Labels

abdicare abjectie absurd abuz africa ahile alegatori alegeri apocalipsa arafat arma arta asistati aur avram iancu basarabia base batalie biserica bland bolsevici brad bucium cabinet cacarau calomnie caporal caragiale cartago ccr chisinau civilizatie comunist comunisti condamnare conspiratie constantinescu copii cosbuc credinta crestinism crime damasc dans demisie derbedei dictatura didona dreapta drept DW ecologisti economie educatie egipt eminescu energie eroi europa evaziune evreu farmece fascist fascisti felix foame folclor frauda fular Gargamel geniu geopolitica goagal goga grecia guvern haz hiram homer hotie hutuli iarna ilegalitati ilici imbecil incompatibil incredere independenţa inflatie innot investitori istorie înnot joc justitie lege liberali limba luminita amarie magie malina manipulare martisor melancolic mickey mouse micul che minciuna mineriada minte miscarea populara morala moscova MRU nastase nationalism nirvana non combat obiceiuri p pacalici parlament patriot pedeapsa penal persia perversiuni pictura pistol plagiat plagiator poezie politie ponta popular pornografie povesti presa preversiuni primar principate printese promiscuitate propaganda prost psd putin rambursare tva recesiune referendum regele mihai religie revolutie ritual romani romania rosia montana rusi rusia ruteni saracie savoare secaturi sex sfant sindicat social sov srr standford stanga stat de drept stea strousberg stroussberg STS talent tariceanu teatru tele-vizuina teroare tezaur tigani tigari tradare traditie transilvania tunisia turism tutun tvr unguri unire unpr usl vanghelie vantu vis vot woloch

9 iul. 2012

"Ferma Animalelor" de G. Orwell (pasaje)


Tovarăşi, nu e la fel de limpede ca lumina zilei că tot răul acestei vieţi a noastre izvorăşte din tirania fiinţelor omeneşti? Numai dacă scăpăm de Om, numai atunci produsul muncii noastre o să ne aparţină. Aproape peste noapte putem deveni bogaţi şi liberi. Şi atunci, ce trebuie să facem? Ce? Să muncim zi şi noapte, trup şi suflet, pentru răsturnarea rasei omeneşti! Iată mesajul meu către voi, tovarăşi: REVOLUŢIE! Nu ştiu când o să vină această revoluţie, poate într-o săptămână, poate într-o sută de ani, dar ştiu, la fel de sigur cum văd paiele astea sub picioarele mele, că, mai devreme sau mai târziu, se va face dreptate.

Fixaţi-vă acest lucru în minţi, tovarăşi, în puţinul care v-a mai rămas de trăit! Şi, mai mult decât orice, transmiteţi acest mesaj al meu celor ce vor veni după voi, aşa încât generaţiile viitoare să ducă mai departe lupta, până la victorie. Şi nu uitaţi, tovarăşi, că hotărârea nu trebuie să vă părăsească niciodată. Nici un argument să nu vă rătăcească. Nu ascultaţi niciodată când o să vi se spună că omul şi animalele au interese comune şi ca prosperitatea unuia înseamnă prosperitatea celorlalte. Toate astea sunt minciuni. Omul nu serveşte niciodată interesele vreunei alte creaturi, în afară de el însuşi. Iar între noi, animalele, să fie o unitate perfectă, o tovărăşie perfectă în luptă. Toţi oamenii sunt duşmani. Toate animalele sunt tovarăşe!

Repet: nu vă uitaţi niciodată datoria de duşmănie faţă de Om şi toate cele legate de el. Oricine merge pe patru picioare, sau are aripi, este prieten. Oricine merge pe două picioare este duşman. Şi ţineţi minte şi faptul că, luptând împotriva Omului, nu trebuie să ajungem să semănăm cu el. Chiar după ce l-aţi învins, nu-i adoptaţi viciile. Nici un animal nu trebuie să trăiască vreodată într-o casă, sau să doarmă într-un pat, sau să poarte haine, sau să bea alcool, sau să fumeze tutun, sau să se atingă de bani, sau să se angajeze în comerţ. Toate obiceiurile Omului sunt rele. Şi, mai mult decât orice altceva, nici un animal nu trebuie vreodată să fie stăpân peste alte fiinţe ca şi el. Slabe ori puternice, inteligente ori simple, noi, animalele, suntem fraţi. Nici un animal nu trebuie vreodată să ucidă vreun alt animal. Toate animalele sunt egale.

Într-o duminică dimineaţa, când animalele se strânseră să-şi primească ordinele, Napoleon anunţa că hotărâse o nouă politică. De atunci înainte, Ferma Animalelor avea să se angajeze în comerţ cu alte ferme vecine; desigur, nu pentru vreun scop comercial, ci, pur şi simplu, pentru a obţine unele materiale necesare în prima urgenţă. Nevoile morii de vânt trebuiau puse înaintea a orice altceva, zise el. Pentru acest scop, el făcea aranjamente ca să vândă un stog de fân şi o parte din recolta de grâu a anului curent, iar, mai târziu, dacă aveau să fie necesari şi mai mulţi bani, aceştia urmau să fie procuraţi din vânzarea oua-lor, care erau foarte căutate pe piaţa din Willingdon. Găinile, zise Napoleon, trebuiau să salute acest sacrificiu drept propria lor contribuţie specială la construirea morii de vânt. O dată în plus, animalele fura conştiente de o oarecare nelinişte. Să nu aibă niciodată nimic de-a face cu oamenii, niciodată să nu se angajeze în comerţ, niciodată să nu se atingă de bani, oare nu fuseseră acestea printre cele dintâi rezoluţii votate la acea primă Şedinţă triumfătoare, după alungarea lui Jones? Toate animalele îşi aminteau cum votaseră asemenea rezoluţii; sau, cel puţin, credeau a-şi aminti. Cei patru porci tineri, care protestaseră când Napoleon abolise Şedinţele, ridicară vocea timid, dar fură prompt reduşi la tăcere de o mârâiala înfiorătoare a câinilor. Apoi, ca de obicei, oile izbucniră cu "Patru picioare bine, două picioare rău!" şi momentul penibil trecu. În cele din urmă, Napoleon îşi înalta copita pentru a face linişte şi anunţă că toate pregătirile erau deja gata. Nu avea să fie nevoie ca vreunul dintre animale să vină în contact cu oamenii, ceea ce, evident, ar fi fost cu totul de nedorit.

În ianuarie, hrana începu să lipsească. Raţia de porumb scăzu drastic şi se anunţă că o
raţie suplimentară de un cartof avea să fie introdusa pentru a o compensa. Apoi se descoperi că partea cea mai mare a recoltei de cartofi îngheţase în grămadă care nu fusese acoperită destul de temeinic. Cartofii deveniseră moi şi decoloraţi şi numai câţiva mai erau comestibili. Uneori, zile întregi, animalele nu aveau de mâncare nimic altceva afară de tărâţe şi sfecla furajeră. Foametea parcă li se aşezase dinaintea ochilor. Era de o necesitate vitală să ascundă acest lucru de lumea din afară.

Despre Napoleon nu se mai vorbea niciodată simplu, cu "Napoleon". Despre el se spunea
întotdeauna, cu emfază, "Conducătorul nostru, tovarăşul Napoleon", iar porcilor le plăcea să
inventeze, pentru el, titluri, cum ar fi: Părinte al Tuturor Animalelor, Teroare a Omenirii,
Protector al Comunităţii Ovine, Prieten al Răţuştelor. În discursurile lui, Squealer vorbea, cu
lacrimile scurgându-i-se pe obraji, despre înţelepciunea lui Napoleon, despre bunătatea
sufletului său şi despre profundă iubire pe care o arata animalelor de pretutindeni, în primul
rând şi în mod special animalelor nefericite care mai trăiau încă în ignoranţa şi sclavie la celelalte ferme. Devenise un obicei să i se atribuie lui Napoleon meritul pentru orice acţiune încununata de succes şi pentru fiecare strop de soartă mai bună. Adeseori se auzea câte o găina spunând alteia: "Sub îndrumarea Conducătorului nostru, tovarăşul Napoleon, am ouat cinci ouă în şase zile", sau două vaci bucurându-se că beau apa din iaz şi exclamând: "Mulţumită conducerii tovarăşului Napoleon, ce gust excelent are această apă!"


La început, când fuseseră formulate pentru prima oară legile Fermei Animalelor, vârsta pensionarii fusese fixată pentru porci şi cai la doisprezece ani, pentru vaci la paisprezece ani, pentru câini la nouă, pentru oi la şapte, iar pentru găini şi gâşte la cinci. Fuseseră hotărâte pensii de bătrâneţe generoase. Până atunci, nici un animal nu ieşise, de fapt, la pensie, dar, în ultima vreme, problema se discutase tot mai mult. Acum, ca terenul cel mic din spatele livezii fusese rezervat orzului, se vorbea ca un colţ al păşunii celei mari urma să fie împrejmuit şi transformat în păşune pentru animalele bătrâne. Se spunea că, pentru un cal, pensia urma să fie de cinci livre de porumb pe zi, iar pe timpul iernii de cincisprezece livre de fin, plus un morcov sau, poate, un măr cu ocazia sărbătorilor publice. A douăsprezecea aniversare a lui Boxer urma să fie la sfârşitul anului următor, între timp, viaţa era grea. Iarna fu la fel de friguroasă ca şi cea precedentă, iar hrana încă şi mai puţină. O dată în plus, fura reduse toate raţiile, cu excepţia celor ale porcilor şi câinilor. Squealer argumenta că o egalitate prea rigidă a raţiilor ar fi fost contrară principiilor Animalismului. În orice caz, el nu avu nici o dificultate în a le demonstra celorlalte animale că, în realitate, nu le lipseau alimentele, indiferent de aparenţe. Pentru o vreme, desigur, se dovedise necesară o reaşezare a raţiilor. Squealer vorbea întotdeauna despre acest lucru spunând "reaşezare", niciodată "reducere" dar, în comparaţie cu zilele lui Jones, îmbunătăţirea era uriaşă. Citind cifrele cu o voce ascuţită, rapidă, el le demonstra în amănunt că aveau mai mult ovăz, mai mult fân, mai mulţi napi decât avuseseră pe vremea lui Jones, că munceau mai puţine ore, ca apa de băut era mai bună calitativ, că trăiau mai mult timp, ca un număr mai mare dintre puii lor supravieţuiau mortalităţii infantile şi că aveau mai multe paie în staule şi sufereau mai puţin din cauza puricilor. Animalele credeau fiecare cuvânt. Adevărul era ca Jones şi tot ceea ce reprezentase el li se şterseseră, aproape din minte. Ştiau că viaţa, în acele zile, era grea şi cu lipsuri, că le era adeseori foame şi frig şi că, de obicei, dacă nu dormeau, munceau. Dar fără îndoiala că fusese mai rău pe vremuri. Le plăcea să creadă în acest fel.

Trecură anii. Anotimpurile soseau şi se duceau, iar vieţile scurte ale animalelor se stingeau. Veni o vreme când nu mai exista nimeni care să-şi amintească de zilele vechi dinaintea Revoluţiei, în afară de Clover, corbul Moise şi unii dintre porci. Clover era acum o, iapa bătrână şi greoaie, cu încheieturile ţepene şi cu o tendinţă de a face urdori la ochi. Avea doi ani peste vârsta de pensionare, dar, în realitate, nici un animal nu se pensionase vreodată cu adevărat. Discuţiile de a rezerva un colţ din păşune pentru animalele prea bătrâne fuseseră lăsate baltă de mult timp.

Existau acum mai multe fiinţe la fermă, deşi creşterea nu fusese atât de mare cum se prevăzuse în anii anteriori. Multe animale se născuseră, pentru care Revoluţia era doar o tradiţie confuză, transmisă pe cale orală, iar altele fuseseră cumpărate, care nu auziseră niciodată despre aşa ceva înainte de a sosi acolo. Ferma avea acum trei cai, pe lângă Clover. Erau nişte animale frumoase, pe picioarele lor, lucrători harnici şi buni tovarăşi, dar foarte proşti. Nici unul dintre ei nu se dovedi capabil să înveţe alfabetul dincolo de litera B. Acceptau orice li se spunea despre Revoluţie şi despre principiile Animalismului, în special de la Clover, pentru care aveau aproape un respect filial; dar era îndoielnic dacă înţelegeau ceva.

În seara aceea, se auziră din casa râsete zgomotoase şi cântece. Şi, deodată, la auzul vocilor întretăiate, animalele deveniră curioase. Ce se putea petrece acolo, acum că, pentru prima oară, animalele şi oamenii se întâlneau pe picior de egalitate? Toate fiind de acord, începură să se strecoare cât puteau de încet prin grădină. La poarta se opriră, pe jumătate speriate să meargă mai departe, dar Clover intra prima. Urcară pe vârfurile picioarelor spre casă şi acelea dintre ele destul de înalte priviră înăuntru pe fereastra sufrageriei. Acolo, în jurul mesei celei lungi, stăteau şase oameni şi şase dintre porcii cei mai importanţi, Napoleon însuşi ocupând locul de onoare în capul mesei. Porcii păreau să stea foarte firesc pe scaune. Grupul se delectase cu un joc de cărţi, dar se întrerupsese pentru o clipă, evident că să bea un pahar. Un ulcior mare circula şi cănile erau umplute din nou cu bere. Nimeni nu observă feţele uimite ale animalelor care se holbau înăuntru pe fereastră.

Urmară aceleaşi urări inimoase ca şi mai devreme şi cănile fură golite până la drojdii. Dar în timp ce se holbau la scena aceasta, animalelor de afară li se păru că se petrecea un lucru straniu. Ce se modificase oare pe chipurile porcilor? Ochii tulburi ai lui Clover se mutau de la o faţă la alta. Unii dintre ei aveau cinci bărbii, unii aveau patru, unii aveau trei. Dar ce era acel lucru care părea să se topească şi să se schimbe? Apoi, când se sfârşiră aplauzele, grupul lua cărţile şi continua jocul întrerupt, iar animalele se strecurară tăcute de acolo. Dar nu se îndepărtaseră nici douăzeci de metri când se opriră brusc. O izbucnire de voci venea dinspre casa. Toate se repeziră înapoi şi se uitară pe fereastră. Da, avea loc o ceartă violenta. Se auzeau strigăte, lovituri în masă, priviri ascuţite şi bănuitoare, dezminţiri furioase. Sursa tulburărilor părea să fie faptul ca Napoleon şi domnul Pilkington jucaseră fiecare câte un as de pică în acelaşi timp. Douăsprezece voci urlau furioase şi toate erau la fel. Ce se petrecuse cu feţele porcilor nu mai era de-acum o dilemă. Fiinţele de afară priviră de la porc la om şi de la om la porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu