Cât de independentă este România?

Sigiliul de azi al Romaniei

Zeci de ani, România a sărbătorit Ziua Independenţei pe 9 mai, deşi 10 Mai este dată când ea a fost proclamata definitiv din punct de vedere juridic. Pe 9 mai 1877,  Adunarea Deputaţilor a proclamat Independentă de stat a României, dar Carol I a ratificat Declaraţia pe 10 mai. Acelaşi Carol I a ales să fie încoronat ca rege pe 10 Mai 1881, ca semn al ataşamentului sau faţă de România şi faţă de ziua când ea a devenit independentă.
După al doilea război mondial, odată cu venirea la putere a comuniştilor, ziua a fost schimbată perfid şi a devenit 9 mai. De ce? Pe 9 mai sărbătoreau (şi sărbătoresc şi azi) ruşii terminarea oficială a războiului prin semnarea de către Germania a capitularii în faţa armatei sovietice. Bolşevicii romani, după abdicarea ruşinoasă şi criminală a regelui Mihai I au procedat la modificarea datei în aşa fel încât populaţia să nu aibă ce să comenteze; în fond nu era o „mare” schimbare, aşa că au decis să fie luată ca reper ziua când Mihail Kogălniceanu a citit declaraţia în Adunarea Deputaţilor. Desigur, fără ca regele Carol I să ratifice declaraţia, independenta României n-ar fi fost completă. Este şi motivul pentru care, tot el a declarat ziua de 10 Mai ca zi a Casei Regale de România.
Lăsând la o parte actele incalificabile ale fostului rege Mihai, nu putem să nu păstrăm o necesară recunoştinţa Casei Regale care, prin Carol I şi Ferdinand au creat România independentă, România modernă şi pe care au introdus-o în rândul ţărilor europene. Sub cârmuirile lor, ţară a cunoscut o evoluţie accelerată, iar viaţa politică s-a dezvoltat. Comuniştii au ascuns adevărata semnificaţie a zilei de 10 Mai, considerând că este doar o zi a regalităţii, lăsând astfel ţară fără o ziuă reală când îşi putea serba independenta. Aşa cum se ştie, comuniştii au fost şi sunt antinaţionali şi internaţionalişti. Unirea lor „în cuget şi simţiri” prevalează în faţa a orice este naţional. După 1990, toată lumea a sperat că România va reveni la normal după 45 de ani de comunism feroce. Dar n-a fost aşa...
Puterea politică a fost luată tot de către comunişti şi, dacă stăm să ne gândim, nici nu se putea s-o ia altcineva, noi neavând partide sau organizaţii care să fi luptat pentru democraţie, ci doar manifestări mai mult izolate. Mişcări că Solidaritatea, în Polonia n-au fost, aşa că am fost condamnaţi să acceptăm o continuare a regimului ceauşist-comunist, cu unul tot comunist, dar „cu faţă umană”; cât de „umană” o ştiu cel mai bine victimele mineriadelor iliesciene. În acea perioadă, Constituţia comunistă a fost înlocuită de o alta, după „chipul şi asemănarea” celui care o inspira – ilici. Era o Constituţie hibridă, ceva între comunism şi capitalism, între nou şi vechi, dar mult mai apropiată de comunismul cel mai pur. Acolo era trecută celebra sintagma „proprietatea este ocrotita”, una ce nu se poate regăsi într-o constituţie atât timp cât o proprietate ori e garantată, ori nu e; „ocrotita” înseamnă... nimic.
Cu aceeaşi ocazie, puterea neocomunista a trecut şi la schimbarea Stemei. Deja fostul rege încercase să vină în ţară, ilici aruncându-l afară că pe un infractor de duzină. Se ştie că ani de zile fostului rege i-a fost interzisă intrarea în ţară, în baza unei legi din... 1937(!) din timpul dictaturii carliste. Asta pentru că ilici ştia că a venit la putere ilegitim şi se temea că Mihai va fi perceput de către populaţie ca având legitimitatea necesară pentru a reinstaura monarhia. Nu era aşa. Fostul rege abdicase voluntar, cum avea să fie evident mai târziu, „pentru el şi pentru urmaşii săi”, iar simplul fapt că un cetăţean roman din exil doreşte să-şi viziteze ţara sau vrea chiar să locuiască în ea, asta nu era normal să fie tratat într-o manieră josnică, aşa cum a procedat regimul „despotului luminat” (cum singur îşi spusese). Cele două tentative ale fostului rege de a intra în ţară, ca şi intenţiile vădit antinaţionale ale lui ilici au condus la refacerea stemei de o manieră inacceptabilă. Pajura pe care este aşezat scutul cu însemnele provinciilor istorice ţine crucea în cioc (simbolul creştinismului poporului român), dar a fost văduvită de coroană care în heraldică simbolizează independenta, nu monarhia cum credeau comuniştii.
Între timp s-au schimbat „poziţiile”, fostul rege s-a stabilit în ţară, ilici s-a împrietenit cu el, psd a devenit, tot brusc, „monarhist”, Mihai s-a apucat de politică ţinând un discurs în Parlament, unul fără legătură cu mesajul normal al unui fost rege către poporul său, iar „cartelul roşu” (usl) a început să „tragă clopotele” monarhiei, doar doar or putea instala în fruntea statului o persoană nevolnică şi şantajabilă care să le slujească interesele. Relaţia nefericit de bună pe care fostul rege o are cu Rusia post-sovietica nu este de natură a linişti populaţia care ştie prea bine câtă „fericire” au adus românilor „Stalin şi poporul rus”. Deşi toate acestea au căpătata contur şi „cărămidă în piept” a unei fantoşe de naţionalism-monarhist a început să fie evidenta, nimeni, nici fostul rege pe care îl „doare” de poporul pe care l-a abandonat din nevolnicie şi din interes material şi nici comuniştii n-au făcut, nici măcar n-au propus ceva care să aducă normalitatea în România. De atât „dragoste” de ţară, stema e şi azi lipsită de simbolul independenţei, iar Ziua Independenţei este încă incertă.