Victoria strumfilor asupra lui Gargamel

Undeva, in alte dimensiuni spatio-temporale, departe de lumea noastra traia un popor de fiinte mici, mici cat un mar, cu piele albastra si urechi mari. Erau veseli si jucausi, simpatici si inocenti. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, ei si-au zis « strumfi ». Traiau netulburati in tinutul lor unde timpul nu insemna nimic si viata era simpla, aproape fara de moarte. Intr-una din zile, detestatul Gargamel, vrajitorul malefic, cel care le pusese gand rau a decis ca trebuie sa iasa la atac. N-a facut asta deschis (nu-i era felul), ci perfid si malefic. I-a atras pe strumfi pe Pamant, departe de Luna lor Albastra, unde acestia erau expusi tuturor actiunilor sale diabolice.


Oamenii i-au primit cu simpatie… Ii distra pielea lor albastra, urechile simpatice si expresia fetei lor, mereu strumf-pozitiva. Erau atat de apropiati de strumfi, incat vrajitorul a devenit ingrijorat ; asta ii incurca planurile. Gargamel n-a pierdut timpul si a-nceput sa-si teasa plasa de intrigi si malversatiuni. Strumfii erau netulburati, dar nu pentru multa vreme… Cu concursul unor oameni rau-intentionati, Gargamel le-a intins strumfilor diverse capcane. Acolitii vrajitorului au lasat impresia ca se imprietenesc cu strumfii, le-au castigat increderea si pareau cei mai buni prieteni. Realitatea era diferita… In laboratoarele lui Gargamel, slugile sale creau imagini false strumfilor cu ajutorul vrajilor malefice care pe vrajitor il aratau ca pe un print al Binelui. In acest timp, strumfii isi vedeau de viata lor fara a banui ce li se pregateste. Totul pana-ntro zi, cand falsurile au fost puse in circulatie. Ele ii prezentau pe strumfi ca pe niste fiinte rele, ticaloase si imorale, de care oamenii ar trebui sa se fereasca pentru a nu li se-ntampla ceva rau.

Dintr-odata, strumfii se vazura din ce in ce mai izolati, iar Gargamel ranjea satisfacut : inca putin, si strumfii erau singuri-singurei, izolati departe de Luna Albastra, iar el va extrage din pielea lor esenta albastra strumf-fermecata de care avea atata nevoie. Dar lucrurile nu puteau ramane asa… O raza de soare a venit intr-o buna zi si a luminat puternic : imaginile false s-au naruit, Gargamel aparu brusc asa cum era in realitate : cocosat, cu nasul mare, plin de negi si cu un ranjet ingrozitor pe chip, iar strumfii au iesit la iveala in intreaga lor inocenta. Oamenii n-au stat pe ganduri si l-au luat cu pietre pe ingrozitorul Gargamel ; se simteau vinovati ca-i judecasera pe strumfi fara sa se gandeasca prea mult. Incercand sa scape de judecata oamenilor, vrajitorul ajunse aproape de poarta dintre cele doua universuri. Aproape ca reusise sa scape cand, pe neasteptate, o namila de om ii taie calea. Fara sa stea pe ganduri, uriasul il izbi cu o ghioaga pe Gargamel, iar capul acestuia se rostogoli cat colo. Instantaneu, maleficul se transforma intr-o tufa de scaieti, iar capul – intr-o piatra diforma. Curand aparura si strumfii… Unul dintre ei a luat piatra si a aruncat-o in mijlocul tufei, distrugand-o, apoi si-a vazut zglobiu de drum spre poarta stelara. Oamenii i-au condus pe strumfi pana la poarta, s-au imbratisat fericiti si zambitori, apoi micutii omuleti albastri au disparut unul cate unul prin poarta deschisa spre Luna Albastra.

Aceasta poveste nu s-a petrecut in trecut, ci ea s-a intamplat in viitor; accidental sau nu…



Lucrarea ce insoteste textul: Taisia