Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

12 apr. 2012

"Noua Ordine" iliesciana

Era candva un banc: Ceausescu se duce sa inaugureze noua masina Dacia 1310. Urca la volan, baga cheia, da sa o rasuceasca si... nimic... Se chinuie el, pana cand seful garzii personale care era langa masina ii spune: „nu asa, toa’su, cu dintii in sus”.. iar Ceausescu deschide gura cu dintii in sus si incearca fara succes sa porneasca masina. Bancul asta mi l-am amintit cand am vazut niste aratari pe la tele-vizuini. La inceputul anilor ‛90 aveam doar o televiziune; si aia „libera”. Cu toate acestea, daca facem abstractie de porcariile politice comise de catre slugile lui ilici la televiziunea publica, trebuie sa recunoastem ca restul emisiunilor erau de o anumita calitate. Nu se facea o cultura adevarata, dar era cultura, totusi; nu era o televiziune de mare clasa, dar unii realizatori incercau sa mentina un anumit standard. Politic, manipularile curgeau fara oprire, ca doar de-aia era presedinte Rrrrazvan Theodorrrescu. Dar nu era rau...
Apoi au aparut televiziunile private si toti cei constienti de ceea ce inseamna presa si-au pus speranta in obiectivitatea noilor institutii media. Dar lucrurile n-au stat asa decat la inceput de tot. Apoi, „normalitatea” lui ilici a inceput sa se faca simtita. Desi un opozant aproape fatis al aparitiei unor televiziuni ce scapau controlului „de partid”, ilici a fost nevoit sa accepte ca exista si alte puncte de vedere decat cele ale „lor”. Cum n-avea nici un chef sa lase intamplarea sa joace vreun rol, „carpa kaghebista” a aranjat infiintarea unor tele-vizuini care sa „informeze” populatia; cum altfel decat „obiectiv”?! Un oarecare, bodyguard al lui R. Theodorescu a primit o frcventa, el avea conexiunile in televiziunea publica unde fusese cameraman, seful lui ce umbla peste tot i-a aranjat sa retransmita pe aparatura TvR emisia CNN si, iata, o televiziune privata a aparut. Audienta era cu cateva zecimale peste zero, dar nici nu conta prea mult. Proaspatul patron media era un individ nebarbierit, cu plete nespalate de mai multa vreme. Purta un costum de blugi ce fusese spalat inainte de a fi cumparat si o geanta de la masca de gaze pe umar. Doi bani n-ar fi dat cineva pe individul respectiv, pe numele lui Adrian Sarbu. Putin dupa ce Canal 35, cum botezase el „televiziunea”, cazuse in derizoriu, niste afaceristi americani vin sa negocieze vinderea ei.
Astfel s-a nascut o tele-vizuina „pro”. Investitorii americani veneau din Polonia, unde conceptul lor falimentase cu succes. Au fost fericiti sa-i dea nespalatului patron de „tele-vizuina” primul milion de dolari si 49% din actiunile televiziunii pe care o mutau astfel din Polonia in Romania. Orice om de afaceri, odata ce a falimentat cu un proiect, va dezvolta un altul, dar la noi era altfel... Asociatul lor roman le oferea alte perspective decat cel polonez si nici tratamentul aplicat din punct de vedere fiscal nu era acelasi. Tehnic vorbind, legile erau asemanatoare, dar ei primisera o asigurare de aur: noua tele-vizuina va fi bine tratata de catre puterea atotstapanitoare, chiar preferential. Si asa a fost... Ani de zile, guvernele pdsr si cdr au rambursat TVA. Ani de zile, tele-vizuinile clientilor politici erau pe pierdere pana cand guvernul le dadea inapoi banii de care bugetul „nu avea nevoie”.
Timpul a trecut si mogulii au prosperat. Curgeau banii de la buget in buzunarele lor, telespectatorii aflau ceea ce altii le bagau in cap, iar imaginea tarii in ochii oamenilor se deteriora. Ecranele au fost incet-incet invadate de „vedete”; ilustri necunoscuti, idioate penibile si urate siliconizate au devenit „modele” de urmat pentru cei mai slabi de inger. Pe langa tele-vizuini au proliferat o serie intreaga de fiinte cu diverse ocupatii si meserii. Asa au aparut „vrajitoarele”, psihologii buni la toate (inclusiv la politica), medicii plasticieni, „reginele” (a muzicii, a spancenelor, a...), „analistii” politici si economici, reprezentantii „societatii civile” (o gaselnita iliesciana ce dorea o „opozitie civila” controlata) si multi altii. Cu totii au inceput sa construiasca o lume virtuala, un „drog” pentru prostime. La televizor a inceput sa apara nu o tara pe care trebuie s-o cunoastem mai bine, ci una plasmuita dupa nevoile celor care plateau pentru o anumita imagine. Tiganii au inceput sa fie hiper-promovati, iar oamenii au privit lung cum niste manelisti devin „profesori” la Conservator sau isi cumpara masini de lux. Simultan, „jurnalisti de bine” plang cu lacrimi de crocodil de „mila” romanilor saraci; iubeau, pare-se, egalitarismul, dar pentru altii, ca ei oricum incasau nemeritat de mult. Hotii au devenit exeple de moralitate si cinste, curvele – de neprihanire si politicienii corupti – inchizitori ai puterii „corupte”.
Cu un CNA slab si ineficient in „coaste”, tele-vizuinile au inceput a calomnia inca din 2008. Au curs rauri de porcarii inimaginabile si „jurnalistii” au renuntat la impartialitatea necesara, implicandu-se in mod clar in politica. Micii dictatori de partid devin „modele” ale democratiei dambovitene, tradatorii apar ca patrioti, intr-un cuvant – totul „pe sticla” e rupt de realitate. Economistii au manipulat Bursa si nimeni n-a avut ceva de obiectat, romanii au fost prezentati ca tigani si nimeni n-a platit pentru asta, evolutia economiei era vazuta ca o involutie, iar performantele internationale ale Romaniei abia daca erau pomenite. „Ecumenismul” tinde sa ia locul religiei sanatoase, indiferent care este ea pentru romani, iar Catedrala Neamului devine subiect de discordie prin prezentarea deformata a naturii proiectului; alde Vantu si-a scos la inaintare slugile „verzi” constituite in intervievati „intamplator”, cum a fos cazul lui Remus Cernea. Nuntile „vedetelor” ocupa zile intregi atentia unui public avid. Un inginer de la o ferma de porci devine (prin Bancorex-ul falimentat de pdsr-psd) miliardar si „vedeta”, asa ca isi ia de nevasta o curva ce se vrea morala si cultivata. Apoi, tigancile se marita „bine” si devin de doua ori „vedete”. „Butelistii” fac nunti prezentate cu fast si „evaluate” la un milion de euro, desi nunta a costat doar 150.000. Fastul nerusinat al imbogatitilor prin mijloace ilegale este elogiat, dar munca onesta e bagatelizata.
Jurnalistii incep campania de vanzare a propriei imagini. Cei care n-au avut cautare s-au dovedit cei mai „silitori” pana cand au prins un post de cititor de prompter la o tele-vizuina. Apoi, ei erau alternativ „invitati” si angajati, emiteau opinii acolo unde nu era cazul, criticau dur „sistemul”, dar uitau cu obstinatie sa spuna cui apartine „sistemul”. Pentru ca paleta sa fie completa, sa amintim si despre sarmanii care ocupau pozitii in regimul comunist (ospatari ca Padure sau Paunescu, sefi si sefuleti care s-au „privatizat” si au devenit... miliardari. Ei sunt exemplele pe care tele-vizuinile le recomanda a fi urmate. Desigur, recomandarile sunt inutile, dar „saracimea” trebuie sa vada ca ei s-au ridicat din nimic; si Copos cica a inceput cu o suta de dolari, dar „uita” sa spuna ce facea el la CC-UTC inainte de ‚89. Golanii obsedati, de tip Corbeanca au inceput sa-si exhibe frustrarile, dar si banii.
In acest amalgam pestrit, „fundatiile” isi au rolul lor. Fundatiile lui Felix nu sunt gandite pentru a da el bani, ci tocmai pentru a incasa „impozitul pe prostie”. Ajutorarea copiilor cu probleme devine tema preferata a escrocilor. „Fundatia pentru SMURD” colecteaza 2% din impozitul celor care accepta sa se vireze suma in conturile Fundatiei; conteaza ca platitorul de impozite isi imagineaza ca banii merg la SMURD? Desigur, nu! Un Arafat sau Hurezeanu sau Radu Tudor administreaza in mod neclar fondurile, ei fiind niste jockeri ai „rigii” Felix. Acelasi varan este acuzat in niste procese, dar asta nu inseamna nimic, asa cum tot nimic a insemnat si ca el a fost un turnator ordinar al Securitatii ce a comis fals in declaratii (asta daca facem abstractie de activitatea sa imunda).
Din ce in ce mai putini stiu ceva despre Mircea Eliade, V.Voiculescu sau Mihai Eminescu, dar prea multi sunt cunoscatori ai vietii unor plastifiate siliconizate ca Bianca Dragusanu sau florareasa cu nasul cat catargul. Fotbalisti slabi si gangavi sunt scosi in fata pentru a intregi imaginea noastra ca popor. Dar nu... Romanii nu sunt niste prosti care apleaca urechea la fantasmele unui DD si nici niste admiratori adevarati ai parasutelor ce se perinda prin studiouri. Ei sunt naivi uneori, manipulabili, insa asta nu va dura si spectatorul aparent docil va sanctiona dur asemenea iesiri din peisajul real al Romaniei.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu