Victor Dezbrăcatu’ în „mărime” naturală

În avântul sau „revoluţionar”, micul Che n-a băgat de seamă şi a devenit prim-ministru. Nu ştie ce-i aia, dar nu e acolo pentru că ar şti, ci doar din cauză că el un bun servitor. Principalul său atu este minciuna dusă până la patologic, grefata nefericit pe un arivism necontrolat de care este responsabilă familia care l-a dat la şcoala de la 6 ani. „Micul bulevardier” e un individ slab, cu o pregătire profesională ştearsă, în cel mai bun caz şi cu o viziune politică inexistentă. Nu e deloc de mirare că nu are habar de nimic din doctrina şi ideologia socialiste pentru că el n-are nici o înclinaţie către vreun curent politic. Întâmplarea a făcut ca el să nimerească în stânga, dar la fel de bine putea să fie şi pe dreapta eşichierului politic dacă asta îi servea scopurilor sale iniţiale. El nu e un servitor, un purtător de tava, nu! E doar un yesman „profesionist”, unul care nu-şi permite „luxul” de a avea propriile opinii atât timp cât le au alde Bombonel, ilici, felix şi compania pentru el. În spatele uşilor păzite, liderii reali ai „cartelului” se faultează la greu şi-şi scot ochii care să pună mâna şi pe ce anume, o luptă care va dura cât lumea sau cât vor fi la putere. În timpul ăsta, Mickey Mouse face figuraţie, lăsând impresia că e premier.
În condiţii normale, figuraţia lui Ponta n-ar deranja prea mult, mai ales că are în cârcă un guvern valabil doar 6 luni, dar acţiunile sale într-o ţară că România se vor dovedi păguboase pe termen mediu şi lung, dacă nu chiar periculoase. „Micul Che” e prezentat drept un tânăr capabil şi ambiţios ce s-a ridicat singur din sărăcia cea mai lucie. „Şi marmota învelea ciocolată în staniol”... Mă întreb şi eu cam cât de „specială” era „sărăcia” lui... Adică, o familie aflată în plin regim comunist, cu relaţii de prietenie în zona „istorică” a partidului comunist (Petre Pandrea, Lucreţiu Pătrăşcanu etc.) cam cât de sărmana era în raport cu restul populaţiei? Desigur, asta e o minciună sfruntată. Nici accesul sau în zona conducerii superioare a noului partid comunist „vopsit” social-democrat nu e rezultatul capacităţii sale, ci tocmai a relaţiilor bune pe care i le-a cultivat familia în aceeaşi zonă puternic comunistă. Dar trecutul e trecut, uneori iese la iveală, alteori nu, iar ce făcea el pe la Paris în vacanţe se poate dovedi „interesant”, dar nu determinant în acest moment. 
Din postura de premier, Mickey Mouse minte la fel cum a făcut-o mereu, doar că de data asta e altă miză, altul e şi riscul. A promis salarii bugetare, pensii compensate, dar şi reveniri ale pensiilor nesimţite, scăderi de taxe şi „îndreptări de nedreptăţi” sociale, dar el ştia foarte bine că astea sunt poveşti. Pentru a face toate astea ar trebui că România să falimenteze galopant la trei luni după împlinirea promisiunilor, iar asta nici măcar comuniştii nu vor. Proştii l-au crezut, poate îl mai cred încă, pentru că toţi aceşti manevraţi au o caracteristică: n-au creier. Oricine îl are îşi va da seama lesne că nu se poate că familia lui să-şi crească cheltuielile şi, simultan, să li se reducă salariile, dar să crească taxele. Aşa ceva e suportabil pe termen scurt mergând la bancă şi contractând un credit, dar când banii se vor termina, familia va intra într-o profundă depresie economică. O eventuală refinanţare n-ar fi decât un paleativ şi pentru foarte scurt timp. „Norocul” lui e... Florin Georgescu... Ca finanţist, Georgescu poate fi un adevărat geniu, dar asta contează infim când el este dublat de personalitatea unui supus al sistemului iliescian, iar experienţa guvernării în care el a fost tot ministru la Finanţe este suficient de edificatoare. Cea mai bună dovadă in prezent este felul în care el a condus negocierile cu FMI; n-a pus problema României acolo, aşa cum s-ar fi aşteptat J. Franks, ci a fost ca negociator al psd. Singura lor problema este capitalul electoral suficient de subţire încât să nu se potrivească deloc peste „sondajele” umflate de aparatul de propagandă întreţinut de felix. Doar 6-7 luni de guvernare nu-i interesează, aşa că la dracu’, mai puţin contează deficitul ţării sau rezerva valutară în caz de necesitate. Cu rezerva vraişte, cu programul de investiţii suspendat sine die şi cu deficitul crescut din pix, România este expusă în condiţiile în care Grecia iese din zona euro. Şi dacă ar fi doar atât... Ieşirea Greciei va provoca un val economic care va afecta întâi ţările cu probleme: Portugalia, Spania şi Italia, toate cu grave situaţii pe care au încercat să le ţină „sub preş”. Asta ca să mă refer doar la zona euro... În afara ei, România este cea mai expusă după Ungaria. Surprize vor veni şi de la tari cu tradiţie economică, dar şi cu datorii externe uriaşe.
Dacă economic vorbind Ponta e în pielea goală, politic e şi mai rău. „Cabinetul puşcăriabilor”, cel făcut pe bancheta din spate a maşinii împreună cu „siamezul” „Il Duce” este şi el o poveste. De când ar fi putut ei, nişte păcălici penibili cu aere de mici dictatori să decidă cine să fie şi cine nu în guvernul ilici-felix? Dar ce, ăia erau morţi? Miniştrii pe care el i-a propus sunt toţi unul şi unul: hoţi, evazionişti, plătiţi ca să servească, plagiatori siniştri sau persoane ce-şi aşteaptă diverse sentinţe. „Cel mai cinstit guvern al psd” s-a dovedit încă înainte de a trece prin Parlament, unul cu grave probleme juridice şi morale. De morală nu se-ncurcă el Mickey Mouse, dar de restul – da. După o ciocănitoare pusă în faţă de către interese străine de România, la Educaţie l-a numit pe un mang-litor de titluri şi un plagiator de câteva ori recunoscut de către presa şi chiar de către cei ale căror lucrări le-a plagiat. Orice premier cu haine pe el l-ar fi eliminat în 24 de ore dacă el tot refuza să demisioneze. Orice premier, dar nu Ponta... El are nevoie de o opinie informală avizată, dar pentru asta primul ministru trimite o cerere oficială Academiei. Curat-murdar! Iar Mang nu este doar un ministru-plagiator, ci şi un parlamentar-plagiator şi un profesor-plagiator. În absenţa altor foruri decizionale, facultatea care i-a acordat titlurile în baza unor teze plagiate ordinar ar trebui să-l elimine fără a mai sta pe gânduri, dar asta ar fi fost posibil în altă ţară, nu în România.
Colac peste pupăză, ca şi când toate ar merge ca unse în ţară, „micul Che” se visează şeful politicii externe a României. El se visează? Nu. Dar cei care prin Marga visează, nu-l vor pe Băsescu în politica noastră externă, chiar dacă e atributul său constituţional. Orientarea net pro-occidentala a Preşedintelui nu este privită cu ochi buni, ne-a spus-o deja Ponta... la Moscova!!! Aşa, şi? Vrea el o altă orientare sau această altă orientare o vor felix–ilici şi Ponta nu este decât un Victor Dezbracatu’ în faţa lor?