În spatele muzicantului Iorgulescu se aude un marş funebru

Muzicologul Iorgulescu are capul plin de sunete abstracte, din lumi îndepărtate de planeta noastră. După ce s-a dat în stambă cu apologia fascismului, individul iese pe sticlă pentru a salva plagiatorii. Asta pentru că usl nu mai are alţi oameni de cultură, că de strungari, sculeri matriţeri şi lăcătuşi mecanici e plin „cartelul roşu”. Rămâne de neînţeles de ce comuniştii trimit semidocţi pentru a explica populaţiei că plagiatorul n-a plagiat. Ce-i drept, ca să-l poţi scoate pe Mickey Mao din rahatul în care s-a băgat cu frenezie trebuie ceva mai mult decât capacitate, trebuie geniu. Cum Iorgulescu e departe de a fi bănuit de geniu, misiunea lui la tv se dovedeşte a fi una imposibilă şi deseori hilară. Traian Ungureanu l-a învăţat să silabisească un cuvânt greu : „declaraţie” ; făcea el ce făcea şi tot „decizie” îi ieşea… (Evident, încerca să explice aşa-zisul mandat pe care Parlamentul Ruşinii Naţionale i l-a dat „micului Che”).  La doar două zile după prima lecţie de citire, fascistul acolit al lui Vantu iese să explice cum vine treaba cu plagiatul care, fireşte, nu e plagiat şi cu nerecunoaşterea de către Ponta a hotărârii CCR, care şi ea, n-a fost o nerecunoaştere, ci o grabă, o greşeală de exprimare pe care apoi infractorul Ponta a regretat-o, mărturie stând… declaraţia de la Bruxelles cum că el va respecta bla, bla, bla… Altfel spus, Che Plagiatore era la Bruxelles de unde se rugă de Preşedinte să-i delege atribuţiile, călcase Constituţia în picioare, se ştersese la Curtea Constituţională cu decizia ei, îl împiedicase pe Băsescu să reprezinte România, dar el, altfel, dorea să respecte tot, chiar şi pe Preşedinte. Doar cu o zi înainte acuzase CCR de politizare, dar deîndată ce s-a văzut la Brucsel uitase. 
Memoria plagiatorului e scurtă, motiv pentru care şi plagiază. După interviul din El Pais, unde s-a dat cocoşilă, luându-şi angajamentul să demisioneze dacă se dovedeşte că a plagiat, a intervenit amnezia, dar şi hotărârea Consiliului care a cerut retragerea titlului universitar pe motiv de copiere ordinară şi infantilă a scrierilor altor persoane. Scuza obişnuită a mincinosului fără prea mare imaginaţie este şi de data asta, ca şi în cazul CCR influenţa politică a lui Traian Băsescu. Un întreg mapamond îl ştie de plagiator, lumea academică din România cere retragerea titlului, presa romană şi străină îl califica dezonorant (până şi CTP), dar Ponta zâmbeşte ca-n comediile mute, îşi dă bretonul infantil mai spre ochelari şi spune răspicat că nu demisionează. Aici intervine fascistul Iorgulescu, vechi camarad al legionaroidului Vosganian, pentru a-i spala izmenele profesionale celui care îi ţine pe toţi în fruntea ticăloşiilor. Iorgu s-a zbătut penibil să arate ba că lucrarea trebuie judecata doar de nişte jurişti, de parcă ar vrea cineva să aprecieze calitatea conţinutului şi nu forma sa plagiata, ba că plagiatorul ar fi indicat sursa inspiraţiei (de fapt a copierii) la sfârşitul tezei. De aici concluzia că a doua lecţie de limba romana îi este necesară camaradului Iorgulescu : profesore, lista de lucrări care se pune la sfârşitul unei cărţi sau a unei teze de doctorat se numeşte BIBLIOGRAFIE şi, contrar celor vehiculate de tine, dar şi de alţi complici de-ai tăi, nu reprezintă lucrările citate/copiate, ci acele opere pe care autorul le-a CITIT pentru a elabora lucrarea. Despre citare nu ştiu să existe, începând cu studiile elementare, de şcoala generală alte reguli decât ghilimelele însoţite de menţionarea autorului în text, în subsolul paginii sau la sfârşit de capitol.
Comuniştii au fost mereu maeştri în a găsi diverse subterfugii pentru a scăpa de răspundere, iar Iorgulescu, om bine văzut în vremea lui Ceauşescu nu face excepţie, aşa că face referire la lege /fărădelege : ordinul dat de nulul Pop pentru a împiedica scoaterea la lumina a plagiatului ordinar. Cu ordinul ăsta, povestea e lungă şi groasă… Când zero-ul Pop a fost numit interimar la Educaţie, Ponta cred că l-a văzut potrivit din cauza coloanei sale de melc, ceea ce îi trezea premierului propriile voioase amintiri curioase. Dacă îl alegea pe unul inteligent, făcea notă discordantă cu restul cabinetului ; dar iată că slugărnicia nu e singura calitate pe care trebuie s-o aibă un ministru obedient ; puţin creier poate fi salutar uneori… Este şi cazul ordinului dat pe ultima sută de metri ai mandatului la Educaţie : Pop da un ordin de modificare a criteriilor generale de organizare a Consiliului care judecă plagiatul lui Ponta, dar nu schimbă nimic din componenţa lui ca membri. S-a prins el că a publicat o prostie în Monitorul Oficial, a încercat s-o retragă, dar era târziu… Lumea deja îi aflase conţinutul şi mai rău atrăgea atenţia dacă-l schimba.
Din punct de vedere legal, Consiliul este în ordine în ceea ce priveşte organizarea, motiv pentru care însuşi Pop nu insistă deloc asupra acestui aspect pe care îl pomeneşte doar în treacăt. Pseudo-argumentul lui este numărul celor care au luat decizia de retragere a titlului. Pop este profesor de aritmetică, dar aşa cum o temă de şcoala generală îi ridică probleme de rezolvare, tot aşa se întâmplă şi cu calcularea cvorumului pentru Consiliu. Ca număr de persoane, Consiliul are 20, iar cvorumul este asigurat de 2/3 din total. Calculul elementar arată ca două treimi înseamnă 13,3 persoane, în medie. Cum în sociologie şi statistică, atunci când e vorba despre persoane nu se poate discuta cu zecimale, rotunjirea este obligatorie : ce este mai mare sau egal cu zecimală 5 se rotunjeşte prin adăugare, iar ce este sub 5 prin reducere. Aşadar, în cazul nostru rotunjirea se face prin reducere şi aşa obţinem un număr de 13 membri necesari pentru a asigura mult invocatul cvorum, adică exact numărul celor care au votat în unanimitate cererea de retragere a titlului academic pe care Ponta plagiatorul şi l-a însuşit prin xeroxare.
Camaradul Iorgulescu ar putea să înţeleagă că vremea lui a trecut ; după 22 de ani, iată că a sosit şi momentul retragerii în bârlog. Guvernul pe care îl susţine e pe dric, coliva e pregătită, fanfara internaţională şi-a început repertoriul, iar bocitoarele deja îşi fac meseria. Guvernarea roşie de 100 de ani pe care o proiectaseră s-a năruit ca un castel de nisip, cu zgomot, dezonoare şi minciuna ordinară. Nerespectarea legilor devenise de o tristă notorietate internaţională, economia scăzuse îngrijorător şi chiar se punea problema cui vom cânta prohodul : economiei şi democraţiei sau derbedeilor roşii ? Pot să spun clar că datorită lui Traian Băsescu economia şi democraţia sunt salvate. Să mai avem puţină răbdare, cât să-i spună cineva şi plagiatorului că steaua lor a apus, iar demisia trebuie să apară urgent ; fireşte, demisia de dezonoare.