Asist cu amărăciune la discursuri care mai de care mai josnice, scoţând din context vorbele rostite de Preşedinte, discursuri care vor să prezinte avizul negativ al CCR drept aviz pozitiv, discursuri de multe ori de-a dreptul jegoase şi golăneşti. Preşedintele a fost serios. Nu a lovit foarte tare, dar nici n-a folosit mănuşi. Cum foarte bine observă Traian Băsescu, s-a ajuns în situaţia că suspendarea ilegală să fie votată de către un infractor condamnat definitiv la 5 ani de puşcărie cu executare, Voicu. Nu, nu trebuie să aşteptăm nimic de la comunişti, nici respectarea legii, cum de altfel se ştie prea bine şi nici bun simţ sau responsabilitate. Trebuie să recunosc că s-au depăşit pe ei înşişi la capitolul iresponsabilitate. Au avut o şansă pe care o puteau fructifica elegant azi, dacă votau în aşa fel încât suspendarea să nu treacă. Apoi puteau să demisioneze doar cei care formează guvernul şi mai aveau o şansă de a nu sucomba definitiv la alegerile următoare pe care oricum le vor pierde. Au ratat şansa, iar românii vor avea de trecut printr-un deşert al economiei prăbuşite. Un individ îşi dădea cu părerea la televizor; zicea el că Europa va aştepta să vadă cine va câştiga şi va sprijini câştigătorul. Cred că mai mult au contat banii de la psd decât propria activitate cerebrală. După logica asta, UE ar fi trebuit să-l lase pe V.Orban să-şi facă de cap, că doar se impusese încălcând legile; dar n-a fost deloc aşa, iar Ungaria suferă şi azi din cauza derapajului.
Tariceanu ne-a informat pe toţi la ce să ne aşteptăm: întâi, la dosare politice pe care „le ştie toată lumea”(?) şi apoi la jaful de la Hidroelectrica, Oltchim, Transgaz etc., dar şi gazele de şist pe care nu Chevron trebuie să le exploateze, ci Soros prin gen. Clark, proaspătul consilier (în plagiat?) al lui Ponta. Despre costurile asupra economiei naţionale ale manevrelor comuniste nu vorbeşte javră! Că aceste manevre vor duce la o scădere de 30% a bugetului naţional, Tariceanu nu mai zice. Companii strategice naţionale, privatizarea lor reală, normală, prin atragerea de investitori străini serioşi ar fi dus la o creştere economică deloc de neglijat. Acum trebuie să aşteptăm şi să asistăm la jaful instituţionalizat sau să ieşim în stradă. E alegerea noastră şi ea trebuie făcută repede.
Îl sprijin pe Preşedinte fără nici o rezervă, până ce mandatul său se va încheia legal şi chiar după aceea dacă va fi nevoie. Comandantul vasului „România” va lupta până la capăt şi doar fraierii se pot gândi că ar face altfel. Am încredere în Preşedintele meu, am încredere că va face în aşa fel încât să lase la capătului mandatului o Românie modernă şi democratică. Fraţilor, acum mai mult ca oricând trebuie să fim cu toţii alături de Traian Băsescu, lăsând la o parte partidele pe care le simpatizam. Acum vorbim despre România, nu despre politică; după ce ţară va reintra în normal vom putea face câtă politica vrem, dar azi e obligatorie solidaritatea! Îi invidiem pe polonezi, dar dacă vrem să fim şi noi că ei trebuie să dovedim, că naţie, aceeaşi solidaritate în faţa răului pe care atât de frumos au dovedit-o ei. Ca proaspăt aderent la Iniţiativa Civică de Centru Dreaptă vă chem pe toţi cei care înţelegeţi că dreapta este soluţia ieşirii din criză politică şi economică, dar şi pe social-democraţii responsabili să-l ajutăm pe Preşedinte să ne păstreze ţară aşa cum fiecare dintre noi şi-o doreşte. Ieşiţi în stradă, fraţilor, strigaţi-vă furia şi dorinţa de mai bine! Nu staţi în casă dacă nu vreţi să ne prăbuşim; dacă vă veţi decide mâine s-o faceţi, va fi târziu. BASE E EROUL MEU!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu