13 iul. 2012

Învăţăturile lui Goe către mentorul sau interimar


GOYA - Tu que no puedes 

Dragul meu, afla despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie. Să ştii că am fost la Brucsel ca să le zic vreo două nesimţiţilor ălora care n-au înţeles că noi suntem stăpânii de drept ai României şi nu credeam că vor fi atât de grosolani încât nimeni să nu mă aştepte la intrare; până şi portarul, când m-a văzut a întors capul şi apoi şi spatele ca să-l salute cu respect pe premierul din nu ştiu ce ţară africană. Între noi fie vorba, nişte prost crescuţi europenii ăştia şi mi-am dat seama că nici nu sunt capabili să înţeleagă adevărata democraţie socialist-liberala (scuze pentru cuvântul ăla urât, „liberală”). Tu să ai grijă şi să n-ai încredere în capitaliştii ăştia veroşi ce nu văd „nobilele idealuri ale comunismului”, cum zicea nea Nelu cotrocelu’.

Să ştii că au sărit toţi pe mine şi m-am simţit aşa de... cum să-ţi spun?... aproape violat, încât n-am putut nici să reacţionez. I-am lăsat să mă maltrateze pe rând pe toţi ăia în care îmi pusesem speranţă, ca şi tine dealtfel. Ca să nu cedez de tot am preferat să mă gândesc la frumoasele momente petrecute cu Adi şi cu Dudu, doar noi trei şi să ştii că asta m-a mai remontat. Am fost obligat să-i mint, nu că aş avea o plăcere din asta, aşa cum justificat susţine presa basista din ţară şi de peste hotare, ci pentru că nu mai ştiam cum să le spun că noi, eu şi cu tine, dar şi cu unchiu’ felix vrem doar pace şi democraţie. Să nu crezi că nu le-am spus că nici o faptă nu este ilegală dacă ea are ca rezultat alungarea dictatorului, dar ei îi dădeau într-una cu constituţia. E drept, le-am promis că vom face aşa cum vor, dar n-am uitat să le spun că pe 29 iulie nu Merkel votează la referendum. Am fost atât de încântat că am putut să i-o trag babei, că abia m-am putut abţine să nu jubilez (sau ceva asemănător, oricum ceva legat de plăcerile pe care le cunoaştem amândoi atât de bine). Să ai grijă pe viitor că baba e răzbunătoare; după ce a refuzat să mă-ntâlnesc cu ea, a mai fost şi nesimţita şi l-a convocat urgent pe ambasadorul meu la Berlin (dacă e al tău, scuze, dar nu cred că va mai fi). Am avut noroc cu moş Marga, că a băgat-o din top pe aia cu „noi am convocat-o pe Merkel”, altfel cred că imaginea mea ar fi fost destul de şifonată. A fost genial moşul şi n-am înţeles de ce toată lumea murea de râs când aduceam vorba despre această interpretare a lui.

Cât despre referendum – să n-ai nici o grijă şi sper ca somnul nu ţi-e tulburat din acest motiv. Ştiu, şansele noastre încep să dispară, dar eu sunt un adevărat luptător, un Che, nu-asa? şi n-o să mă las cu una cu două. La justiţie lucrurile încep să intre în normal, Titi chiar a cerut anchetarea pramatiilor care şi-au permis să-l condamne pe Adi, iar presiunile să ştii că sunt aşa cum am stabilit. Ca să nu le dăm şobolanilor din străinătate timp să reacţioneze, să ştii că am decis înjumătăţirea secţiilor de votare, iar cele care au rămas le-am pus la distanţe cât mai mari, astfel încât o să le iasă şobolanilor cheful de a-l mai sprijini pe dictator. În privinţa presei mincinoase, basiste, deja am început să facem paşi şi un ziar am reuşit să-l împiedic să apară; a fost o frumoasă lovitură aplicată celor care nu vor să înţeleagă că noi nu vrem dictatura pentru noi, ci pentru binele lor şi în numele democraţiei.

Mici probleme mai sunt pentru că ne-au dat în fapt nemţii; n-au fost corecţi... Despre înţelegerile noastre cu Gazprom şi cu Soros n-ar fi trebuit să se afle acum, dar bine măcar că nu s-au apucat basiştii să spună despre întâlnirile noastre de la „Tavernă Sârbului”; ca să preîntâmpin asta, am băgat-o în faţă pe aia cu generalul şi cu „blitzkrieg”-ul de debarcare a dictatorului. Eu zic că m-am descurcat onorabil şi că imaginea noastră n-a avut de suferit, chiar dacă unii (basiştii spanioli de la El Păiş) spun că România e oaia neagră a Europei. Uită să spună, bestiile, că asta e numai din cauza dictatorului care ne stă ca sulă-n coastă şi nu ne lasă să terminăm ce-am început; noi ce-am putea face mai mult decât atât pentru a scoate tarişoara de sub dominaţia imperialistă a Europei?

Dar am şi veşti proaste, aşa că ţi le dau mai la urmă (sau pe la spate? mmmm)... Îţi spun eu, deşi probabil că ai aflat din presă reacţionară, că am decis să fuzionez cu trădătorii care au plecat de la noi şi de la voi şi care se întorc doar la noi; în fond, noi suntem comuniştii, pe când voi sunteţi doar alternanta la guvernare. Nea Nelu e foarte supărat pe noi, că cică l-am făcut de râs şi lovitura de stat s-a transformat într-un subiect de bancuri cu radio Erevan. Nu-i zic nimic pentru că mi-a promis că mă scăpă de povestea cu plagiatul, dar tu o să ai nevoie de un alt ajutor. Ţi-aş sugera să scapi de unchiu’ felix, că nea Nelu i-a pus gând rău şi ştii că asta e cadru vechi şi cu ambiţii principiale. Cum bine ştii, aş vrea să continuăm împreună, cred că nu peste mult timp vom fi ca Fidel şi Che Guevara, unde, n-o să crezi, eu sunt Fidel... Te-am informat mereu cu promptitudine, însă de azi va trebui să iei informaţiile din alte surse. Ştii, mi-a arata Nicu nişte „proiecte” de 16-17 ani şi cred că o să merg să mă destind puţin, poate îmi trec nervii pe care mi i-au făcut europenii ăştia anti-democrati. Îţi doresc numai bine şi vânt din spate (am vrut să zic „pupa”, dar prea amintea de dictator) că vei avea nevoie.

Cu prietenie ascunsă,
Goe

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu