Apoi au aparut televiziunile private si toti cei constienti
de ceea ce inseamna presa si-au pus speranta in obiectivitatea noilor
institutii media. Dar lucrurile n-au stat asa decat la inceput de tot. Apoi,
„normalitatea” lui ilici a inceput sa se faca simtita. Desi un opozant aproape
fatis al aparitiei unor televiziuni ce scapau controlului „de partid”, ilici a
fost nevoit sa accepte ca exista si alte puncte de vedere decat cele ale „lor”.
Cum n-avea nici un chef sa lase intamplarea sa joace vreun rol, „carpa
kaghebista” a aranjat infiintarea unor tele-vizuini care sa „informeze”
populatia; cum altfel decat „obiectiv”?! Un oarecare, bodyguard al lui R.
Theodorescu a primit o frcventa, el avea conexiunile in televiziunea publica
unde fusese cameraman, seful lui ce umbla peste tot i-a aranjat sa retransmita
pe aparatura TvR emisia CNN si, iata, o televiziune privata a aparut. Audienta
era cu cateva zecimale peste zero, dar nici nu conta prea mult. Proaspatul
patron media era un individ nebarbierit, cu plete nespalate de mai multa vreme.
Purta un costum de blugi ce fusese spalat inainte de a fi cumparat si o geanta
de la masca de gaze pe umar. Doi bani n-ar fi dat cineva pe individul
respectiv, pe numele lui Adrian Sarbu. Putin dupa ce Canal 35, cum botezase el
„televiziunea”, cazuse in derizoriu, niste afaceristi americani vin sa negocieze
vinderea ei.
Astfel s-a nascut o tele-vizuina „pro”. Investitorii
americani veneau din Polonia, unde conceptul lor falimentase cu succes. Au fost
fericiti sa-i dea nespalatului patron de „tele-vizuina” primul milion de dolari
si 49% din actiunile televiziunii pe care o mutau astfel din Polonia in
Romania. Orice om de afaceri, odata ce a falimentat cu un proiect, va dezvolta
un altul, dar la noi era altfel... Asociatul lor roman le oferea alte
perspective decat cel polonez si nici tratamentul aplicat din punct de vedere
fiscal nu era acelasi. Tehnic vorbind, legile erau asemanatoare, dar ei
primisera o asigurare de aur: noua tele-vizuina va fi bine tratata de catre
puterea atotstapanitoare, chiar preferential. Si asa a fost... Ani de zile,
guvernele pdsr si cdr au rambursat TVA. Ani de zile, tele-vizuinile clientilor
politici erau pe pierdere pana cand guvernul le dadea inapoi banii de care
bugetul „nu avea nevoie”.
Timpul a trecut si mogulii au prosperat. Curgeau banii de la
buget in buzunarele lor, telespectatorii aflau ceea ce altii le bagau in cap, iar
imaginea tarii in ochii oamenilor se deteriora. Ecranele au fost incet-incet
invadate de „vedete”; ilustri necunoscuti, idioate penibile si urate
siliconizate au devenit „modele” de urmat pentru cei mai slabi de inger. Pe
langa tele-vizuini au proliferat o serie intreaga de fiinte cu diverse ocupatii
si meserii. Asa au aparut „vrajitoarele”, psihologii buni la toate (inclusiv la
politica), medicii plasticieni, „reginele” (a muzicii, a spancenelor, a...),
„analistii” politici si economici, reprezentantii „societatii civile” (o
gaselnita iliesciana ce dorea o „opozitie civila” controlata) si multi altii.
Cu totii au inceput sa construiasca o lume virtuala, un „drog” pentru prostime.
La televizor a inceput sa apara nu o tara pe care trebuie s-o cunoastem mai
bine, ci una plasmuita dupa nevoile celor care plateau pentru o anumita
imagine. Tiganii au inceput sa fie hiper-promovati, iar oamenii au privit lung
cum niste manelisti devin „profesori” la Conservator sau isi cumpara masini de
lux. Simultan, „jurnalisti de bine” plang cu lacrimi de crocodil de „mila”
romanilor saraci; iubeau, pare-se, egalitarismul, dar pentru altii, ca ei
oricum incasau nemeritat de mult. Hotii au devenit exeple de moralitate si cinste,
curvele – de neprihanire si politicienii corupti – inchizitori ai puterii
„corupte”.
Cu un CNA slab si ineficient in „coaste”, tele-vizuinile au
inceput a calomnia inca din 2008. Au curs rauri de porcarii inimaginabile si
„jurnalistii” au renuntat la impartialitatea necesara, implicandu-se in mod
clar in politica. Micii dictatori de partid devin „modele” ale democratiei
dambovitene, tradatorii apar ca patrioti, intr-un cuvant – totul „pe sticla” e
rupt de realitate. Economistii au manipulat Bursa si nimeni n-a avut ceva de
obiectat, romanii au fost prezentati ca tigani si nimeni n-a platit pentru
asta, evolutia economiei era vazuta ca o involutie, iar performantele
internationale ale Romaniei abia daca erau pomenite. „Ecumenismul” tinde sa ia
locul religiei sanatoase, indiferent care este ea pentru romani, iar Catedrala
Neamului devine subiect de discordie prin prezentarea deformata a naturii
proiectului; alde Vantu si-a scos la inaintare slugile „verzi” constituite in
intervievati „intamplator”, cum a fos cazul lui Remus Cernea. Nuntile
„vedetelor” ocupa zile intregi atentia unui public avid. Un inginer de la o
ferma de porci devine (prin Bancorex-ul falimentat de pdsr-psd) miliardar si
„vedeta”, asa ca isi ia de nevasta o curva ce se vrea morala si cultivata.
Apoi, tigancile se marita „bine” si devin de doua ori „vedete”. „Butelistii”
fac nunti prezentate cu fast si „evaluate” la un milion de euro, desi nunta a
costat doar 150.000. Fastul nerusinat al imbogatitilor prin mijloace ilegale
este elogiat, dar munca onesta e bagatelizata.
Jurnalistii incep campania de vanzare a propriei imagini.
Cei care n-au avut cautare s-au dovedit cei mai „silitori” pana cand au prins
un post de cititor de prompter la o tele-vizuina. Apoi, ei erau alternativ
„invitati” si angajati, emiteau opinii acolo unde nu era cazul, criticau dur
„sistemul”, dar uitau cu obstinatie sa spuna cui apartine „sistemul”. Pentru ca
paleta sa fie completa, sa amintim si despre sarmanii care ocupau pozitii in
regimul comunist (ospatari ca Padure sau Paunescu, sefi si sefuleti care s-au
„privatizat” si au devenit... miliardari. Ei sunt exemplele pe care
tele-vizuinile le recomanda a fi urmate. Desigur, recomandarile sunt inutile,
dar „saracimea” trebuie sa vada ca ei s-au ridicat din nimic; si Copos cica a
inceput cu o suta de dolari, dar „uita” sa spuna ce facea el la CC-UTC inainte
de ‚89. Golanii obsedati, de tip Corbeanca au inceput sa-si exhibe frustrarile,
dar si banii.
In acest amalgam pestrit, „fundatiile” isi au rolul lor.
Fundatiile lui Felix nu sunt gandite pentru a da el bani, ci tocmai pentru a
incasa „impozitul pe prostie”. Ajutorarea copiilor cu probleme devine tema
preferata a escrocilor. „Fundatia pentru SMURD” colecteaza 2% din impozitul
celor care accepta sa se vireze suma in conturile Fundatiei; conteaza ca
platitorul de impozite isi imagineaza ca banii merg la SMURD? Desigur, nu! Un
Arafat sau Hurezeanu sau Radu Tudor administreaza in mod neclar fondurile, ei
fiind niste jockeri ai „rigii” Felix. Acelasi varan este acuzat in niste
procese, dar asta nu inseamna nimic, asa cum tot nimic a insemnat si ca el a
fost un turnator ordinar al Securitatii ce a comis fals in declaratii (asta
daca facem abstractie de activitatea sa imunda).
Din ce in ce mai putini stiu ceva despre Mircea Eliade,
V.Voiculescu sau Mihai Eminescu, dar prea multi sunt cunoscatori ai vietii unor
plastifiate siliconizate ca Bianca Dragusanu sau florareasa cu nasul cat
catargul. Fotbalisti slabi si gangavi sunt scosi in fata pentru a intregi
imaginea noastra ca popor. Dar nu... Romanii nu sunt niste prosti care apleaca
urechea la fantasmele unui DD si nici niste admiratori adevarati ai parasutelor
ce se perinda prin studiouri. Ei sunt naivi uneori, manipulabili, insa asta nu
va dura si spectatorul aparent docil va sanctiona dur asemenea iesiri din
peisajul real al Romaniei.
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu