Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

20 iul. 2012

Referendum - participare sau boicotare?


În toate mediile posibile se dezbate furtunos problema referendumului şi a participării sau nu la el. Îi voi lăsa deoparte pe cei care sunt chitiţi să-l demită pe Preşedinte; unii au motivele lor, fără legătură cu vreo încălcare a Constituţiei, alţii sunt doar mercenari sau interesaţi. Cei care sunt conştienţi că Traian Băsescu n-a comis nici o faptă gravă care să aducă atingere Constituţiei sunt împărţiţi în alte două categorii: cei care vor să participe la referendum şi să pună ştampila de vot pe NU şi cei care consideră că boicotarea referendumului este cea mai bună soluţie, deoarece aşa se va ajunge la invalidarea consultării populare. Solomon ar fi spus că şi unii şi ceilalţi au dreptate, dar eu nu sunt Solomon... Să luăm pe rând cele două alternative.

Întâi de toate, suspendarea Preşedintelui a fost o acţiune ilegală, netemeinică şi abuzivă, un adevărat proces stalinist în faţa Tribunalului Poporului. „Rechizitoriul” a fost o lungă înşiruire de... nimic ilegal, după cum şi Curtea Constituţională a stabilit. Aşadar, pentru ce a fost suspendat Preşedintele? Pentru că aşa au vrut briganzii care au dat lovitura de stat. În această situaţie, orice acuzaţie era la fel de „valabilă”, în condiţiile în care nimeni nu se simte obligat să demonstrează culpa. Edificatoare este poziţia Parlamentului Ruşinii Naţionale în faţa deciziei CCR: parlamentarii roşii s-au micţionat şi pe hotărârea CCR, dar şi pe semnalele externe evidente ce îndemnau la respectarea legilor şi a Constituţiei. Tehnic vorbind, parlamentarii sunt aleşi ai poporului, dar şi Preşedintele are exact aceeaşi calitate, dacă nu cumva chiar mai mult; parlamentari de tipul Somnorilă, care au ajuns în Parlament cu doar 9100 de voturi populează azi legislativul român, pe când Băsescu a adunat mai mult de 5 milioane de voturi. Chiar şi aşa strâmb cum a fost conceput, Parlamentul are dreptul să-l cheme pe Preşedinte la judecata prin referendum, însă nu în orice condiţii, nu dacă aşa decid nişte infractori care îşi caută libertatea personală prin aruncarea ţării în prăpastia dictaturii. În actualele condiţii şi cu motivele pe care puciştii le-au prezentat, Preşedintele nu trebuia să fie suspendat (repet, a spus-o şi CCR), iar despre referendum nici nu s-ar fi vorbit, din lipsă de obiect. Aceasta nu este o interpretare personală, a mea sau a altora, ci realitatea juridică a unui stat de drept.

România a încetat, însă să mai fie un stat de drept încă de când puciştii au pus mâna pe putere. Fiecare zi a adus în atenţia opiniei publice noi şi noi abuzuri, ilegalităţi şi suprimări totale sau parţiale ale drepturilor elementare. Lovitura de stat a încetat să mai fie o figură de stil, sintagma fiind azi întâlnită în toată presă mondială şi în discursurile îngrijorate ale politicienilor occidentali şocaţi de o asemenea situaţie fără precedent. Componentele loviturii de stat ameninţa cotidian să devină o caracatiţă ce va cuprinde adânc şi în scurt timp toată ţara, ţară care în mare măsură e deja înlănţuita de abuzurile incredibile ale celor aflaţi la putere.

Traian Băsescu vrea să participăm la vot în număr cât mai mare şi să decidă poporul dacă va fi sau nu demis. În acelaşi timp, tot el recunoaşte că este puţin probabil că majoritatea celor prezenţi la urne să decidă în favoarea rămânerii sale în funcţia de preşedinte. Pare a fi un cerc vicios, iar ieşirea nu e deloc limpede. Pe de o parte, Base are dreptate, adică „să vedem ce vrea poporul” şi poporul să-şi asume responsabilitatea viitorului ţării. Într-o societate ideală, asta ar fi şi soluţia ideală, dar nu există o singură democraţie ideală, ci doar democraţii mai apropiate sau mai depărtate de ideal. Ideea că ar trebui să acţionăm ideal-democratic într-o societate captiva în mâinile unui cartel care aplica legea bunului plac mi se pare o uriaşă greşeală. Reamintesc aici ideea pe care a enunţat-o N.Steindhardt în „Jurnalul fericirii”: „Principiul armelor egale cere ca în orice luptă potrivnicii să folosească acelaşi fel de unelte. Altfel e măsluire, e şarlatanie. Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu e corect. A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de nobleţe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie şi trădare a principiilor pe care le aperi şi a nevinovaţilor pe care-i laşi pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Faţă de omul raţional se va recurge la raţiune. Faţă de zarafi Domnul n-a şovăit să pună mâna pe bici”. Într-o societate în care dictatura face legea, răspunsul oponentului ei trebuie să fie nu democraţia, cinstea şi adevărul, ci exact arma pe care dictatura o foloseşte împotriva lui; altfel forţa imposturii va învinge fără discuţie.

Să presupunem că ne prezentăm toţi la vot. Dacă alegătorii sunt oameni instruiţi, care ştiu ce presupune votul şi ce va urma după el, atunci nu sunt probleme şi majoritatea vor vota împotriva demiterii Preşedintelui. Dar dacă majoritari sunt cei care habar nu au ce presupune gestul de a vota şi ei doar executa mecanic gestul, fără a se gândi măcar la ce va urma? Unii vor vota contra pentru că aşa li s-a spus la televizor, alţii (tot contra) pentru că trăiesc greu, iar alţii – pentru motive care mai de care mai fanteziste – de asemenea împotrivă. Asta ar însemna că ţara şi poporul sunt lăsate la mâna/votul unora care habar nu au şi nici nu-i interesează ţara sau/şi poporul. Aceştia sunt cei care ar putea foarte bine să lase totul pe mâna unor briganzi la drumul mare, iar viitorul va fi negru, dacă nu cumva roşu. Pe aceştia şi mizează conspiratorii. La modul practic, dacă vom participa la vot ne vor covârşi. În plus faţă de asta, participarea lărgită la referendum va legitimiza acţiunea de forţă prin care Traian Băsescu a fost suspendat. Deocamdată, puciştii sunt într-o perfectă ilegalitate.

O altă tabără, la fel de îngrijorată, este partizana boicotării referendumului. Prin boicotare, populaţia îşi va putea manifesta dezacordul faţă de acţiunea fascistoidă care a dus la suspendarea abuzivă a Preşedintelui. În plus faţă de asta, prin neparticiparea la un referendum ce se plasează în continuarea unei decizii ilegale, validarea lui nu s-ar mai putea produce, iar Preşedintele s-ar întoarce în funcţie. Aici nu este vorba nici despre Traian Băsescu şi nici despre funcţia ocupată de el, ci vorbim despre viitorul democratic al ţării şi despre statul de drept la construcţia căruia şi-au adus contribuţia şi cei care gândesc, dar şi cei cu creierele mult prea odihnite. Îl înţeleg bine pe Traian Băsescu, e un luptător, un căpitan care vrea cu orice preţ să scoată nava „România” la liman. Nu-i pasă de funcţia sa şi nici de ceea ce-l aşteaptă dacă va fi demis şi tocmai asta este dovada irefutabilă a sublimului sau sacrificiu personal. Punându-mă o secundă în locul său îmi vine în minte acelaşi lucru care i-a venit şi lui: prioritatea cea mare este Ţara şi abia apoi altele. Problema unde nu cad de acord cu Base este cea a responsabilităţii pasate poporului. Ştiu că într-o democraţie poporul este acela care decide, dar întâi de toate el trebuie să aibă ce decide; deocamdată vorbim despre... neant, pentru că Preşedintele n-a încălcat Constituţia. În aceste condiţii, cum să pasezi responsabilitatea înainte de termen? Mai ales în condiţiile în care în România este deja instalată dictatura, consider că este o greşeală faţă de ţară ca Traian Băsescu să o lase la bunul plac al celor care prin vot arată că nu ştiu ce-i aşteaptă. Aici nu avem de-a face nici cu alegeri libere la termen şi nici măcar despre alegeri libere nu poate fi vorba...

Avea dreptul un preşedinte interimar să se implice în campania electorală a partidelor reunite în cartel şi să se implice împotriva Preşedintelui ilegal suspendat? Desigur, nu, o spune limpede Constituţia. Are dreptul cartelul parlamentar să angajeze persoane care să violeze legea privind secretul informaţiilor personale şi să telefoneze la alegători pentru a le spune ce să voteze? Nu! Pe ai cui bani şi cu acceptul cui se comit asemenea fapte? Au dreptul parlamentarii roşii să schimbe în dispreţul legii conducerile serviciilor publice de Radio şi Televiziune şi ai celor două Camere parlamentare? Fireşte că nu. Au ei dreptul să limiteze dreptul la libera exprimare pe care fiecare român îl are prin Constituţie? Iarăşi nu, dar lor nici nu le pasă de aceste încălcări grave ale prevederilor statului de drept. La fel au procedat când s-a pus problema ca incompatibilii cu ocuparea unei funcţii publice să părăsească Parlamentul: briganzii s-au opus unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, arătând astfel o dată în plus că ei se consideră deasupra legii. Paleta încălcărilor grave ale legilor este atât de vastă, încât ar ocupa prea mult spaţiu şi, în plus, toate sunt extrem de bine cunoscute atât în ţara cât şi în afara ei. Mai recent, Preşedintelui i-a fost interzisă apariţia pe posturile publice de televiziune, chiar dacă legea îi permite, iar TvR este obligată (tot prin lege) să-i asigure spaţiu de campanie electorală.

În aceste condiţii şi având în vedere că pe 29 iulie nu vorbim doar despre demiterea ultimului rezistent important în fata dictaturii ce s-a instalat, ci e vorba despre România ca stat de drept şi despre viitorul unei naţiuni prea mult încercate nu pot să susţin punctul de vedere al lui Traian Băsescu. Pentru mine, a merge la vot şi a pune ştampila pe NU, desigur, ar echivala cu lăsarea ţării pe mâna inconştienţilor, interesaţilor şi a cartelului parlamentar ce a distrus în câteva zile ceea ce românii au construit în ani. Poate că Base o să se supere pe mine, dar nu pot să nu mă gândesc la ţara mea, chiar dacă înţeleg să o fac un pic altfel decât o face el. Nu mă voi prezenta la referendum pentru că nu vreau să-i iau României singura punte pe care ea o mai are cu lumea democratică şi sper tot aşa să procedeze şi ceilalţi conştienţi că de noi toţi depinde viitorul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu