Ezoterismul – între minciuna cotidiană şi adevărul necunoscut

Despre ezoterism şi ezoterişti se vorbeşte zilnic şi tot zilnic sunt interpretate în diverse feluri observaţiile după natură. Concluziile „ezoteriştilor” sunt ca drogul pentru creierele obosite şi nu puţini oameni, de la noi sau de aiurea, cad în extaz în faţa câte unui „ezoterist” ce se declară capabil a înţelege secretele cele mai ascunse ale vieţii. Realitatea e alta şi n-are legătură cu zicerile uneori inspirate, alteori dimpotrivă, ale celor care îşi fac nume şi avere punând un impozit individual pe credulitatea oamenilor. Secretele vieţii sunt şi vor rămâne impenetrabile omului. Uneori, acestui biped cu pretenţii divine i se permite să ridice un colţ şi să privească înăuntrul „camerei cu secrete divine”, după care orgoliosul îşi imaginează că ştie tot şi despre tot.

Ezoteristii, cei care se declară aşa, sunt un fel de alchimişti ai vremurilor moderne, atât doar că ei nu cauta să transforme nisipul în aur, ci să schimbe proprietarul unei mase monetare prin povesti vânătoreşti, dar atât de iubite de prostime. La fel ca şi „vrăjitoarele”, ezoteristii sunt nişte vânzători de iluzii. Nu pot să facă nimic pentru a-i fi mai bine celui care merge la ei pentru un sfat, dar ştiu foarte clar cum să facă pentru a le fi lor mai bine după plecarea nefericitului. Unii vorbesc despre numerologie şi le spun clienţilor ce destin vor avea, doar adunând nişte cifre ce alcătuiesc data naşterii persoanei respective. Ce-i drept, nu ştiu ei ce ar putea să spună suficient pentru a-şi merita banii, aşa că nu se declară „numerologi”, ci „ezoterişti”, petru a putea jongla cu noţiunile cele mai variate şi mai puţin controlabile. Pe lângă numere, ezoteriştii presară în discursurile lor noţiuni alandala, provenite din culturi diferite, cu semnificaţii diferite şi încă neclare chiar şi pentru iniţiaţii proveniţi din culturile respective. Astfel, alături de cifre şi semnificaţiile lor dubios prezentate intervin zodii, cu aceleaşi interpretări fanteziste, karma (care deşi e un concept japonez cu o semnificaţie mai adâncă şi incomplet penetrabilă europenilor, e preferată explicaţia simplă şi uşor de înţeles, aceea de „destin”) şi/sau „calendarul maya”. Cei mai „scrupuloşi” introduc şi alte tipuri de zodiac (chinezesc, japonez etc.) de parcă toate aceste secrete ar sta la un colţ de stradă, gata să fie preluate de oricine doreşte asta.

Numerologia nu este o fantezie, nu e o escrocherie doar pentru că unii practică diverse activităţi vecine sau intersectate cu escrocheria şi nici nu e vreo chestiune accesibilă tuturor. Sute de ani de observaţii stau la baza numerologiei, dar şi munca unor oameni cu adevărat învăţaţi, filozofi şi creatori de spiritualitate. S-au înşelat ei în privinţa semnificaţiilor ascunse ale numerelor? Poate, dar poate nu. Sigur e că acei „ezoteristi”, dacă tot vor să trăiască de pe urmă simbolurilor, ar trebui înainte de toate să le cunoască; măcar aşa ar putea greşi mai puţin. Numerologia e veche „de când lumea”, dar apariţia primului tratat serios, documentat şi explicat în detaliu o datorăm chinezilor. O pleiadă de învăţaţi chinezi şi-au adus contribuţia cu observaţii şi interpretări de-a lungul unor sute de ani, până ce unul dintre ei, Confucius s-a decis să strângă aceste notiţe într-un mănunchi pe care l-a întitulat „carte” şi care a fost prima carte din lume apărută pe hârtie. Nu e treaba mea să judec cât de serioasă este lucrarea, dar aşa pare ea la o primă şi fugitiva lectură. Pe de altă parte, Confucius nu poate fi acuzat de nimeni că ar fi fost un şarlatan care dorea să amăgească poporul ce oricum nu avea acces la cultură. De altfel, lucrarea nici nu era destinată vulgului complet analfabet, ci altor învăţaţi ce urmau să vină şi care ar fi avut astfel de unde îşi trage primele învăţături în acest domeniu greu accesibil. Chinezii nu au susţinut că ar fi ceva magic sau supranatural în capacitatea unuia sau a altuia dintre cei care se ocupau de aşa ceva, ci au spus clar că interpretarea semnificaţiilor cunoscute ale numerelor este o treabă cât se poate de cinstită şi este o urmare firească a unei înţelepciuni acumulate în timp şi permanent dezvoltate.

„Ezoteristii” nu ştiu ce susţin; poate că au „har” sau că s-au trezit într-o bună dimineaţa că au această "capacitate" de a interpreta diversele semne din natură. Alţii spun (iar ăştia sunt ceva mai credibili, din nefericire) că au învăţat, că au făcut „facultăţi” de... parapsihologie sau că au studiat cu mediumuri „celebre”. Spiritismul se combină cu horoscopul, cu calendarul maya şi se asezonează cu numerologia şi iată „reţeta” de succes cu care diverşi neica-nimeni prostesc populaţia. În ultima vreme nici culorile hainelor n-au scăpat interpretărilor, foarte mulţi urmărind cu gura căscată şi sorbind fiecare cuvinţel rostit de fiinţa care debitează nişte prostii uriaşe, dar îmbrăcate fastuos în „haina” cuvintelor uneori de neînţeles. Aşa e omul: cade în extaz după tot ceea ce nu înţelege sau după ceea ce înţelege foarte puţin. Când merge la „ezoterist” să-i explice visul de azi noapte, clientul este în rolul prostului sadea. Trece printr-o perioadă grea, soţul/soţia nu mai e la fel ca înainte şi caută o explicaţie pentru asta la... ezoterist. Desigur, mult mai simplu ar fi să caute el însuşi, la el în familie cauza pentru care „acum” nu mai e ca „înainte”, dar prostul vrea să audă de la cineva „calificat” motivul şi căile de rezolvare a problemei. În subconştientul omului există şi păgânismul, acel animism din primele epoci de dezvoltare umană, dar şi superstiţiile – prelungirea păgânismului combinat cu tradiţii şi obiceiuri insuficient cunoscute şi explicate, iar mersul la ezoterist este cea mai comună cale de manifestare a acestui atavism cultural.

Toţi aceşti dependenţi de „plată impozitului pe prostie” îi ţin în „activitate” pe ezoteristi, ghicitori în stele, vrăjitori sau, mai recent – popi care „deschid cartea” cu acordul mut al sinodului ce girează astfel un păcat capital; dar ce contează când la mijloc sunt banii pentru, de exemplu, un hotel de 4 stele pe care popa şi-l ridică?! Nici unul dintre ei nu poate influenţa ceea ce e scris în „codul de bare” cu care fiecare s-a născut, nici unul nu ştie ce va urma cu adevărat pentru „client” şi toţi aproximează şi relativizează în speranţa că măcar ceva din ceea ce spun se va întâmpla. Secretul nu mai e demult un secret: un singur lucru dacă îl nimeresc şi el se întâmplă (nu mai contează că au prezis un morman de alte chestii care nu au fost deloc aşa) îi conferă o aură impresionantă în ochii umilului care a venit la „consultaţie”. Apoi vorba se duce („te rog, mă recomanzi şi prietenilor tăi?”), iar numărul „impozitaţilor” creşte. În timpul ăsta, nişte sute de ani de cunoştinţe acumulate, prinse într-un volum de aproape 1300 de pagini stau ascunse, nu în vreun seif sau catacomba, ci între coperţile niciodată deschise de către „ezoteristi” ale cărţii publicate de Confucius acum mii de ani.