Istoria unui pistol cu... "fumuri"

In anul de gratie 1997 am vrut sa cumpar un pistol cu gaze. Desigur, pentru asta aveam nevoie de permis, asa ca m-am conformat. Vremurile erau tulburi, iar siguranta personala era mai bine sa ti-o asiguri tu ; in nadejdea politiei… Am luat legea si am inceput sa bifez cate o piesa la « dosar » : analize medicale complete, testare psihologica, cazier, cont bancar destul de consistent (legea nu spunea cam cat sa fie de mare contul, dar daca era prea mic, probabil ca respingeau cererea) etc. etc. etc. Cum politia nu are renumele de institutie de genii, am preferat sa duc dosarul cat mai sus pe scara ierarhica, evitand un inteligent oarecare de la ghiseu peste care eram sigur ca voi da. Pentru asta m-a ajutat un amic din minister care n-a inteles in ruptul capului de ce am nevoie sa duc tot ceea ce legea cerea, cand il cunosteam pe el si putea « aranja ». Intr-un final glorios, un subofiter ma duce chiar la seful de la « arme si munitii » (i-am uitat numele).

Extrem de amabil, colonelul zice : « Cererea ? », asa ca i-o dau. “Analize aveti?”. Ii dau si analizele si completez cu rezultatele deloc de ignorant ale testarii psihologice. « Cont in banca aveti ? » si-i dau extrasul de cu o zi inainte. Rand pe rand, toate « piesele » cerute de lege au fost depuse. Colonelul se uita la ele, se mai uita o data si ma-ntreaba : « Sunteti jurnalist, nu ? »… « Da », ii raspund. « Dar valori manevrati ? ». Intrebarea asta m-a prins descoperit… In lege era si o asemenea prevedere, dar ea nu se aplica jurnalistilor. Ma « salveaza » colonelul : « Dati salariile acolo unde lucrati ? ». « Nu », raspund eu siderat. « Atunci nu pot sa va dau permis ». I-am spus sa se mai uite o data… Respect legea pana in detaliu, asa ca n-ar fi rau sa faca si el acelasi lucru. Intransigent si corect, colonelul nu mi-a aprobat eliberarea unui permis de port-arma (pentru pistol cu gaze). Am inteles repede ca acolo era o alta lume decat ce ape care o citisem eu in « Monitorul Oficial », asa ca am sters-o.

Am revenit la amicul meu, caruia i-am reprosat nervos ca m-a trimis unde nu trebuie. El imi zice “inchide usa” si pune man ape telefon. Discuta codificat cu cineva, lasa receptorul jos de la ureche si zice: “Daca dai 300 de dolari iti da permis pentru arma cu glont, un pistol “Carpati” si doua incarcatoare, ca bonus. Platesti ? Daca vrei sa-ti recuperezi banii, poti sa vinzi pistolul, dar ramai cu permisul ». Am avut o secunda in care am bagat « curent in circuite » cu o viteza mai mare decat de obicei… Ma intrebam de ce trebuie sa procedam atat de intortocheat, eu sa iau permis de arma cu glont, desi vreau doar arma cu gaze si de ce sa dau bani din moment ce am tot ceea ce legea cere ? Rezultatul nr.1 ? Am refuzat. Rezultatul nr.2 ? Un an mai tarziu am fost atacat in plina strada, in plin Centru al Capitalei, lovit cu box, fisura craniana, ficat si splina deplasate, trei coaste fracturate si opt(8) luni fara a simti gust sau miros. Dar colonelul isi facuse « treaba »… In timpul asta, o gramada de indivizi fara toate tiglele pe casa au primit arme, chiar si in absenta hartiilor care erau cerute de lege, unii ajungand chiar sa comita crime, chiar crime multiple, unul dintre ei. Si abia acum constata unii ca in Ministerul de Interne e coruptie ? Dar au ei idee cam ce inseamna « coruptie » in respectivul minister ? Cei 300 de dolari pe care mi-i cerusera erau exact o « atentie » prieteneasca, nu coruptie. Ca doar nu le « iesea » cine stie ce… Daca vorbeam de 1,4 miliarde, atunci da, aia ar fi fost coruptie ; noroc ca nu s-a pus problema in cazul meu…