Circăria parlamentară - faza pe spital

E cât se poate de limpede că bolşevicii au planuri bine stabilite, subterane, dar „poleite” convenabil în vorbe pline de rumeguş. Fireşte că au observat că romanii, chiar şi cei de stânga i-au demascat şi nu se poate pune bază pe ei în caz de alegeri. Acum câţiva ani, gândind că nu degeaba au deturnat bani de la buget către campania electorală a lui Bombonel, comuniştii au elaborat o lege electorală prin care preşedintele să aibă mandat de 5 ani. Se socotiseră aşa: „Împăratul muştelor” urma să fie preşedinte timp de 5 ani, iar Parlamentul ar fi avut un mandat de doar 4 ani, aşa ca „locomotiva”-preşedinte ar fi făcut în aşa fel încât ei să mai câştige un mandat la putere. Apoi, cu ei în fruntea „bucatelor”, ar fi urmat campania prezidenţială şi era rândul lor să tragă sforile pentru încă un mandat pentru Bombonel. Istoria ar fi urmat o ciclicitate bine stabilită şi chiar şi după 10 ani, tot ei ar fi fost călare peste Romanica. Dar socoteala de-acasă nu se pupă cu aia din târg, aşa că preşedinte a ieşit Traian Băsescu; două mandate, cu toate eforturile lor de a-l împiedica să acceadă la un al doilea. Din această cumplită înfrângere au învăţat că nu e bine să pui toate ouăle într-un singur coş, adică pe funcţia prezidenţială.
Acum, au schimbat tactica - schimbă şi legea electorală; tot ei... Întâi, în anii '90, au pus un prag electoral de 3%. Văzând că prea mulţi „neaveniţi” ocupă locurile în Parlament, comuniştii au ridicat pragul la 5%. Nici aşa nu le-au ieşit socotelile şi au tot comentat despre necesitatea ridicării lui la 10%. Liderii „cartelului roşu” ştiu prea bine ca ei nu prin ideologie îi ameţesc de cap pe români, aşa că şi-au construit „doctrina minciunii”. Cu această „armă” au operat îndelung de pe băncile opoziţiei, profitând din plin de lipsa de reacţie a partidelor de la putere. Minciuna devenise un „must” pentru a fi bine văzut în partidul unic (restul partidelor nu contează pentru ei). Au minţit şi au cumpărat „protestatari” în stradă şi senatori/deputaţi în Parlament, aşa că se văzură la putere. Acum era momentul să acţioneze, până nu se trezesc aliaţii lor de conjunctură. Aşa au ajuns să facă în timp record o lege electorală stranie: una fără prag electoral. Somnorilă a scăpat nişte vorbe care arătau adevăratele lor intenţii, dar cuvintele au trecut aproape nebăgate în seamă...
Desigur, n-au explicat de ce au scos pragul electoral, dar să vedem... În România, un partid, de apartament sau nu, trebuie să aibă 25.000 de aderenţi răspândiţi într-un număr de judeţe şi se poate considera legal constituit. Dacă partidul ăla este, să zicem, „Partidul Proştilor”, el are astfel dreptul să participe la cursa electorală. Prag electoral nu mai există, aşa că Partidul Proştilor poate să ia 500 de voturi sau doar 50 şi va intra în Parlament. Dacă acest partid a fost făcut la iniţiativa lui ilici, atunci comuniştii mai câştiga pe sub masă un fotoliu de deputat. În plus, partidele de „palat” ca România Mare, PPDD, partidul Becali etc. Vor intra fără probleme şi în Senat şi în Camera Deputaţilor. Se ştie, oamenii şantajabili şi cei uşor de cumpărat sunt clienţii preferaţi ai comuniştilor dintotdeauna.
Şi uite-aşa, Parlamentul se va umple de jivine care vor face jocul comuniştilor. „Dreapta”? Va rămâne o mişcare aproape „subversiva”, iar românii vor reînvăţa că viitorul nu e roz decât pentru „roşii”; lor le va rămâne cenuşiul, dar cu el sunt deja învăţaţi din anii 1990-2008 şi nu sunt semne că le-ar fi ajuns.