29 mai 2012

Forza Rossa psd!


E profitabil să fii social-democrat în România! Îi căinezi pe cei săraci şi îţi umfli conturile exponenţial. Mereu m-am întrebat cât timp romanii se vor mai lăsa prostiţi de vorbele mieroase, dar şi mincinoase al comuniştilor?! Dacă „dreapta” promovează individul şi munca, „stânga” preamăreşte sărăcia şi turma. Până aici ştim şi mai ştim că exponenţii de vază ai stângii romaneşti sunt oameni bogaţi, foarte bogaţi şi nepermis de bogaţi, majoritatea acumulând averile fără vreo activitate evidenta, cel puţin la începuturile lor ca „oameni de afaceri”. Au militat ipocrit pentru împărţirea „echitabilă” a sărăciei tot de ei creată, dar conturile lor au sporit prin „plusvaloarea” de la bugetul de stat. Acum au o problemă majoră: sunt milionari/miliardari şi trebuie să reia acelaşi refren vetust cu „echitatea” şi „îndreptarea nedreptăţilor”. Penibilă situaţie!
La Monte Carlo s-a deschis primul magazin „Lotus Originals” din lume, iar asta a făcut-o nu proprietarul mărcii, nici patronul team-ului de Formula1, ci un personaj care nu vrea să iasă prea mult în evidenţă, anonimatul relativ asigurându-i protecţia faţă de opinia publică. Individul, că mai frumos nu pot să-i spun, este patronul Forza Rossa (concesionar Ferrari) şi reprezentantul mărcii Lotus în Europa de Est (România, Şerbia, Muntenegru, Bulgăria și Moldova). Respectivul individ este Ion Bazac, fostul ministru psd al Sănătăţii din primul guvern Boc. Deşi mulţi aveau probleme în a-i reţine numele, Bazac nu venise atunci, din neant în fotoliul de ministru. Activitatea sa anterioară de membru psd s-a dovedit şi profitabilă, dar şi „justiţiabila” într-o ţară în care Justiţia e oarbă, dar nu şi ciungă şi oloagă, cum este ea în România. Partidul (care „e în tot şi-n toate”) l-a desemnat să se ocupe „din 1997 şi până în 1999, ca specialist de management de proiect şi coordonator de achiziţii publice pentru un proiect al Băncii Mondiale de investiţii în sistemul de sănătate românesc. În cursul anului 2000, el a fost director adjunct, apoi director, la Direcţia Generală de Politici de Sănătate şi Dezvoltare, începând un nou program al Băncii Mondiale şi concentrându-se pe aderarea României la Uniunea Europeană. Din decembrie 2000 până în martie 2002, el a fost un secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, responsabil cu integrarea europeană şi relaţii internaţionale (inclusiv cu Banca Mondială ). Ministrul Daniela Bartoş, nemulţumit de performanţa sa, l-a retrogradat de la secretar de stat la director general, dar el a refuzat să accepte acest nou titlu. La scurt timp după plecarea din această poziţie, el a fost interogat de către Oficiul Naţional Anticorupţie în ceea ce priveşte transferul ilegal a 5 miliarde de lei pentru companiile private, în timpul operaţiunilor pentru achiziţionarea a 2.000 de purificatoare de aer pentru spitale de stat”. (Wikipedia)
Cum ancheta justiţiei n-a produs rezultate, Bazac şi-a văzut de treabă, Forza Rossa devenind ea însăşi o marcă, una de inspiraţie „social-democrata”. Desigur, magazinul Lotus putea foarte bine să fie deschis întâi la Bucureşti pentru a întregi „zestrea” de magazine Bazac, dar, odată ajunşi la putere e de „prost gust” să faci o aşa mândreţe de local în România, când toată „lumea bună” psd îşi face veacul la Monte Carlo... Şi-apoi, dacă e un magazin scump chiar şi pentru cei bogaţi, cum să deschizi aşa ceva în „sărăcia” de Bucureşti?! Desigur, un om atât de important cum e ştersul-fost ministru nu se poate limita la frontierele naţionale, aşa că, după ce a deschis un magazin de accesorii Ferrari în Franţa, acum se pregăteşte să mai deschidă unul, tot la Pariş, de data asta cu maşinile celebrei firme italiene. Forza „social-democraţia”, nu-i aşa?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu