Pricoliciul

Să-ţi spui acum ce e pricoliciul. Nu numai poporul nostru, ci multe-multe din lume, mai că aş zice că toate, cred că anumiţi oameni se pot preface în animale vătămătoare. Credinţa asta o au tot aşa sălbatecii de prin Africa şi Australia, cum au avut-o şi înţeleptele neamuri vechi ale grecilor şi romanilor.

 Dar e o încurcătură mare cu credinţa asta. Unii cred că numai vrăjitorii se pot face lup ori cîne, ori porc, ori bivol, ori alt animal; dar şi într-asta se despart, că unii zic că vrăjitorii se prefac aşa drept bătaia lui Dumnezeu pentru relele lor şi astfel aleargă cît e noaptea; iar alţii, că se prefac de bunăvoie în animale rele, ca să facă stricăciuni. Iar alţii zic că vrăjitorii se prefac animale nu cînd voiesc, ci cînd le vine sorocul, adecă "boala", care ar fi cam ca năpîrlirea la pasări şi ca schimbare a pelii la şerpi ori a coarnelor la cerbi. Apoi iarăşi sînt alţii cari ştiu că nu vrăjitorii se prefac animale, ci că tocmai ei prin vrăjile lor prefac pe alţi oameni, pe cari au ură, şi-i poartă în goană peste hotare. Apoi alţii spun că nu e nevoie să fie vrăjitor omul care se preface pricolici; poate să fie om cinstit şi cumsecade, şi se face ori lup, ori cîne fără să ştie, tocmai cum lunatecii umblă fără ştirea Ior pe acoperişul caselor. Dar de ce se face animal, nu se prea ştie, ori că l-a luat în stăpînire diavolul aşa tam-nesam, cum să zice, ori că are "boala" în el. Nu o spun toţi la fel nici cînd e vorba de animalul în care se preface  omul. Unii, că numai în cîne, alţii numai în lup, alţii că într-amîndouă acestea, iar alţii că în orice fel  de  animal răutăcios, alţii ca in orice fel de animal negru, iar o seamă zic că numai într-anumite animale, cam acestea: lup, cîne, pisică, bivol, porc, capră, cal, paianjen, muscă, scorpie, şarpe, broască. După credinţa îndeobşte a românilor, nu se poate preface in oaie şi porumbel, că sînt animale blînde şi sfinte. Iar după cît ştiu eu, nu se mai poate preface în animale cari au fost şi sînt sfinte în credinţele deşarte, în albină, arici, cerb şi rîndunică.

 Vezi d-ta ce lucruri de-a valma! Bunăoară, ştii că animalele negre alungă duhurile rele, că de-aceea se zice totdeauna în descîntece: "Du-te unde cocoş negru nu cîntă, cîne negru nu latră, vaca neagră nu mugeşte şi nici preotul nu toacă", şi totuşi omul se face pricolici în chipul animalelor negre. Asta nu se prea potriveşte, după firea lucrurilor, dar poporul nu-şi bate capul cu potriviri cînd are să născocească minuni. Ştii că ţăranii cred că dracul fuge de tămîie şi de cruce cu atîta spaimă, încît chiar şi o cruce făcută cu limba în gură îl scoate din sărite. Asta e cu lege. Dar cum se potriveşte că tot ţăranii se tem noaptea să treacă prin cimitir, iar să intre în biserică singuri noaptea, n-ar face-o pentru bogăţia lumii. Că e dracul în  cimitir, ba chiar în biserică. Se poate neghiobie mai mare? O cruce făcută cu limba sperie pe dracul, dar printre zecile de cruci din cimitir el se plimbă ca prin lobodă, ba intră în biserică şi nu se teme de toate acelea lucruri sfinte cîte le vede, cu toate că pe cîmp ori pe deal, cînd arunci după el nu-mai cu un fir de tămîie, fuge fuga orbului  de dă prin gropi. Nepotriviri de acestea ţi-am mai arătat şi-ţi voi mai arăta, că sînt cîţi peri în cap.

 Să ne întoarcem la pricolici. Trei lucruri ţi le voi pune în vedere ca să te luminezi. Dar mai întîi, să bagi de seamă şi să desparţi lucrurile, să nu ţii că strigoiul şi pricoliciul sînt una. Amîndoi se  prefac în animale, dar unul e suflet mort şi altul suflet viu. Pricoliciul e un om care trăieşte, iar  strigoiul e un mort care se scoală din  mormînt ca să ia ori să nu ia chip de animal, căci strigoiul poate veni şi în  chipul avut, al celui de om. Vezi că nu ştii care e minune mai mare: că se preface un om viu în lup, ori se scoală un mort din groapă, ca să-şi facă mendrele. Ţăranii cam amestecă lucrurile, numindu-i strigoi şi pe unul şi pe altul, ba numeşte strigoi -şi mai ales strigoaice- şi pe vrăjitorii cei ce se îndeletnicesc numai cu chiţibuşuri, cu luarea manei, cu furatul somnului copiilor, cu descîntece şi alte şolomonării mai lesne de făcut.

 Lucrurile acestea să le desparţi, strigoi e una, pricolici alta. De strigoi îţi voi spune cînd va veni rîndul. Acum, întîi de toate, poţi să bagi de seamă că firea cea deosebită a oamenilor are  lasemănare cu firea unor animale. Unul e blînd şi lesne de purtat de nas, are firea oii. Altul e lacom şi obraznic, are firea porcului. Altul făţarnic, care te muşcă pe furiş, deci are firea unor cîni. Altul e hrăpăreţ, răutăcios, vrea mereu să facă răul, are firea lupului. Unul are firea şarpelui, altul a caprei şi aşa mai departe. De aceea şi numim pe oameni cu numele unui animal, care spune mai mult cu o singură vorbă decît oricîte alte tălmăciri. Cînd zici: "e un cîne de om", "e un şarpe", "e boul lui Dumnezeu", "scorpie ce eşti !", "porcule !", şi cîte altele, nu-i aşa că ajunge ca să-mi arăţi omul?

 Dintre toate însuşirrile rele ale omului, răutatea este cea mai nepricepută. Că eşti zgîrcit, ori mîndru, ori lacom, ori stricat, toate sînt ale omului.  Dar să fii rău, să n-ai pentru nimeni vorbă bună, tot dosnic şi întunecat, hrăpăreţ, fără milă, zăvistnic, să loveşti pe la spate, numai tu să trăieşti şi toţi să piară, să-ţi vinzi fraţii şi părinţii - acestea sînt ale diavolului. De unde vine atîta răutate în suflarea lui Dumnezeu? Nici temei n-are răutatea de inimă, ca alte însuşiri rele, căci toate strică numai celui ce le are, dar răutatea strică tuturor, căci pustieşte şi dărîmă, sugrumă şi ucide. Iar asta e mai ales firea lupului şi a cînelui; lupul ca hrăpăreţ şi cînele ca duşman ce te muşcă pe furiş. De aceea, poate înţelegi acum  de ce pricoliciul, după credinţa poporului, se face mai ales lup ori cîne. Omul acesta aşa de răutăcios, viclean şi făţarnic, cu fire de lup, nu mai e om, ci lup, zic cei ce-l cunosc. Dar dacă el e într-adevăr  un lup în chip de om? E lesne s-ajungi pînă la credinţa că el, neputindu-şi sătura poftele răutăţii lui, ca om, din cînd în cînd se face lup ca să omoare si să facă răul după poftă. Să-I facă orişicum şi orişiunde, căci pricoliciul lup muşcă şi atacă nu numai pe cine are ură şi mînie.

 Se spune de o regină, de demult, că pe vremea unui război care a adus pustiirea ţării, după ce a văzut pe bărbatu-său mort în palatul lor, în care intraseră duşmanii, şi după ce a văzut pe  copiii ei morţi de sabie, şi-a pierdut mintea şi în faţa celei din urmă fete pe care a văzut-o străpunsă de suliţi, a început să latre în felul cînilor. Iar de un rege se spune că într-o nebunie ce i-a venit deodată, a sărit la nevasta sa care avea gemeni şi-i ţinea în braţe, i-a  apucat un copil şi ţinîndu-l de picioare l-a izbit cu capul de pereţi, iar biata nevastă-sa fugind cu celălalt s-a aruncat intr-o fîntînă. Vezi dintr-asta că în nebunie regina se închipuia cîne, iar regele leu.

 Gîndesc că ai priceput din toate că oameni cari să se facă lupi şi cîni nu sînt. E peste fire să se poată face. E numai o credinţă, al cărei temei e răutatea de inimă, peste  fire  de multă, a cîte unui om. Nu-l putem înţelege răutăcios într-atîta decît numai că e lup adevărat în chip de om. Deci, nu om care se poate face lup, ci lup care se poate face om. Cînd vin toanele prostului, face prostii întruna, cînd i s-abate unui om crunt din fire, bate şi omoară ca-n neştire. Aceste sînt "atacuri" ale "boalei". Atunci omul răutăcios se face lup sugrumător, şi apoi iarăşi îi trece. Se vede că dintr-aceste "atacuri", numite de învăţaţi paroxisme, au făcut popoarele "sorocurile" pricoliciului, şi-au luat ca adevărat ceea ce se spune numai ca pildă.

 Noi zicem "în furie omul devine fiară", cu apucături de fiară adică, să zicem de "lup", dar nu luăm vorba în înţelesul că într-adevăr omul se face cu  patru labe, cu păr pe el, mai scurt, fiară ca în pădure. Dar poporul aşa a luat-o. Asta e tot.

de George Cosbuc