Martisorul

Dintre simbolurile soarelui, cel mai des intrebuintat este banul de argint. Cei ce înlocuiesc banul alb cu unul galben de aur o fac din mîndrie si din nestiinta, ca nu e totuna a afuma cu tamie în ori cu usturoi. Banul alb închipuieşte soarele primaverii pe care toate popoarele si-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, caci albul este al biruitorilor. Soarele verii, cînd e în toata puterea sa, e rosu, iar al iernii e închipuit galben, ba chiar negru. Cu toate ca metalul Soarelui e aurul, iar argintul al Lunii, obiceiul a facut  ca simbolul soarelui primăverii sa fie un ban de argint, numai din pricină ca trebuie sa fie alb. Lucrul trebuie sa-l intelegi asa ca nu banul intr- adevăr e simbol al soarelui, ci bucăţica rotunda de argint, un semn, o marturie de botez, un martisor, pe care îl puteti înlocui asa de lesne cu un ban.

Iata, tocmai martisorul de la luna babei Dochia este cel mai cunoscut simbol al soarelui. La orase e o sminteală mare a rostului ce-l are ca facem din aur ori din tinichea galbena, cand el trebuie fie numai alb de argint, si mai ales ca-i dam forma de inimă, de carte, de floare, de porc si de alt animal, cînd el trebuie fie numai rotund cum e soarele. Toate aceste podobi n-au nici un Dumnezeu pe lume si sunt înşelătorii si ale pungii, si ale tradiţiilor. Pe la tara, pe unde n-au ajuns negustorii de martisoare sa fure ochii oamenilor cu sclipiturile lor de tinichea taiata în chip de purcei, mărţişorul nu se face altfel decat dintr-un ban de argint.

Mărţişorul se leagă cu un fir rosu - care insusi este un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui - ori la mană, ori la gat. Poporul nostru de pretutindeni îl cunoaşte si-l tine în mare cinste, desi acum nu-l mai poartă decît copiii, fetele si numai numai rar nevestele si flăcăii , fiindca el e crezut ca aducător de frumuseţe si de iubire. Mărţişorul se leaga ori Înainte de răsărirea soarelui, ori mai bine deodata cu roşirea , si scopul purtării lui este aduci o je:rftă soarelui, purtîndu-i cu tine chipul, cam cu acelasi rost cum purtam noi o cruce ori 'llIl chip al lui Christos în san. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci .binevoitor sa-ţi dea ce-i sta în putere, mai întîi frumusete ca a lui, apoi veselie si ănătate, cinste, iubire, nevoie si curatie de suflet. Taranii zic ca pun copiilor mărţişoare ca fie curaţi ca argintul nu-i scuture frigurile, ceea ce e adevărat dar cu mult mai limpede isi spun gîndul fetele care zic că-l poartă ca nu le arda soarele. Fireste că sta în puterea soarelui să le inegreasca fata, de aceea, cine poartă martisoare nu mai e pîrlit de soare; cine nu le poartă are să se ofilească, deci fetele trebuie poarte dacă vreau sa fie albe la fata. Poporul mai stie inca bine ca în purtarea martisorului este o adorare a soarelui, caci el crede ca trebuie purtat ca lucru sfant, nu asa ca podoabă , ori ca jucărie. Cine nu poate face aşa , ori cine uita ca poarta martisor, acela e mai rau în ochii soarelui decît unul care nu-l poartă deloc. Si mai departe, cînd lapezi ori arunci mărţişorul, sa nu te vada soarele, ca e păcat si-l superi, încît te pîrleşte peste vară.

Marţişorul se poartă de la baba Dochia - întîi martie, ziua care începe primavara – pana ce se arata neclintitele si neîndoioasele semne ale biruintei primăverii, adica dupa locuri si traditii, pana ce aude cucul cantand, pana ce înfloresc trandafirii, ori păduceii , ori cireşii , ori pană ce vin berzele ori rîndunelele, pana ce auzi tunand si asa altele. Atunci ori îl leaga de vreun trandafir, de vreun pom înflorat, ori îl arunca dupa cuc si dupa barză , ori il arunca pe apa - iar asta mi se pare la noi, romanii, cea mai cu rost lucrare - ori îl cheltuiesc ca pe orice ban. Pe lîngă această credinţă îndeobşte ştiută, mai sunt şi altele locale, tălmăciri mai mult ori mai puţin intelepte ale amanuntelor legate de martisor.


de George Cosbuc