Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

19 iul. 2012

Plagiatorul a plagiat, dar n-a copiat(?)

Comisia de etică şi neplagiat constituită de premier pentru a stabili că plagiatul ordinar pe care l-a comis nu există este compusă din profesori şi/sau practicieni de drept. Cât de specialist în ale legilor trebuie să fie cineva pentru a înţelege că fără citare şi fără menţionarea sursei – scrierea e plagiat? Plagiatul este ca atare şi atunci când un dottore întocmeşte o lucrare de dottorat în domeniul juridic, dar şi atunci când subiectul aparţine altor domenii (chimie, fizică, literatură, istorie etc.). Comisia lui Ponta, aşa alcătuită din jurişti cum e, poate la fel de bine să stabilească plagiatul în oricare alt domeniu de activitate pentru simplul motiv că s-a decis de nişte secole că orice citare pe care un autor o omite, atribuindu-şi textele altora înseamnă plagiat. Plagiatul n-are nici o treabă cu legea din 2003, cu vreo lege anterioară sau cu vreuna pe care azi, „democratic” Parlamentul Ruşinii Naţionale o poate da. Regulile pe care un scriitor de texte din orice domeniu ar fi el sunt, spuneam, vechi de sute de ani. La fel proceda şi ilustrul Dimitrie Cantemir în operele sale excepţionale, la fel şi B.P. Haşdeu în lucrările impresionante pe care ni le-a lăsat şi tot aşa Eminescu în formidabilă să operă. De la 1700 (cel puţin) regula bibliografiei, dar şi citarea cu ghilimele sau cu evidenţierea sursei sunt norme de redactare pe care doar plagiatorii le-au încălcat. Nimeni n-a dat vreo lege care să reglementeze plagiatul, să-l definească sau să-l certifice şi nici nu era cazul s-o facă.

Marele nostru Haşdeu în „Etymologicum Magnum Romaniae” plasează bibliografia utilizată la fundamentarea teoriilor sale pe fiecare capitol în parte, după titlu, ceea ce nu-l opreşte să citeze fiecare text, cu ghilimele. Menţionarea bibliografiei nu ţine loc de citare. Cum ar fi putut să facă altfel marele nostru lingvist şi istoric?! Citându-l pe Herodot, bunăoară, fără ghilimele s-ar fi expus riscului de a-şi fi atribuit texte de-ale sale, ceea ce lumea academică n-ar fi permis nici în sec.XIX. La fel procedase anterior şi Dimitrie Cantemir, atât în operele sale scrise în ţară, cât şi în cele elaborate la Moscova după ce acesta a fost nevoit să părăsească tronul Moldovei. Marii noştri oameni de cultură, că au scris articole în ziare sau lucrări ştiinţifice de mare valoare, toţi au respectat aceste reguli ce fac distincţia dintre opera cu valoare şi plagiatul ordinar, indiferent în ce domeniu al culturii se întâmplă asta.

Penibilul de a fi constituit o asemenea comisie este maxim. O lume întreagă, din SUA şi Canada şi până în Tanzania, trecând prin toate ţările europene şi Japonia are certitudinea că dottore Ponta este un impostor, un hoţ intelectual care şi-a atribuit titluri fără nici o bază ştiinţifică. Hoţul nemasterat (cum a putut susţine o lucrare de doctorat, fie ea şi plagiată, fără a fi urmat anterior un curs de master de doi sau trei ani, e un alt subiect care îl îngroapă pe infractor şi mai adânc în Codul Penal) a plagiat fără ruşine din autori români sau străini şi din publicaţii româneşti, iar pentru asta nu e nevoie de avocaţi sau de profesori de drept pentru a stabili ceea ce e limpede că lumina zilei. Aceasta comisie îşi avea rostul în componenţa sa actuală dacă ar fi contestat cineva fondul lucrării sale juridice, dar pentru formă, cea care stabileşte dacă avem în faţă un plagiat sau nu, pregătirea juridică a membrilor ei este complet inutilă; la fel de bine puteau să fie lingvişti, fizicieni sau chimişti, pentru că plagiatul este supus aceloraşi reguli, aşa cum arătăm, dintotdeauna. Nicăieri în lume nu a existat o comisie numită politic, care să stabilească fără echivoc că soarele răsare... noaptea, iar membri de azi ai „Comisiei Ponta” pot ori să declare că au în faţă un plagiat copy-paste, ori să se acopere de ruşinea de a fi declarat că Plagiattore... nu a plagiat. În faţa lumii academice internaţionale, faptele comise de Ponta sunt imprescriptibile şi nu pot fi influenţate de decizia unei comisii creată ad-hoc pentru a-i spala imaginea plagiatorului, însă ei, cei desemnaţi politic să dea un verdict pot foarte bine să-i urmeze din punct de vedere academic premierului, dacă vor alege să se compromită declarând ca validă o teză de doctorat plagiată (fie ea şi parţial). Dacă măcar concluziile lucrării lui Ponta ar fi fost originale, atunci un tip iscusit ar fi putut introduce dubiul, iar plagiatul şi-ar mai fi pierdut din evidenţă. Vina n-ar fi fost mai mică, dar exista măcar un element de care apărătorii săi s-ar fi putut agăţa ; aşa cum stau lucrurile, orice încercare de a-l scoate cinstit pe cel care a furat este de un comic penibil, şcolăresc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu