E cât se poate de evident că în acest moment nu mai are rost să aşteptăm deciziile CCR, cel puţin pentru o vreme. Dacă restrângerea prin lege a atribuţiilor Curţii nu le-a ieşit puciştilor, prin jocul de-a publicarea au reuşit ca până la sfârşitul lunii să nu mai conteze dacă o ordonanţă e declarată sau nu constituţionala. Din câte ştiu, aşa ceva nu s-a putut petrece nicăieri în lumea civilizată; da, dar acolo se adopta acte care să contribuie la bunul mers al instituţiilor statului, nu ca la noi – acte la cheremul şi în folosul unor jivine politice. Ca să sintetizez, referendumul va fi organizat după o ordonanţă ce mâine va fi declarată, cel mai probabil, neconstituţională. Da, nu au voie să dea ordonanţe care să modifice legi de o asemenea importanţă, dar ei se mictioneaza pe ceea ce au voie sau nu şi-şi văd de lovitura de stat. Acum înţeleg eu de ce spunea Chucky că demisionează dacă Preşedintele va fi reconfirmat de votul popular... Să mai adăugăm şi o ordonanţă ce poate să apară şi mâine, una care să îngreuneze participarea la referendum a românilor din diaspora şi apoi putem pune cruce pe rezultatul referendumului, încă înainte de a se ţine.
Asistăm la cea mai cruntă bătaie de joc din 1990 încoace. O bătaie de joc la adresa naţiunii, a românilor, a democraţiei şi a statului de drept. Armele folosite sunt abjecte, cinice şi chiar grobiene, deseori. Trădătorii din Parlamentul European îşi văd de obiectivele lor. Chiar încă neclare fiind, obiectivele pot fi întrezărite. O miză este să se ţină cu toţii cât mai departe de Rahova, dar asta nu în primul rând, ci mai repede că o consecinţă fericită pentru ei. Miză, cred eu, e mai importantă... Orice om cu inteligenţa medie ar fi putut să prevadă că asemenea încălcări grave ale Constituţiei şi ale legilor în vigoare vor stârni o furtună de proteste în interior şi o avalanşă de atenţionări grave – în exterior. În cazul în care puciştii nu-i vor urma exemplul lui V.Orban, măsurile coercitive aplicate de UE i-ar putea sili pe comunişti să se oprească. Dar iată că ei nu doar că nu se opresc, dar chiar plusează pe linia încălcărilor grave ale legislaţiei. Sunt demenţi? Am motive să cred că da, dar nu asta contează în planul lor. Ei urmăresc întâi suspendarea României din UE, iar apoi, după abuzurile dictatoriale fără perdea, chiar eliminarea ţării din rândul statelor comunitare. De ce asta? Habar n-am... Poate Ponta sau Puţin să ştie ceva...
P.S. Am uitat autorul pozei, motiv pentru care nu l-am mentionat. Il rog sa ma atentioneze si-i voi trece numele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu