Despre daci şi inutila mistificare (III)

Dacă vrem cu adevărat să ne reconsiderăm istoria, trebuie, înainte de toate să eliminăm „tabu”-urile. Nu are cu nimic a suferi limba romana că limba latină dacă ea nu s-a format ca urmare a uniunii dintre daci-geti-traci şi ocupanţii romani. Nu zic că limba noastră este limba originară a tuturor limbilor europene, aşa cum susţin unii, dar este evident că ea are o vechime mult mai mare decât de la cucerirea romană a Daciei încoace. S-a făcut mult caz de inscripţia „Decebalus per Scorillo” şi a fost interpretată ca fiind o mărturie că Decebal a fost fiul lui Scorillo. Poate că a fost, poate nu... Cert e că inscripţii dacice nu s-au găsit, iar aceasta este una ulterioară cuceririi romane. De ce s-ar fi apucat cineva să ştanţeze pe un vas de bucătărie filiaţia regelui dac? Trebuie să pornim neapărat de la ideea că Decebal a fost numele unei singure persoane, un nume tabu? La cartaginezi, de exemplu, numele de Hasdrubal era atât de frecvent încât şi azi unii mai încurca persoanele; pe ginerele lui Hamilcar Barca îl chema aşa, dar şi pe fiul aceluiaşi Hamilcar tot Hasdrubal îl chema, pentru ca mai târziu, în cel de-al treilea război punic să descoperim un alt Hasdrubal care îi conducea pe cartaginezi (iar exemplele mai pot continua). Aşadar, e foarte posibil ca „Decebalus” să nu fie deloc unul şi acelaşi cu regele dac. „Per” a fost interpretat ca „P(at)ER”, dar nu putea fi pur şi simplu „per” cu traducerea sa „pentru”? Are ceva dacă vom considera că traducerea inscripţiei poate fi „(făcut de) Decebalus pentru Scorillo”, unde Scorillo nu trebuie să fie neapărat un rege dac, ci, la fel ca şi în cazul lui Decebal – un oarecare Scorillo? Adică ditamai regii strămoşilor noştri şi apar nominalizaţi pe un vas de bucătărie din lut? Mai mult nu?
Unii au încercat să atribuie civilizaţiei pelasgilor/hiperboreenilor/etc. şi o scriere, cea mai veche chiar. Tăbliţele de la Tărtăria sunt acreditate de unii ca reprezentând cea mai veche scriere, dar o compara cu alfabetul consonantic de la Ugarit. Văzând tăbliţele respective, cred că putem fi de acord că pe ele sunt reprezentate imagini ce amintesc mai curând de picturile rupestre; nimic nu vorbeşte de vreun alfabet, iar pentru a certifica o scriere cred că ar trebui să dăm desenelor o semnificaţie clară, ceva de tipul hieroglifelor egiptene. Personal, mă văd nevoit să-l cred pe Herodot care spunea că tracii nu au o scriere proprie şi că, în general detestau scrisul. Celebra solie, despre care am mai vorbit, a sciţilor către Darius n-a purtat vreo scrisoare, ci un plug, o săgeată, o pasăre şi un şoarece, vrând să comunice astfel atacatorului că dacă nu se va face pasăre să zboare în înaltul cerului său şoarece care să intre sub pământ, nu va scăpa de săgeţile sciţilor care-i vor şi îngropa în pământul strămoşesc.
O altă inscripţie mult discutată este cea de pe „colanul cu inscripţie” din Tezaurul de la Pietroasă, unul dintre cele mai valoroase tezaure din Europa. Originea lui este încă nelămurită; Odobescu îl atribuia ostrogoţilor, alţi cercetători – vizigoţilor, iar alţii – romanilor. Inscripţia respectivă a fost de la început considerată ca fiind germanica şi a căpătat traduceri mai mult sau mai puţin precise, doar din perspectiva germanică. Cercetările nucleare recente arată că tezaurul nu este deloc omogen ca provenienţă, atât din punct de vedere al aurului, cât şi ca motive. Analiza amănunţită a aurului arată ca acesta provine din trei zone diferite: sudul munţilor Urali (până unde se întindeau sarmaţii), Anatolia şi Nubia (Sudan). Presupunerea că Anatolia ar însemna neapărat Bizanţ mi se pare hazardată, deoarece chiar şi analiza respectivă elaborează aceste concluzii verificând concentraţiile de aur şi alte elemente chimice conţinute de piesele tezaurului şi comparându-le cu sursele de aur din sec.IV d.Ch. De ce neapărat sec.IV? Motivele folosite sunt germanice, spun unii. Neapărat? Pantera şi vasul octogonal sunt elemente pe care le întâlnim şi la fenicieni/cartaginezi încă din sec.III i.Ch., iar fenicienii, se ştie, au fost cei mai mari metalurgi ai antichităţii, ei făcând trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului şi fiind şi primii care au extras şi prelucrat aurul şi argintul, ducând metalurgia până la artă. Dar să nu considerăm neapărat că fenicienii sau cartaginezii sunt la originea tezaurului, ci să luăm în calcul altceva... Agatârşii erau şi ei nişte specialişti în ale metalurgiei şi aveau relaţii cu fenicienii. Analiza nucleară este, desigur, precisă, dar ea nu datează piesele, ci doar le stabileşte sursele plecând de la ideea că TREBUIE să fie fabricate în sec.IV, aşadar aurul nu provine din Transilvania secolului respectiv. Dar dacă tezaurul e mai vechi, tot aşa putem spune, că nu din munţii noştri provine aurul? Inscripţia de pe colan a fost declarată ca fiind cu rune germanice (Odobescu). Fără intenţia de a-l contrazice, caracterele folosite par să aparţină nu unui alfabet germanic, ci unuia dintre alfabetele greceşti timpurii. Anumite caractere, cum ar fi acel F întors, sunt comune alfabetului libico-punic, aşadar aş putea să presupun că alfabetul folosit este unul din perioada formării alfabetelor de bază, adică grec şi latin (de altfel, alfabetul latin este unul ieşit din amestecul câtorva alfabete greceşti destul de asemănătoare şi alfabetul libico-punic, se pare, în Sardinia). Dacă vom considera a priori că tezaurul datează din sec.IV, atunci este normal ca traducerea sa se facă ţinând cont de vocale, dar, dacă este mult mai vechi, atunci va trebui reconsiderată drastic traducerea, ştiut fiind că toate alfabetele, iniţial erau consonantice (chiar şi cel latin) sau, în cel mai bun caz, cu maxim 3 vocale (cazul celui libico-punic).
Pentru a ajunge la o concluzie corectă, ar trebui reconsiderată pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale şi teoria originilor şi a migraţiei popoarelor. Vizigoţii (goţii de vest) sunt neam germanic, spune teoria acceptată până acum. Da, dar numeroase izvoare de la începutul erei creştine vorbesc despre Alaric, şeful vizigot, fost ofiţer imperial roman care şi-a mobilizat poporul atacând şi cucerind Roma, că era trac! Gepizii, tot un popor germanic în teorie, erau numiţi în cronicile Evului Mediu „getopides”... Numele geţilor apare încă din sec.V i.Ch. şi în Africa. Herodot vorbeşte despre berberii aflaţi în zona centrală a Tunisiei de azi şi până spre centrul Algeriei spunând că sunt „getuli”, nume preluat apoi şi de către alte izvoare. Dar tot el îi numea pe tracii din sudul Dobrogei – geţi. Geţii şi getulii n-au asemănări doar de nume. Spuneam despre monumentul circular de la Adamclisi şi mai arătăm că în acelaşi fel de mormânt odihneşte şi regele numid Massinissa. Dar civilizaţia cartagineză a pornit de la o colină în jurul căreia a fost construită cetatea devenită apoi cea mai importantă metropolă a Mediteranei în antichitate. Colina se numeşte şi azi „Bârsa”, ceea ce în sanscrită ar însemna „loc fortificat sau uşor de aparat”, iar asta ne aminteşte nouă de Ţară Bârsei, depresiunea înconjurată de munţi că o cetate apărată de ziduri. „Deva”, spun istoricii noştri că îşi are onomastică în „dava” dacica. Nu ştiu de unde „dava”, dar „deva” este şi el un nume tot sanscrit şi întâlnim o localitate cu acelaşi nume şi în Algeria de azi, nu departe de Constantine. La fel stau lucrurile şi cu „Arad”... În sudul tunisian, o regiune întreagă se numea cândva „Arad”, azi numele fiind asociat doar unei mici localităţi.  Şi exemplele nu se opresc aici...(Va urma)