Perdeaua de fum a autonomiei

   Pornind de la grava afirmaţie prezidenţială „marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”, haideţi să vedem care sunt dedesubturile, dar şi realităţile atent acoperite în declaraţiile oficiale. Înainte de orice, afirmaţia este iresponsabilă, populistă şi vetustă, nedemnă de poziţia ocupată de emitentul ei.

Când Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat din cauze interne, Ungaria a devenit stat independent în noiembrie 1918. Noua situaţie nu putea scăpa bolşevicilor ruşi... La Budapesta se refugiase un evreu maghiarizat din România, unde delapidase o sumă importantă şi el a fost „vârful de lance” sovietic din Ungaria. Numit la naştere Cohen, dar cu numele modificat, Bela Kun a condus revoluţia bolşevică din Ungaria şi a fost primul care a emis ideea unei „Ungarii mari”, cu pretenţii teritoriale transilvane, dar şi ceho-slovace. Armata română mobilizează 4 divizii de infanterie şi vânători de munte şi declanşează o ofensivă generală. După doar 10 zile, armata lui Bela Kun se predă, Budapesta e ocupată, iar bolşevicul se refugiază iniţial în Austria, pentru că, după un an, să ajungă la Moscova. Devine membru marcant al Komintern, până la eşecul bolşevic din Germania, din 1921, când Lenin decide că Bela Kun trebuie internat în lagăr, lucru care devine realitate abia în 1937. Un an mai târziu, Bela Kun este executat.

La câteva luni după alungarea lui Bela Kun, pe 10 septembrie 1919, la Saint Germain en Laye, orăşel la 10 km de Paris, are loc Conferinţa Puterilor învingătoare în Primul Război Mondial. Ungaria a trimis şi ea o delegaţie, condusă de contele Apony, dar ea a fost arestată şi a primit domiciliu obligatoriu, până la terminarea Conferinţei, după care a fost expulzată, deoarece reprezenta o ţară învinsă, care nu semnase pacea. Cu această ocazie, Puterile Invingaoare, printre care şi România (care a semnat tratatul cu întârziere, pe 9 decembrie) au stabilit noua împărţire a fostului Imperiu Austro-Ungar. România a primit Transilvania, Polonia a recuperat Galiţia, Italia – Fiume şi Alto-Adige, Cehia şi Slovacia s-au unit, aşa cum ceruseră, sârbii, croaţii şi slovenii au primit Muntenegru şi Voivodina, care au fost înglobate regatului lor, Austria a primit şi ea Burgenland, patru districte germanofone etc. Ungaria a semnat abia un an mai târziu, la Trianon, Pacea necondiţionată, recunoscând astfel şi noile graniţe, care ar fi rămas aceleaşi, chiar şi fără recunoaşterea Ungariei.

„Fantoma Trianonului”, atât de agitată de anumite medii de intoxicare, ca şi blamarea acelui Tratat este doar o barbologie, de nimeni tratată serios, care nici măcar nu este de inspiraţie ungurească, ci... sovietică. Stalin a pus mare preţ pe poziţia geostrategica excepţională, a României, aşa că nu a stat cu braţele în sân... În pregătirea războiului ce avea să urmeze (cel de-al Doilea), a înfiinţat în Transilvania, o asociaţie a cultivatorilor de tutun, MADOSZ (acum, udmr, dar fără cultivatori de tutun), „coloana a V-a” sovietică, de limbă maghiară şi asta s-a întâmplat doar la noi, nu şi în ţările învecinate Ungariei şi care au luat teritorii la Saint Germain. Pentru ele, Stalin a avut alte planuri. În vremurile moderne, „fantoma” iredentismului maghiar a început să fie fluturată, mai ales pentru ca Moscova să-i dea de lucru lui Ceauşescu. Complet nepregătit şi înconjurat de oameni deloc mai breji la acest capitol, el s-a mobilizat, intrând prosteşte în jocul Moscovei, prin slugile sale de la Budapesta. Totuşi, mă aşteptam ca după moartea lui Ceauşescu, să dispară prosteasca idee „ungurii vor să ne ia Ardealul”, dar m-am înşelat... Prostia a atins cote nebănuite în România, care depăşesc cu mult prostia ceauşistă. Lenin a murit, la fel şi Stalin şi Bela Kun, dar fantoma Trianonului lansată de Lenin prin gura lui Kun, iată, încă „trăieşte”, cu ajutorul aceleiaşi Moscove care a lansat-o.