Anarhia – soluţia usl pentru România

În viziunea politică a liderilor usl s-a produs o fractură logică. Sau poate ea a existat mereu şi nu a avut când să se manifeste. Comuniştii au fost mereu obsedaţi de „legitimitate”. Ei, cei care au luat puterea mereu pe cai nelegitime, vorbesc tot timpul despre legitimitatea altora. În viziunea lor, ca la vot s-au prezentat mai puţin de jumătate din cei cu drept de vot este irelevant. La fel de relevant e pentru ei ca din cca. 8 milioane care au votat, cam un milion au votat împotriva demiterii Preşedintelui; confisca şi milionul ăla şi se erijaza în „reprezentanţii a 8 milioane de alegători care şi-au pus speranţa” în ei. Minciuna e fabuloasa şi îmbrăcă o periculoasă formă de anarhie. Nerecunoscand rezultatul alegerilor din 2009 şi încercând să-l înlocuiască azi cu „legitimitatea” pe care o reclamă în favoarea loviturii de stat, noii national-socialisti sunt profund anarhici. Nu este o surpriză, aşa a procedat şi Prostănacul, care declara că „Băsescu e preşedintele a 5 milioane de romani”; l-aş fi întrebat pe idiot: dacă Base e preşedinte peste 5 milioane de alegători, iar el (înţeleg eu) peste alte aproape 5 milioane, restul romanilor, cu sau fără drept de vot pe cine au ca preşedinte? Pe cine vrea Gionel, ionel (ilici) sau Bombonel?  Anarhia promovată periculos de către neonaziştii romani este definită aşa: o formă de democraţie în care nu sunt recunoscute instituţiile alese ale statului. Pornind de la aceasta definiţie, ia să vedem ce propun rusofilii national-socialisti...

Ceea ce a şocat mereu la ruşi a fost un tupeu formidabil combinat cu o anumită sălbăticie primitivă neinfluenţată defel de creştinismul ortodox. Fie că ne gândim la actele de o barbarie fără seamăn comise de Armata Roşie (predestinat nume!) în România începând cu 23 august 1944, la ceasurile de masă agăţate de gât sau la antebraţele pline de ceasuri de mână sau luăm în considerare „democraţia pantofului” cu care Molotov bătea în pupitrul de la ONU, de fiecare dată ruşii nu s-au dezminţit. Nici ieri sau azi, ruşii n-au apelat la altfel de politică decât sunt ei învăţaţi: politica tancului. „Vocea Rusiei” a făcut o furibundă propaganda pro-usl, ceea ce nu e o surpriză, dar să vedem că de-acolo vin mesaje mai mult sau mai puţin oficiale care incita la violenţă şi la nerespectarea instituţiilor de drept din România, asta chiar era greu de imaginat pentru sec. XXI. Un neica-nimeni cu nume românesc dădea „soluţii” după ce referendumul nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi validat: „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de CCR chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă. Dacă politicienii USL nu vor face nimic şi se vor complace cu ideea „coabitării”, suportul popular de care beneficiază astăzi, va dispărea foarte rapid. Sprijinul electoral pe care îl au se datorează aproape în exclusivitate resentimentelor pe care alegătorii îl au faţă de Traian Băsescu. Dacă USL refuză să demonstreze electoratului că este dispus să lupte până la capăt, atunci toate simpatiile negative ale electoratului se vor canaliza spre o altă forţă politică dispusă să-ţi asume rolul de „inamic implacabil” al regimului Băsescu. Trebuie luat în calcul posibilitatea ca acest electorat frustrat şi trădat de „pacifiştii” de la USL poate ajunge la concluzia că trebuie susţinută o forţă politică mult mai radicală, iar istoria demonstrează că asemenea forţe pot apărea pe scenă politică la momentele cele mai nepotrivite”.  Iată că de la Moscova sunt clare indicaţiile, aşa că ne putem aştepta la o continuare a loviturii de stat, chiar şi în absenţa demiterii Preşedintelui (ilegală şi aia cu sau fără referendum).  Coroborând aceste îndemnuri iresponsabile cu declaraţiile isteric-schizofrenice de azi ale primului plagiator vedem că zilele următoare nu se anunţa deloc mai liniştite; poate din contră.

Întâmplător sau nu, un personaj de tristă amintire îşi reia „programul artistic”: e ilici, „cârpa kaghebista”. Senil sau ticălos (poate amândouă), ilici devine ca prin farmec un... democrat. Şcolit la Moscova şi pucist prin vocaţie, anti-democratul ilici tine cui vrea să-l asculte lecţii de democraţie; fireşte, „democraţie populară” stalinist-nazista (scuze de pleonasm). Cu „vastele” sale cunoştinţe democratice implementate în „capetele înfierbântate” ale studenţilor cu bâtele minereşti, ilici recunoaşte că ideea promovată şi de „Almanahele Goagal” încă de la început, cea a boicotării referendumului i-a prins pe pucişti cu pantalonii în vine: „decizia Curţii Constituţionale, cu stabilirea unui prag minim minim de 50%, neuzitată în general în Europa nu lua în calcul decizia de boicot din partea celui implicat şi a susţinătorilor săi.

Brusc, de îndată ce au văzut că fraudarea fără precedent n-a fost suficientă, neonaziştii romani îşi amintesc că parcă populaţia cu drept de vot ar fi mai puţin numeroasă, propunând (evident, din burta) un număr de doar 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot, deşi acum o lună, la locale le-a convenit de minune cifra de 18.300.000 de electori. Nici ilici, „specialistul” în „sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului”, omul care se pricepe la toate, dar nu ştie nimic nu scăpă ocazia de a-şi arăta propria viziune despre demografia din ţară: „Realitatea demografică a României, care nu poate fi ignorată este că nu mai există 18 milioane de români cu drept de vot. Se operează cu statistici învechite. Urmăriţi toate statisticile de mai bine de 20 de ani, România are o creştere demografică negativă, populaţia scade anual cu circa 200 de mii de locuitori, iar circa două milioane sunt plecaţi din ţară definitiv său temporar. Deci în realitate, cei nouă milioane de votanţi nu reprezintă 50%, ci circa 60% din cetăţenii cu drept de vot". Abjecţia acestor indivizi este fără precedent de la mineriada din 13-15 iunie 1990. Sunt capabili să plaseze România în „Zona Crepusculară”, să măsluiască post factum orice date şi să-şi subordoneze forţat orice instituţie a statului, doar pentru a le reuşi campania de „rusificare” a ţării. De când ilici, Militaru & comp. au dat lovitura de stat din decembrie 1989, cifrele au fost mereu ceva relativ: cele două mandate iliesciene la Cotroceni au fost trei, alegătorii sunt ba 18, ba 15 milioane, votanţii la referendum sunt gestionaţi ba 7 sau 8 milioane, ba 9 milioane – în declaraţia „dictatorului luminat”.

Cum ilici nu se dezminte, formulează şi el obligaţii nicăieri consemnate şi se pronunţa în cazuri altfel limpezi: „Este obligaţia Curţii Constituţionale să ... valideze referendumul!" Nu, mai dragă, nu tu decizi ce trebuie să facă o Curte Constituţională! Nici tu, nici mascota plagiatoare, nici turnătorul Felix şi nici restul bandei de infractori asociaţi loviturii de stat; şi continuă: „Dar eu cred că moralmente, domnul Băsescu n-are nici o autoritate să se mai întoarcă”. Ce treabă au legea şi ordinea constituţională cu ceea ce apreciază ipocrit „lupul moralist” al puciştilor? Care este rostul apelului la „morala” când de fapt avem să stabilim nişte fapte de drept? Evident, toate sunt doar vorbe goale din bogatul arsenal al „limbii de rumeguş”.