Deşertul devenirii noastre

 Încurcate sunt căile Domnului, dar şi cele ale „domnului” Blaga... S-a pus problema de ce atât tărăboi pentru un partid ca PDL, care şi aşa nu mai înseamnă nici 15% din opţiunile electoratului? Putea foarte bine să fie lăsat să moară încet şi sigur. Nu e deloc aşa... Partidul nu înseamnă nimic pentru psd şi acoliţii săi pesedizaţi, dar el poate însemna ceva extrem de periculos la un moment dat. În mâna lui Traian Băsescu şi cu filialele rămase, PDL se poate transforma aproape peste noapte în alternativă la actuala şi dezastruoasa guvernare fascist-comunistă. Ca urmare, nu atragerea puţinilor parlamentari PDL către puterea roşie era obiectivul psd şi al lui Blaga, ci desfiinţarea partidului şi acapararea logisticii sale pentru a-l priva complet pe Băse de un instrument prin care să promoveze o politică de dreapta curată. Ei au gândit că dacă vor avea 99% din putere în mâinile lor înroşite de sânge, Băse va fi neputincios...

Socoteala de acasă nu se potriveşte deloc cu aia din târg, aşa că singura realizare a comuniştilor a fost adjudecarea a ceea ce a mai rămas din aparatul tehnic al PDL, nu şi activiştii oneşti. Aceştia nu vor ezita să-l urmeze pe liderul lor, Traian Băsescu începând cu 2014. Un partid se poate naşte, logistică se va construi, iar materialul uman deja este cernut. Nimic nu poate împiedica o nouă formaţiune politică să avanseze pe scena azi ocupată de comunişti, mai ales cu un lider atât de charismatic. Asta o ştiu şi ei; ştiu şi că victoria lor din alegerile de la ultimul congres PDL este doar o bătălie câştigată, nu războiul. Ca urmare, trebuie să întreprindă ceva.

Dacă e să vorbim despre un „război”, el nu este decât în aparenţă între Preşedinte şi usl-ul rusofil, pentru că adevărata luptă se duce între Rusia şi UE prin mijlocirea „cozilor de topor” (tot le place lor exprimarea) căţărate prin fraudă naţională la putere. Acum putem înţelege de ce PDL-ul condus de Blaga n-a acuzat usl de fraude în alegerile locale şi nici în cele parlamentare, cu toată evidenţa remarcată şi de observatorii străini sau de presa din România. Încă de atunci planul era făcut, dacă nu cumva cu mult timp înainte, urmând doar ca timpul să arate momentul exact când fiecare mişcare trebuia să aibă loc.

Fără dubiu, leprele aflate la guvernare sunt obligate să-i oprească Preşedintelui accesul la politică în orice fel cu putinţă. În plus, turnătorul Felix este presat de previzibila decizie a instanţelor în dosarul ICA să găsească o formulă rapidă pentru a pune mâna pe justiţie. Interesul trădătorilor coincide cu acela al Rusiei, şi anume scoaterea României de sub controlul UE şi scoaterea ei la mezat pentru a o „mulge” aşa cum vor de resursele ce la ei încep să dispară. Că românii vor trece printr-o nouă „vale a plângerii”, prin foamete şi printr-o derută de lungă durată, asta pe ruşi nu-i interesează, cum nici la 23 august 1944 nu i-a interesat şi nici mai târziu când jumuleau de trei ori mai mult decât ne impuseseră prin actul capitularii necondiţionate (cu largul concurs al lui Mihai).

Dar pentru a atinge aceste obiective, complotiştii se lovesc de-un „ciot”: Traian Băsescu. Aşadar, cel mai comod este să promoveze o nouă suspendare a sa; planul cu „înalta trădare” incumbă implicarea unui alt stat, aşadar devine inoperant, cât timp acel stat nu va accepta să le facă jocul. Evident, o atare suspendare va atrage imediat reacţia UE, care şi aşa amuşină orice mişcare a celor pe care deja i-a catalogat drept infractori politici, chiar dacă nu explicit. Nu e greu de imaginat că imediat fondurile UE (atâtea câte mai vin) se vor opri imediat, iar bolşevicii se vor „întoarce” către „bobor” pentru a se plânge că ei vor bunăstarea populaţiei, iată, au făcut “totul”, dar reaua de UE vrea să-i ţină într-un sclavagism mascat; din cauza UE, vor spune ei prefăcut, viaţa românilor este atât de proastă. Mai departe, tirada lor pseudo-naţionalistă va culmina cu propunerea ca românii “să-şi ia soarta în mâini”, să scape de „stăpânul” european şi, implicit, de „sluga” lui – Băsescu. Sună a scena de film prost? Da, dar de atât sunt capabili analfabeţii uslaşi.

Şi apoi? Ce va urma apoi? Nimic... În „deşertul” astfel construit nu se întâmplă nimic niciodată; nu e viaţă şi nici activitate, plantele şi animalele mor, dar deşertul e bine merҫi şi se extinde în fiecare zi. Când se va termina procesul, toată ţara va fi un imens deşert din care populaţiile (scuze, dar nu facem dovada că merităm să ne numim popor) îşi vor lua pe rând tălpăşiţa spre regiuni mai ospitaliere. Timp de mii de ani am fost recunoscuţi ca un popor adânc înrădăcinat în ţărâna patriei; iată că vor fi de-ajuns câţiva ani pentru a elimina această realitate istorică şi pentru a dezrădăcina tot ceea ce înaintaşii s-au jertfit pentru a păstra.

Read More

Docomentul!

Un subiect larg ne-discutat în presa românească este documentul înmânat de către Preşedinte liderilor europeni. Ştirile referitoare la concluziile întâlnirii la care a participat şi Traian Băsescu n-au inundat mass media, deşi ele sunt extrem de importante pentru România; ce-i drept, pentru comunişti sunt mortale, aşa că e mai bine să le eludăm...

Ceea ce a intrigat o ţară întreagă a fost „docomentul” pe care Base l-a adus la cunoştinţă lui Barosso, Merkel, Hollande etc. Iese el şi povesteşte cum a calculat că acest lucru să se petreacă la fotografia de grup, lăsând să se-nţeleagă că e ceva de maximă importanţă pentru ţara, dar presa aproape că n-a observat faptul; a trecut uşor şi duios peste eveniment. Vreo doi neica-nimeni au comentat cum că era o foaie goală, un bluf al „dictatorului” şi gata... Aşadar, presa „roşie” şi cea interesată de contractele de publicitate cu orice preţ au abandonat subiectul. Nici un Turturica n-a comentat, nici un Tăpălaga n-a făcut vreo analiză „competenta”, nici un Cristoiu nu şi-a dat cu părerea despre conţinutul hârtiei. Fireşte, dacă avem chef să facem scenarii felixiene putem să ne gândim că Base a blufat şi, de fapt el le-a cerut un autograf preşedinţilor europeni. Realitatea însă pare a fi cu totul alta şi nu pare a fi deloc lipsită de importantă.

Ştim sigur că Traian Băsescu a făcut, face şi o să facă tot ce trebuie pentru că România să rămână în rândul ţărilor europene şi va insista pentru că romanii să meargă înainte, pe drumul pe care cu întârziere au pornit; puteau pleca spre Europa în 1990, dar piază-rea a României, ilici – s-a opus prin mineriade. Acum suntem în rândul lumii civilizate, iar Preşedintele Băsescu nu va permite unor derbedei fioroşi, unor ciomăgari de duzină să întoarcă ţară din calea pe care ea a pornit. Desigur, hârtia Preşedintelui nu e deloc lipsită de importantă, nu e doar o bucată oarecare de hârtie. Din experienţa de până acum, Base nu a mai apelat niciodată la o formulă asemănătoare. Tot ceea ce era pe agenda discuţiilor le-a abordat în întâlnirile avute şi nu avea nevoie să dea vreo hârtie cuiva ulterior. De această dată, iată că a procedat diferit... Oricine se poate întreba dacă „docomentul” are sau nu legătură cu agenda întâlnirilor. Ei bine, nu; dacă ar fi avut, hârtia ar fi fost împrăştiată într-un cadru potrivit. Ieşind în presă, Base a spus doar ca hârtia este de mare importanţă pentru ţară. Apoi, fiecare a înţeles ce a putut; sau ce i s-a permis de către trust.

Nu, nu ştiu ce fel de informaţii conţinea „docomentul”, dar sigur e că nu avea legătură cu nici un subiect aflat pe agenda discuţiilor, ci era/este ceva care explica preşedinţilor de state europene o situaţie care, în mod cert îi interesează. Nimeni nu s-ar fi expus să dea unor lideri europeni o hârtie lipsită de valoare pentru ei; cu atât mai puţin prudentul Traian Băsescu. Putem specula mult pe marginea conţinutului, dar adevărul este la Preşedinte. Curând, cred eu, conţinutul va fi cunoscut nouă şi chiar Base îl va devoala. Până atunci, conţinutul său provoacă frisoane în multi-scindata usl. Ştiu ei de ce...

Read More

De ce usl nu poate câştiga alegerile

Motivele sunt multe şi variate... Începând cu sfârşitul lunii aprilie am prezis venirea la putere a usl, cu Ponta premier, pe vremea când plagiatorul nici nu se putea gândi serios la o asemenea variantă. Îi dădeam derbedeului un sfat cu această ocazie: să refuze nominalizarea sa că premier pentru a mai salva ceea ce se poate din psd. Evident, nici el şi nici alţii n-au crezut, iar asta s-a întâmplat din cauză că toţi neo-fasciştii/bolşevicii sunt slabi de creier şi însetaţi de puterea absolută; ei nu sunt conducători, ci stăpâni.

Mâine e ziua adevărului. Romanii se prezintă la vot, chiar dacă nu într-un număr însemnat. Majoritatea vor prefera să stea acasă şi ca formă de protest la adresa guvernării PDL care le-a tăiat salariile, dar şi din scârba faţă de usl cu toate minciunile, înşelătoriile şi fraudele sale. Românii nu sunt tâmpiţi, cel puţin nu majoritatea. Unii vor vota, alţii nu. De aici ne trezim într-o problemă extrem de serioasă: dacă noi, cei care nu suntem nici activişti de partid, nici tâmpiţi şi nici dezinteresaţi de soarta ţării nu vom ieşi la vot, masa de votanţi fideli ai bolşevicilor vor înclina balanţa spre ei. Nu cred că un singur om responsabil va sta indiferent şi va lăsa o şleahtă de secături să pună jugul pe România. Vor spune unii, poate pe drept, că ARD nu e soluţia. Atunci care e soluţia? Banda de infractori a usl-ului? N-avem de ales: ori lăsăm tara de izbelişte ascunzându-ne după scuză confortabilă „n-am avut pe cine” ori ieşim la vot şi punem ştampila pe reprezentanţii ARD! Indiferenţa poate ucide, iar victime vor fi tocmai cei care azi sunt tentaţi să fie indiferenţi. Suntem mulţi... Romanii ştiu, simt şi gândesc, dar mâine trebuie să treacă examenul existenţei noastre ca naţiune liberă şi europeană. Mâine avem de dat cu toţii un examen; cel dat pe 20 mai 1990 în Duminica Orbului l-am picat şi am aşteptat 20 de ani pentru a mai putea zări o umbră de speranţă. Sper să nu mai picam un examen, nu de alta, dar mulţi nu vor mai avea timp să vadă cât de greu se poate corecta un rezultat distrugător dintr-o duminica, la vot.

Iată de ce usl nu are cum să câştige alegerile:
Au promis să crească salariile şi pensiile, dar le-au scăzut prin creşterea preţurilor, chiar dacă în suma n-au crescut nimic;
Au rambursat pensionarilor doar infim (o rata din cele 16 tot de ei stabilite) din CAS-ul reţinut fără să fie cazul, iar bugetarilor le-au returnat doar o mică parte din ceea ce promisese MRU;
Au minţit toate oficialităţile europene şi toată presa străină; romanii sunt un popor mândru şi care nu vede cu ochi buni lepădăturile care pun tara pe diverse liste negre;
Au furat, înşelat şi au dus economia ţării până în zona roşie; romanii nu sunt economişti, dar şi un ţăran cu 4 clase făcute serios va înţelege că aceste pramatii au distrus tara în doar 7 luni;
Toţi parametrii economici au înregistrat scăderi dramatice în aceste ultime 7 luni şi doar nişte sifilitici ar putea să mai dea tara pe mâinile lor pentru următorii patru ani;
Guvernul e condus de un hoţ intelectual dovedit pe plan mondial, ministreasa educaţiei e şi ea tot o plagiatoare, mulţi miniştri sunt declaraţi de instante incompatibili sau sunt cercetaţi pentru infracţiuni economice, mulţi parlamentari usl fiind în aceeaşi situaţie (că plagiatori şi/sau că infractori economici);
Guvernul nu guvernează, Parlamentul nu da legi, dar toţi sunt ocupaţi cu încălcarea tuturor legilor şi cu instalarea dictaturii de grup; alegătorii ştiu deja că aceşti briganzi şi-au dat îndeajuns aramă pe faţă şi nu vor comite infracţiunea de complicitate la subminarea ţării, la care se dedau fără ruşine derbedeii usl;
Orice roman ştie sau măcar simte că dacă aceşti indivizi vor rămâne la putere, primă măsură pe care aceştia o vor lua va fi... tăierea de salarii şi pensii, creşteri spectaculoase de preţuri şi o dramatică scădere a nivelului de trai;
Nu mai e un secret pentru nimeni, iar derbedeii roşii, în cinismul lor nici măcar n-au ascuns-o, că direcţia pe care aceştia o vor pentru România este cea a Rusiei şi a Chinei, adică fără Europa; doar această idee şi putem vedea că sunt realmente sifilitici: România a crescut şi se menţine azi în echilibru economic datorită investiţiilor europene şi a banilor veniţi de la UE şi FMI. Cine se gândeşte că poate da cu bocancii în UE şi FMI este ori retardat, ori e pur şi simplu dement. Căderea economică ar fi în acest caz bruscă şi ireversibilă, date fiind performanţele scăzute ale economiei româneşti;
Apucăturile făţiş anti-NATO, anti-europene şi chiar antisemite ale liderilor usl, când România ocupa o poziţie geostrategica excepţională vor pecetlui aruncarea lor la lada de gunoi a istoriei; nici SUA şi nici Europa nu vor permite ca în România să se pună în practică planurile demente ale filoruşilor.

Toate acestea se pot întâmpla sau nu, în funcţie de noi. Nu va veni Obama să voteze în locul nostru, nici Barosso să ne scoată din case, dar trebuie să înţelegem că înţelepciunea populară ne atenţionează: „capul face, capul trage”. Trebuie să ieşim la vot în număr cât mai mare; România are nevoie de noi mâine! Trebuie să ne asumăm responsabilitatea ei, nu s-o lăsăm în seama unor dezaxaţi. Nu interesează pe nimeni dacă sunteţi sau nu susţinători ai ARD; ARD nu este subiectul, ci este obiectul prin care noi, cei mulţi şi fără de partide putem să ne ajutăm ţara. Să nu uităm că şi ea ne-a ajutat, uneori nemeritat... Arătaţi-le uslaşilor bolşevici că voi decideţi pentru ei, nu ei pentru voi! Arătaţi-le că ţara nu mai are nevoie de înapoiaţi mintal, mincinoşi şi hoţi! Votaţi mâine şi ARDeţi-i pe comunişti!

Read More

"Disidenţa" la români

În anii 80, România se afla în plină dictatura comunistă. Cum şi azi le e felul, romanii comentau pe la cozi, dar nu făceau nimic pentru a scăpa din izolarea în care Ceauşescu băgase un întreg popor. Doar "Europa Liberă" mai întreţinea flacăra speranţei. Apoi a venit anul 1984, anul în care o indiscreţie a adus pe biroul serviciilor secrete yugoslave un plan ce le-a dat fiori întâi sârbilor, apoi lui Ceauşescu: Moscova pregătea câte o lovitură de stat în fiecare din cele două ţări, cu largul concurs al Vestului. Un glasnost şi o perestroika păreau a nu fi de-ajuns pentru imperiul socialist al lui Gorbaciov, urmaş îndepărtat ca timp al lui Petru cel Mare. Ceauşescu a reacţionat imediat, ordonând ca toţi cei cu dosare moscovite să fie îndepărtaţi şi marginalizaţi. Printre ei, multe victime colaterale, oameni ce aveau o singură vină: aceea de a avea rude sau prieteni fugiţi în Vestul democratic şi capitalist. Măsura n-a fost, totuşi, una negândita sau gratuită, generată de frică. Informaţiile primite, ca şi cele deja existente vorbeau limpede că anumite "cârtiţe" susţinute direct şi indirect de KGB-GRU pun la cale o lovitură de stat în beneficiul URSS.

Anul 1984 (ştia Orwell ceva când a dat titlul?) a adus şi dizidenta în România. Nu, la noi n-a existat o mişcare de amploare de genul Solidarităţii poloneze, ci doar acţiuni singulare, izolate. Petre Mihai Băcanu a încercat să facă un ziar subversiv, dar a fost prins, arestat şi condamnat pentru o închipuită infracţiune economică, aşa cum recomandă şi Directiva lui Beria din 1947. Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi idealişti ce au încercat să publice manifeste îndreptate împotriva sistemului politic criminal din România. Nu s-a făcut deloc vâlvă pe acest subiect, majoritatea romanilor neştiind că au existat şi asemenea încercări soldate cu închisoarea. Poate că ar fi ştiut ei, dar în prim plan au apărut alţi "disidenţi", toţi cu diverse pete prin biografii. Aşa apare "Scrisoarea celor şase": Gh. Apostol, S. Brucan, C. Mănescu, C. Pârvulescu, Gr. Raceanu şi Al. Barladeanu. Toţi erau membri grei ai regimului comunist, oameni care nu împotriva comunismului şi-au ridicat vocea, ci doar împotriva lui Ceauşescu. Apar şi intelectualii-disidenti, cei de tipul Mircea Dinescu, Ana Blandiana sau Doina Cornea. Şi unii şi alţii au avut parte de acelaşi tratament din partea Securităţii: domiciliu forţat şi atâta tot. Straniu... Într-o dictatură feroce în care un Băcanu a fost arestat fără menajamente, deşi acţiunea lui a fost mai mult discretă, nişte "disidenţi" larg mediatizaţi au fost lăsaţi în pace. Toţi aceştia sunt azi în tabăra fasciştilor care dau lovitura de stat.

În paralel cu Scrisoarea şi în legătură strânsă cu semnatarii ei, un grup destul de numeros s-a strâns în jurul unui fost prim-secretar judeţean, fost anterior şef al CC al UTC, Ilici Iliescu. În cinismul sau, ilici a recunoscut ulterior că a complotat cu gen. Militaru pentru a da o lovitură de stat şi a-l îndepărta pe Ceauşescu. Din grup făceau parte toţi cei care, într-un fel sau altul erau în atenţia Diviziei anti-KGB a Securităţii, dar şi indivizi racolaţi în sprijinul "cauzei". Îi întâlnim aici în afară de cei doi, pe Cico Dumitrescu, Alin Teodorescu, Răzvan Theodorescu, P. Roman, C. Topescu etc. Ei asigurau conducerea operativă a puciului, semnatarii scrisorii fiind doar "mazetele" puse să agite spiritele. De altfel, un agent GRU (încă nu-i dau numele) se laudă în ziarele lui Felix că el a făcut în aşa fel încât Scrisoarea să ajungă la Europa Liberă... Poate mintea...

"Disidenta" despre care vorbim nu era anticomunism, aşa cum mulţi ar fi tentaţi să creadă, ci era manifestarea dezacordului unor persoane faţă de anumite decizii ale lui Ceauşescu. Toţi aceştia, de la Mircea Dinescu la Emil "Cico" Dumitrescu aveau aceeaşi protecţie "sus-pusa": Moscova. Aceasta umbrelă sovietică l-a determinat pe Ceauşescu să se limiteze a le impune  un domiciliu forţat deloc greu de suportat. Ce-i drept, au fost şi morţi, oameni care s-au îmbolnăvit brusc de o boală necunoscută ce-n puţine luni i-a trimis în eternitate, dar aici vorbim despre cazuri izolate, cum ar fi cel al lui Mircea (Dumnezeu să-l odihnească! Nu-i dau numele întreg), curierul puciştilor între Moscova şi Bucureşti. Ceilalţi şi-au văzut de treabă cu care Moscova îi însărcinase. După ce totul s-a liniştit, iar puciştii au preluat puterea în numele "nobilelor idealuri ale comunismului" a apărut straniu să aud pe cineva spunând "Mircea, fă-te că lucrezi". Dădea impresia, reală până la urmă, că asistăm la o piesă de teatru pusă în scenă de către un nu foarte dotat scenarist. Evenimentele ulterioare au arătat cât se poate de clar că o mână de indivizi teleghidaţi l-au eliminat pe Ceauşescu, nu pentru a da jos comunismul, ci tocmai pentru a-l salva. România a fost astfel singura ţară fosta comunistă în care regimul a fost schimbat tot cu unul comunist.

În minciună numită "revoluţie anticomunistă" am trăit 15 ani, ani în care un trădător că ilici a semnat tratatul de subordonare a ţării intereselor sovietice, a adus minerii constituiţi în batalioane paramilitare de impunere a voinţei "dictatorului luminat" şi a comis o lungă listă de mârşavii împotriva ordinii fireşti în România, izolând tara încă o dată, după izolarea lui Ceauşescu. Revoluţia din 1989 a fost anticomunista, dar asta doar pentru nişte idealişti ce şi-au riscat viaţa (unii şi-au şi pierdut-o) crezând sincer că trebuie să ducă un sistem criminal la ladă de gunoaie a istoriei. În spatele lor, al celor care au ieşit în stradă cu piepturile goale, nişte "apparatchik" se căţărau la putere, putere pe care n-aveau s-o mai piardă decât temporar şi de suprafaţă, pentru că în profunzime n-au pierdut-o niciodată; doar în mandatele lui Traian Băsescu puterea lor a fost serios avariată de politica acestuia de a impune o justiţie independenta. Toate domeniile vieţii sociale au fost acaparate în primii 15 ani şi doar prostii mai pot crede că sindicatele, asociaţiile profesionale, presa (în majoritatea ei) şi toate structurile create după 1990 - ascultă de o altă comandă decât cea venită de la puciştii din decembrie.

Cum năravul din fire n-are lecuire şi cum bolşevicii de ieri (aceiaşi cu fasciştii de azi) nu au alte mijloace de a accede la putere decât mincina, falsul, impostura, fraudă şi înşelătoria, iată că ne vedem în faţa celei de-a două lovituri de stat fascisto-bolsevica. Nu, lovitura de stat nu s-a încheiat prin decizia CCR de revenire a Preşedintelui ales la Cotroceni, tot aşa cum ea n-a început prin suspendarea lui. Suntem chiar azi în plină lovitura de stat, una ce începe să îmbrace forme îngrijorătoare. Dacă în trecut bolşevicii au căutat solidarizarea iniţială a populaţiei sub conducerea lor, ei repede şi-au dat seama că nu pot cumpăra un popor întreg şi nici nu-l pot integral manipula. Astfel, au apelat la conceptul legionar preluat şi de comunişti "cine nu e cu noi e împotriva noastră" şi trebuie eliminat. Începutul segregaţiei fasciste a fost făcut în 13-15 iunie 1990 prin deviza "moarte intelectualilor" şi s-a tot continuat până în zilele noastre. Prostănacul – presedinte-pentru-o-noapte – a fost cel care a dat glas primului semn de anarhie, în 2009, incitând alegătorii săi să nu recunoască victoria în alegeri a contracandidatului. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum, când un infractor dovedit spune de la Cotroceniul temporar ocupat de fascişti că Preşedintele a fost demis, deşi CCR a hotărât că nu.

IMGB-istii din 13-15 iunie, cei care "făceau ordine" mână-n mână cu minerii, ocupa azi Piaţa Universităţii şi spun cu tupeu că acolo s-a murit pentru libertate. Le spun lepădăturilor că da, acolo au murit sub ochii mei oameni, dar aceia au fost omorâţi tocmai de jivinele care azi vorbesc despre asta. Cei strânşi în Piaţa sunt, în afară homeless-ilor plătiţi de Felix, nişte criminali întorşi la locul faptei, indivizi (ca şi politrucii care i-au trimis acolo) fără identitate ideologică şi fără curajul de a-şi declara comunismul în care cred că nişte rebuturi politice ce sunt. Ei sunt anarhiştii mobilizaţi de pucişti pentru a răsturna voinţa alegătorilor şi pentru a o manipula în folosul lor. Prostimea nu vede, e oarbă de la natură... Prostii îi vor vota masiv pe criminalii aflaţi azi la guvernare şi-ar trebui să se roage ca planul puciştilor să nu reuşească, altfel ei, prostii şi sărmanii care se bucură la un mic şi-o bere vor fi primii care vor plăti preţul trădării de neam.

Read More

Chişinău, mon amour - un refugiu salutar

Amânarea decisă pe sub masă de CCR nu este una firească juridic. Datele pe care azi le cere Curtea sunt lipsite de relevanţă, atât timp cât singurele care contează sunt cele din ziua referendumului. A susţine că acele date nu sunt corecte sau, mai rău – false, asta duce la anularea de drept a referendumului. Nu, CCR nu avea nevoie să amâne decizia; putea să se pronunţe pe ceea ce deja avea, încă de la locale, cum am spus deja. Amânarea luării unei decizii, o transparenţă mâna de ajutor dată puciştilor, aruncă tara în haos economic şi anarhie-dictatura politică. La momentul potrivit, când primele semne de dictatura s-au făcut simţite, am atenţionat asupra necesităţii de a ieşi masiv în stradă şi de a ne lua înapoi liberatea (pe atunci) doar suguşata. Şi n-a fost aşa... Încrederea de neînţeles în referendum s-a dovedit a fi o gravă eroare a celor care au înţeles să lupte împotriva ciumei roşii; eroare pe care, iată, azi trebuie să ne-o asumăm cu toţii.

Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, trădătorul Ponta va pune în practică angajamentele pe care şi le-a luat fata de ruşi: că din iulie (nu e departe de iulie) să înceapă „purificarea” politică. Putem considera fără teamă de a greşi că de azi democraţia este muribundă şi-şi trage ultima suflare. Cei care visează la libertăţile elementare sunt naivi sau hiper-optimisti. Partidul Bolşevic va trece la represalii, în cel mai pur stil stalinist al anului 1946. Este foarte probabil că prima victimă a proceselor politice să chiar Traian Băsescu, acum lipsit de orice apărare în fata ofensivei ce se va declanşa. Răstimpul de o lună şi jumătate este unul exagerat de mare, faţă de viteză cu care sunt „capabili” să distrugă bolşevicii. Ce va fi pe plan politic? Anarhie, dictatura şi abuz. Dar pe plan economic?

Azi a plecat la Chişinău cancelarul german Angela Merkel împreună cu o echipă de oameni de afaceri. Merg acolo pentru a încheia contracte şi pentru a stabili cooperări durabile în diverse sectoare economice; „deocamdată excludem un interes economic în România”. Moldova se va ridica economic, iar România se va prăbuşi, cred că nimeni nu mai are vreun dubiu. Fenomenul moldovenilor de peste Prut care venea în România pentru a primi cetăţenie se va opri şi va începe un fenomen până acum inexistent: migraţia romanilor peste Prut. În câteva luni, Chişinău va fi pentru romani un al doilea Ierusalim, locul unde vor spera să găsească liniştea socială şi echilibrul economic. În România nu se mai poate întâmpla nimic pentru democraţie şi drepturi civile elementare. Ele sunt ca şi suspendate, iar acum, spre deosebire de acum 2 luni, ieşirea în stradă seamănă cu un autodenunţ într-o dictatură. Cred că doar prostii mai spera să facă apel cu succes la drepturi şi democraţie. Era referendum şi Elenina Nicut a fost arestată abuziv, fără perdea, fără jenă. S-a întâmplat ceva? Ministrul de Interne a demisionat din cauza muntelui de încălcări ale legii comise direct şi indirect de către poliţişti? Nu. Dar rezultatele electorale ce au înregistrat nu 90% că la locale, ci până la 250% prezenta au fost cercetate şi sancţionate? Nu, şi nici nu vor fi. Atunci ce speram? Ponta să fie cuprins de remuşcări şi să-şi anunţe demisia? Oprisan să se autodenunţe? Dragnea să ceară propria arestare?

Aş vrea să sper. Aş vrea să mă pot agăţa de o speranţă, fie şi cât firul de nisip. Aş vrea să cred că acest coşmar economic şi politic ce a reînceput azi se va termina pe 12 septembrie. Dar pentru că asta să se-ntâmple, ar trebui ca puciştii să stea şi să se uite la noi, eventual să se ocupe de economie şi atât. Îi pare cuiva posibil? Fiecare zi în care Base nu se întoarce la Cotroceni este o bâtă în capul economiei şi un glonţ în capul vieţii democratice în România? Are cineva idee ce înseamnă 40 de bate date în moalele capului economiei româneşti? Se gândeşte cineva cum va arăta corpul democratic cu 40 de gloanţe în el? Dacă e să fim optimişti, în 30 de zile vămile de la graniţa cu Republica Moldova se vor umple de refugiaţi, mai ales cei politici. Şi, deşi merită s-o spunem şi în vremuri liniştite, vom spune din suflet: „Chişinău, mon amour”!

Read More

Minciuna secolului – minciuna ca politică de stat

     Românii s-au remarcat mereu ca fiind primii la câte ceva. Primul oraş iluminat public, primul oraş cu lumină electrică, primii la aviaţie, insulină, „toc rezervor în care cerneala nu se sfârşeşte niciodată” etc. Suntem mândri de înaintaşii noştri, dar uneori trebuie să ne mai remarcăm şi prin altele. L-am avut pe Ştefan cel Mare care a inventat ţepele şi pe Vlad, cel care le-a „brevetat”, pe Ioan Vodă cel Cumplit şi pe priapicul Carol al II-lea; toţi au făcut câte ceva ca să „merităm” să se vorbească despre noi. Mulţi au spus că suntem barbari, deşi eram cu mult mai civilizaţi decât ei, alţii – că suntem ciobani, deşi peste secole „ciobanii” le-au dat racheta în trei trepte pe care nemţii au intitulat-o V1 şi V2. Dar asta e istorie, e cultura şi, pe undeva şi legendă mai mult sau mai puţin adevărată.

      În secolul XXI, iată, românii sunt din nou „primii”... Primii care instalează dictatura într-o ţară membră UE, primii şi singurii în toată Europa care calcă în picioare democraţia şi statul de drept. Aşa ceva este tipic doar pentru ţările conduse de junte militare sau de cartelurile de droguri de la Medelin, dar nu şi pentru o ţară europeană. Nimeni nu credea că ar putea fi posibil aşa ceva în România anului 2012. Şi totuşi iată că este... Iubitori de „dreptate, cinste şi adevăr”, românii şi-au schimbat preferinţele, şi-au inversat scara de valori, albul a devenit negru, negrul – alb şi minciuna sfruntată – adevăr incontestabil. Ce s-a petrecut în subconştientul colectiv timp de 22 de ani, de s-a ajuns la o asemenea situaţie? Concetăţenii noştri nu mai pot să facă diferenţa între realitate şi fabulaţie? Sunt orbi sau creierele lor sunt acum deja „spălate” de ani întregi de minciuni grobiene pe care nimeni nu s-a deranjat să le demonteze, deşi era foarte simplu? Greu de răspuns întrebărilor... Mai uşor este să vedem că iar suntem primii, de data asta – primii care ridicăm minciuna ordinară, joasă şi greţoasă la nivel de politica de stat.

      Nu mai există nici un dubiu că lovitura de stat din România a fost sprijinită continuu de o plasă deasă de minciuni în care romanul nu foarte dedat cu activitatea cerebrală a fost prins fără putinţă de scăpare. Acest român este votantul care se va prezenta pe 29 iulie la aşa-zisul referendum şi unde el va alege dacă Preşedintele ales poate sau nu să fie preşedinte. Campania începută de către autorii loviturii de stat este una profund necinstita, ilegală şi abuziva până la paroxism. În mod normal, între ziua suspendării sale şi ziua când se încheie campania Preşedintelui pentru referendum doar Traian Băsescu îşi poate face publicitate, doar el se poate prezenta în fata alegătorilor pentru a răspunde şi pentru a demonta acuzele ce i-au fost aduse. Ce-i drept, în Constituţie nu scrie că doar el îşi face campanie, aşa că briganzii care l-au suspendat au transformat tara într-un uriaş „Tribunal al Poporului” stalinist, tribunal înţesat cu afişe calomnioase, mincinoase şi, foarte interesant, fără vreo legătură cu Constituţia ce se presupune că ar fi fost încălcată de către Preşedinte. Tele-vizuinile de partid duc aceeaşi campanie abjectă, ridicolă prin calitatea ei şi isterică prin noianul de minciuni pe care le lansează. Preşedintele suspendat este deposedat pe rând de toate drepturile pe care legea i le conferea, i se interzice accesul la tele-vizuina publică şi este împroşcat cu tone de gunoi în presă aservită cartelului parlamentar. Vreo opoziţie de undeva? Nu, nici n-ar avea rost... Au pus mâna pe tot ce înseamnă instituţie strategică, publică sau bugetară, iar acum au instalat dictatura. Dictonul legionar, luat apoi şi de comunişti „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” a revenit în viaţa publică sub forma „dacă vrei să-ţi păstrezi serviciul, vino alături de usl”.

     Minciuna ca politică de stat a şocat Europa şi a lăsat cu gura căscată un întreg mapamond. În cel mai pur stil fascist, cartelul parlamentar nu i-a minţit doar pe români, ci pe absolut toată lumea. De ani de zile mint în privinţa Preşedintelui fără a produce o singură dovadă în sprijinul afirmaţiilor lor. Liderii formali ai cartelului s-au dus acum câteva luni şi au minţit odios în Parlamentul European, cerând, pe baza minciunilor lor, sancţionarea României! Asta era atunci când ei erau în opoziţie; apoi au venit la putere şi au uitat cererea lor mai veche. Acum sunt foarte vexaţi ca alţii „defaimează” tarişoara pentru că arată modul revoltător în care ei au dat lovitura de stat şi au suspendat statul de drept. Au avut argumente pentru a-l suspenda pe Preşedinte? Nu, desigur. De altfel, Curtea Constituţională (cea cu atribuţii restrânse de o ordonanţă de urgenţă ilegală) a şi confirmat netemeinicia suspendării. Toţi membrii cartelului sunt parcă la o întrecere prin care trebuie să arate cât de mult şi cât de grobian pot minţi. Şi pot, întrecând orice imaginaţie.

     Dublul limbaj a fost mereu prezent în discursul comuniştilor, dar în acest caz deja este mult mai mult decât atât. Plagiatul lui Ponta este, printre altele, chintesenţa minciunii ca manieră de lucru a celor care s-au căţărat la putere. Scuzele şi explicaţiile cele mai fanteziste stau la baza imposibilei apărări a infractorului. Plagiatorul ba îşi dă demisia dacă se dovedeşte că a plagiat, ba nu şi-o dă pentru că nu recunoaşte el comisia capabilă să-i judece teza copiată ordinar. În mod abject, prim-infractorul încearcă să prezinte bibliografia drept citare şi legea nu-ştiu-care ca fiind ulterioară infracţiunii comise, doar-doar o scapa de răspundere. Zero-Pop desfiinţează pe faţă o comisie pusă să dea verdictul în cazul plagiatului, Abramburica vine şi ea şi ameninţa că va lăsa Universitatea Bucureşti fără posibilitatea de a organiza doctorate, în cazul în care comisia ei va decide că Ponta a plagiat şi toate astea li se par normale puciştilor. În timpul ăsta, zvonerii şi raspandacii de partid se chinuie să minimalizeze gravitatea faptei comise de Ponta prin tot felul de subterfugii de tipul „mai bine aşa, pentru că toată lumea plagiază(?), decât „dictator” ca Băsescu”(!). Mai mult decât atât, ministrul Rus se află-n treaba şi spune că „ de la Platon încoace toată lumea a plagiat(!!)”. „Pentru activiştii de partid aflarea în treabă e metodă de lucru”, spunea Petre Tutea şi iată cât de adevărată şi de actuală este ideea.

     Cancelariile occidentale sunt şocate de minciunile ordinare proferate de briganzii politici. Marga încerca să îndulcească idiot îngrijorarea manifestată de Angela Merkel prin convocarea ambasadorului nostru la Berlin spunând că ei i-au solicitat întâlnirea cancelarului german! Corlaţean făcea, ca ministru al Justiţiei, nişte declaraţii năucitoare, cerând să fie judecaţi... judecătorii care şi-au permis să-l condamne pe banditul Năstase, apoi retractând penibil şi simulând neamestecul în actul de justiţie. Ponta şi-a luat nişte angajamente în faţa lui Barroso şi în faţa presei internaţionale, pentru ca apoi să relativizeze şi să interpreteze cererile europene în materie de respectare a statului de drept. Complicele său direct, „Lili Marlen” a mers mai departe cu minciuna, declarând pur şi simplu că Europa n-a avut nici o cerere pe care s-o fi adresat guvernului român. Cele 11 puncte din „lista lui Barroso” au declanşat la Bucureşti o adevărată furtună de acuze pseudo-nationaliste („nimeni nu da ordine preşedintelui interimar al României”), în timp ce slugile din presa roşie începeau să-i facă lui Barroso... dosarul de cadre! Nu-i vorbă că guvernul puşcariabililor n-a început peste noapte să refacă statul de drept distrus, ba din contră, micţionându-se pe cererile europene şi pe democraţia românească, atât cât mai lăsaseră din ea.

      Populaţia este „mobilizată” la referendum în cele mai josnice feluri: fie prin afişe din care diverşi indivizi se plâng că Băsescu le-a tăiat salariile, când el doar a anunţat măsurile ce au fost luate de către guvern, că pensiile au fost diminuate tot de Băsescu sau că viaţa asistatului social s-a înrăutăţit din aceeaşi cauză. Telefoanele sună la alegători şi voci prefacut-ingrijorate îi „învaţă” pe oameni cum să voteze pentru demiterea Preşedintelui, fără a spune cine suporta cheltuiala asta şi din ce bani. Dictatura îmbracă formele ei cele mai aberante, Ponta declarând că guvernul nu poate lucra şi că economia se prăbuşeşte din cauza... lui Băsescu, nu din cauză că infractorii din guvern alocă „75% din timp luptei împotriva lui Traian Băsescu”, cum declara primul-plagiator al ţării. Aşa cum stau lucrurile, cred că nu este hazardant să mă întreb dacă aceşti indivizi pe mâinile cărora a încăput România sunt bolnavi neuro-psihic sau în afară de minciuni ei nu au ce oferi populaţiei?! Economia scade zilnic şi tot zilnic creşte cursul de schimb, agenţiile de rating nu mai privesc România ca acum 2-3 luni şi previziunile lor sunt sumbre, viaţa democratică e suspendată, dar cartelul parlamentar îşi vede de interesele sale. Astfel, parlamentarii incompatibili cu o funcţie publică ar fi trebuit eliminaţi din Parlament, cerere făcută şi de Barroso. Sfidând tot, Parlamentul Ruşinii Naţionale a refuzat îndepărtarea lor, cu toate sentinţele definitive pe care incompatibilii le-au primit.

Privim neputincioşi la agresiunea cotidiană asupra statului de drept şi asupra noastră. Reacţia populară este cel mult simbolică, aşa că ei au prins curaj şi vor prinde în continuare. Nu ne interesează exemplele pe care ni le-au dat alţi europeni în cazuri mult mai puţin grave, aşa că tocmai de-aia nici nu le urmăm exemplele şi stăm în casă, la televizor. Nu-i nimic, gândeşte bizonul, că vine referendumul şi acolo eu decid... Decide? Da, doar ceea ce dictatura instalată îi va permite să decidă. Niciodată în istorie, o dictatură n-a fost eliminată prin vot popular, dar uite că românii speră să fie primii care o fac. Dacă vor reuşi, cu toţii vom reveni la democraţia anterioară, dar dacă nu, atunci va fi vai şi-amar de toţi! Singura metodă de a ne opune dictaturii şi minciunii asociate ei este boicotarea fermă a referendumului. În caz contrar, românii vor pierde şi bruma de normalitate care îi ajută să facă diferenţa dintre minciună şi adevăr, că despre stat de drept şi democraţie nu vom mai putea vorbi câteva generaţii.

Read More

Capcana referendumului

Ştim cu toţii prea bine care au fost paşii urmaţi de pucişti pentru a prelua puterea şi pentru a instaura dictatura de cartel pe care o planificaseră împreună cu tavarasci-i lor. Cunoaşteţi, desigur şi reacţia cancelariilor europene şi internaţionale. Plagiatorul nemasterat Ponta şi-a luat nişte angajamente la Brucsel, dar nu în nume propriu, ci în numele României. Cum era de aşteptat, angajamentele de a readuce democraţia şi statul de drept, ca şi de a respecta Constituţia şi deciziile CCR au durat mai puţin de 24 de ore. Pentru a nu face notă discordantă cu şefii ei, incompatibila Abramburica a decis că dacă Universitatea Bucureşti va aprecia că hoţul de Ponta şi-a plagiat lucrarea de dottorat, atunci ea îi va retrage instituţiei dreptul de a mai organiza doctorate. Nu-i pasă ei că e vorba aici de una dintre cele mai prestigioase universităţi pe plan internaţional, ea ştie că trebuie să-l scoată pe hoţ – cinstit.

Mâine aşteptam reacţia UE la nerespectarea angajamentelor luate de Ponta şi, deşi se confruntă pentru prima dată cu o asemenea atitudine făţiş anti-europeana a unei ţări membre, cred că atitudinea Comisiei, Parlamentului şi Consiliului European va fi una lipsită de orice interpretare. Vor spune scurt şi net că România şi-a pierdut dreptul de vot, iar fondurile europene sunt oprite sine die. De pretutindeni vin zilnic semnale ce amintesc de epoca stalinistă, de la „colectivizarea” forţată (cine nu intra în usl îşi pierde locul de muncă), la „procese” publice în presa „aliniată”, "proces" de care se pare că nu va scăpa nici... Barroso! Nu mai putem avea vreo îndoială că puciştii ar avea de gând să se oprească, iar referendumul de pe 29 iulie ameninţa să devină o glumă sinistră a istoriei noastre moderne. National-socialistii aflaţi la putere încă nu s-au decis dacă măcar în acest caz vor respecta hotărârea Curţii Constituţionale sau vor aplica ordonanţa anticonstituţionala pe care au dat-o, dar în ambele situaţii sunt pregătiţi să întoarcă lucrurile în aşa fel încât demiterea să se producă.

Spuneam că singura soluţie pentru a scăpa de aceşti indivizi care medelinizeaza ţară este să ieşim în stradă şi să ne cerem înapoi drepturile furate. Reacţia populară a fost simbolică, iar puciştii au făcut mereu paşi înainte. Se pare că nimic nu ne îngrijorează... Nici dispariţia democraţiei, nici procesele politice în care nu doar Preşedintele Băsescu va fi victima, ci şi mare parte din cei care citiţi aceste rânduri (eu, cel care le scriu aş fi cap de listă, dar măcar am şansa de a nu fi în ţară). N-ar trebui să vă îndoiţi, pentru că însuşi Ponta a confirmat ceea ce până ieri era doar o bănuială a mea. Ştiu, vă gândiţi că veţi ieşi apoi, atunci când nemulţumirea populară va atinge apogeul, dar nu e deloc aşa... Întâi că nemulţumirea populaţiei atinge greu apogeul, cât timp e vorba despre democraţie şi stat de drept; dacă va fi afectat „matul gros”, atunci vă puteţi gândi la nemulţumire, dar nu şi la o reacţie în stradă.

Viteza cu care lucrează conspiratorii la demolarea statului şi la instaurarea dictaturii este remarcabilă. De „invidiat” este şi suprimarea libertăţilor ce abia a început şi nimeni nu ştie unde se va termina. Nu, nu vom putea demonstra liber doar pentru că asta e un drept fundamental. V-aţi fi putut gândi să vă exprimaţi acest drept pe vremea lui Ceauşescu? V-aţi gândit câţi ani de temniţă grea v-ar fi aşteptat dacă aşa ceva aţi fi făcut după 1948, în plină epoca stalinistă? Nu cred că până acum m-am înşelat (din nefericire) vorbind despre pericolele care ne pândesc dacă vin comuniştii la putere sau m-am înşelat doar pentru că nu mi-am imaginat ce dimensiune cumplită va căpăta regimul instaurat de acest cartel. Vă spun acum: nu va veni luna octombrie şi tot ceea ce azi încă aveţi – veţi pierde. Veţi fi informaţi de la antene, ele vor fi tele-vizuinile „bune”, oficiale, nu veţi putea demonstra decât dacă susţineţi dictatura, în străinătate nu veţi mai pleca pentru că România va fi sub sancţiuni, iar Rusia va aduce toate „învăţăturile” KGB pentru liniştea/liniştirea voastră.

Iată că pasivitatea romanilor şi dezinteresul lor nu pentru politică, ci faţă de democraţie şi faţă de statul de drept vor duce la subjugarea ţării sub cizma rusească. Dacă i se pare cuiva o exagerare, voi spune că toate acţiunile acestor secături care au încălecat ţară sunt îndreptate în mod vădit spre scoaterea ţării din UE şi supunerea ei Rusiei. Deja legăturile conspiratorilor cu Moscova au depăşit sfera speculaţiilor şi sunt confirmate aproape oficial. Vedem că nici azi nu ştim ce fel de referendum vor accepta puciştii să pună în practică, dar ştim că ei ţin neapărat că el să aibă loc. Referendumul este singura cale pentru a legitima lovitura de stat abia dată. Ştim că suspendarea Preşedintelui a fost o înscenare fără baza juridică, dar drapată în noţiuni de drept ce o pot face să treacă, în ochii proştilor, drept act legitim. Acum au nevoie ca de aer de participarea în număr cât mai mare a fraierilor. În acest fel ei se vor putea acoperi cu cifrele electorale, iar lovitura de stat şi implicit demiterea lui Traian Băsescu vor apărea ca legale. Impunerea prezenţei de 50%+1 decisă de CCR nu le convine deloc, aşa că acum vor ca votul să se desfăşoare în 2,3,4 sau 7 zile, până când legitimarea se va produce; dacă e nevoie şi în mai multe zile, deşi ei ştiu foarte bine că noaptea... e un „sfetnic” bun... Cred că nu ne-a mai rămas decât rezistenta muta. Dacă tot este un referendum controlat de ei, măcar să le arătăm că nu toată populaţia cooperează cu ei dându-le girul pentru distrugerea democraţiei în România.

Nu voi participa la referendum (aşa cred eu azi c-ar fi mai bine), dar vă invit să dezbatem acest subiect: să participăm sau nu la acest simulacru de consultare populară?

Read More

Flacăra speranţei

Trăim vremuri excepţionale prin gravitatea lor deosebită. Statul de drept este suspendat, Preşedintele este suspendat, democraţia este şi ea suspendată în România. Lovitura de stat care a dus la aşa ceva este confirmată şi de Comisia Europeană care o numeşte astfel pentru a elimina orice posibilă interpretare. În două săptămâni vom susţine cu toţii un examen de maturitate democratică. Dacă îl vom lua sau nu, asta cade doar în sarcina noastră. Va trebui să votăm, dar nu să dăm un vot politic, ci să arătăm lumii întregi ce vrem noi de la... noi. Apoi Europa şi întreaga lume democratică ne vor îmbrăţişa sau ne vor repudia. De noi ţine totul, noi decidem pentru viitorul nostru. Aici nu mai e vorba nici despre curente politice, nici despre politicieni ce fug sau nu de justiţie sau de responsabilitate, ci e vorba despre tine, despre mine şi despre familiile noastre. Ce fel de viitor vrem pentru apropiaţii noştri? Vrem unul democratic şi progresul sau vom prefera dictatura, recesiunea şi teroarea?

La referendum vom vota aşa cum crede fiecare; unii vor dori demiterea Preşedintelui, alţii – dimpotrivă, dar asta e doar aparenţă... În realitate va trebui să alegem între demiterea ilegală şi netemeinică a lui Traian Băsescu şi Justiţia liberă de influenţe politice, justiţia care să împartă dreptatea, nu aşa cum vor puciştii – o justiţie care să le acopere hoţiile. Europa e cu ochii pe noi, iar noi va trebui să decidem încotro o vom apuca: spre progres şi modernitate sau spre prăpastia economică şi medelinizarea ţării. Sunt sigur că românii sunt oameni inteligenţi; chiar şi printre cei ce s-au lăsat înşelaţi de vorbele mincinoase ale „cartelului roşu” vom găsi persoane (şi nu puţine) care au înţeles înşelătoria, care au simţit pericolul care ne paşte. Nu cred că poporul meu e unul de întârziaţi mintal care nu pot înţelege ceea ce este evident pentru toată lumea: cei care au uneltit pentru demiterea Preşedintelui sunt nişte infractori de drept comun ce şi-au călcat promisiunile făcute românilor în campania electorală pentru alegerile locale, nu-şi respectă nici angajamentele din propriul lor program de guvernare, iar pe plan internaţional sunt o pată ruşinoasă şi nemeritată pe obrazul României. Toată lumea democratică, de la SUA şi Canada şi până la Uniunea Europeană în integralitatea ei s-a exprimat clar împotriva loviturii de stat de la Bucureşti şi şi-a manifestat fără echivoc distanţa. În plan intern, cartelul aflat la putere şi-a pierdut susţinerea, chiar şi a unor lideri oneşti ai partidelor care le compun, susţinătorii lor fiind în fiecare zi mai puţini şi mai lipsiţi de convingerea că drumul pe care a apucat ţara e unul normal. Plagiatul lui Ponta, măsluirea ordinară a CV-ului sau, dar şi minciunile cumplite debitate fără oprire l-au compromis definitiv, iar românii ştiu asta; chiar şi cei fără carte sau mai ales ei, ştiu că Ponta e un necinstit până în măduva oaselor şi un individ fără curaj, dar plin de obrăznicie. Pentru a-ţi da seama de această realitate n-ai nevoie nici de doctorate sau masterate, nici măcar nu trebuie să ştii să scrii sau să citeşti. Romanul simplu, de la ţară, ce poate n-a avut cum să înveţe carte, dar a beneficiat de o educaţie sănătoasă, ţărănească, el va şti fără dubiu că drumul pe care puciştii îl propun este un drum al pierzaniei.

Traian Băsescu a aprins azi „flacăra democraţiei”, un gest sublim ce vorbeşte fiecărui român cu vocea sufletului. Ea va arde cel puţin până pe 29 iulie, simbolic şi va depinde doar de noi dacă apoi ea se va stinge. Pentru mine, „flacăra democraţiei” reprezintă ceva mai mult, iar ca mine sunt multe milioane de români: ea este „flacăra speranţei” care s-a aprins în sufletele noastre pe 22 decembrie 1989 şi a rămas acolo, câte o flacără mică până azi când Preşedintele tuturor românilor a găsit soluţia exprimării ei. Acum flacăra e la vedere şi toată lumea poate s-o admire. În interiorul ei sunt martirii noştri anticomunişti, oamenii care au preferat moartea sau închisoarea decât să-şi trădeze ţara şi prietenii, acolo sunt cei care s-au sacrificat pentru ca România să arate aşa cum arăta acum două luni, sunt cei care au fost ucişi mişeleşte la Revoluţie, dar şi sufletele greu încercate ale celor care au fost schingiuiţi în mineriade. „Flacăra speranţei” este cea care ne ţine în viaţă, e cea care ne face să luptăm în fiecare zi împotriva imposturii, a hoţiei şi a jafului de bani publici indiferent ce partid sau persoane se fac vinovate pentru asta. Flacăra strigă: „dreptate, ochii plânşi cer să te vadă” şi este raţiunea simbolică a existenţei noastre ca popor ce a ştiut mereu să arate că poate şi că nu se lasă fundamental corupt de valurile istoriei. Avem un trecut glorios cu care ne putem mândri mai mult decât orice popor european; şi el este prezent în „flacără speranţei”, iar de acolo ne privesc cei care s-au sacrificat pentru dreptate şi pentru o viaţă mai bună. De acolo ne privesc şi Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi Crăişorul, Tudor Vladimirescu sau Cuza, toţi înaintaşii noştri, cei care ne-au lăsat ţara moştenire. Acum trebuie să dovedim că merităm moştenirea, că o ducem mai departe şi că o vom da copiilor şi nepoţilor noştri mai bună decât era când am luat-o. Până la urmă e vorba şi despre ce am putut noi să facem pentru ţară, că ea săraca a făcut atâtea pentru noi. Permanent vor fi guverne efemere, mereu vor fi politicieni (unii mai buni, alţii mai răi), dar ţara e doar una şi e într-un sigur fel: bună.

Pentru ţară mergem pe 29 iulie la vot, ca să le spunem tuturor ce vrem să facem cu ea. Nu mergem pentru Traian Băsescu şi nici împotriva lui, nu votăm pentru rămânerea implicită la putere a bandei de briganzi ce vrea să supună România, dar nici împotriva lor. Pe 29 iulie votăm „flacăra speranţei”! Dacă o vrem aprinsă, dacă dorim ca ea să ne lumineze calea, o să votăm împotriva demiterii ilegale a Preşedintelui. Dacă va exista cineva suficient de inconştient încât să vrea ca flacăra să se stingă şi dacă numărul inconştienţilor va precumpăni, înseamnă că vom stinge flacăra şi vom rămâne pe loc sperând că Dumnezeu ne va ocroti. Dacă vom pierde mandatul pe care îl avem prin naştere, cel de a duce ţara înainte, nu cred că mai putem spera la ceva pe lumea asta, cel puţin până când Pronia cerească nu se va abate iar asupra noastră şi va reaprinde „flacăra democraţiei”, „flacăra speranţei”.

Read More

Să nu uiţi: statul de drept moare din cauza ta!

AIUD

Deja nu mai are sens să vorbim despre lovitura de stat. Ea a instalat la putere nişte briganzi care au o singură lege: legea bunului plac. Abia acum începe dictatura, una care, după manifestările de până acum este de tip naţional-socialist. Până acum am vorbit noi despre asta, dar o făceam pentru a ilustra pericolul care ne pândeşte dacă nu ne trezim şi nu începem să ne cerem înapoi drepturile luate cu japca de către un cartel mafiot. Am vorbit şi nimic nu s-a întâmplat; câteva sute de „plimbăreţi” şi-au făcut „siesta” defilând prin fata jandarmilor din Piaţa Victoriei. Efectul „plimbării”, al sloganelor şi al protestelor asupra secăturilor de la putere a fost similar cu ciupitura unui purice pe pielea groasă a unui elefant bătrân. Ei şi-au văzut de treabă pe care o începuseră: instaurarea dictaturii „parlamentare”.

În acest moment, România nu mai este un stat de drept, oricât am dori noi asta. Nu mai avem instituţii democratic alese şi care să nu fie alterate de spectrul Codului Penal pe care încă nu l-au suspendat. Constituţia nu mai există; ea are acum un rol strict decorativ, deoarece prevederile ei sunt încălcate sistematic prin ordonanţe şi legi neconstituţionale, dar care produc ce efecte vor atentatorii la adresa siguranţei naţionale. Avocatul Poporului este membru psd şi face doar ce-i spune partidul, nu ceea ce legea îl obliga să facă. Preşedintele a fost suspendat ilegal, urmare a pretextelor invocate de comunişti; CCR s-a exprimat în privinţa pretextelor respective, dar puciştii nu au chef să ţină cont de decizia ei. De ce? Au dat (tot ilegal) o OUG care limitează atribuţiile Curţii Constituţionale, în pofida Constituţiei care interzice explicit că o ordonanţă de urgenţă a guvernului să vizeze sfera constituţională. Mai mult ca sigur că autorii loviturii de stat vor da o ordonanţă care să limiteze dreptul la vot, să-l împiedice sau să-l facă foarte greu de exprimat pentru românii din străinătate. Desigur, aşa ceva ar echivala cu retragerea cetăţeniei, pentru că altminteri nu au cum să facă, dar în dictatura este posibil orice, inclusiv adoptarea unor prevederi „legale” de tip carlist din perioada dictaturii fasciste a lui Carol al II-lea.

Situaţia e tragica, deşi am senzaţia că ea nu e încă percepută realist... Privim cu ochi umezi către referendumul ce va să vină, dar nu toţi înţelegem că el este unul cu rezultat anunţat. Că unii vor să se prezinte masiv la vot sau ca alţii, din contră, propun ca prezenţa să fie minimă, astea sunt de-acum doar teme de discuţie, dar fără aplicare practică. Da, secăturile roşii ne-au învins... Pe noi, romanii ne-au încălecat nişte tâlhari la drumul mare. De ce? Pentru că le-am permis... Pentru că ne-a fost lene sau am avut altceva mai bun de făcut, nu să ieşim în stradă să ne luăm drepturile înapoi. Aşa e... e prea cald ca să facem asta, e prea cald ca să ne gândim la viitorul pe care vrem să-l aibe copiii noştri. Şi-apoi, e perioada de concedii şi tot omul merită o vacanţă, nu-i aşa? Lasă, că ieşim în stradă şi mai târziu, din septembrie încolo; atunci nici nu va fi atât de cald... Celor care gândesc aşa le spun încă de-acum: pentru fiecare acţiune există un timp al ei, un timp de reacţie. Dacă pierzi momentul – e prea târziu. Şi iată că prostimea usl se organizează şi va ieşi la atac pe fondul nepăsării tale. „Mineriada” din 2012 va fi diferită de cele anterioare doar prin absenţa minerilor, în rest va fi la fel; nici măcar o mineriadă a gulerelor albe, ci mai curând una a gulerelor jegoase. Nu, nu vei mai putea ieşi în stradă şi ar fi chiar hilar să o faci după ce dictatura s-a instalat; oricum nu vei mai putea schimba ceva. Vei deveni una dintre „oile” din „turma” păstorita cu bâtele de către nişte semi-analfabeti care vor ocupa toate posturile ce pot fi ocupate, iar tu vei auzi de la un şef: „las-o mai moale cu opiniile politice... gândeşte-te că ai nevastă şi copii, dacă înţelegi ce vreau să spun”. Iar tu, ce să faci altceva, te vei încolona şi vei rămâne cu gura închisă. Peste doi ani, dacă te va întreba cineva ce opinii politice ai, vei spune: „cum ce opinii? Desigur, de stânga”. N-o să-ţi placă laşitatea asta, dar îţi vei spune: „şi-aşa nu pot schimba nimic”, vei lua nişte mici şi bere, în drum spre casă, vei face un grătar în spatele blocului şi viaţa ta va reintra în „normal”; „normal” de care tu eşti responsabil.

Read More

Dracu’ ne-a luat, dar încă n-a aprins cazanul

Este esenţial să înveţi din greşeli; altfel le vei repeta. Puciştii de azi au învăţat de la precedentul referendum ceva esenţial: interesele poporului stau în calea intereselor lor. Ca urmare, în vederea suspendării Preşedintelui au decis să nu mai lase poporul de capul lui şi să se trezească ăla că votează altfel de cum au planificat ei. Dacă nu au putut să dea o lege care să ciuntească voinţa populară, au elaborat o OUG care s-o înlocuiască. Fără dubiu, amândouă sunt neconstituţionale, dar şmecheria cu Monitorul Oficial (publicarea post factum a neconstituţionalităţii) le serveşte aplicării unui paradox juridic: ordonanţa este neconstituţională, dar ea produce efecte doar după publicarea în M.Of. a hotărârii de neconstituţionalitate. Până la publicare produce efecte doar cea respinsă de CCR. Din jocul publicării şi al nepublicarii unor decizii ale Curţii Constituţionale vor câştiga ei, amânând publicarea până ce evenimentele vizate se vor fi consumat. Apoi le pot publica relaxaţi. Aceasta poate să pară, tehnic vorbind, legal, dar nu e deloc aşa. Prin jocul ăsta nelegitim, puciştii nu pot să spună că nu au luat act de conţinutul deciziilor CCR, chiar dacă ele n-au fost publicate; doar la ei vin deciziile respective şi tot ei decid când să le publice. Aşadar, avem de-a face cu o încălcare (de fapt mai multe) cu premeditare a unei/unor decizii pe care ar trebui să o/le respecte. Cazul este penal... 

Sigur, hotărârile formulate ieri de către CCR au fost, sunt şi vor fi manipulate şi prezentate drept argumente irefutabile ale justeţei acţiunilor lor. Dar asta nu e decât o campanie de imagine bună pentru proşti... Realitatea însă nu poate fi manipulată de nimeni, deci nici de ei; altfel spus, este momentul să facem ceva dacă vrem să ne păstrăm libertatea greu cucerită şi cu spasme protejată. Cancelariile occidentale nu pot fi păcălite de nişte acţiuni cu aparentă legală, iar situaţia de azi a României nu e prin nimic diferită de cea de săptămâna trecută. Dar nici Merkel, nici Obama, Martens sau Barroso nu pot să facă nimic dacă noi acceptăm ilegalităţile printr-o tăcere complice. Demonstraţiile nu se fac pe facebook, protestele nu se ţin pe bloguri, ci în stradă. Acolo este locul celor care nu vor să accepte dictatura şi lovitura de stat. Acolo trebuie să fie orice roman conştient că dacă statul de drept este înmormântat, România încetează să mai existe; rămân doar nişte graniţe trasate pe o hartă, căci în interiorul lor va fi vai şi-amar.

De prea multă vreme spun că nu există soluţii „diplomatice” şi ca nişte trădători şi atentatori la viaţa naţiunii nu pot fi determinaţi să renunţe la crimele lor cu vorbă bună şi prin forţa argumentelor. Puciştii nu sunt cu nimic diferiţi de violatori sau criminali în serie. Pe ăştia nu cu vorbă bună îi aduci pe calea cea bună, ci prin forţa coercitiva a legii. Diferenţa e dată de Justiţie: criminalii şi violatorii sunt supuşi legilor, pe când puciştii deja s-au plasat deasupra lor. Ce aşteptăm? Ieşim în stradă toţi cei responsabili sau aşteptam ca ei să-şi pună la punct sistemul de supraveghere prin delaţiune? Apoi vom dori să fi ieşit anterior, poate vom mai dori, dar sistemul lor ne va împiedica decisiv. Pentru cine a uitat, puciştii pun în practică metodele fostului KGB de control al populaţiei şi nimic nu va fi pierdut din vedere sau lăsat la voia întâmplării. Atunci, cu ţara în prăpastia economică, politica şi socială, vom ajunge la concluzia că „dracu’ ne-a luat”... Aşteptam sau acţionăm?

Read More

Lovitura de stat – cu aviz-fara aviz CCR, tot dictatura devine

Lovitura de stat continuă imperturbabil... Multă zarvă s-a făcut pe marginea deciziilor CCR din 9 iulie ac. S-au auzit, nu puţine, acuze la adresa CCR, deşi n-ar fi trebuit. Lucrurile nu sunt complicate: toată manevra comuniştilor s-a centrat pe publicarea sau nu a unui/unor act/e în Monitorul Oficial. Pe de o parte CCR s-a văzut sub imperiul unei ordonanţe de urgenţă dată de Ponta care îi restrângea competentele, iar pe de altă parte, declararea respectivei ordonanţe că neconstituţionala devine operaţională doar după publicarea ei în M.Of. Cum publicarea se poate face şi după două săptămâni sau o lună, ordonanţa de urgenţă, cea neconstituţionala îşi produce efectele la fel de neconstituţionale. Şi nimeni nu se poate opune. E de aşteptat că o altă ordonanţa a guvernului de puscariabili să fie declarată neconstituţionala, ordonanţa referitoare la organizarea referendumului. Aşadar, dacă pe 10 iulie ac. Ea va fi declarată neconstituţionala, prin nepublicarea ei în timp util vom ajunge ca referendumul ce urmează suspendării Preşedintelui să se desfăşoare după reguli ce încalcă net Constituţia. Prin această manevră, autorii loviturii de stat pot face tot ce vor. Pot da o ordonantape care o anulează abia după 30 de zile, dar în timpul ăsta fac ce vor ei, uzând de nepublicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

E cât se poate de evident că în acest moment nu mai are rost să aşteptăm deciziile CCR, cel puţin pentru o vreme. Dacă restrângerea prin lege a atribuţiilor Curţii nu le-a ieşit puciştilor, prin jocul de-a publicarea au reuşit ca până la sfârşitul lunii să nu mai conteze dacă o ordonanţă e declarată sau nu constituţionala. Din câte ştiu, aşa ceva nu s-a putut petrece nicăieri în lumea civilizată; da, dar acolo se adopta acte care să contribuie la bunul mers al instituţiilor statului, nu ca la noi – acte la cheremul şi în folosul unor jivine politice. Ca să sintetizez, referendumul va fi organizat după o ordonanţă ce mâine va fi declarată, cel mai probabil, neconstituţională. Da, nu au voie să dea ordonanţe care să modifice legi de o asemenea importanţă, dar ei se mictioneaza pe ceea ce au voie sau nu şi-şi văd de lovitura de stat. Acum înţeleg eu de ce spunea Chucky că demisionează dacă Preşedintele va fi reconfirmat de votul popular... Să mai adăugăm şi o ordonanţă ce poate să apară şi mâine, una care să îngreuneze participarea la referendum a românilor din diaspora şi apoi putem pune cruce pe rezultatul referendumului, încă înainte de a se ţine.

Asistăm la cea mai cruntă bătaie de joc din 1990 încoace. O bătaie de joc la adresa naţiunii, a românilor, a democraţiei şi a statului de drept. Armele folosite sunt abjecte, cinice şi chiar grobiene, deseori. Trădătorii din Parlamentul European îşi văd de obiectivele lor. Chiar încă neclare fiind, obiectivele pot fi întrezărite. O miză este să se ţină cu toţii cât mai departe de Rahova, dar asta nu în primul rând, ci mai repede că o consecinţă fericită pentru ei. Miză, cred eu, e mai importantă... Orice om cu inteligenţa medie ar fi putut să prevadă că asemenea încălcări grave ale Constituţiei şi ale legilor în vigoare vor stârni o furtună de proteste în interior şi o avalanşă de atenţionări grave – în exterior. În cazul în care puciştii nu-i vor urma exemplul lui V.Orban, măsurile coercitive aplicate de UE i-ar putea sili pe comunişti să se oprească. Dar iată că ei nu doar că nu se opresc, dar chiar plusează pe linia încălcărilor grave ale legislaţiei. Sunt demenţi? Am motive să cred că da, dar nu asta contează în planul lor. Ei urmăresc întâi suspendarea României din UE, iar apoi, după abuzurile dictatoriale fără perdea, chiar eliminarea ţării din rândul statelor comunitare. De ce asta? Habar n-am... Poate Ponta sau Puţin să ştie ceva...

P.S. Am uitat autorul pozei, motiv pentru care nu l-am mentionat. Il rog sa ma atentioneze si-i voi trece numele.

Read More

Jurnal de front – Ponta, „secera-te-aş cu ciocane”

Ultima dată azi dimineaţă le-am atras atenţia prădătorilor (ca să folosesc numele dat lor de presa germana) că li se apropie frânghia de par şi căderea va fi dură. Despre căderea în ridicol nu mai spun nimic ca asta e de-acum celebră... Franţa socialistului Hollande cere clar guvernului Ponta „respectarea statului de drept”, după ce „ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că, în România, democraţia şi dreptatea sunt în pericol. Justiţia a exprimat, de asemenea, preocupările legate de România de comisarul UE pentru justiţie Viviane Reding, într-o intervenţie pe Twitter. Gunther Krichbaum (CDU), preşedinte al Bundestag-ului de Afaceri Europene, a declarat că România depăşeşte într-un sens negativ, ceea ce a văzut în Ungaria. Aici se face „prada de stat" şi problema trebuie să fie abordata la nivelul UE”. (traducere după „Suddeutsche.de”)

Pentru că un necaz (al lor) nu vine niciodată singur, Ministerul de Finanţe se confrunta cu o creştere a dobânzilor pentru sumele împrumutate de guvern, timp în care Plagiatorul da tot felul de declaraţii cu serioase conotaţii medicale. Ba că Băsescu i-a luat ministrul de externe, când de fapt Marga n-a mai fost primit de către ministrul de externe francez, chiar dacă întâlnirea era stabilită, ba că acelaşi Băsescu nu încetează să creeze conflicte şi când e ameninţat cu suspendarea; deja observ o nuanţă în discursul mitomanului care mă face să cred că nu mai e la fel de sigur ca azi dimineaţă ca acea suspendare se va pune în practică.

Bandiţii, tâlharii sau „prădătorii” au pierdut partida, iar asta este evident pentru toată lumea. Acum trebuie ca fiecare roman responsabil să iasă în stradă şi să ceară în mod expres demisia şi judecarea tuturor responsabililor pentru actele de o enormă gravitate pe care le-au comis de două luni încoace. Suntem un popor tolerant şi înţelegător, dar cu leprele nu putem fi la fel. Democraţia românească n-are nevoie de jumătăţi de măsură şi nici România n-are. Trebuie ca legea să-şi spună cuvântul şi să fie o lecţie aspră pentru oricine se va mai gândi să comită asemenea fapte. Declar aici oficial că imediat ce instituţiile statului îşi vor intra în drepturi voi cere Parchetului General arestarea şi judecarea tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de această lovitură de stat. Dovezi sunt o grămadă, iar vinovaţii nu sunt nici ei puţini. Toţi trebuie să răspundă în faţa legii. Dacă justiţia independenta îi va găsi fără pată, voi accepta, dar aşa ceva e o utopie.

P.S. Natalie Esther este autoarea „panseului”: „secera-te-aş cu ciocane”. Natalie, sper să nu te superi că ţi-am preluat vorbele, dar mi s-au părut geniale!

Read More