In alte dimensiuni,
lucrurile se desfasoara asemanator, dar in alte combinatii decat cele percepute
de noi la scara istorica. Poarta stelara s-a deschis si prin ea am vazut
lucruri nemaivazute, dar, unele, auzite. Erau acolo niste popoare, unele
aliate, altele rivale, am vazut-o si pe Elena din Troia, dar si pe „Stapanul inelelor”, erau si troieni, desigur, dar si rivalii lor – aheii. Lucrurile
stateau cam asa in acel univers paralel...
Se facuse dimineata. Troienii si aheii erau
aliati si impreuna se razboiau cu popoarele salbatice rosii de atata sange
varsat. Noaptea ce tocmai trecuse fusese un sfetnic nu prea grozav pentru niste
complotisti marunti (salbatici, fireste!) care pusesera la cale vanzarea Cetatii.
Razboiul dura de ceva vreme si ambele tabere inregistrasera pierderi, dar
troienii rezistau fara prea mare dificultate, avandu-l undeva deasupra pe
„Stapanul ineleleor”. Asta pana-ntr-o zi cand Hector a dezertat din Troia si,
cu suita cu tot si-a pus serviciile la dispozitia sangerosilor barbari.
Miscarea a fost proasta, dar in lipsa de alte perfomante, barbarii s-au
multumit si cu ea; tradarea le era draga, tradatorii – la fel. Imediat,
salbaticii rosii au dat sfara-n tara ca sunt aproape gata sa cucereasca Troia
deoarece troienii sunt in degringolada. Realitatea era altfel, dar unii au
crezut... Astfel, la ceas de noapte, un sfat de taina se tinu intre ahei
(despre care barbarii s-au ferit a spune ceva) si adversarii lor si ai
troienilor.
Aproape de necrezut, la sfat a participat si
Calul troian, cel pe care de ochii lumii il adoptasera aheii, unul trimis pentru a-i deruta pe aparatorii Troiei. S-au socotit asa: Calul troian
va pleca inapoi la barbari, ceea ce va provoca o ruptura intre ahei si troieni.
Apoi, prin manevre oculte, aheii vor intoarce armele impotriva aliatilor lor de
acum, iar barbarii vor pune mana pe Cetate. Socoteala n-a fost rea, ci
proasta... Prin mijloace cunoscute doar de Stapanul inelelor, Elena din Troia a
prins de veste, asa ca a vestit populatia ca se lipseste de ajutorul aheilor
pentru apararea Cetatii, dar raman aliati in teritoriile pe care troienii le
detineau. Simtind ca pierd teren, barbarii si-au intensificat galagia, sperand
sa poate crea o si mai mare debandada adversarului. Socoteala asta a durat
putin; popor de prosti si imbecili recunoscuti, barbarii au inceput a pierde
teren chiar din primele ore ale diminetii. In acest timp, aheii au vazut cum
arata „pisica” pe care Elena le-a fluturat-o si au inceput sa bata in
retragere. Era abia pranzul, cand alianta dintre cele doua popoare a fost
semnata intr-unul din teritoriile apartinatoare Cetatii. Barbarii cei rosii au
ramas ca si pana atunci: prosti si mizerabili.
Poate ca totul s-ar fi terminat aici, dar
nu... Elena a aflat ca un klingonian vrea sa conduca principala cladire din
Cetate (singur se propusese). Personajul era un scrib cu calitati discutabile,
dar cu mari ambitii personale. Fara sa ezite, Elena l-a expediat pe klingonian
in galaxia in care plutea, iar Cladirea i-a fost destinata lui Ahile. Acesta
avea un calcai mai sensibil, dar era curajos, bun luptator si un organizator
excelent. Din pacate, klingonianul s-a considerat prigonit si a inceput sa
vocifereze la adresa lui Ahile, a Elenei si chiar a Stapanului; apoi a
disparut...
Cand am parasit Troia, situatia era sub control,
iar Elena rezolvase o criza ce putea degenera. Aheii erau cam incurcati si nu
prea le venea sa ridice ochii din pamant... Nu-i nimic, Elena le-a facut si lor
un bine, altfel ar fi intrat in istorie ca tradatori. Asediul nu s-a incheiat
si daca Poarta stelara se va mai deschide, voi reveni cu noutati.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu