Ce poate fi după referendum?

Tactica puciştilor de a reduce numărul persoanelor cu drept de vot pentru a-şi promova „referendumul” este doar o perdea de fum. Ştiu şi ei prea bine că această „strategie bulevardieră” nu va ţine nici la CCR şi nici în faţa electoratului cu un nivel mediu de inteligenţă. Oricât ar arunca petarde, rezultatul referendumului e clar, adică imposibil de validat. Toate analizele cu putinţă, interne şi internaţionale, obiective sau partinice spun acelaşi lucru; şi anume că Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni. Atunci la ce bună atâta tevatură?

Simultan cu aritmetica roşie a "moroiului sovietic", cel care a împânzit presa cu declaraţii şi cifre în mod clar nerealiste, suntem martorii unei demonstraţii stranii de legalitate. Ştiu, legalitatea nu e stranie, dar anumite declaraţii „generoase” de respectare a deciziei CCR în privinţa validării/invalidării „referendumului”, ei bine, astea trebuie să dea de gândit. Aţipilă interimaru’ a dat o declaraţie în care ideea că „vom respecta decizia CCR, indiferent care va fi ea” s-a repetat obsesiv, iarăşi şi iarăşi, până când repetiţia a devenit de-a dreptul stresantă. Complicele său de cartel, plagiatorul Ponta a făcut şi el un suspect pas înapoi, anunţând exact acelaşi lucru. La o primă vedere asta e bine, dar cunoscând declaraţiile belicoase ale celor doi infractori, susţinute până la apogeul unei isterii evidente nu pot să trec lejer peste bizareria schimbării de discurs.

În timp ce o echipă roşie împânzeşte presa cu informaţii false privitoare la modul cum ei de fapt au câştigat, iar referendumul trebuie validat, o alta explică la fel de voit eronat că Preşedintele nu are „legitimitatea” necesară pentru a reveni la Cotroceni. Aceste perdele de fum nu par a fi lansate doar pentru a face înfrângerea mai puţin dureroasă, ci mai curând par a contura un punct de vedere împărtăşit de toţi puciştii şi pe care îl strecoară insidios în creierele odihnite ale susţinătorilor lor. Par a fi mai repede indicaţii pentru o eventuală acţiune, motivaţii ce trebuie repede disipate în rândul populaţiei cu un nivel de inteligenta ce se ridică până la genunchiul broaştei; toate astea par a fi elementele furnizate activiştilor pentru a forma o anumită părere generală şi o „realitate” ce trebuie implementată rapid.

Acestea sunt datele pe care cartelul ni le oferă public. Ce se unelteşte în spatele uşilor închise ale sediilor de bandă, n-avem de unde să ştim, dar să încercăm să aflăm... „telepatic”. Încă nu s-au stins ecourile discuţiilor şi înţelegerilor încheiate de către pucişti atât cu organizaţiile din subordine (Dogaru & comp.), cât şi cu ruşii, fie că ei se numesc Egorov sau Kondyakov. Dacă ţinem cu tot dinadinsul, putem să nu ţinem cont nici de „epurările” convenite cu ei să fie puse în practică după demiterea lui Băsescu, nici de suspecta identitate pe care o descoperim şi în discursul nazist al lui Ponta, dar şi în directivele NKVD-ului lui Beria. Pur şi simplu vreau să ţin cont doar de „Vocea Rusiei”... Aşa cum spuneam (aici), purtătorul de vorbe al organului oficial de presă al Rusiei, un personaj ce semnează cu nume românesc, pune o „pată de culoare” (roşie) pe lovitura de stat, şi aşa destul de roşie. Nici mai mult, nici mai puţin, el oferă „soluţia” pe care usl trebuie s-o aplice dacă vrea să-şi dovedească puterea: scoaterea în stradă a „maselor de oameni ai muncii” şi schimbarea forţată a tuturor instituţiilor pe care încă nu le controlează. Şi ce instituţie se chinuie de 3 luni să controleze ei? Exact, Preşedinţia!

Graba e mare, de asta nu se mai îndoieşte nimeni, aşa că e foarte posibil ca într-o săptămână să asistăm la evenimente în mod clar nedorite şi periculoase. Brusca schimbare de ton în privinţa deciziei CCR (altfel absolut previzibilă: invalidarea) pare mai repede o captatio benevolaentie cu adresă clară spre Comisia Europeană şi Europa în general. Dar sunt ei sinceri atunci când fac asemenea declaraţii pacifiste? Poate venite din alte guri ar fi fost credibile, dar ele urmând unui şir uriaş de minciuni monstruoase, stârnesc neliniştea. Cel mai probabil, puciştii apelează la obişnuitul limbaj dublu atât de comun lor. Recunoaşterea deciziei ce va veni de la CCR este doar preambulul făţarnic al acţiunii imediat următoare. Mai mult ca sigur că fiecare din zilele următoare va fi marcată de nişte „piese de domino” care să întregească imaginea a ceea ce au plănuit să comită: o lovitură de forţă asupra Palatului Cotroceni după reinstalarea lui Traian Băsescu acolo. Nu, nu ei se vor pune în fruntea „maselor ce vor să scape tara de dictator”, nu au curajul necesar. Vor folosi unelte de tip Dogaru (evident, ŞI Dogaru) pentru a comite fapta, în timp ce echipele de imagine, asistate „generos” de tele-vizuinile varanului vor arăta cum poliţia „neputincioasă” este incapabilă să facă faţă „furiei spontane” a românilor „dornici de eliberare de sub „cizma” dictatorului Băsescu”. Aici intervin două scenarii posibile, amândouă dezastruoase pentru România: primul ar putea fi cel cu linşarea Preşedintelui de către nişte „capete înfierbântate”, cum probabil va spune trădătorul ilici; al doilea scenariu ar putea fi în concordanţă cu declaraţiile schizofrenice ale primului plagiator: „arestarea” lui Traian Băsescu şi cererea „maselor” de a fi „judecat” în regim de urgenţă (neapărat pentru că n-au destul timp să aştepte) pentru... „înaltă trădare”; exact ca în directivele lui Beria (aici).  Poate că interpretarea mea este exagerată (şi sper din suflet să fie eroarea mea), dar posibilitatea nefericită de a se petrece asemenea evenimente cred că nu trebuie ignorată; noii naţional-socialişti au demonstrat că sunt capabili să sacrifice chiar şi viitorul ţării, ca să redau ideea deja exprimată de Ponta, pentru a obţine puterea absolută, aşa că nici acest scenariu nu mi se pare deloc imposibil. Să vedem ce va fi...