Dacă răsturnarea
ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine căderea sistemei, a
constituţiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bătrânei
Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiţi a sta,
intimida-se-vor de ţipetele bufone ale maghiarilor sau nemţilor, ori vor merge
cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte naţiuni cari au aspiraţiuni comune
nouă, spre a apela la simţul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă
voinţelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare şi
nu toţi? Suveranitatea şi legislaţiunea trebuie să purceadă de la toate
popoarele ca atari, şi puterea esecutivă trebuie redusă la simplul rol de maşină
fără voinţă proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie să
fie aicea stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe
decât în acelea ale popoarelor e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicea două
popoare ori două coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua această reformă
mare într-un stat unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, atâtea
prejudeţe fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment
de a susţinea acele prejudeţe trebuieşte o energie eroică, trebuie cu despreţul
libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În această operă ce pare a
se pregăti, românii trebuie să joace un rol eminamente activ. Trebuie ca
sufletul acestei naţiuni vechie să lucreze cu toată vigoarea sa de fier, căci
aicea nu mai e vorba de declamaţiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai
e permis nimănui de a merge cu cutare ori cu cutare persoană, fie aceea prelat,
fie ilustritate, fie magnificienţă, ci cu toţii uniţi trebuie să mergem cu
principiul, cu naţiunea. Şi, într-adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură
schinteuă din virtutea antică a oamenilor pre carii noi ne măgulim de a-i avea
de străbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e să cerşim de la maghiari
drepturile cari ni se cuvin şi cari trebuie să ni le luăm pre altă cale.
Românii, în genere vorbind,
s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se
constituie şi-şi alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea
acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, şi românii primesc această
sistare fără ca să proteste în faţa lumei, fără ca această infracţiune în
dreptul de a se întruni să fie urmată de destituirea funcţiunarului şi a
ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc,
trebuie să înţeleagă spiritul legilor al căror mănţinătoriu e şi trebuie să le
interprete cu fidelitate. Îndată ce nu ştie ori nu voieşte a le interpreta
fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bănatului a fost
forţată, căci a fost făcută contra voinţei românilor, uniunea Transilvaniei a
fost făcută fără de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a
alarmat Europa într-o cestiune atât de gravă? Nimeni.
Avem dreptul de a petiţiuna. Sala tronului este,
trebuie, să fie deschisă popoarelor ca şi indivizilor, şi inima
suveranului trebuie să fie dreaptă şi nepărtinitorie, fără considerante
unilaterale, faţă cu toţi, asemenea limbei la cumpănă, asemenea ecuilibrului
voinţelor umane ce se numeşte drept; căci în secolul al nouăsprezecelea aceasta
e singura raţiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoaştem şi neci nu
voim a cunoaşte. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scăpa
naţiunea română de forţarea la o uniune pre care ea n-o voieşte şi n-o recunoaşte?
Nimeni.
În Năsăud, un om se alege cu un vot, ba
are până şi temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii
sunt alegătorii carii să proteste contra reprezintărei lor din partea unui om
pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare
luatu-ni-s-a dreptul de a petiţiuna şi a protesta? Oare am uitat cumcă tronul trebuie
să fie drept, căci aceasta e raţiunea sa de a fi?
Dar
departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanţa de a spune în camera
Ungariei cumcă naţiune română nu esistă. I se răspunde că esistă şi
nimic mai mult; ca şi când acel om n-ar fi ştiut-o, ca şi când el ar fi spus-o
cu altă intenţiune decât ca să arunce o nouă umilire asupra naţiunei româneşti.
Aicea trebuia un protest energic şi formal contra purtării neescusabile a unor
deputaţi cari n-au respect de naţiuni întrege; trebuia demisiunarea deputaţilor
români dintr-o Dietă care nu se respectă, nerespectând neci chiar
individualitatea celorlalte naţiuni. Ce prezident e acela care lasă ca un
insolent să insulte, nerevocat la ordine, o naţiune întreagă?
Un altul ni spune cumcă am
face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ , care e
cu mult mai mult drept şi cu mult mai multă raţiune al nostru decât al lor.
Cine protestă contra unor asemenea insinuaţiuni pre cât de răutăcioase pre atât
de bine calculate? Nimeni. Cunoaştem fiinţele acelea linse, acele suflete de
sclav cari fac politică de oportunitate, cari cerşesc posturi pentru ei în loc
de a pretinde categoric şi imperativ drepturi pentru naţiunea lor, carii zic
cumcă românii n-au neci un drept în această ţară şi cumcă trebuie să cerşească
pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentanţii ei ! [Î]i cunoaştem, zic, şi
nu ne place de a vedea pre sincerii noştri deputaţi naţionali jucând pre
instrumentele acestor creature. Naţiunea română trebuie să se pună pre terenul
de drept pre care stau toate celelalte naţiuni ale Austriei, nimica mai mult şi
neci o iotă mai puţin. Cine cede degetul va trebui să ceadă şi mâna . Puşi
odată pre acest teren de drept, nu trebuie să cedem nimănui neci cât e negru
sub unghie, căci numai o egală îndreptăţire poate duce la linişte şi la
împăcare. Politica lingăilor trebuie lăsată pre seama lingăilor; pre flamura
noastră trebuiesc scrise pur şi simplu voinţele noastre. Cehii spun în organele
lor cumcă vor face opuzeţiune până atuncea până când se va recunoaşte deplina
autonomie a Boemiei. De ce să nu cerem neted şi clar pentru noi ceea ce cehii
pretind pentru ei? Tranzacţiuni în drepturi naţionali nu se încap, împăcarea cu
ungurii ori cu nemţii nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi;
căci faţă cu sistemul constituţiunal de astăzi, faţă cu dualismul trebuie să
fim ireconciliabili.
Starea de faţă a lucrurilor
e de natură ca să inspire orişicui neîncredere şi să-l facă îngrijit asupra
marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetăţean
are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, şi de aceea şi românii,
prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care
să determine atitudinea naţiunei româneşti faţă cu o eventuală schimbare a
sistemei constituţiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca să
oprească adunarea unui congres de cetăţeni pacifici, carii vor să discute
asupra afacerilor publice ale statului căruia ei aparţin. În caz dacă congresul
şi-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte faţă cu tronul,
aceştia trebuie să fie înainte de toate energici şi de caracter. Oricine
a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate,
fie magnificenţă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni
ai faptei pre care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi
ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) şi, apoi, cu oameni
probi şi de caracter nu se încap tranzacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru
naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară, şi nu vor cede nici o iotă
din pretensiunile lor, căci nu vor avea astuţia de a o face.
Dacă mai are cineva o
singură îndoială despre importanţa unui congres, acela cugete numai cât de
degradaţi trebuie să fim noi românii, dacă până şi maghiarii, poporul cel mai
decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc
de noi în şedinţele acelei adunăture ce se pretinde Cameră. Am desperat de mult
de a cere de la români virtutea şi demnitatea străbunilor, neci credem că am
putea deştepta în el simţul cetăţeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la
simţăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simţ de
demnitate şi mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniţi de
a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim aşa de abrutizaţi ca să ne
degradăm noi pre noi înşine la rolul de sclavi. Trebuie să încete aceste
referinţe de dominaţi şi dominatori; trebuie să fim puşi pre picior de naţiune
egal îndreptăţită faţă cu naţiune egal îndreptăţită. E timpul ca să ni se
răsplătească şi nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei
Austrie carea ne-a fost vitregă şi acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu
idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele
inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi
venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să
declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a
orişicui) noi nu suntem nici vrem
să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala
îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţiunalizare
ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă
aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce
vor ei în ţara noastră?"
Recapitulăm:
1) În caz dacă
opiniunea publică a popoarelor Austriei ar cere schimbarea sistemei
constituţionale de astăzi, românii, spre a fi factori eminamente activi întru
formarea viitorului imperiului, să convoce un congres general al lor, în care
toată naţiunea românească să fie reprezentată şi care să decidă atitudinea ei
faţă cu situaţiunea cea nouă ce împregiurările par a o crea şi impune
imperiului.
2) Congresul să se
declare solidar cu naţiunile din Austria ce urmăresc aceleaşi interese ca şi
cea română.
3) Congresul să-şi
aleagă reprezentanţa sa, care să comunice tronului voinţa naţiunei româneşti,
cerând a ei satisfacere.
[5/17
aprilie 1870]
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu