31 mar. 2012

Un capitol din demonologia poporului român

Emblema Ordinului Dragonului
Credinţa în "întorsură" să manifestează în două chipuri: ori negativ, adecă singur aducînd  asupra-ţi mînia demonilor, ori pozitiv, aruncînd  adecă răul de la tine asupra celora ce ţi l-au trimis, fie oameni,  fie demoni. Totul e rezumat deci în formulele: "Nu face, ca să nu ţi se întîmple", şi "fă, ca să fie  făcut". Credinţa aceasta este aşa de  complicată, manifestările ei aşa de multe, încît e greu de  tot  să sistemizezi obiceiurile izvorîte din ea. Eu cred că jumătate din  manifestările vieţii sufleteşti ale  ţăranului român sînt bazate pe credinţa "întorsurii". Multe din obiceiurile poporului sînt de neînţeles, ori pentru că nu putem găsi imediatul lor motiv psihologic, ori că poporul însuşi a pierdut temeiul  credinţei şi a rămas numai cu manifestările fără rost ale unei cauze dispărute - cum au rămas de  multe ori, în limbă, vorbe  derivate ale unor tulpini pierdute  - ori că amestecă două credinţe felurite şi le înlocuieşte, dînd astfel naştere unui adevărat non-sens psihologic. De aceea e grea sistematizarea.

Mie n-o să-mi scoată nimeni din cap, că toate credinţele poporului - fără excepţie, toate - sînt lucruri foarte  înţelepte şi mai ales foarte poetice. Nu e nărod cine le crede, nărod e cine nu poate să le  înţeleagă. Dacă e absurditate  metafora şi  alegoria în artă, atunci fără îndoială credinţele "deşarte" ale popoarelor sînt şi ele absurdităţi. Noi ne batem şi ne războim cu religia formelor aşa cum vreau  popii, dar cu religia inimii sîntem  totdeauna  de acord. lar credinţele deşarte nu sînt alta  decît o  religie a sentimentelor. Logică? Logica a fost  născocită atunci cînd au început oamenii să fie zăpăciţi şi răi, precum legile contra unui abuz să fac cînd abuzul începe să existe. Logica ştie să ceară argumentat şi frumos o bucată de pîne, dar numai sentimentul ştie şi poate să i-o dea.

In Biblie se spune cum a scos Dumnezeu pe Lot  din Sodoma, poruncindu-i să nu se uite  îndărăt. Nevasta  lui Lot nu s-a  tinut de poruncă, şi s-a făcut stîlp de sare. Dreptcredincioşii sînt  convinşi că aşa s-a întîmplat cum zice Biblia; necredincioşii rîd de acest basm al lui Moise. Cuminţi sînt aceia, cari explică prin metaforă cuvintele lui Moise: Femeia s-a făcut stîlp de sare, de spaima  lucrurilor ce-a văzut,  aşa cum am zice noi  "s-a făcut piatră, de spaimă" şi cum într-adevăr zicem cu verbele a încremenit de spaimă, a înlemnit, a împietrit, a înmărmurit. Oricum am explica vorbele lui Moise, un lucru rămîne în picioare: iudeii credeau în "întorsură". Moise ne relatează în basmul său o credinţă a poporului judaic: "să te păzeşti de uitătura îndărăt că-ţi aduce peire". Biblia spune hotărît că îngerii au cerut de la Lot să nu se uite  îndărăt.

Mitologia  greacă povesteşte că Orfeu a scoborît în Tartar şi prin cîntec a înduplecat pe Pluto să-i dea  îndărăt pe moarta sa nevastă, Euridice. Singura poruncă a lui Pluto a fost ca Orfeu să meargă înainte  şi să nu se uite, cît va ţine drumul pînă în lumea de deasupra,  îndărăt spre Euridice. Orfeu nu s-a  putut  stăpîni şi cînd era aproape să iasă din Tartar, s-a uitat îndărăt şi atunci Euridice a dispărut ca prin farmec.Şi acesta e un basm. Dar şi el e întemeiat pe  credinţa "întorsurii": căutătura îndărăt îţi aduce  peire.  Virgil  spune şi el hotărît că Pluto a cerut de la Orfeu  să nu se uite îndărăt "nac  hanc dederat  Proserpina legem". Iar Proserpina e doamna  duhurilor din Tartar, cu care poţi face legămînt. De aceea  vorbeste Virgil de "călcarea legămîntului cu Stăpînul" rupta  tyranii  foedera. Acesta e  chipul pozitiv al "întorsurii": tu singur aduci asupră-ţi răul, chemi puterile  demonice.

Oameni luminaţi îndeajuns, convinşi de absurditatea superstiţiunilor, nu s-ar întoarce pentru nu ştiu ce din cale, cînd au plecat de-acasă şi şi-au adus în drum  aminte că şi-au uitat acasă batista ori  altceva. E absurd să crezi că, dacă te vei întoarce de la poartă în casă, n-are să-ţi meargă bine ori ţi se va întimpla vreun rău, şi cu toate acestea nu ştiu dacă sînt doi într-un oras care să fie absolut liberi de  această credinţă. Ea e cu mult mai puternică decît toată filozofia cărţilor, căci a răzbit prin sute de veacuri şi a trecut prin miliarde de oameni pînă la noi. Pornind de la credinţa în demonica  putere a căutăturii îndărăt, nu e de mirare de ce ţaranul nu să uită îndărăt noaptea niciodată, nu se uită nici ziua cînd trece printr-o pădure, cu carul printr-un rîu,  pe o punte. Degeaba-l  strigi. Cînd fac fetele farmece ori vrăji, una dintre cele mai de căpetenie condiţiuni ale reuşitei este căutătura drept inainte. "Pe cale, atît cînd se duce la pîrîu cît şi cînd se întoarce  cu apa, caută să nu se uite defel înapoi, nici să vorbească cu nimeni, căci cum se va uita îndărăt ... desfacerea nu e de nici un folos." In chip negativ, întorsura e o alungare a puterilor demonice  prin simplul mijloc că faci  întors un lucru: mergi cu spatele înainte, sari îndărăt peste un  lucru, numeri ori  recitezi invers o serie de numere ori cîteva vorbe, arunci îndărăt un lucru etc.

A intra cu spatele înainte într-o casă străină nu e un lucru frumos, dar e obicinuit şi cerut chiar de  legile "etichetei" ţărăneşti într-anumite împrejurări. Morţii nu se mai întorc de la groapă, acasă, zice ştiinţa, dar credinţa zice altfel. Morţii, dacă ştiu drumul, se întorc iute şi bine acasă, nu ca oameni, ci ca strigoi. De aceea morţii sînt scoşi cu picioarele înainte din casă, tot aşa sînt duşi pînă la groapă. "Capul poate să ştie drumul de la groapă pînă acasă, numai picioarele să nu-l ştie." Dacă mortul e strigoi, sătenii îl dezgroapă şi-l întorc cu faţa în jos în sicriu. Cînd nu poate să moară omul, ai casei îi  întorc aşternutul cu capul la picioare. Cînd bea ţăranul apa, suflă peste ea şi varsă cîteva picături. Cînd a băut din pahar, apa cea rămasă o azvîrle îndărăt peste cap. Cînd bea rachiu, întoarce  paharul cu fundul în sus şi zice "atata rău !" Departe griva de iepure dacă socotim că prin întoarcerea  paharului, el vrea să arate că a băut pînă la fund şi că atîta rău îşi doreşte cît rachiu a mai rămas în pahar. "Atîta rău" e o formulă şi e adresata puterilor demonice.

Credinţa în întorsură se manifestă în foarte multe chipuri, dar  toate s-ar  putea reduce la cinci tipuri.
1. Căutarea îndărăt. Ştim în ce constă aceasta,  din cele două exemple, al Bibliei şi al mitologiei greceşti şi din credinţa noastră în răul întoarcerii din drum. Aceasta în chip negativ. In chip pozitiv, credinţa se manifestează în mergerea cu spatele înainte, în sărirea cu spatele  înainte: adică prin alungarea duhurilor rele, prin "desfacere". Pe credinţa întoarcerii din drum şi a căutăturii îndărăt se  întemeiază cele două zicători ale noastre "a merge pînă la  calea  întoarsă" şi "a întoarce capul cuiva". E de sine înţeles că "duce-te-ai pînă la calea întoarsă" e un blestem, nu prin aceea că doreşti omului un nesucces, ci pentru că îi pofteşti întîlnirea cu duhul-rău. Iar "întoarcerea  capului" e oarecum o vrăjire, o căutătură îndărăt, o cădere în puterea demonilor. Gîndul omului se poate abate spre bine, dar că capul i se Întoarce numai spre rău." Tocmai asta, că "a întoarce capul cuiva" are totdeauna înţeles rău, e mărturie că e la mijloc o putere a duhurilor rele.
2. Azvirlirea unui lucru îndărăt. Condiţiunea principală este să nu te uiţi îndărăt cînd  azvÎrli lucrul. Iar acel lucru trebuie să fie ori vrăjit şi descîntat -şi atunci poate să fie orice lucru- ori să aibă în sine însuşi puterea demonică ori antidemonică d.e. usturoi, busuioc, pămînt de la capul  unei punţi, sînge de nouă fraţi, păr din cosiţa unei fete violate, iarba lui Tatin, cuie de fier găsite, linguri adunate de pe  maidan, cap de şoarece, scurmătura de cioară, cuib părăsit de rîndunică, ochi de codobatură, scamă de la un sac cu făină furată etc. Azvîrlirea se face totdeauna  peste cap, ori peste umărul stîng, peste  cel drept niciodată. Cînd un om visează că va muri, stă trei  zile de-a rîndul cu spatele la fereastra deschisă şi  azvîrle peste umăr în  drum usturoi - ca s-alunge demonii şi să scape de moarte. Apa descîntată, cîtă a rămas neintrebuinţată, să azvirle de vrăjitoare îndărăt peste cap: toată puterea  iadului s-ar  aduna asupra vrăjitoarei şi a bolnavului, dacă apa descîntată n-ar fi azvîrlită peste cap. In poveşti e un sine qua non al mîntuirii feţi-frumoşilor, ca să azvîrle peste cap în calea zmeului trei lucruri date lui de Sfînta Vineri (nu e corect, cînd povestea spune că i s-au dat de Sfînta Joi, ori  Luni, ori altă sfîntă). Acele  trei lucruri variază în povesti, dar peria nu lipseşte, căci ea are în toată mitologia noastră o putere antidemonică. Femeile ca să nu deoache copiii din leagăn, scuipă de trei ori peste umărul stîng, sau cel puţin scuipă spre stînga, ca s-alunge demonii. Curios e  faptul că ţăranul îşi azvîrle peste cap măseaua scoasă din gură şi nu se uită unde-i cade, "ca să crească altele",  zice el. Nu lui ci oamenilor în general; azvîrlirea ei se face în numele omenirii întregi. Iţi aduci aminte de Deucalion al mitologiei greceşti. Dinţii scoşi şi-i aruncă ţăranii şi peste casă. Ori peste umăr, ori peste casă e acelaşi lucru; tot aşa peste un rîu. Trebuie să fie ceva moştenit din timpurile primitive ale oamenilor într-acest trio: e totuna trupul, locuinţa şi rîul. Apa descîntată s-azvîrle şi peste casă.

Cînd s-au împăcat doi duşmani, iau trei lucruri (d.e. trei coji de nucă) şi fiecare azvîrle peste casa sa un lucru; cu al treilea merg împreună la un rău, şi cu faţa întoarsă, îl azvîrl dincolo. Rîurile despart  triburi şi neamuri; poate că ei azvîrl ura lor peste rîu într-alt  trib? Un obicei frumos e al podurilor la îngropăciuni şi într-acest obicei se cuprinde şi azvîrlirea banului peste o gîrlă peste care a trecut  mortul: un bărbat azvirle de pe un mal un ban dincolo, şi aşteaptă pînă trece convoiul peste pod,  uitîndu-se înainte. Dincolo alt bărbat azvîrle alt ban, dar acest bărbat stă cu spatele spre rîu. Imi  explic că un barbat, prin azvîrlirea banului, privind înainte dă pe mort în puterea morţii; celălalt întors, alungă duhurile rele.

3. Recitarea formelor, pe dos. Imi pare rău că am uitat o formulă de aceasta, pe care însumi eu am  spus-o în copilărie, ca să scap de gîlci. Imi  descÎntase o babă, apoi îmi spuse[se] două versuri, pe cari le-am rostit după ea, stînd cu faţa spre ulcică - tot  aşa şi ea - şi am recitat după dînsa tot aceleaşi versuri.
Formula: De-o fi făcut cu una
                 Eu îi fac cu două
                 De-a făcut cu două
                 Eu îi fac cu trei
şi aşa mai departe pînă la zece e foarte obicinuită în descîntece de făcătură, şi e o simplă inversiune.

O formulă simplă şi cunoscută este aceea a ţărancelor, la Săn-Vasiu, cînd  dau grăunţe descîntate  găinilor străine şi zic: "Mie ouăle, ţie penele" - adecă vecinei - iar vecina ştiind că i-a vrăjit cineva  găinile, borboroseşte singură asupra unei pene de găină: "Penele ţie, ouăle mie". Adecă invers. Şi cum toate vecinele ar vrea să puie mîna pe ouă străine şi să-şi apere pe ale lor, cît e satul de mare, în ziua Anului nou toate femeile borborosesc formula aceasta şi direct şi invers.

Recitarea pe dos a formulelor magice a fost cunoscută în toate timpurile. Maccareus, tovarăşul lui  Odiseu, povesteşte mîntuirea sa şi a fÎrtaţilor săi de fermecătoriile Circei, spunînd:
Spargimur inocuae sucis melioribus herbae,
Percutimurque caput conversae verbere virgae;
Verbaque dicuntur dictis contraria verbis . 
In  Evul Mediu existau o mulţime de formule magice, care nu erau nimic alta decît vorbe luate din vînt şi cari citite invers rămîneau tot aceleaşi. Îndeobşte cunoscută e "Sator arepo  tenet opera rotas" care a încurcat multă vreme pe filologi: ei căutau un înţeles într-aceste vorbe, pînă ce unul mai deştept le-a dovedit că vorbele acelea n-au nici un rost, decît că se pot ceti invers.

5. Intoarcerea pe dos a lucrurilor. Mai întîi îmbrăcarea pe dos a hainelor. Ca să alunge duhurile rele,  ciobanii cînd ies cu oile  la munte îmbracă de obicei cămaşa ori pe dos, ori cu gura la spate. Cînd femeile întarcă pe copil, îmbracă pe dedesubt o cămaşă cu gura la spate. Hainele se poartă pe dos cu intenţie. Cînd n-ai intenţie, şi îmbraci o haină pe dos fără să bagi de seamă, o să capeţi bătaie, dar scapi de bătaie dacă îţi calci haina în picioare. Insăşi îmbrăcarea cojocului pe dos nu e o chestiune aşa de simplă cum li se pare celor ce văd într-asta o simpIă cruţare a hainei. Nu haina vrea ciobanul să şi-o cruţe, ci sufletul.  Credinţa e foarte răspîndită; prin mahalalele oraşelor tot aşa de mult ca la ţară. Mai ales  printre  femei. Eu am  cunoscut o studentă de la universitate, care îşi îmbrăca Întotdeauna un ciorap pe dos. Ciorapul e cu deosebire haina care se îmbracă pe dos, prin oraşe.

Despre întoarcerea ulcelei, la descîntec şi farmec, am pomenit. Fără asta nu se poate face niciun fel de vrajă. In descîntece "de leac" tot aşa. Pe copilul deocheat îl dezbraci şi-i torni în cap cărbunii cu apa  în care au fost stinşi, întorci pe urmă ulcica cu gura în  jos. Dacă n-o întorci, totul e degeaba. Iar întoarcerea lucrurilor din casă e aşa de frecventă, că ai face din înşirarea lor un catastih cît toate zilele de lung. Femeile, cari nu lucrează vinerea, merg aşa de departe cu credinţa lor, încît vinerea întorc cu gura în jos doniţele din casă, oalele, albia, întorc toporul, sapa etc.  Dacă ar veni Sf. Vineri prin casa lor, ca să vază dacă Iucrează, ele i-ar da dovezi prin însăşi starea obiectelor din casă, că n-au lucrat. Aceasta li-e răspunsul.

lntoarcerea lucrurilor din casă e mai obicinuită cînd e un mort în casă. Pe cel ce să luptă cu moartea îl dau ai casei jos, îi pun pe podeală aşternutul întors, de la cap la picioare. lnsăşi perna i-o pun la picioare. Pe mort îl scot din casă cu picioarele înainte. Albia în care l-au scăldat o întorc cu gura în jos şi o ţin aşa şapte zile. Pe timpul cînd lumea petrece mortul la groapă, ai casei răstoarnă patul cu picioarele în sus; chiar masa, pe care pun mîncările pomenei în timpul îngropării, o răstoarnă cu picioarele în sus. Intoarcerea omului cu capul în jos, e însoţită de o putere demonică. Fiindcă nu poţi sta cu picioarele în aer, drept în sus, e destul să te dai peste cap, ca să intri în puterea demonilor. Oamenii ieşiţi din mormînt se dau peste cap şi se fac strigoi. In poveşti dai foarte des de acest obicei. Făt-Frumos, ori calul său, se dă peste cap şi se metamorfozează în butuc, în floare, în roată de fier, în ce voieşte.

Impotrivit  puterilor demonice e orice obiect de fier, întors spre demoni, dar mai ales cuţitele şi topoarele, întoarse spre demoni cu partea ascuţită. Pe cel dus prin aer pe un băţ de alun - vrăjit cu ulcica, pe dragoste - nimic nu-l poate opri din cale, decît un cuţit împlîntat cu mănunchiul în pămînt. Peste cuţit nu poate trece. Cu această credinţă îmi explic eu obiceiul ţăranilor de-a pune toporul cu ascuţişul în sus, cînd bate piatra. Se înţelege că furtuna şi grindina e adusă de demoni, toporul le înfrînge puterea. Obictele  întoarse  se pot  conjura ori contra demonilor ori pentru chemarea lor. Totul atîrnă de intenţia omului. Un exemplu cunoscut de conjurare a lucrurilor îl avem noi într-o poveste a strigoiului. Un strigoi se iubea cu o fată şi venea nopţile la ea. Fata, în urmă, a dat de veste că e strigoi; de spaimă, a întrebat pe o babă care a învăţat-o ce să facă. Cînd a venit strigoiul noptea a găsit uşa încuiată şi a cerut să-i deschidă, fata n-a voit. "Deschide  tu, masă!" zise strigoiul. Masa: Nu pot, că sînt întoarsă!" Strigoiul a chemat pe rînd toate lucrurile din casă, dar fata le întorsese pe  toate, şi nici unul n-a putut să deschidă. "Deschide  tu  cleşte, tu scaun, tu pîne, tu cojocule. "In  urmă: "Deschide tu, opaiţule!" Şi iată, că opaiţul care ardea şi era neîntors a sărit de la locul lui, să deschidă uşa. Dar atunci au cîntat cocoşii, strigoiul a dispărut ca să nu mai vie.

de George Cosbuc

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu