Se afișează postările cu eticheta tvr. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tvr. Afișați toate postările

20 iul. 2012

Referendum - participare sau boicotare?


În toate mediile posibile se dezbate furtunos problema referendumului şi a participării sau nu la el. Îi voi lăsa deoparte pe cei care sunt chitiţi să-l demită pe Preşedinte; unii au motivele lor, fără legătură cu vreo încălcare a Constituţiei, alţii sunt doar mercenari sau interesaţi. Cei care sunt conştienţi că Traian Băsescu n-a comis nici o faptă gravă care să aducă atingere Constituţiei sunt împărţiţi în alte două categorii: cei care vor să participe la referendum şi să pună ştampila de vot pe NU şi cei care consideră că boicotarea referendumului este cea mai bună soluţie, deoarece aşa se va ajunge la invalidarea consultării populare. Solomon ar fi spus că şi unii şi ceilalţi au dreptate, dar eu nu sunt Solomon... Să luăm pe rând cele două alternative.

Întâi de toate, suspendarea Preşedintelui a fost o acţiune ilegală, netemeinică şi abuzivă, un adevărat proces stalinist în faţa Tribunalului Poporului. „Rechizitoriul” a fost o lungă înşiruire de... nimic ilegal, după cum şi Curtea Constituţională a stabilit. Aşadar, pentru ce a fost suspendat Preşedintele? Pentru că aşa au vrut briganzii care au dat lovitura de stat. În această situaţie, orice acuzaţie era la fel de „valabilă”, în condiţiile în care nimeni nu se simte obligat să demonstrează culpa. Edificatoare este poziţia Parlamentului Ruşinii Naţionale în faţa deciziei CCR: parlamentarii roşii s-au micţionat şi pe hotărârea CCR, dar şi pe semnalele externe evidente ce îndemnau la respectarea legilor şi a Constituţiei. Tehnic vorbind, parlamentarii sunt aleşi ai poporului, dar şi Preşedintele are exact aceeaşi calitate, dacă nu cumva chiar mai mult; parlamentari de tipul Somnorilă, care au ajuns în Parlament cu doar 9100 de voturi populează azi legislativul român, pe când Băsescu a adunat mai mult de 5 milioane de voturi. Chiar şi aşa strâmb cum a fost conceput, Parlamentul are dreptul să-l cheme pe Preşedinte la judecata prin referendum, însă nu în orice condiţii, nu dacă aşa decid nişte infractori care îşi caută libertatea personală prin aruncarea ţării în prăpastia dictaturii. În actualele condiţii şi cu motivele pe care puciştii le-au prezentat, Preşedintele nu trebuia să fie suspendat (repet, a spus-o şi CCR), iar despre referendum nici nu s-ar fi vorbit, din lipsă de obiect. Aceasta nu este o interpretare personală, a mea sau a altora, ci realitatea juridică a unui stat de drept.

România a încetat, însă să mai fie un stat de drept încă de când puciştii au pus mâna pe putere. Fiecare zi a adus în atenţia opiniei publice noi şi noi abuzuri, ilegalităţi şi suprimări totale sau parţiale ale drepturilor elementare. Lovitura de stat a încetat să mai fie o figură de stil, sintagma fiind azi întâlnită în toată presă mondială şi în discursurile îngrijorate ale politicienilor occidentali şocaţi de o asemenea situaţie fără precedent. Componentele loviturii de stat ameninţa cotidian să devină o caracatiţă ce va cuprinde adânc şi în scurt timp toată ţara, ţară care în mare măsură e deja înlănţuita de abuzurile incredibile ale celor aflaţi la putere.

Traian Băsescu vrea să participăm la vot în număr cât mai mare şi să decidă poporul dacă va fi sau nu demis. În acelaşi timp, tot el recunoaşte că este puţin probabil că majoritatea celor prezenţi la urne să decidă în favoarea rămânerii sale în funcţia de preşedinte. Pare a fi un cerc vicios, iar ieşirea nu e deloc limpede. Pe de o parte, Base are dreptate, adică „să vedem ce vrea poporul” şi poporul să-şi asume responsabilitatea viitorului ţării. Într-o societate ideală, asta ar fi şi soluţia ideală, dar nu există o singură democraţie ideală, ci doar democraţii mai apropiate sau mai depărtate de ideal. Ideea că ar trebui să acţionăm ideal-democratic într-o societate captiva în mâinile unui cartel care aplica legea bunului plac mi se pare o uriaşă greşeală. Reamintesc aici ideea pe care a enunţat-o N.Steindhardt în „Jurnalul fericirii”: „Principiul armelor egale cere ca în orice luptă potrivnicii să folosească acelaşi fel de unelte. Altfel e măsluire, e şarlatanie. Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu e corect. A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de nobleţe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie şi trădare a principiilor pe care le aperi şi a nevinovaţilor pe care-i laşi pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Faţă de omul raţional se va recurge la raţiune. Faţă de zarafi Domnul n-a şovăit să pună mâna pe bici”. Într-o societate în care dictatura face legea, răspunsul oponentului ei trebuie să fie nu democraţia, cinstea şi adevărul, ci exact arma pe care dictatura o foloseşte împotriva lui; altfel forţa imposturii va învinge fără discuţie.

Să presupunem că ne prezentăm toţi la vot. Dacă alegătorii sunt oameni instruiţi, care ştiu ce presupune votul şi ce va urma după el, atunci nu sunt probleme şi majoritatea vor vota împotriva demiterii Preşedintelui. Dar dacă majoritari sunt cei care habar nu au ce presupune gestul de a vota şi ei doar executa mecanic gestul, fără a se gândi măcar la ce va urma? Unii vor vota contra pentru că aşa li s-a spus la televizor, alţii (tot contra) pentru că trăiesc greu, iar alţii – pentru motive care mai de care mai fanteziste – de asemenea împotrivă. Asta ar însemna că ţara şi poporul sunt lăsate la mâna/votul unora care habar nu au şi nici nu-i interesează ţara sau/şi poporul. Aceştia sunt cei care ar putea foarte bine să lase totul pe mâna unor briganzi la drumul mare, iar viitorul va fi negru, dacă nu cumva roşu. Pe aceştia şi mizează conspiratorii. La modul practic, dacă vom participa la vot ne vor covârşi. În plus faţă de asta, participarea lărgită la referendum va legitimiza acţiunea de forţă prin care Traian Băsescu a fost suspendat. Deocamdată, puciştii sunt într-o perfectă ilegalitate.

O altă tabără, la fel de îngrijorată, este partizana boicotării referendumului. Prin boicotare, populaţia îşi va putea manifesta dezacordul faţă de acţiunea fascistoidă care a dus la suspendarea abuzivă a Preşedintelui. În plus faţă de asta, prin neparticiparea la un referendum ce se plasează în continuarea unei decizii ilegale, validarea lui nu s-ar mai putea produce, iar Preşedintele s-ar întoarce în funcţie. Aici nu este vorba nici despre Traian Băsescu şi nici despre funcţia ocupată de el, ci vorbim despre viitorul democratic al ţării şi despre statul de drept la construcţia căruia şi-au adus contribuţia şi cei care gândesc, dar şi cei cu creierele mult prea odihnite. Îl înţeleg bine pe Traian Băsescu, e un luptător, un căpitan care vrea cu orice preţ să scoată nava „România” la liman. Nu-i pasă de funcţia sa şi nici de ceea ce-l aşteaptă dacă va fi demis şi tocmai asta este dovada irefutabilă a sublimului sau sacrificiu personal. Punându-mă o secundă în locul său îmi vine în minte acelaşi lucru care i-a venit şi lui: prioritatea cea mare este Ţara şi abia apoi altele. Problema unde nu cad de acord cu Base este cea a responsabilităţii pasate poporului. Ştiu că într-o democraţie poporul este acela care decide, dar întâi de toate el trebuie să aibă ce decide; deocamdată vorbim despre... neant, pentru că Preşedintele n-a încălcat Constituţia. În aceste condiţii, cum să pasezi responsabilitatea înainte de termen? Mai ales în condiţiile în care în România este deja instalată dictatura, consider că este o greşeală faţă de ţară ca Traian Băsescu să o lase la bunul plac al celor care prin vot arată că nu ştiu ce-i aşteaptă. Aici nu avem de-a face nici cu alegeri libere la termen şi nici măcar despre alegeri libere nu poate fi vorba...

Avea dreptul un preşedinte interimar să se implice în campania electorală a partidelor reunite în cartel şi să se implice împotriva Preşedintelui ilegal suspendat? Desigur, nu, o spune limpede Constituţia. Are dreptul cartelul parlamentar să angajeze persoane care să violeze legea privind secretul informaţiilor personale şi să telefoneze la alegători pentru a le spune ce să voteze? Nu! Pe ai cui bani şi cu acceptul cui se comit asemenea fapte? Au dreptul parlamentarii roşii să schimbe în dispreţul legii conducerile serviciilor publice de Radio şi Televiziune şi ai celor două Camere parlamentare? Fireşte că nu. Au ei dreptul să limiteze dreptul la libera exprimare pe care fiecare român îl are prin Constituţie? Iarăşi nu, dar lor nici nu le pasă de aceste încălcări grave ale prevederilor statului de drept. La fel au procedat când s-a pus problema ca incompatibilii cu ocuparea unei funcţii publice să părăsească Parlamentul: briganzii s-au opus unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, arătând astfel o dată în plus că ei se consideră deasupra legii. Paleta încălcărilor grave ale legilor este atât de vastă, încât ar ocupa prea mult spaţiu şi, în plus, toate sunt extrem de bine cunoscute atât în ţara cât şi în afara ei. Mai recent, Preşedintelui i-a fost interzisă apariţia pe posturile publice de televiziune, chiar dacă legea îi permite, iar TvR este obligată (tot prin lege) să-i asigure spaţiu de campanie electorală.

În aceste condiţii şi având în vedere că pe 29 iulie nu vorbim doar despre demiterea ultimului rezistent important în fata dictaturii ce s-a instalat, ci e vorba despre România ca stat de drept şi despre viitorul unei naţiuni prea mult încercate nu pot să susţin punctul de vedere al lui Traian Băsescu. Pentru mine, a merge la vot şi a pune ştampila pe NU, desigur, ar echivala cu lăsarea ţării pe mâna inconştienţilor, interesaţilor şi a cartelului parlamentar ce a distrus în câteva zile ceea ce românii au construit în ani. Poate că Base o să se supere pe mine, dar nu pot să nu mă gândesc la ţara mea, chiar dacă înţeleg să o fac un pic altfel decât o face el. Nu mă voi prezenta la referendum pentru că nu vreau să-i iau României singura punte pe care ea o mai are cu lumea democratică şi sper tot aşa să procedeze şi ceilalţi conştienţi că de noi toţi depinde viitorul.

25 feb. 2012

"FIAT LUX !"

In articolele "Pulpana rosie" peste TVR" (I- aici) si (II- aici) si "SRR - "vaca de muls" bani publici a psd" (I- aici) si (II- aici) aratam felul in care psd intelege libertatea de exprimare a jurnalistilor si jaful comis fara perdea in folosul membrilor de partid si al clientilor lor, dar si al obedientilor puterii comuniste. Faptele sunt certe, confirmate de nenumarate documente (desi Comisia n-a retinut decat cateva) si ele calca in picioare Codul Penal. Cu toate acestea, vinovatii au fost promovati, chiar daca unii prin inlocuire si pusi sa-si verifice singuri corectitudinea. Este evident pentru toata lumea ca pnl era inca de atunci un partidulet-anexa al psd-ului, iar preluarea conducerii institutiilor de catre liberali n-a fost decat o alta manevra menita a ascunde cat mai adanc faradelegile comise anterior de catre acolitii lor. Parchetul doarme si azi cand vine vorba despre anchetarea responsabililor, Parlamentul are treaba si e si ocupat, beneficiarii - habar n-au despre ce s-a intamplat cu banii lor; toata lumea e "fericita" in mijlocul furturilor si al presiunilor la care altii au fost supusi doar pentru ca au avut obraznicia sa nu taca. Conteaza ca SRR a dat peste 9 milioane de euro pentru un program pe care il putem gasi free pe net (e drept, pentru o luna, apoi trebuie cumparat, dar nu cu asemenea sume uriase)? Desigur - nu. Dar ca STS asculta "legal" orice convorbire, citeste orice mail si intra astfel chiar si in intimitatea persoanelor angajate sau nu in institutiile respective? Nu. Dar ii vedem azi pe aceiasi comunisti care cer "libertatea presei" si stoparea furturilor. De ce? Le e teama ca vin la putere si nu mai au ce fura? Sa le linistim somnul: NU vor ajunge la putere, dar vom cere ca toti vinovatii sa plateasca in regim de urgenta.  


Concluzii şi propuneri finale


1. În calitatea de servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, apreciem că SRTV şi SRR nu şi-au îndeplinit mandatul de serviciu public, încălcând frecvent obligaţia de a asigura pluralismul politic şi social, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor şi corecta informare a opiniei publice. Această concluzie este întărită de declaraţii ale reprezentanţilor societăţii civile, organizaţiilor internaţionale, fiind susţinută şi de rapoarte şi analize ale acestora.

În cadrul emisiunilor SRTV şi a SRR s-au semnalat următoarele distorsiuni în exercitarea mandatului de serviciu public:
• preponderenţa ştirilor cu caracter senzaţional (deci a informaţiilor care de obicei nu au legătură directă cu interesul public, în cadrul ştirilor prime-time) în detrimentul celor cu conţinut informaţional relevant pentru naţiune; interesul scăzut faţă de dinamica vieţii politice a fost asociat şi diversităţii scăzute a punctelor de vedere pe o problematică abordată (în favoarea poziţiei înalţilor funcţionari publici); • manipularea jurnalelor de ştiri şi a talk-show-urilor pentru a evita criticile aduse guvernului şi, implicit, organizarea unor dezbateri plictisitoare în cadrul campaniei electorale, evitându-se, de exemplu, confruntarea directă dintre candidaţi, în perioada electorală;
• lipsa informaţiilor critice la adresa partidului de guvernământ şi prezentarea liderilor aflaţi la putere, aproape în exclusivitate pe parcursul anului 2004, în context pozitiv sau neutru;
• dezinformarea, prin omisiunea evenimentelor şi subiectelor care ar fi afectat imaginea publică a membrilor autorităţilor publice;

Principalele mecanisme semnalate de influenţare directă şi indirectă a politicii editoriale a celor două instituţii publice sunt:
a)Exercitarea de influenţe politice asupra conducerii televiziunii şi, ulterior, direct asupra persoanelor implicate în producţia şi difuzarea ştirilor. Domnul preşedinte director general Valentin Nicolau, şi în cadrul audierilor şi în alte întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, a recunoscut că a încercat să funcţioneze ca un tampon al acestor influenţe, cu rolul de a le absorbi, iar în momentul în care nu a cedat acestor presiuni, influenţele politice sau mutat la eşaloanele de sub vârful managerial al televiziunii şi de acolo s-au răsfirat la nivelul redacţiilor. Domnul preşedinte Dragoş Şeuleanu a recunoscut că, până într-o anumită limită e normal să dai ştiri şi să primeşti telefoane.

b) Obedienţa anticipativă a unor jurnalişti, producători, redactori şefi şi directori de departament. Dincolo de presiunile directe, de telefoanele ţintite cu temă prin care se comandau ştirile, a existat la nivelul jurnaliştilor din redacţia de ştiri, producătorilor, redactorilor şefi şi directorului Departamentului de ştiri din Televiziunea Română şi di SRR o anumită mentalitate care s-ar putea rezuma astfel: oamenii anticipează cam ceea ce s-ar dori de la ei şi acţionează preventiv fără să mai aştepte să le spună cineva ceva. Această obedienţă anticipativă s-a manifestat sporadic şi după schimbarea puterii în România în decembrie 2004, dar de această dată în sprijinul actualei puteri.

c)Neluarea nici unei măsuri de sancţionare a celor vinovaţi sau unei atitudini de descurajare a acestei situaţii de către conducerile SRR şi S.R.Tv. În ciuda numeroaselor semnale interne şi externe referitoare la distorsionarea gravă a informaţiilor de interes public, conducerile celor două instituţii, în speţă Consiliul de administraţie au luat pentru prima dată în serios în discuţie politica editorială a Departamentului de ştiri abia după ce ecourile dezvăluirilor jurnaliştilor contestatari căpătaseră dimensiuni internaţionale. Cu toate acestea nici până astăzi nu s-au luat nici un fel de măsuri de sancţionare a celor vinovaţi, acest fapt însemnând că preşedinţii directori generali, domnii Valentin Nicolau şi Dragoş Şeuleanu, şi membrii Consiliilor de administraţie îşi asumă această situaţie şi sunt responsabili de ea.

Rezultatul îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor celor două instituţii s-a concretizat în vicierea obiectivităţii şi a imparţialităţii prezentării realităţilor vieţii social-politice şi economice interne, precum şi prin afectarea libertăţii de informare a cetăţenilor României, având în vedere că 73% din ei au ca principală sursă de informare televiziunea şi 6% radioul.

Efectele gravelor derapaje editoriale ale posturilor publice de radio şi televiziune care au deturnat misiunea acestora de instituţii publice au condus la:
• emiterea de către CNA a unui „Apel pentru respectarea independenţei serviciilor publice de radio şi televiziune”, la doar două zile după victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, în care se solicită depolitizarea administraţiei celor două instituţii şi propune modificări legislative pentru asigurarea independenţei şi bunei funcţionări a radioului şi televiziunii publice;
• constituirea unui grup de lucru în luna februarie a anului 2005 pentru a propune modificări ale legii 41/1994, din care fac parte mai multe organizaţii ale societăţii civile, ziarişti din SRR şi TVR, dar şi reprezentanţi ai conducerii TVR. Scopul acestui efort conjugat constă în înaintarea unor propuneri concrete de modificare a cadrului de organizare şi funcţionare a celor două instituţii, vizând depolitizarea acestora, instituirea unor mecanisme de control privind respectarea misiunii de serviciu public a SRR şi TVR şi a normelor etice şi profesionale.
• înaintarea solicitării de a-şi prezenta demisiile de onoare celor doi Preşedinţi – Director General ai TVR şi SRR, de către Agenţia de Monitorizare a Presei alături de Convenţia Organizaţiilor de Media, care reuneşte 36 de organizaţii de media şi alte 10 organizaţii neguvernamentale: Fundatia Concept, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică, Centrul de Resurse Juridice, Asociaţia Consumatorilor de Media,  APADOR – CH, APPLE, Asociaţia Civic Media, Liga Romană de Presă;

2. În ceea ce priveşte performanţele manageriale şi instituţionale au fost constatate următoarele disfuncţionalităţi:
• existenţa unui management discreţionar, manifestat în dispreţ faţă de banul public, de legislaţia în vigoare şi de transparenţa necesară unei astfel de activităţi (instituţii aflate sub control parlamentar şi finanţate din bani publici)
• orientarea managementului pe interese personale sau de grup, cu ignorarea misiunii publice a celor două instituţii.
• existenţa unui partizanat în reflectarea realităţii şi în derularea activităţii (contracte cu firme manageriate de persoane suspectate de conflict de interese)
• manifestarea unor tendinţe abuzive prin eludarea legislaţiei şi normelor în vigoare, folosirea serviciilor unor persoane pentru atingerea anumitor interese (rolul decorativ al unor membrii ai CA)
• realizarea unor cheltuieli exagerate de protocol, însoţite de cheltuieli suplimentare pentru dotări de lux în anumite sectoare;
• folosirea instituţiilor pentru răfuieli politice, dispute persoanale, riposte, vendete
• descurajarea multor persoane la început de drum prin promovarea, sub diferite forme, a unor persoane mai în vârstă, dar obediente;
• folosirea unor regulamente ce conţin prevederi anti-europene şi neconstituţionale şi care uneori servesc la „acoperirea” unor abuzuri;
• întreţinerea unei atmosfere de tensiune, stimularea oportunismului;
În vederea recâştigării libertăţii, respectului şi a demnităţii profesionale în cadrul celor două instuţii publice, aspecte esenţiale pentru funcţionarea unei societăţi democratice, propunem următoarele măsuri:
• depolitizarea efectivă a celor două instituţii audiovizuale şi instituirea unor mecanisme de control privind respectarea misiunii de serviciu public a SRR şi SRTV şi a normelor etice şi profesionale
– în acest sens, Comisia de anchetă susţine susţine iniţiativa CNA şi a societăţii civile de modificare a Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR;

• înlocuirea celor doi Preşedinţi – Directori Generali, din cauza deturnării celor două instituţii de la serviciul de mandat public şi a disfuncţiilor manageriale semnalate, şi numirea unor personalităţi apolitice, pe criterii de competenţă reale: profesionalism, experienţa în mass media, credibilitatea publică, imaginea şi moralitatea, având în vedere şi evitarea cumulului de funcţii (preşedinte vs. director general);
• schimbarea Consiliului de Administraţie la cele două instituţii, stabilirea unor criterii clare şi responsabilităţi bine definite şi efectuarea unui control în profunzime a întregii activităţi manageriale, economico-financiare şi de investiţii.
• elaborarea, conform normelor şi standardelor europene, a unor principii, reguli şi criterii de performanţă profesională, eliminarea incompatibilităţilor dintre regulamentele interne de funcţionare ale SRTV şi SRR şi legile în vigoare, acestea fiind publice cu scopul stabilirii reperelor în evaluarea gradului de independenţă editorială;

3. În ceea ce priveşte evaluarea activităţii financiar-contabile ale SRTV şi SRR s-au constatat încălcări grave ale legii, au fost identificate cazuri de cheltuire nejudicioasă a banului public, deficienţe financiar-contabile manageriale în sensul neidentificării acestor probleme, lipsa responsabilizării şi pedepsirii persoanelor vinovate, perpetuarea de-a lungul anilor a unor greşeli.

În vederea creşterii corectitudinii şi eficienţei activităţii financiar-bancare a celor două instituţii publice, propunem următoarele măsuri:
• având în vedere deficienţele semnalate considerăm necesară efectuarea unei expertize contabile care să aibă ca obiective stabilirea prejudiciilor produse prin încălcarea normelor legale de atribuire a contratelor de achiziţii şi de vânzare, a persoanelor răspunzătoare, precum şi înaintarea raportului de expertiză către toate forurile competente pentru repararea prejudiciului;
• întrucât, potrivit art. 101 din O.U.G. 60/2001 organele competente să constate şi să sancţioneze abaterile privind achiziţiile publice sunt Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor Publice, care nu au constat şi nu au sancţionat cu ocazia controalelor efectuate abaterile sesizate de noi pe parcursul anchetei, se impune atenţionarea acestora pentru intrarea în legalitate şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate;
• efectuarea unor expertize contabile care să clarifice problemele semnalate în raport;

4. Sub aspectul respectării legislaţiei în domeniul audiovizualului şi a regelementărilor CNA s-au constatat următoarele aspecte:
• Încălcări ale Legii 41/1994 cu privire la misiunea celor două instituţii şi responsabilitatea organismelor de conducere
• Au existat unele cazuri de încălcări a legislaţiei în domeniul audio-vizualului datorită gradului mare de interpretabilitate a legilor.

Pentru a nu se mai repeta în viitor situaţiile care au condus în prezent la încălcarea legislaţiei care reglementează activitatea celor două societăţi, recomandăm următoarele:
• Elaborarea unui mecanism care să realizeze constant monitorizări calitative ale informaţiilor difuzate de către cele două societăţi;
• Elaborarea unei legislaţii clare, cu criterii bine definite şi competente strict delimitate pentru cele două organisme de conducere;
• Responsabilizarea celor care au folosit ambiguitaţile legislative pentru a da curs presiunilor sau pornirilor de denaturare a realităţii.

Raportul prezentat mai sus a fost votat în şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă privind evaluarea activităţii Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune din data de 12 mai 2005 cu 8 voturi pentru şi 2 voturi contra, 5 membri ai Comisiei părăsind sala de şedinţe.