Atac total impotriva statului de drept

Poate n-aţi înţeles, aşa că mă simt obligat să vă arăt: a început atacul la baionetă din puzzle-ul care formează lovitura de stat naţional-socialistă. Acum lovitura de stat nu mai este doar o apreciere sau doar o figură de stil; Comisia Europeană a stabilit clar că în România a avut loc chiar o lovitură de stat. Acum asistăm doar la implementarea cât mai adânc a tuturor pilonilor dictaturii de tip naţional-socialist. După împiedicarea apariţiei unui ziar, urmează televiziunea publică să calce pe urmele prea mult bătătorite în trecut, cele ale presei cenzurate. Noii stăpâni (că nu se comportă ca nişte şefi aflaţi vremelnic la conducerea serviciului public de televiziune) ai TvR au interzis „democratic” un drept la replică pe care Preşedintele l-a susţinut ca răspuns la discursul adormitului de la Cotroceni. Poate că asta le place susţinătorilor usl şi poate că ei consideră asta democraţie, dar i-aş întreba un singur lucru: dacă acum trei luni TvR ar fi refuzat să dea în eter minciunile saltimbancului Ponta (sau adormitul, la alegere) cam ce zbierete ar fi fost, ce proteste cum că se pune pumnul în gura opoziţiei etc.? Da, e-adevărat, susţinătorii comuniştilor au zbierat că e „dictatură” chiar dacă TvR a funcţionat ca în orice democraţie, iar liderii lor ocupau ecranele de dimineaţă până seara în numele democraţiei şi a libertăţii de exprimare. Aceeaşi libertate de exprimare este azi suprimată, chiar dacă nu total, dar mai e vreme şi pentru asta... Aceeaşi „libertate” se vede şi în reducerea drastică a secţiilor de votare pentru diaspora, care de la 300 câte erau în timpul „dictaturii” Băsescu, azi s-au redus „democratic” la 149 în toata lumea. MAE nu ştie carte, aşa că nu poate să pună în practică decizia CCR deoarece ea înca n-a fost publicată în Monitorul Oficial. În schimb, hotărârile de guvern neconstituţionale referitoare la referendum au fost publicate în aceeaşi zi în care ele au fost emise (7iulie). Parcă-i văd pe Barroso, Merkel şi Van Rompuy pe 12 iulie: obosiţi de efortul de a înţelege ce dracu’ se întâmplă la Bucureşti, din moment ce păcăliciul ăla cu ochelari e atât de concesiv, dar satisfăcuţi că i-au arătat care sunt valorile democratice pe care UE le apară. Angajamentul lui oficial, difuzat pe tot mapamondul le-a dat liniştea conferită de lucrul bine făcut; probabil a fost un derapaj, au încercat bezmeticii ăia de la Bucureşti să ia toată puterea pe care nimeni nu le-a dat-o, dar uite că liderul lor a înţeles şi a cerut iertăciune că s-a lăsat luat de valul revoluţionar, întocmai ca Fidel în Cuba. Supărarea începuse să dispară, Barroso şi-a mai îndulcit tonul, socialiştii europeni au prins şi ei curaj prin liderul lor bulgar (un Năstase mai cu bun simţ în materie de corupţie) şi toată lumea a plecat acasă cu convingerea că au salvat fragila democraţie românească. Dacă aş fi fost acolo i-aş fi spus lui Barroso: „te-a făcut, fraiere”! Ponta este în acest moment nu doar de comparat cu Hitler, ci, prin faptele sale pe plan internaţional chiar este Hitler2. Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Hitler a avut o întâlnire oficială cu premierul Marii Britanii, lordul Chamberlain la Londra. Cei doi au discutat sferele de influenţa şi modul în care vor coopera pe viitor, au semnat acordul, şi-au strâns mâna şi au plecat mulţumiţi. Premierul britanic era în culmea fericirii pentru că avea un acord semnat cu Germania ce începuse o cursă galopantă a înarmării. Ajuns la Berlin, Hitler a făcut exact invers decât spunea acordul abia semnat, aşa că presa l-a întrebat ce părere are despre contradicţie. Răspunsul lui Hitler referitor la acord a fost similar cu răspunsurile date azi de co-liderii cartelului aflat la putere la Bucureşti: „Pentru mine este doar un petic de hârtie”. Discursurile furibunde ale celor doi lideri formali ai usl m-au introdus într-o atmosferă ce-mi părea cunoscută: îmi aminteau de Nikita Hruşciov care bătea cu pantoful în pupitrul de la Naţiunile Unite şi de Ghaddafi care a rupt sfidător Carta ONU în chiar sediul respectivei organizaţii. Cât despre lovitura de stat, ea a ajuns într-o fază pe care nu ne-o puteam imagina, cea a atacului dezlănţuit, la „baioneta”, fără ca măcar să simuleze respectarea democraţiei, fie şi declarativ. Declaraţiile publice ale puciştilor sunt marcate de atacuri schizoide amestecate cu fabulaţii nevropate. „Interimaru’” nu reuşeşte să spună că Preşedintele trebuie schimbat pentru că a încălcat grav Constituţia, dar spune că demiterea este necesară din cauza „blocajelor” pe care Traian Băsescu le-ar produce. Dacă n-ar fi în criză, poate că fascistul şi-ar aminti că de două luni încoace Preşedintele nu promulgă legi dintr-un motiv foarte simplu: ele nici nu ajung la Preşedinţie deoarece le anulează Curtea Constituţională. De altfel, singurele legi pe care usl le-a elaborat, aşa neconstituţional cum a făcut-o, au fost cele circumscrise campaniei de demitere a Preşedintelui şi celei de preluare integrală a puterilor statului de drept. Acum puciştii sunt instalaţi în vârful ierarhiei instituţiilor statului prin schimbarea ilegală a preşedinţilor celor două Camere, prin schimbarea la fel de abuziva a Avocatului Poporului, prin înlocuirea conducerilor SRR şi SRTv, dar şi prin toate schimbările făcute în regim de urgenţă, începând cu prefecţii şi terminând cu cel mai mărunt directoraş de la o firmă de stat. Mesajul lansat în aceste zile este clar: cine nu intra în usl îşi va pierde locul de muncă. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat nici în timpul guvernării banditului Năstase; se mergea şi atunci pe aceeaşi linie, dar asemenea mesaje se dădeau subteran şi punctual, pe când acum ameninţarea este publică. Acesta este unul dintre motivele pentru care putem considera că trăim în 2012 un început al „democraţiei” terorii, identică anilor 1950-1960. La tot pasul vedem că istoria neagră a comunismului revine cu o virulentă greu de imaginat şi loveşte până în adâncul fiinţei naţionale. Oficialii europeni au înţeles încă de ieri că au purtat discuţii extrem de serioase cu un bolnav psihic care imediat ce a revenit în ţară a retractat tot ceea ce convenise la Bruxelles. Însă aceşti oficiali, fie că se numesc Barroso, Merkel sau Van Rompuy nu sunt puşi acolo pentru a trata schizofrenia paranoida a puciştilor de la Bucureşti. Mesajul lor a fost clar şi el poate fi sintetizat aşa: „aveţi aici cele 11 puncte pe care trebuie să le respectaţi integral şi fără abatere, altfel România va avea de suferit mai mult decât puteţi voi să duceţi”. Dar Ponta nu înţelege limbajul diplomatic şi nici ameninţările ascunse în spatele frazelor rostite cu „cheie”. Dacă ar fi înţeles, plagiatorul-sef s-ar fi cutremurat gândindu-se ce va urmă dacă îşi va încălca o dată în plus angajamentele. Luând decizia de a se şterge la Curtea Constituţională cu „lista lui Merkel”, Ponta a condamnat România. Este absolut previzibil ca sancţiunile UE se vor aplica poate chiar de luni-marti. Vom asista la o prăbuşire a cursului de schimb, orice sumă de bani pentru România se va tăia sine die, FMI, Banca Mondială şi Banca Europeană vor sista intrările de bani în ţara care se vede victima loviturii de stat a „cartelului roşu”. Ce va urma? Catastrofă... În ţară nu sunt bani; adică nu sunt deloc. Colectările de taxe au devenit simbolice şi nu pot depăşi nivelul a 25 de procente. Ca urmare, guvernul va trebui să găsească repede sursa de finanţare pentru restul de 75%. De unde? Din Rusia? Exclus, pentru că Rusia are două mâini de luat, dar nici una de dat. Din China comunistă? Improbabil, pentru că şi chinezii sunt interesaţi că la schimb să primească obiective strategice care sunt deja planificate a fi fragmentate şi „vândute”, cum ar fi Hidroelectrica. Chiar şi acceptând asta, guvernul puscariabililor n-ar putea face faţă cheltuielilor lunare susţinute până acum de UE. Chinezii nu dau, ei cumpără, iar ca să te poţi menţine la putere măcar câteva luni va trebui să vinzi cam tot ce înseamnă independenţa economică. Rezolvă ei problemele ţării în acest fel? Asigură ei o creştere economică? Nici vorbă! Să nu uităm că şi Grecia a vândut la greu chinezilor diverse entităţi economice (portul Pireu, printre altele), dar sumele atrase i-au ajutat că pe mort lumânarea. Altfel spus, în ziua de avans ce va să vină în câteva zile, bugetarii romani vor lua cca. 10% din salariul lunar, restul până la 25-30% încasând la lichidare. Pensiile vor scăpa luna aceasta, dar luna viitoare vor urma şi ele acelaşi drum. Sunt tare curios să văd ce reacţie vor avea suporterii dictaturii, cei care strigau că aşa nu se mai poate doar pentru că se tăiaseră salariile pe o perioadă determinată. Oare ce vor zice ei când nu tăierea va fi de 25%, ci atât vor fi salariile pe care ei le vor încasa? Dar când toate ajutoarele sociale vor fi integral suspendate? Să mai spunem ceva: oamenii au rate la bănci şi orice creştere mică a cursului este importantă pentru ei; dar dacă euro va creşte săptămâna viitoare brusc la 6 lei (absolut previzibil în condiţiile în care semnalul de la Bruxelles e negativ)? Avem aici o combinaţie mortală: scăderea cu 75% a salariilor şi creşterea bruscă a cursului euro... Vor urma creşterile zilnice de preţuri, ajustările de dobânzi bancare şi haosul economic. În 10 zile de la aplicarea sancţiunilor, o mare de bugetari va fi pe străzi căutând câteva persoane: Ponta, Antenescu, Zgonea, Filip & Comp. N-aş vrea să fiu în pielea schizofrenicilor care se distrează cu destinul ţării când răbdarea romanilor va exploda. Abia atunci vor înţelege ce mană cerească era coabitarea cu Traian Băsescu şi cum şi-au bătut joc de ea, dar şi de cel care i-a adus la putere.