Moroiul sovietic şi urmaşul lui trădător

În anarhia pe care bolşevicii le-o oferă romanilor găsim două personaje care implementează diferit, în aparenţă, tacticile de preluare forţată a puterii. Fiecare dintre ele este strâns legat, direct sau prin interpuşi, de „firul călăuzitor” prin care vine „lumina de la Răsărit”. cei doi „komisari ai poporului” sunt „cârpa kaghebista”, ilici şi plagiatorul halucinat – Ponta. Dacă primul este un moroi politic, o rămăşiţă nefericită a unui sistem violent, opresiv şi detestabil, al doilea nu părea să poată evidenţia apucături similare cu ale primului. Se pare că la bolşevici vârsta nu înseamnă mare lucru atunci când e vorba despre accesul la putere. Aşa cum se ştie prea bine, ilici a dat lovitura de stat din decembrie 1989 cu ajutorul şi în beneficiul „marelui prieten de la Răsărit”. După ce s-a folosit de serviciile „turiştilor” sovietici, ilici a trecut la faza a doua – implementarea structurilor care să-i asigure trecerea României de la statutul de ţară independenta şi nu foarte iubitoare de ruşi, la cel de ţară subordonata intereselor majore ale URSS. Presa a semnalat la vremea respectivă derapajele din discursurile rostite cu limbă de lemn ale noului „dictator luminat”, aşa cum îi plăcea să se considere. Pentru ilici n-a contat nici o secundă ideea vehiculată de unii, „jos comunismul”; doar nu era nebun să calce în picioare „nobilele idealuri ale socialismului”. Ca individul este un trădător de ţară, acum nu mai e un secret decât pentru copiii de grădiniţă, iar că este şi un criminal încă în libertate – pentru ăsta stau mărturie dosarele nesoluţionate pe care familiile dispăruţilor la Revoluţie şi mineriade le-au înaintat justiţiei. Ca un adevărat bolşevic, în 1991 ilici era preocupat cu precădere de „binele URSS”, tel din care făcuse „principala preocupare”, aşa cum reiese limpede din mesajul pe care l-a transmis lui Gorbaciov prin intermediul lui Ioan Mircea Pascu. Reproduc aproape integral informarea pe care i-a făcut-o lui Gorbaciov consilierul acestuia V. Zagladin:

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Pascu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S. Gorbaciov).
1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Pascu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.
Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasă muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.
Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale - n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.
Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.
Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.
2. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Pascu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.
După părerea lui I.M. Pascu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.
Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Pascu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Pariş, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Pascu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.
I.M. Pascu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum că o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Pascu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din părea sovietică.
Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Pascu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a încheiat această temă I.M. Pascu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se produc şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?
3. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Pascu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.
I.M. Pascu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singură: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Pascu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.
Apropo, Pascu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.
Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.
Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.
Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Pascu".  (V. Zagladin) Februarie 1991 Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Pascu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.0991, listov 6." (Revista "22")


Iată că şi urmaşul lui ilici are „fapte de arme” similare cu ale tovarăşului său, în sensul că admite şi se angajează fata de responsabilii ruşi cu care a intrat în contact ca „din luna iulie să înceapă un proces de „purificare”, cum a fost stabilit, și dânsul, ca și altă dată, contează pe ajutorul nostru (al ruşilor n.n.). Și că, din momentul începerii „curățeniei” totale, investițiile noastre locale vor fi valorificate” (Evgheni Egorov, consilier la Ambasada Rusiei la Bucureşti). De o gravitate extremă pentru România, asemenea înţelegeri pe care trădătorul Ponta le încheie din poziţia sa de premier nu pot rămâne fără urmări penale excepţionale. Să consimţi la aplicarea metodelor de lucru ale NKVD într-o ţară europeană şi membră a Uniunii Europene înseamnă să faci parte dintr-o caducă structura ce urmărea şi urmăreşte extinderea pe orice cai a influenţei nefaste a Moscovei în România. Aşa cum aflăm din directivele elaborate de Beria în 1947 şi distribuite partidelor comuniste subordonate Moscovei, cunoscute sub numele de "Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47", „Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stimă populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare". Coroborând directivele sovietice cu ultimele înţelegeri dintre ruşi şi „cartelul roşu” de la Bucureşti, viitorul imediat nu sună deloc bine. Anarhia sădită şi împrăştiată peste tot de către pucişti, răstălmăcirea şi falsificarea datelor, indiferent care ar fi ele arăta ca ultimele spasme ale moroiului roşu încă nu s-au manifestat. Este uşor de presupus, aşa cum atrăgeam atenţia ca după epuizarea tuturor formelor de manipulare, comuniştii bolşevici să treacă la acţiuni violente de tipul rebeliunii legionare din 1941. Pentru că aşa ceva să fie împiedicat, este absolut urgent ca Parchetul General să întreprindă toate măsurile necesare pentru că autorii loviturii de stat să fie arestaţi şi deferiţi justiţiei. Mă aştept totuşi ca şi SRI să-şi facă datoria faţă de ţară, nu faţă de psd şi să acţioneze împotriva celor care ar încerca o asemenea acţiune iresponsabilă şi extrem de periculoasă pentru România.