Minciuna secolului – minciuna ca politică de stat

     Românii s-au remarcat mereu ca fiind primii la câte ceva. Primul oraş iluminat public, primul oraş cu lumină electrică, primii la aviaţie, insulină, „toc rezervor în care cerneala nu se sfârşeşte niciodată” etc. Suntem mândri de înaintaşii noştri, dar uneori trebuie să ne mai remarcăm şi prin altele. L-am avut pe Ştefan cel Mare care a inventat ţepele şi pe Vlad, cel care le-a „brevetat”, pe Ioan Vodă cel Cumplit şi pe priapicul Carol al II-lea; toţi au făcut câte ceva ca să „merităm” să se vorbească despre noi. Mulţi au spus că suntem barbari, deşi eram cu mult mai civilizaţi decât ei, alţii – că suntem ciobani, deşi peste secole „ciobanii” le-au dat racheta în trei trepte pe care nemţii au intitulat-o V1 şi V2. Dar asta e istorie, e cultura şi, pe undeva şi legendă mai mult sau mai puţin adevărată.

      În secolul XXI, iată, românii sunt din nou „primii”... Primii care instalează dictatura într-o ţară membră UE, primii şi singurii în toată Europa care calcă în picioare democraţia şi statul de drept. Aşa ceva este tipic doar pentru ţările conduse de junte militare sau de cartelurile de droguri de la Medelin, dar nu şi pentru o ţară europeană. Nimeni nu credea că ar putea fi posibil aşa ceva în România anului 2012. Şi totuşi iată că este... Iubitori de „dreptate, cinste şi adevăr”, românii şi-au schimbat preferinţele, şi-au inversat scara de valori, albul a devenit negru, negrul – alb şi minciuna sfruntată – adevăr incontestabil. Ce s-a petrecut în subconştientul colectiv timp de 22 de ani, de s-a ajuns la o asemenea situaţie? Concetăţenii noştri nu mai pot să facă diferenţa între realitate şi fabulaţie? Sunt orbi sau creierele lor sunt acum deja „spălate” de ani întregi de minciuni grobiene pe care nimeni nu s-a deranjat să le demonteze, deşi era foarte simplu? Greu de răspuns întrebărilor... Mai uşor este să vedem că iar suntem primii, de data asta – primii care ridicăm minciuna ordinară, joasă şi greţoasă la nivel de politica de stat.

      Nu mai există nici un dubiu că lovitura de stat din România a fost sprijinită continuu de o plasă deasă de minciuni în care romanul nu foarte dedat cu activitatea cerebrală a fost prins fără putinţă de scăpare. Acest român este votantul care se va prezenta pe 29 iulie la aşa-zisul referendum şi unde el va alege dacă Preşedintele ales poate sau nu să fie preşedinte. Campania începută de către autorii loviturii de stat este una profund necinstita, ilegală şi abuziva până la paroxism. În mod normal, între ziua suspendării sale şi ziua când se încheie campania Preşedintelui pentru referendum doar Traian Băsescu îşi poate face publicitate, doar el se poate prezenta în fata alegătorilor pentru a răspunde şi pentru a demonta acuzele ce i-au fost aduse. Ce-i drept, în Constituţie nu scrie că doar el îşi face campanie, aşa că briganzii care l-au suspendat au transformat tara într-un uriaş „Tribunal al Poporului” stalinist, tribunal înţesat cu afişe calomnioase, mincinoase şi, foarte interesant, fără vreo legătură cu Constituţia ce se presupune că ar fi fost încălcată de către Preşedinte. Tele-vizuinile de partid duc aceeaşi campanie abjectă, ridicolă prin calitatea ei şi isterică prin noianul de minciuni pe care le lansează. Preşedintele suspendat este deposedat pe rând de toate drepturile pe care legea i le conferea, i se interzice accesul la tele-vizuina publică şi este împroşcat cu tone de gunoi în presă aservită cartelului parlamentar. Vreo opoziţie de undeva? Nu, nici n-ar avea rost... Au pus mâna pe tot ce înseamnă instituţie strategică, publică sau bugetară, iar acum au instalat dictatura. Dictonul legionar, luat apoi şi de comunişti „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” a revenit în viaţa publică sub forma „dacă vrei să-ţi păstrezi serviciul, vino alături de usl”.

     Minciuna ca politică de stat a şocat Europa şi a lăsat cu gura căscată un întreg mapamond. În cel mai pur stil fascist, cartelul parlamentar nu i-a minţit doar pe români, ci pe absolut toată lumea. De ani de zile mint în privinţa Preşedintelui fără a produce o singură dovadă în sprijinul afirmaţiilor lor. Liderii formali ai cartelului s-au dus acum câteva luni şi au minţit odios în Parlamentul European, cerând, pe baza minciunilor lor, sancţionarea României! Asta era atunci când ei erau în opoziţie; apoi au venit la putere şi au uitat cererea lor mai veche. Acum sunt foarte vexaţi ca alţii „defaimează” tarişoara pentru că arată modul revoltător în care ei au dat lovitura de stat şi au suspendat statul de drept. Au avut argumente pentru a-l suspenda pe Preşedinte? Nu, desigur. De altfel, Curtea Constituţională (cea cu atribuţii restrânse de o ordonanţă de urgenţă ilegală) a şi confirmat netemeinicia suspendării. Toţi membrii cartelului sunt parcă la o întrecere prin care trebuie să arate cât de mult şi cât de grobian pot minţi. Şi pot, întrecând orice imaginaţie.

     Dublul limbaj a fost mereu prezent în discursul comuniştilor, dar în acest caz deja este mult mai mult decât atât. Plagiatul lui Ponta este, printre altele, chintesenţa minciunii ca manieră de lucru a celor care s-au căţărat la putere. Scuzele şi explicaţiile cele mai fanteziste stau la baza imposibilei apărări a infractorului. Plagiatorul ba îşi dă demisia dacă se dovedeşte că a plagiat, ba nu şi-o dă pentru că nu recunoaşte el comisia capabilă să-i judece teza copiată ordinar. În mod abject, prim-infractorul încearcă să prezinte bibliografia drept citare şi legea nu-ştiu-care ca fiind ulterioară infracţiunii comise, doar-doar o scapa de răspundere. Zero-Pop desfiinţează pe faţă o comisie pusă să dea verdictul în cazul plagiatului, Abramburica vine şi ea şi ameninţa că va lăsa Universitatea Bucureşti fără posibilitatea de a organiza doctorate, în cazul în care comisia ei va decide că Ponta a plagiat şi toate astea li se par normale puciştilor. În timpul ăsta, zvonerii şi raspandacii de partid se chinuie să minimalizeze gravitatea faptei comise de Ponta prin tot felul de subterfugii de tipul „mai bine aşa, pentru că toată lumea plagiază(?), decât „dictator” ca Băsescu”(!). Mai mult decât atât, ministrul Rus se află-n treaba şi spune că „ de la Platon încoace toată lumea a plagiat(!!)”. „Pentru activiştii de partid aflarea în treabă e metodă de lucru”, spunea Petre Tutea şi iată cât de adevărată şi de actuală este ideea.

     Cancelariile occidentale sunt şocate de minciunile ordinare proferate de briganzii politici. Marga încerca să îndulcească idiot îngrijorarea manifestată de Angela Merkel prin convocarea ambasadorului nostru la Berlin spunând că ei i-au solicitat întâlnirea cancelarului german! Corlaţean făcea, ca ministru al Justiţiei, nişte declaraţii năucitoare, cerând să fie judecaţi... judecătorii care şi-au permis să-l condamne pe banditul Năstase, apoi retractând penibil şi simulând neamestecul în actul de justiţie. Ponta şi-a luat nişte angajamente în faţa lui Barroso şi în faţa presei internaţionale, pentru ca apoi să relativizeze şi să interpreteze cererile europene în materie de respectare a statului de drept. Complicele său direct, „Lili Marlen” a mers mai departe cu minciuna, declarând pur şi simplu că Europa n-a avut nici o cerere pe care s-o fi adresat guvernului român. Cele 11 puncte din „lista lui Barroso” au declanşat la Bucureşti o adevărată furtună de acuze pseudo-nationaliste („nimeni nu da ordine preşedintelui interimar al României”), în timp ce slugile din presa roşie începeau să-i facă lui Barroso... dosarul de cadre! Nu-i vorbă că guvernul puşcariabililor n-a început peste noapte să refacă statul de drept distrus, ba din contră, micţionându-se pe cererile europene şi pe democraţia românească, atât cât mai lăsaseră din ea.

      Populaţia este „mobilizată” la referendum în cele mai josnice feluri: fie prin afişe din care diverşi indivizi se plâng că Băsescu le-a tăiat salariile, când el doar a anunţat măsurile ce au fost luate de către guvern, că pensiile au fost diminuate tot de Băsescu sau că viaţa asistatului social s-a înrăutăţit din aceeaşi cauză. Telefoanele sună la alegători şi voci prefacut-ingrijorate îi „învaţă” pe oameni cum să voteze pentru demiterea Preşedintelui, fără a spune cine suporta cheltuiala asta şi din ce bani. Dictatura îmbracă formele ei cele mai aberante, Ponta declarând că guvernul nu poate lucra şi că economia se prăbuşeşte din cauza... lui Băsescu, nu din cauză că infractorii din guvern alocă „75% din timp luptei împotriva lui Traian Băsescu”, cum declara primul-plagiator al ţării. Aşa cum stau lucrurile, cred că nu este hazardant să mă întreb dacă aceşti indivizi pe mâinile cărora a încăput România sunt bolnavi neuro-psihic sau în afară de minciuni ei nu au ce oferi populaţiei?! Economia scade zilnic şi tot zilnic creşte cursul de schimb, agenţiile de rating nu mai privesc România ca acum 2-3 luni şi previziunile lor sunt sumbre, viaţa democratică e suspendată, dar cartelul parlamentar îşi vede de interesele sale. Astfel, parlamentarii incompatibili cu o funcţie publică ar fi trebuit eliminaţi din Parlament, cerere făcută şi de Barroso. Sfidând tot, Parlamentul Ruşinii Naţionale a refuzat îndepărtarea lor, cu toate sentinţele definitive pe care incompatibilii le-au primit.

Privim neputincioşi la agresiunea cotidiană asupra statului de drept şi asupra noastră. Reacţia populară este cel mult simbolică, aşa că ei au prins curaj şi vor prinde în continuare. Nu ne interesează exemplele pe care ni le-au dat alţi europeni în cazuri mult mai puţin grave, aşa că tocmai de-aia nici nu le urmăm exemplele şi stăm în casă, la televizor. Nu-i nimic, gândeşte bizonul, că vine referendumul şi acolo eu decid... Decide? Da, doar ceea ce dictatura instalată îi va permite să decidă. Niciodată în istorie, o dictatură n-a fost eliminată prin vot popular, dar uite că românii speră să fie primii care o fac. Dacă vor reuşi, cu toţii vom reveni la democraţia anterioară, dar dacă nu, atunci va fi vai şi-amar de toţi! Singura metodă de a ne opune dictaturii şi minciunii asociate ei este boicotarea fermă a referendumului. În caz contrar, românii vor pierde şi bruma de normalitate care îi ajută să facă diferenţa dintre minciună şi adevăr, că despre stat de drept şi democraţie nu vom mai putea vorbi câteva generaţii.