un vot, ba are până şi temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegătorii carii să proteste contra reprezintărei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petiţiuna şi a protesta? Oare am uitat cumcă tronul trebuie să fie drept, căci aceasta e raţiunea sa de a fi?
            Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanţa de a spune în camera Ungariei cumcă naţiune română nu esistă. I se răspunde că esistă şi nimic mai mult; ca şi când acel om n-ar fi ştiut-o, ca şi când el ar fi spus-o cu altă intenţiune decât ca să arunce o nouă umilire asupra naţiunei româneşti. Aicea trebuia un protest energic şi formal contra purtării neescusabile a unor deputaţi cari n-au respect de naţiuni întrege; trebuia demisiunarea deputaţilor români dintr-o Dietă care nu se respectă, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte naţiuni. Ce prezident e acela care lasă ca un insolent să insulte, nerevocat la ordine, o naţiune întreagă?
Un altul ni spune cumcă am face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ , care e cu mult mai mult drept şi cu mult mai multă raţiune al nostru decât al lor. Cine protestă contra unor asemenea insinuaţiuni pre cât de răutăcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoaştem fiinţele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politică de oportunitate, cari cerşesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric şi imperativ drepturi pentru naţiunea lor, carii zic cumcă românii n-au neci un drept în această ţară şi cumcă trebuie să cerşească pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentanţii ei ! [Î]i cunoaştem, zic, şi nu ne place de a vedea pre sincerii noştri deputaţi naţionali jucând pre instrumentele acestor creature. Naţiunea română trebuie să se pună pre terenul de drept pre care stau toate celelalte naţiuni ale Austriei, nimica mai mult şi neci o iotă mai puţin. Cine cede degetul va trebui să ceadă şi mâna . Puşi odată pre acest teren de drept, nu trebuie să cedem nimănui neci cât e negru sub unghie, căci numai o egală îndreptăţire poate duce la linişte şi la împăcare. Politica lingăilor trebuie lăsată pre seama lingăilor; pre flamura noastră trebuiesc scrise pur şi simplu voinţele noastre. Cehii spun în organele lor cumcă vor face opuzeţiune până atuncea până când se va recunoaşte deplina autonomie a Boemiei. De ce să nu cerem neted şi clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzacţiuni în drepturi naţionali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemţii nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci faţă cu sistemul constituţiunal de astăzi, faţă cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili.
Starea de faţă a lucrurilor e de natură ca să inspire orişicui neîncredere şi să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetăţean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, şi de aceea şi românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care să determine atitudinea naţiunei româneşti faţă cu o eventuală schimbare a sistemei constituţiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca să oprească adunarea unui congres de cetăţeni pacifici, carii vor să discute asupra afacerilor publice ale statului căruia ei aparţin. În caz dacă congresul şi-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte faţă cu tronul, aceştia trebuie să fie înainte de toate energici şi de caracter. Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) şi, apoi, cu oameni probi şi de caracter nu se încap tranzacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară, şi nu vor cede nici o iotă din pretensiunile lor, căci nu vor avea astuţia de a o face.
Dacă mai are cineva o singură îndoială despre importanţa unui congres, acela cugete numai cât de degradaţi trebuie să fim noi românii, dacă până şi maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi în şedinţele acelei adunăture ce se pretinde Cameră. Am desperat de mult de a cere de la români virtutea şi demnitatea străbunilor, neci credem că am putea deştepta în el simţul cetăţeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simţăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simţ de demnitate şi mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniţi de a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim aşa de abrutizaţi ca să ne degradăm noi pre noi înşine la rolul de sclavi. Trebuie să încete aceste referinţe de dominaţi şi dominatori; trebuie să fim puşi pre picior de naţiune egal îndreptăţită faţă cu naţiune egal îndreptăţită. E timpul ca să ni se răsplătească şi nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregă şi acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţiunalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?"
Recapitulăm:
1) În caz dacă opiniunea publică a popoarelor Austriei ar cere schimbarea sistemei constituţionale de astăzi, românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea viitorului imperiului, să convoce un congres general al lor, în care toată naţiunea românească să fie reprezentată şi care să decidă atitudinea ei faţă cu situaţiunea cea nouă ce împregiurările par a o crea şi impune imperiului.
2) Congresul să se declare solidar cu naţiunile din Austria ce urmăresc aceleaşi interese ca şi cea română.
3) Congresul să-şi aleagă reprezentanţa sa, care să comunice tronului voinţa naţiunei româneşti, cerând a ei satisfacere.

[5/17 aprilie 1870]

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu