Gargamela
crescu frumos deoarece batranii si-au sacrificat putinul lor avut pentru ca
fetita sa aiba strictul necesar. Se facuse o fetita subtirica si blonda, dar
ochii ei albastri ascundeau ceva diabolic. Din aceasta cauza, copiii din sat
fugeau de ea, iar sarmana copila trebuia sa se joace singura. Batrana sa mama
vedea cum fata e nevoita sa se izoleze, plangea pe ascuns si ar fi vrut sa
poata face o minune pentru ca Gargamela sa devina un copil normal. Dar n-avea
ce face... Ielele ii dadusera un destin oribil, insa batrana nu stia. Vedea si
ea ca privirea fetei avea ceva anormal, inspaimantator, dar nu avea nici o
explicatie si nici solutii nu cunostea.
Gargamela
petrecea ore bune in padurea de langa bordeiul parintesc si nimeni nu stia ce o
atrage atat acolo. Mama ei credea ca rautatea copiilor din sat o facea pe fata
ei sa stea atat in padure, dar nu era chiar asa... Nu demult, fetita se juca
prin padure in lumina abia zarita a soarelui, printre flori si gaze. Cum mergea
ea asa, dadu peste o parte de padure unde arborii erau complet uscati si
monstruos contorsionati. Acolo n-ajungea nici geana de lumina si nici flori sau
pasari nu erau. De cum intra in Padurea Uscata, in fata ochilor ii aparu o
vrajitoare batrana si urata. Avea o palarie mare, haine ponosite, iar in gura
stirba tinea o pipa din care tragea alene. Gargamela fusese harazita, stim
asta, diavolescului, asa ca imediat se simti atrasa de vrajitoare. In fiecare
zi, cotoroanta se ocupa de fetita si o initia intr-ale vrajitoriei. Simtise ea
ca avea in fata o creatura diabolica si de aceea o invata toate relele pe care
ea le cunostea.
Timpul
trecea, Gargamela crestea vazand cu ochii, iar vrajile cotoroantei ii creasera
un fizic angelic. De-acum, fetita era o
adevarata vrajitoare, putand sa aduca focul si pustia peste gospodariile
satenilor, facea pase care provocau fulgere si putea chiar sa faca mortii sa
umble. Firea ei malefica a-nceput sa-si spuna cuvantul pentru prima data cand
fata s-a decis sa se razbune pe copiii din sat ce atata amar de vreme o
izolasera si-o batjocorisera. Din acel moment, in fiecare zi in sat se
petreceau lucruri neobisnuite, tragice chiar. Rand pe rand, copiii din sat
incepura a se imbolnavi, unii dintre ei suferira accidente ce-i schilodira pe
viata, altii nu reusira sa scape de boli fara a ramane cu betesuguri grave, iar
altii murira in chinuri groaznice din cauze necunoascute. In acest timp,
Gargamela ranjea satisfacuta de dezastrul pe care il putea produce.
Satenii
stiau si ei ca aveau la marginea satului niste batrani a caror fetita starnea
frica prin felul piezis in care-i privea, iar bolile si acccidentele pe care
copiii le suferisera nu puteau fi intamplatoare; cineva era in spatele acestor
lucruri... Facura sfat satenii si mai multi venira sa spuna ca o vazusera pe
Gargamela facand niste miscari ciudate, tocmai in partea de padure in care ei
nu intrau niciodata de teama duhurilor rele ce ii puteau betegi. Repede ei se
gandira ca fetita ce le provoca spaima era in legatura cu acele duhuri rele,
asa ca se hotarara s-o alunge din sat. Unii ar fi vrut s-o omoare, dar isi
dadura seama ca daca e intr-adevar diabolica nu vor reusi; n-aveau sufletul s-o
omoare si mai mult ar fi starnit-o, dar pusera la cale un plan care s-o duca
departe de sat fara a mai reveni vreodata.
Intr-una din
zile, pe cand Gargamela se afla in Padurea Blestemata, satenii ii luara pe
parintii fetei pe sus, ii legara si-i dusera departe, departe de sat, fara ca
acestia sa se mai poata intoarce.
Astfel, mica, dar diabolica fetita blonda ramase singura in bordeiul
parintesc. Desi invatase a aduce boli si seceta, invatase a minti ca nimeni
altcineva, dar si sa cauzeze morti inexplicabile, Gargamela nu stia ce vraji sa
faca pentru a avea bani. Ursitoarea beata uitase de acest detaliu sau poate ca
nici n-a vrut ca fetita sa aiba parte de o viata mai buna. Asadar, cu studiile
vrajitoresti incomplete, malefica se decise a pleca in cautarea batranilor.
Lasa padurea si parasea duhurile blestemate, dar nevoia de supravietuire a fost
mai puternica.
Luni de zile
i-a cautat... Pentru a trai era nevoita sa faca diverse munci, nu tocmai
onorabile, dar fusese predestinata... Ziua „muncea”, iar noaptea calatorea. Duhurile
o insoteau, dar ea nu stia cum sa si le faca supuse, dar macar se stia
protejata. Dupa lungi cautari, Gargamela isi regasi parintii. Erau si mai
batrani, e drept, dar tot injghebasera un bordei, undeva departe de un mic
oras. Mult se bucurara bietii batrani, dar Gargamela – nu; ea nu stia ce-i
bucuria sau veselia copilariei de curand incheiate.
Acum, fata
nu mai era fetita de la marginea satului, ci Gargamela de la marginea orasului.
Pentru a intra in oras, ea si-a compus o biografie, una fara legatura cu
realitatea, dar care spera sa o ajute sa intre printre oameni. Pleca la oras
fata, cu intentia de a gasi ceva de lucru. Era greu, mai ales ca ea era o
necunoscuta, dar n-a disperat. Era vara si cald peste poate, dar Gargamela
mergea prin soarele necrutator in singura ei fusta, una de lana pe care mama ei
i-o tricotase. Dar ce conta? Orasenii nu stiau nici cine e ea si nici cat de
amarati sunt parintii ei, asa ca putea trece drept printesa decazuta de ale
vietii valuri. Asa se si gandi sa spuna celor care vor fi curiosi s-o cunoasca.
Intr-un final, Gargamela reusi sa gasesca de lucru intr-un mic magazin
alimentar din cel mai rau famat cartier al orasului. Patronului ii turui o
poveste, cum ca e din neam de nobili din cealalta parte a tarii, ca e educata
la scoli importante, dar pe care n-a putut sa le termine si ca bunica ei o
ducea in vacante la Paris. Patronul n-a crezut, dar chiar si asa, la magazinul
lui nimeni nu accepta sa lucreze mai mult de o zi, asa ca in acea zi se gandi
ca va fi vanzatoare aceasta fata blonda, frumusica si cu privirea aceea ce-i
starnea fiori.
Dar n-a fost
deloc asa... Gargamela venea zilnic la munca dimineata devreme si nu i se parea
nimic dificil sa fie vanzatoare in acel magazin. Clientii o placeau, bucurosi
ca vad aceeasi faţa in fiecare zi, iar ea le zambea mereu. Veneau oamenii mai des la
magazinul aproape gol pana mai ieri si nimeni nu intelegea ce se intampla. Clientela
era majoritar masculina si nu se stia ce ii atrage acolo pe barbati, insa multi
cam banuiau... Muncea ziua-ntreaga Gargamela, dar seara ar fi mancat si ea o
ciorba... Plata era mica, efortul era mare, de multe ori nejustificat, dar sa
manace o ciorba ramanea un vis. Asa se hotari ea sa accepte invitatiile
barbatilor ce o vizitau zilnic. Conta prea putin ca erau santieristi, gunoieri
sau cersetori; pana la urma, macar putea maca pe saturate o farfurie de ciorba,
ba poate si ceva cartofi prajiti ieri si ramasi neconsumati la carciuma sordida
din cartier.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu