Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

17 apr. 2012

Strumfii si mana calului lui Gargamel

Intr-o poveste anterioara (aici), Gargamel incercase a intra perfid pe sub pielea albastra a strumfilor. Degeaba le-a indrugat o poveste de el scornita, cum ca ar avea sange albastru-alabastru, ca tot a fost demascat si transformat intr-o tufa de spini porcesti. Capul, daca va amintiti, devenise o piatra inutila, iar strumfii isi luasera talpasita spre Luna lor Albastra.
Intr-o buna dimineata, un caine in trecere pe-acolo ridica piciorul la tufa de spini; privi in zare si il atrase si bolovanul, motiv pentru care il „boteza” si pe el. Fara griji, cainele isi vazu de drum... La scurt timp, bolovanul prinse viata, la fel si tufa de spini porcesti si impreuna se transformara din nou in Gargamel, vrajitorul odios. Mai vechea sa dorinta de a-i subjuga pe strumfi se reaprinse, parca mai cu foc ca oricand. Cu cateva pase, intrigi si alte porcarii specifice vrajitorilor, Gargamel gasi poarta din dos spre Luna Albastra si se facu nevazut. Nu l-a deranjat ca folosea o cale laturalnica; era dedat cu asa ceva pentru ca o viata intreaga doar usile dosnice i se deschisesera.
Ajuns pe planeta strumfilor cei cu piele albastra, odiosul magician se puse pe treaba cu scopul declarat de a-i pacali pe strumfi si de a extrage din ei frumoasa culoare albastra. Nu mai putea sa apara in fata lor fara a fi recunoscut, asa ca proceda la fel ca in trecut, cu intrigi, minciuni si calomnii. Desi pe planeta lor, strumfii incepura a simti o oarecare raceala din partea celorlalti locuitori ai Lunei Albastre. Nevinovati, dar si victime, strumfii se tot minunau de cate lucruri li se puneau in carca. S-ar fi putut gandi ca Gargamel era sursa raului, dar acesta ramasese pe Pamant decapitat si servind ca auxiliar cainilor si altor animale. Nu se puteau gandi ca vraja facuta cu ghioaga uriasului a fost rupta intamplator de cainele care se usurase pe cele doua parti ale corpului transformat al vrajitorului.
Cum planul initial fusese dejucat, Gargamel incepu sa-si caute clienti pe care sa-i manipuleze impotriva bietilor strumfi care nu mai intelegeau ce se intampla in jurul lor. Cu o  minciuna ici, cu o calomnie-doua – dincolo, atmosfera devenea din ce in ce mai apasatoare pentru micutii cu piele albastra. Calare pe o matura „Roberto Cavani”, vrajitorul se vantura peste tot exhibandu-si monstruoasele parti intime in speranta ca va atrage destui inocenti pe care sa-i manevreze. Dar firea lui oribila, ca si obiceiurile dosnice din tinerete incepura a-i juca feste: uitand de scopul sau, Gargamel incepu a se razboi cu oricine refuza sa vada in acele parti intime ale sale, altceva decat formele unei tinere adolescente. Furia sa nemarginita incepu a face victime la fel de inocente in stanga si in dreapta. Impartit intre strumfi, pe de o parte si celelalte tinte, pe de alta parte, Gargamel apuca a incurca borcanele cu vraji. In loc sa-i calommnieze pe strumfi si sa-i indeparteze pe ceilati, magul reusi sa inverseze vrajile si sa-i calomnieze pe toti, la gramada.
Nu peste mult timp, strumfii au inteles ce se-ntamplase si astfel si-au dat seama ca tot raul li se trage de la acelasi individ odios. Acum erau pusi in garda, iar victimele lui Gargamel il aratau in fiecare zi sub adevarata sa infatisare uracioasa. Nici o scamatorienu i-a mai fost de folos, nici o vraja – utila si nici o calomnie nu i-a mai servit scopului sau ticalos, asa ca se vazu obligat sa incalece pe matura-mop „Roberto Cavani” si sa fuga in adancurile pivnitelor sale vrajitoresti unde incepu a se hrani cu propria-i otrava destinata initial strumfilor ; se pare ca otrava are asupra sa un efect de calmare (sau de „cal mare”, ca nu se intelege bine).
Povestea pare a nu se fi incheiat, desi noi speram asta... Dar vom reveni pe-o şa indata ce odiosul va scoate capul din musuroi.
  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu