Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

14 iul. 2012

Flacăra speranţei


Trăim vremuri excepţionale prin gravitatea lor deosebită. Statul de drept este suspendat, Preşedintele este suspendat, democraţia este şi ea suspendată în România. Lovitura de stat care a dus la aşa ceva este confirmată şi de Comisia Europeană care o numeşte astfel pentru a elimina orice posibilă interpretare. În două săptămâni vom susţine cu toţii un examen de maturitate democratică. Dacă îl vom lua sau nu, asta cade doar în sarcina noastră. Va trebui să votăm, dar nu să dăm un vot politic, ci să arătăm lumii întregi ce vrem noi de la... noi. Apoi Europa şi întreaga lume democratică ne vor îmbrăţişa sau ne vor repudia. De noi ţine totul, noi decidem pentru viitorul nostru. Aici nu mai e vorba nici despre curente politice, nici despre politicieni ce fug sau nu de justiţie sau de responsabilitate, ci e vorba despre tine, despre mine şi despre familiile noastre. Ce fel de viitor vrem pentru apropiaţii noştri? Vrem unul democratic şi progresul sau vom prefera dictatura, recesiunea şi teroarea?


La referendum vom vota aşa cum crede fiecare; unii vor dori demiterea Preşedintelui, alţii – dimpotrivă, dar asta e doar aparenţă... În realitate va trebui să alegem între demiterea ilegală şi netemeinică a lui Traian Băsescu şi Justiţia liberă de influenţe politice, justiţia care să împartă dreptatea, nu aşa cum vor puciştii – o justiţie care să le acopere hoţiile. Europa e cu ochii pe noi, iar noi va trebui să decidem încotro o vom apuca: spre progres şi modernitate sau spre prăpastia economică şi medelinizarea ţării. Sunt sigur că românii sunt oameni inteligenţi; chiar şi printre cei ce s-au lăsat înşelaţi de vorbele mincinoase ale „cartelului roşu” vom găsi persoane (şi nu puţine) care au înţeles înşelătoria, care au simţit pericolul care ne paşte. Nu cred că poporul meu e unul de întârziaţi mintal care nu pot înţelege ceea ce este evident pentru toată lumea: cei care au uneltit pentru demiterea Preşedintelui sunt nişte infractori de drept comun ce şi-au călcat promisiunile făcute românilor în campania electorală pentru alegerile locale, nu-şi respectă nici angajamentele din propriul lor program de guvernare, iar pe plan internaţional sunt o pată ruşinoasă şi nemeritată pe obrazul României. Toată lumea democratică, de la SUA şi Canada şi până la Uniunea Europeană în integralitatea ei s-a exprimat clar împotriva loviturii de stat de la Bucureşti şi şi-a manifestat fără echivoc distanţa. În plan intern, cartelul aflat la putere şi-a pierdut susţinerea, chiar şi a unor lideri oneşti ai partidelor care le compun, susţinătorii lor fiind în fiecare zi mai puţini şi mai lipsiţi de convingerea că drumul pe care a apucat ţara e unul normal. Plagiatul lui Ponta, măsluirea ordinară a CV-ului sau, dar şi minciunile cumplite debitate fără oprire l-au compromis definitiv, iar românii ştiu asta; chiar şi cei fără carte sau mai ales ei, ştiu că Ponta e un necinstit până în măduva oaselor şi un individ fără curaj, dar plin de obrăznicie. Pentru a-ţi da seama de această realitate n-ai nevoie nici de doctorate sau masterate, nici măcar nu trebuie să ştii să scrii sau să citeşti. Romanul simplu, de la ţară, ce poate n-a avut cum să înveţe carte, dar a beneficiat de o educaţie sănătoasă, ţărănească, el va şti fără dubiu că drumul pe care puciştii îl propun este un drum al pierzaniei.

Traian Băsescu a aprins azi „flacăra democraţiei”, un gest sublim ce vorbeşte fiecărui român cu vocea sufletului. Ea va arde cel puţin până pe 29 iulie, simbolic şi va depinde doar de noi dacă apoi ea se va stinge. Pentru mine, „flacăra democraţiei” reprezintă ceva mai mult, iar ca mine sunt multe milioane de români: ea este „flacăra speranţei” care s-a aprins în sufletele noastre pe 22 decembrie 1989 şi a rămas acolo, câte o flacără mică până azi când Preşedintele tuturor românilor a găsit soluţia exprimării ei. Acum flacăra e la vedere şi toată lumea poate s-o admire. În interiorul ei sunt martirii noştri anticomunişti, oamenii care au preferat moartea sau închisoarea decât să-şi trădeze ţara şi prietenii, acolo sunt cei care s-au sacrificat pentru ca România să arate aşa cum arăta acum două luni, sunt cei care au fost ucişi mişeleşte la Revoluţie, dar şi sufletele greu încercate ale celor care au fost schingiuiţi în mineriade. „Flacăra speranţei” este cea care ne ţine în viaţă, e cea care ne face să luptăm în fiecare zi împotriva imposturii, a hoţiei şi a jafului de bani publici indiferent ce partid sau persoane se fac vinovate pentru asta. Flacăra strigă: „dreptate, ochii plânşi cer să te vadă” şi este raţiunea simbolică a existenţei noastre ca popor ce a ştiut mereu să arate că poate şi că nu se lasă fundamental corupt de valurile istoriei. Avem un trecut glorios cu care ne putem mândri mai mult decât orice popor european; şi el este prezent în „flacără speranţei”, iar de acolo ne privesc cei care s-au sacrificat pentru dreptate şi pentru o viaţă mai bună. De acolo ne privesc şi Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi Crăişorul, Tudor Vladimirescu sau Cuza, toţi înaintaşii noştri, cei care ne-au lăsat ţara moştenire. Acum trebuie să dovedim că merităm moştenirea, că o ducem mai departe şi că o vom da copiilor şi nepoţilor noştri mai bună decât era când am luat-o. Până la urmă e vorba şi despre ce am putut noi să facem pentru ţară, că ea săraca a făcut atâtea pentru noi. Permanent vor fi guverne efemere, mereu vor fi politicieni (unii mai buni, alţii mai răi), dar ţara e doar una şi e într-un sigur fel: bună.

Pentru ţară mergem pe 29 iulie la vot, ca să le spunem tuturor ce vrem să facem cu ea. Nu mergem pentru Traian Băsescu şi nici împotriva lui, nu votăm pentru rămânerea implicită la putere a bandei de briganzi ce vrea să supună România, dar nici împotriva lor. Pe 29 iulie votăm „flacăra speranţei”! Dacă o vrem aprinsă, dacă dorim ca ea să ne lumineze calea, o să votăm împotriva demiterii ilegale a Preşedintelui. Dacă va exista cineva suficient de inconştient încât să vrea ca flacăra să se stingă şi dacă numărul inconştienţilor va precumpăni, înseamnă că vom stinge flacăra şi vom rămâne pe loc sperând că Dumnezeu ne va ocroti. Dacă vom pierde mandatul pe care îl avem prin naştere, cel de a duce ţara înainte, nu cred că mai putem spera la ceva pe lumea asta, cel puţin până când Pronia cerească nu se va abate iar asupra noastră şi va reaprinde „flacăra democraţiei”, „flacăra speranţei”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu