Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

11 mar. 2012

Baba Dochia

Este o legenda cunoscuta pretutindeni intre romani, a babei Dochia cu nora-sa. Am vazut-o pana acum culeasa de vreo opt ori si totdeauna absurd redata. Baba trimite pe nora sa – zice povestea – cu o lana neagra sa i-o inalbeasca. Ii mai da apoi sa faca alte doua lucruri cu neputinta. Dar cu ajutorul unui sfant, nora le face. Atunci baba imbraca noua cojoace, pleaca la munte cu oile, dar venind vremea rea, ea tot dezbraca rand pe rand cate un cojoc, pana ce ramase in camasasi ingheta de frig.

Toti culegatorii simt in ei puterea de a explica legenda. Zic ei ca Dochia – fie fata, fie tara lui Decebal – ca sfantul care ajuta nurorii e Traian-imparatul si asa mai departe. Pe scurt, ca legenda e o inchipuire a cuceririi Daciei. Fereasca Dumnezeu !

Legenda, cum o vad publicata, e absurda. Explicarea ei – si mai absurd.
Intai. E nefiresc lucrul spus de legenda. Cand e vremea calda pleci mai usor imbracat si, daca esti cuminte, iti iei cu tine o haina pentru vreme mai racoroasa. Cine e nebunul sa se-mbrace cu cojoace cand e vremea calda; iar cand da zapada cu viscol si ger, sa se dezbrace aruncandu-si hainele ? Baba Dochia pleaca imbracata cu noua cojoace pe timp cald, si cand o ajunse gerul isi leapada cojoacele. De ce ? Nu e asa povestea ; e nenatural asa. Povestea cea adevarata spune tocmai dimpotriva: baba, cu cat o razbeste gerul, cu atat se imbraca mai bine, tot luand un cojoc peste altul – si totusi ingheata. Asa stiu eu povestea, nu numai auzita de la mama, ci asa am citit-o ca o spun litvanii, sarbii, bulgarii, rusii, polonii si chiar ungurii.

Al doilea. Povestea nu e romaneasca – vreau sa zic, nu e numai a romanilor – si, dupa cat e dovedit pan-acum, o cunosc mai toate popoarele din Europa. Litvanii o spun mai scurt asa : baba, rautacioasa, trimite pe nora-sa sa-i faca neagra lana cea alba. Sf.Petru i-o face. O trimite apoi sa-i toarca fir alb din lana neagra. Iarasi ii ajuta Sf. Petru. Ii da apoi o creanga uscata s-o inverzeasca si s-o infloreasca. I-o aduce. Baba atunci pleaca cu oile, dar da gerul, ea imbraca pe rand noua cojoace si totusi ingheata. Nu e bine sa caute insusi culegatorul a da explicatii legendelor. A explica o legenda e lucru mai greu si cere multa-multa intelepciune si multe cunostinte despre legendele altor popoare. Si mai ales sa nu ne silim sa vedem in oricare legenda pe Traian si pe nepotii lui Romul(us). Noi tot romani ramanem, chiar si daca marturisim ca cutare legenda e sarbeasca ori bulgareasca ; nu e nevoie sa tragem cainele de coada, ca sa scoatem din fiecare legenda un obicei roman ori o traditie romana.

Sa stam la legenda noastra. Adica Dochia. Zor-nevoie sa fie Dacia ? Si de ce ? Pentru ca vorbele astea cam aduc la sunet – ce mi-e Dachia, ce mi-e Dochia ? Nu. N-au a face una cu alta, cum n-are de-a face sarea cu ochii, sanul cu gheata si nuca cu peretele. Prea ar fi o poveste simpla povestea asta a Dochiei. Eu n-as admira niciodata o legenda ca asta si mi-as face o idee proasta de poporul care ar spune doua mii de ani o poveste asa de banala si fara nici o licarire de poezie. Dar vezi, legenda Dochiei e o poezie adanca, are un rost uimitor de frumos, si de aceea toate popoarele Europei o spun, nu de doua mii de ani, dar poate de 4-5.000 de ani, daca nu aici, dar prin Asia de unde au pornit. Si tocmai fiindca o spun atatea popoare, ea n-are de-a face cu Dacia si cu Traian. Ce-or fi avand de impartit ungurii cu Traian ? Legenda Dochiei exista, probabil, si la arabi si la persani si la popoarele de pe langa Gange ; ce-au avut astia cu Traian ? Si inca cum ii de ani inainte de-a fi Traian pe lume…

Legenda « Dochiei » e una dintre cele mai vechi povesti ale lumii, nu a romanilor, si una dintre cele mai vechi pretutindeni cunoscuta. E o poveste solara. Poveştile solare  se ocupă cu fenomenele naturei, cu ploile, cu vînturile, cu schimbările lunei,  cu nourii, fulgerele,  curcubeul,  cu rotirea soarelui, cu  anotimpurile,  cu stelele  etc. Lucrurile  acestea  au  zăpăcit întîi  pe oameni, iar  ei şi le-au  explicat  în chip miraculos.  Ţăranii tot  aşa fac  şi azi.  Cînd se întunecă soarele, îl mînîncă vîrcolacii, cand  tună, aleargă Sf. Ilie cu carul prin nouri, cînd se  cutremură pămîntul, se  mişcă peştii pe  care  stă pămîntul, şi  cîte  nenumărate! Toţi ştim lucruri  de acestea măcar cite un leghion  la număr. Ce  sînt San Toderii ? Prorocul  Ilie ? Atanasie al Ciumii ? Moşii? Haralambie  cu  aripi  de foc?  Alexia? Filipii? Martinii? Foca? Păliile? Ce  sînt  ielele,  vîntoasele, Făt-F·rumos, Ileana  Cosinzeana?  Şi ce  e  în  urmă baba Dochia ? Toate acestea  sînt  întrupări ale fenomenelor  din  natura.

Credeţi că e  întîmpJare că de la Sf. Gheorghe pînă la  Sf. Dumitru e tocmai atîta vreme ca  de  la  Sf.  Dumitru  pînă la Sf.  Gheorghe? Şi că sfîntul Gheorghe  e tanăr şi  omoară balaurul,  iar  Sf. Dumitru e  bătrîn cu barba  albă şi-l ţin ţin închis în  Sîn-Toderii de toamnă? Sf. Gheorghe e tanăr, căci el începe  primăvara, omoară balaurul întunericului  iernii; Sf. Dumitru e bătrîn, căci de la el începe  toamna  cea  cu zăpezi, şi e  închis cum e soarele peste  iarnă. E întîmplare că începutul  primăverii e  tocmai  în  zilele  babei  Dochia?  Că începutul  toamnei  e  tocmai  la Sf. Măria-mică ? Nu. Toate  sînt chibzuite  şi potrivit  aşezate şi au un rost  solar.

Baba  Dochia  reprezintă timpul răutăcios şi vecinic schimbător de la începutul primăverii. Nora ei - care dealtfel  poate  să-i fie şi o fată vitregă, cum e într-unele poveşti - e însăşi natura ce se redeşteaptă din amorţeală, cîmpia  cu  ierburile, codrii cu  frunzişul etc. Ginerele  poate  să fie, ori să nu  fie, în  poveste el n-are  a face.  Sfîntul Petru  e  soarele.
Restul povestei e acesta: E  iarnă. Pămîntul e  acoperit cu zăpadă - ca şi cu o lînă albă - cerul  e acoperit  de nouri  negri, ca şi cu o  lînă neagră. Se apropie  de  martie.  Baba  cere nurorii sale să-i facă lîna cea albă, neagră. Ce adică? Să topească zăpada, ca să se vadă pămantul care e negru. Nora  (natura) nu poate face. O face însă soarele, care e Sfîntul Petru. Acu cere baba: să-i toarcă fir alb din caier  negru. Ce e asta ? Să dea deoparte nourii cei negri, ca să rămîie cerul senin, alb (seninul  e înţeles ca alb, contrar negrului ; aşa zice ţăranul : e senin ca laptele). Nora nu poate  face, dar o face soarele. Acu baba, zăpada fiind  topită şi cerul  înseninat, cere nurorii  să-i înverzească şi să-i înflorească creanga  cea uscată. Sfîntul Petru i-o înverzeşte. Asta reprezintă înverzuirea cîmpiilor. Amăgite de căldură, răsar flori în martie; baba iese cu oile pe munte. Dar deodată vin "zilele babei" cu ger, cu viscol (lucru ce se întîmplă în fiecare an la începutul lui martie), florile pier, baba îngheaţă, deşi ia pe rînd nouă cojoace. Ce sînt aceste nouă cojoace? De obicei timpul rău, la începutul primăverii, ţine 9 zile. Toţi vorbim de cele 9 babe. Acest timp rău e pricinuit de  soare : tocmai într-aceste zile soarele trece peste ecuator, din partea nordului pe  partea sudului. Aceste treceri  ale soarelui (echinocţii), două pe an, primăvara şi toamna, aduc schimbări de  vreme, vÎnturi şi ploi. Cele nouă cojoace sînt cele 9 zile răutăcioase.

de George Cosbuc
De ce e vorba de o babă? Pentru că babele sînt de felul lor cicălitoare şi răutăcioase, baba e tipul vremii rele. De ce noră sau  fată vitregă? Căci cerul într-adevăr se poartă cu cîmpiile, la începutul  primăverii, ca o mamă cu fata vitregă, sau o soacră rea cu nora. Dar de ce pe baba o cheamă Dochia?  La alte popoare o cheamă ca şi la români, iar pricina o puteţi găsi în calendar. Deschide-l : ce sfînt cade pe ziua de 1 martie, ziua întîi a lunei de primăvară? Sfînta muceniţă Evdochia. Apoi, cei ce au  aşezat sfinţii în calendare, patriarhii de la Roma, de la Ţarigrad, sinoadele  bisericei creştine, desigur  nu s-a[u] gîndit la Dacia şi la Traian şi nici la români, şi n-ar fi zis  doar: haid să punem pe ziua de ieri pe Dochia, ca să se potrivească cu legenda  babei. Nu. Intîmplarea a făcut că pe ziua de 1 martie, sinoadele  au ales de patron pe Evdochia. Şi noi românii am  luat-o ca "babă" a legendei. Dacă o  chema altfel, baba noastră nu s-ar  fi numit  Dochia şi nu ne-ar fi dat de lucru s-o asemănăm cu  Dacia  lui Traian.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu