A venit primavara. In Tunisia a venit mai repede si mai brusc, acasa mai timid, dar primele semne sunt vizibile. Imi vine in minte primavara in Apuseni si dorul devine tot mai greu de suportat. Nu cred ca exista un loc mai frumos pe lume decat acela pe care-l stiu de cand am facut ochi : Stoeneasa. Aproape nimeni n-a auzit de acest sat pierdut in salbaticia muntilor, dar asta nu-i stirbeste cu nimic frumusetea absolut speciala.
Din punct de vedere istoric, neinsemnatul sat are o istorie importanta, cu toate ca ramane necunoscuta chiar si locuitorilor lui. Fondat in 1437 ca posesiune anonima (Keusd), Stoeneasa cunoaste mai multe schimbari de nume, in functie si de proprietarii lui. In 1505 se numea Kewesfalwa, ca proprietate a unui oarecare colonel Csanki, la 1760-1762 – Sztojenasza, iar la 1854 – Sztojenyasza. Satul este nominalizat in arhivele imperiale ca fiind printre primele asezari care s-au alaturat Rascoalei lui Horea, Closca si Crisan, dar si printre ultimele ce au fost determinate sa renunte la tulburarile contra stapanirii, dupa ce capii rascoalei au fost executati. Din centrul Tarii Motilor si-au gasit refugiul aici o parte a familiei Avram, cei care au dat Rascoalei trei "capitani de oaste". S-au ascuns in satul unde pare ca nu se intampla nimic fugind de potera imperialilor si aici au ramas. Ceilalti Avramesti au ramas in vatra de origine si ni l-au dat pe gloriosul Iancu, "craisorul muntilor". Dar istoria e istorie…
Spuneam ca nicaieri nu intalnesti peisajele pe care le poti vedea la Stoeneasa si in imprejurimi ; e absolut adevarat. Nicaieri sublimul nu este mai bine exprimat, niciunde in alta parte padurea, muntele si vaile nu te pot coplesi la fel. Prima senzatie pe care mi-o amintesc din copilarie este privelistea asupra depresiunii de la Craciunesti, satul alaturat. Atunci aproape am auzit « muzica » locului, am simtit, asa copil cum eram, frumusetea fara seaman a peisajului. “Muzica” asta m-a insotit mereu pe oriunde as fi fost si ma insoteste si azi, pana in Africa; o “aud” cu urechile sufletului, o ascult cu inima. De langa crucea de hotar sculptata la comanda unui stramos se vede valea… Jur-imprejur e padurea la o altitudine de numai 800m, iar norii coboara pana pe crestetul copacilor ; deasupra e soarele, la 200m – « jgheabul » unde vin iarna caprioarele cautand fanul verii, iar in vale… in vale e "muzica"… Mai intr-o parte e copacul traznit si innegrit candva de un fulger si alaturi un altul ce a fost ales de viespi pentru a-si face aici stupul lor atarnand. Peste tot la marginea padurii sunt fanete intinse ce-si asteapta coasa, dar si locuri ce asteapta ploaia pentru a scoate la iveala buretii si celelalte ciuperci pe care atat de febril le cautam candva. In iarba, cosasii, greierii si licuricii au « muzica » lor, iar uneori vezi trecand repede, "preocupati", niste iepuri de padure.
Satul e mic, dar are animatia lui, nu mereu sesizabila de catre un ochi mai putin dedat. Sa mergi pe langa paraul ce traverseaza de-a lungul asezarea, sa te opresti putin langa « beserica » mereu descuiata si sa-ti continui drumul prin padure. Pe dreapta se face un drumeag ce poate nu-l observi, dar el duce chiar la izvorul cu apa cristalina ce iese direct din stanca. Sa bei din el, ca ti-o fi sete si nimeni n-are sa te retina. Nu departe o sa vezi si cea mai veche casa din sat, cea care s-a mai pastrat in picioare, datand de la 1826, cu o arhitectura pur romaneasca, o casa ce ar merita inclusa in Patrimoniul national ; dar cine sa stie ca ea exista in satul acela uitat de timp ? Fiecare nuc, cu nucile lui cu coaja subtire, tocmai bune de spart cu mainile goale, fiecare prun, cu prunele lui brumarii si fiecare mars au par, toate sunt elemente ale acestui imens si sublim puzzle care e satul romanesc.
Dar satul Stoeneasa trage sa moara… Nu ca asezare, ci doar ca locuire. Prin disparitia satenilor si continua inlocuire a lor cu oamenii oraselor ce-si cumpara aici case de vacanta, satul va deveni o mini statiune de weekend si de vacanta. Peisajele vor ramane aceleasi care mi-au marcat copilaria, dar atmosfera bucolica de atunci dispare incet-incet, odata cu batranii satului. Chiar si asa, Stoeneasa va ramane o atractie pentru cunoscatori, pentru iubitorii de liniste si armonie, un loc pe care daca-l vezi o singura data – vei reveni. Chiar si daca nu poti reveni, frumusetea locului iti va ramane in suflet si de fiecare data cand vei vedea un peisaj, inconstient il vei compara cu Stoeneasa si-ti vei spune : "n-are seaman… ".
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu