Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

11 mai 2012

Motanul descălţat

A fost odată un motan negricios. Mieuna rar şi era cam posac, veşnic încruntat, dar pus mereu pe fapte „mari”. „Ecosistemul” în care trăia îi era favorabil. Făcuse de tânăr o grămadă de josnicii, care mai de care mai abjecte, dar el era netulburat; ştia că trebuie să parvină şi era dispus la orice pentru asta. După ce a distrus familii, pisiceşti desigur, motanul şi-a primit simbria. Era murdărită de suferinţele celor apropiaţi, dar somnul lui era netulburat; nu conta că victimele îi erau apropiate, el ştia că are un scop. A fost numit şef al unor fonduri secrete ale serviciilor secrete pisiceşti în străinătate, undeva pe o insulă. Experienţa aceasta l-a îmbogăţit atât financiar, cât şi că relaţii cu diverse pisici străine. Îşi putea permite pentru că insulă era placă turnanta a motanilor cu atribuţii speciale din toată lumea.
Dar timpul a trecut şi Motanul Încălţat a mai avut o dată noroc... Şeful lui cel mare, stăpânul avuţiei uriaşe pe care el o gestiona a fost asasinat. Dintr-o dată, Motanul s-a văzut în postura de lup – paznic la oi. Desigur, averea pe care el doar o administra avea proprietar, dar în acele vremuri tulburi acesta nu era foarte bine definit, după moartea Şefului. Profitând de situaţie, Motanul avu ideea de a se înstăpâni peste acea avere. Câteva manevre oculte, câteva sume distribuite în ţara noilor stăpâni şi mai multe „vorbe bune” puse acolo unde „trebuie” de către motani din Tara cea Mare de la Răsărit şi motanul nostru îşi văzu visul cu ochii: era patronul uriaşei averi.
În ţara s-a întors ca un potentat ce era. Reclama a avut puţină. Ştia că nu trebuie să facă valuri. Armata de pisici i-a dat un sediu cu o chirie simbolică, iar el a decis că trebuie să readucă banii în ţară. Acum avea şansa de a-i înmulţi, că doar nu degeaba linsese mâna (şi nu doar) noului Împărat Roşu. Pe muteşte, cum îi era obiceiul, Motanul a acaparat mai multe uzine, fabrici şi terenuri dăruite preferenţial. Plătise pentru ele, dar sumele erau derizorii. Averea sa creştea văzând cu ochii... Manevrele oculte la nivel înalt l-au transformat pe motanul jegos într-unul cu aere profesorale, de boier. Acum era bogat, un adevărat potentat, dar tot îi lipsea ceva: puterea absolută.
Se înconjurase de lingăi care în loc să-l ajute, mai mult l-au tras înapoi din lumea reală. Îşi imagina acum că e cel mai puternic, cel mai deştept şi cel mai capabil şi că mai avea nevoie de o singură mişcare pentru că ţara întreagă să fie a lui. Populaţia de pisici gânditoare nu era deloc încântată de ascensiunea acestui motan cu apucături penale. Aflase toată lumea că imaginea sa era doar spoiala şi că el, Motanul, tot un jegos rămăsese, doar că acum era unul bine îmbrăcat.
Cum roata istoriei se învârteşte, locul Împăratului Roşu a fost luat de Împăratul Verde, motiv de mare supărare pentru Motan. Visul său de a acapara puterea totală începea să se destrame. Noua conducere n-avea milă pentru nimeni, iar asta îl afectă direct şi pe Motan. Îşi aminti el ca pe vremea când era pe insula fusese contactat de alţi motani cu însărcinări „speciale”, aşa că se hotărî să le ceară ajutorul pentru a scăpa de noul împărat pe care atât de mult îl ura. Motanii străini i-au promis sprijinul, dar cu condiţia să le pună întreaga ţară la dispoziţie, el urmând a fi misitul care administrează din umbră economia, pentru ei şi, într-o mai mică măsură, pentru folosul lui. A uneltit mult cu ei, s-au socotit, iar planurile lor ticăloase începeau să prindă contur. Întâlnirile ei le făceau într-o cârciumă cu nume straniu, „Taverna Motanului Sârmos”, unde veneau toate pisicile cu atribuţii secrete. Împreună puseseră la punct un aparat de propagandă şi manipulare cum rar fusese văzut; realitatea era prezentată fals, dar pisicărimea n-avea scrupule, tot aşa cum nici fericitul motan n-avea. El îşi întinsese antenele peste tot, cumpărase vieţi şi suflete, demnităţi şi demnitari. Era din ce în ce mai prezent peste tot, dar şi din ce în ce mai sărac, iar timpul nu-l ajută deloc...
Nici Împăratul Verde nu stătea cu braţele încrucişate... Aflase că Motanul plănuia să-l debarce pentru a putea vinde ţară şi pentru a-şi reveni financiar, aşa că puse şi el la cale un plan ce ar fi zădărnicit calculele conspiratorilor.
Dar Împăratul Verde lua o decizie neaşteptată: îl numi vizir pe un şoricel penibil, unul dintre supuşii Motanului. Deodată totul s-a schimbat... Armata de pisici flămânde şi revanşarde a dat năvală în toate instituţiile publice, făcând prăpăd pe unde treceau. Sistemul anterior, democratic, era înlocuit fără jenă cu unul aproape dictatorial: se instală „democratura”. Motanul îşi frecă labele de fericire, deşi vizirul îl cam lăsase pe dinafară în ministere. Era bine, totuşi, că reuşise performanţa de a impune la un minister, cel al pisicilor de câmp, un motănel lipsit de vlagă şi de personalitate; de-acum, câmpurile patriei îi aparţineau. Peste tot, legea nu mai conta, iar pisicile sălbatice nici măcar nu mai simulau respectarea lor. Se instalase abuzul şi nimeni nu mai avea nimic de făcut. Ţara era la mâna pisicilor şi toată lumea trebuia să înveţe să miaune „Ochi negri”. Ce va urma?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu