Un poker pentru linişt(ir)ea dreptei

Iată că în sfârşit Căcărău poate să fie mulţumit... A fost introdus şi în politica un joc de care el e oricum dependent: poker-ul. PDL a căzut atât de mult (cu largul concurs al celor din conducerea partidului), încât singură speranţă de reanimare a lui a rămas dreapta sau alianţa anti-usl, cea proaspăt şi mult trâmbiţata. Înţelepciunea populară ne învaţă că la pomul prea lăudat să nu te duci cu sacul; mai bine să nu te duci deloc... Dreaptă nu s-a făcut remarcată prin nimic în ultima vreme. Nici o acţiune n-a căpătat forţa pe care susţinătorii o aşteptau; demonstraţiile au fost anemice (majoritar nesprijinite politic), o acţiune coerentă nu s-a văzut la nici unul din cele patru partide ce au alcătuit careul de dreapta, dar vocalize pe blogosfera au făcut mulţi. Mai bine au punctat ziarele străine decât au făcut-o liderii dreptei (sau ceea ce răspunde azi la numele de dreapta).

În acest careu de dreapta n-au intrat aşii, ci brelanii cu pretenţii de aşi. PDL este un partid încă de dreapta-stânga, chiar şi în condiţiile aderării lui la PPE şi la fel e şi preşedintele lui, Blaga. Nouă Republica abia ce a devenit partid, dar unul construit după un model răsturnat şi condus de un personaj mai iubitor de putere decât de dreptate  şi mai aplecat la bârfă politică decât către cercetarea atentă a realităţilor la care vrea să facă referire (nu mai pomenesc despre atacurile istericoase la adresa Elenei Udrea, încă un om important în partidul cu care Neamţu tocmai ce s-a aliat). PNT-CD are un preşedinte vehement, bun ca orator, dar cu un trecut pe care greu îl pot uita; să zicem că putem spera că schimbarea lui Pavelescu e reală. Forţa Civică este un partid de lider, pentru că restul nu se vede nicăieri. FC pare un nume de partid ce trădează o mai mare aplecare centrist-civică decât faţă de dreapta. Una peste alta, avem două partide ce încearcă să fie de dreapta (nu ştiu dacă vor şi reuşi amândouă), PNŢCD şi FC şi alte două partide de birlici – PDL şi NR. Sigur, e necesară unitatea dreptei, dar până la unitatea ei cred că dreapta ar trebui construită. Timpul e scurt însă... Se vrea (nu ştiu cine) crearea unei mişcări de dreapta care să aibă şi şanse în alegeri, poate şi folosind popularitatea personală a lui MRU. Îmi pare că dreapta asta a noastră nu a reuşit să iasă din paradigma alegerilor corecte pe care şi le imaginează ei, iar asta îi face perdanţi înainte de a începe cursa. Bolşevicii au arata măsura în care pot să falsifice nişte rezultate ale alegerilor; au făcut-o şi în 1946, dar şi în 2012 la locale şi la "referendum". Încă nu avem dimensiunea fraudei din 29 iulie (de la locale nici nu vom avea vreodată, graţie PDL-ului), dar este evident că a depăşit orice imaginaţie în materie de alegeri. În aceste condiţii, Alianţa vrea să se bată cu usl-ul aflat la putere şi care va organiza (şi "organiza") alegerile? Mă umfla râsul...

Ceea ce ştim despre lepădăturile roşii e că sunt al dracului de uniţi când vine vorba despre interesele lor comune, de partide sau doar personale şi că mint de îngheaţă apele. Le putem opune adevărul, cu condiţia că vorbitorii să ştie să uzeze de el eficient. În acest sens, aş recomanda pedelistilor să încerce să se abţină de la polemici cu bolşevicii; experienţa de până acum a arătat că 90% dintre pedelisti sunt complet nepregătiţi să facă faţă minciunilor grosolane debitate de derbedeii de stânga. În plus, că partid, PDL este o piatră de moară agăţată de picioarele lui MRU, aşa că nu mai e nevoie să se şi exprime altfel decât prin declaraţii de presă. Ori dreaptă vă lansa oameni capabili să demonteze atacurile mârşave şi mincinoase ale fundamentaliştilor usl, ori va înregistra un eşec minim la fel de răsunător ca şi PDL la locale. Unul dintre obiectivele dreptei ar trebui să fie demiterea urgenţă a guvernului de puscariabili şi asigurarea unui guvern onest care să preia frâiele şi care să organizeze alegerile. Nici aşa nu e deloc uşor... La locale, usl a făcut fix ce a dorit, guvernul a numit prefecţi, aşa că infrastructura fraudei este beton. Dacă Dreaptă vă juca după "muzică" usl, atunci este evident de pe acum rezultatul alegerilor din decembrie: un maxim de 28% pentru alianţa Dreptei şi o majoritate ultraconfortabilă pentru usl. După ce vor avea o majoritate covârşitoare chiar şi fără migraţiile ce pot fi aşteptate în viitor, bolşevicii vor schimba Constituţia cum vor ei, legal şi fără drept de apel. Apoi va urma un deşert roşu de 8-12 ani, timp în care Dreaptă vă avea tot timpul să nu se mai vadă deloc, iar din careul de brelani cu aş în coadă să rămână doar un joc politic.

Read More

"Zece membri de partid" de Al. O. "Pastorel" Teodoreanu

Zece membri de partid

Visau viaţă nouă

Unul a vorbit în vis,

Şi-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid

De marxism s-au copt!

Unul s-a răscopt din ei,

Şi-au rămas doar opt!

Opt membri de part

Au trecut la fapte...

Unul a trecut la Tito!

Şi-au rămas doar şapte!

Şapte membri de partid

Fac afaceri grase,

Unul a intrat la zdup

Şi-au rămas doar şase!

Şase membri de partid

Au strigat lozinci,

Unul a strigat greşit

Şi-au rămas doar cinci!

Cinci membri de partid

Când au fost la teatru,

Unul n-a aplaudat

Şi-au rămas doar patru!

Patru membri de partid

Şi cam toţi evrei,

Unul a plecat în Eretz

Şi-au rămas doar trei!

Trei membri de partid

Vorbeau de război!

Unul a vorbit cam mult,

Şi-au rămas doar doi!

Doi membri de partid,

Mândri că păunul,

Unul a înnebunit,

Şi-a rămas doar unul!

Un membru de partid,

Cel mai lămurit,

A plecat cu Onete-ul

Şi n-a mai venit!

Zero membri de partid,

Lupta pentru pace,

Că partidul nostru drag

Ştie el ce face!

Read More

Jurnal de front – Asaltul final

Probabil că azi vom asista la suspendarea Preşedintelui Băsescu, o suspendare complet ilegală, netemeinica şi fără nici o raţiune în favoarea ţării. Da, este „asaltul asupra Palatului de Iarnă” în varianta românească şi după aproape 100 de ani de la primul. Este uşor de prevăzut că finalitatea acţiunilor din zilele noastre va fi diferită de cea din Rusia, dar costurile pe care poporul le va plăti vor fi foarte asemănătoare; în Rusia, bolşevicii au preluat prin forţa puterea şi au desfiinţat orice urmă de democraţie, însă au făcut-o într-un moment în care economia era fragilă şi cu semne de prăbuşire. Lovitura de stat a aruncat Rusia într-o gravă şi lungă perioadă de recesiune din care a ieşit abia după război. România de azi este în exact aceeaşi situaţie.

Asist cu amărăciune la discursuri care mai de care mai josnice, scoţând din context vorbele rostite de Preşedinte, discursuri care vor să prezinte avizul negativ al CCR drept aviz pozitiv, discursuri de multe ori de-a dreptul jegoase şi golăneşti. Preşedintele a fost serios. Nu a lovit foarte tare, dar nici n-a folosit mănuşi. Cum foarte bine observă Traian Băsescu, s-a ajuns în situaţia că suspendarea ilegală să fie votată de către un infractor condamnat definitiv la 5 ani de puşcărie cu executare, Voicu. Nu, nu trebuie să aşteptăm nimic de la comunişti, nici respectarea legii, cum de altfel se ştie prea bine şi nici bun simţ sau responsabilitate. Trebuie să recunosc că s-au depăşit pe ei înşişi la capitolul iresponsabilitate. Au avut o şansă pe care o puteau fructifica elegant azi, dacă votau în aşa fel încât suspendarea să nu treacă. Apoi puteau să demisioneze doar cei care formează guvernul şi mai aveau o şansă de a nu sucomba definitiv la alegerile următoare pe care oricum le vor pierde. Au ratat şansa, iar românii vor avea de trecut printr-un deşert al economiei prăbuşite. Un individ îşi dădea cu părerea la televizor; zicea el că Europa va aştepta să vadă cine va câştiga şi va sprijini câştigătorul. Cred că mai mult au contat banii de la psd decât propria activitate cerebrală. După logica asta, UE ar fi trebuit să-l lase pe V.Orban să-şi facă de cap, că doar se impusese încălcând legile; dar n-a fost deloc aşa, iar Ungaria suferă şi azi din cauza derapajului.

Tariceanu ne-a informat pe toţi la ce să ne aşteptăm: întâi, la dosare politice pe care „le ştie toată lumea”(?) şi apoi la jaful de la Hidroelectrica, Oltchim, Transgaz etc., dar şi gazele de şist pe care nu Chevron trebuie să le exploateze, ci Soros prin gen. Clark, proaspătul consilier (în plagiat?) al lui Ponta. Despre costurile asupra economiei naţionale ale manevrelor comuniste nu vorbeşte javră! Că aceste manevre vor duce la o scădere de 30% a bugetului naţional, Tariceanu nu mai zice. Companii strategice naţionale, privatizarea lor reală, normală, prin atragerea de investitori străini serioşi ar fi dus la o creştere economică deloc de neglijat. Acum trebuie să aşteptăm şi să asistăm la jaful instituţionalizat sau să ieşim în stradă. E alegerea noastră şi ea trebuie făcută repede.

Îl sprijin pe Preşedinte fără nici o rezervă, până ce mandatul său se va încheia legal şi chiar după aceea dacă va fi nevoie. Comandantul vasului „România” va lupta până la capăt şi doar fraierii se pot gândi că ar face altfel. Am încredere în Preşedintele meu, am încredere că va face în aşa fel încât să lase la capătului mandatului o Românie modernă şi democratică. Fraţilor, acum mai mult ca oricând trebuie să fim cu toţii alături de Traian Băsescu, lăsând la o parte partidele pe care le simpatizam. Acum vorbim despre România, nu despre politică; după ce ţară va reintra în normal vom putea face câtă politica vrem, dar azi e obligatorie solidaritatea! Îi invidiem pe polonezi, dar dacă vrem să fim şi noi că ei trebuie să dovedim, că naţie, aceeaşi solidaritate în faţa răului pe care atât de frumos au dovedit-o ei. Ca proaspăt aderent la Iniţiativa Civică de Centru Dreaptă vă chem pe toţi cei care înţelegeţi că dreapta este soluţia ieşirii din criză politică şi economică, dar şi pe social-democraţii responsabili să-l ajutăm pe Preşedinte să ne păstreze ţară aşa cum fiecare dintre noi şi-o doreşte. Ieşiţi în stradă, fraţilor, strigaţi-vă furia şi dorinţa de mai bine! Nu staţi în casă dacă nu vreţi să ne prăbuşim; dacă vă veţi decide mâine s-o faceţi, va fi târziu. BASE E EROUL MEU!

Read More

Sufletele plânse cer dreptate

Îmi pare că ne aflăm într-un coşmar ce tinde să devină permanent. Nimic din valorile naturale ale poporului român nu se mai manifestă... Azi comemorăm 14 iunie 1990 şi tot azi, la tele-vizuini apare principalul criminal de acum 22 de ani, „cârpa kaghebistă” care dă lecţii de... democraţie şi echilibru politic! În timpul ăsta, jurnalişti vânduţi, analfabeţi parţial sau total se gudură slugarnic pe lângă ilici! Alegerile locale au fost câştigate de partidul al cărui preşedinte de onoare(!) este acelaşi ilici, iar alte secături arată calm imagini din timpul actelor de sălbăticie fără precedent ce au avut loc în zona Pieţei Universităţii; calm, ca pe un fapt divers petrecut undeva în lume, nu la noi. Iese azi cineva, în presă sau în stradă ca să întrebe de ce după 22 de ani criminalii nepedepsiţi apar la tv dând sfaturi şi lecţii de democraţie?

Valorile româneşti tradiţionale nu se văd nicăieri. Românul urăşte minciuna şi impostura, dar votează masiv partide mincinoase şi care militează în stil bolşevic pentru subjugarea ţării intereselor lor de partid. Românul urăşte criminalii şi-i detesta pe cei care i-au ţinut 45 de ani (şi încă 15 după) sub cizma comunistă, dar asistă impasibil la asasinarea pseudo-legală a democraţiei în ţara lor. Ei înşişi pot fi lipsiţi de o reprezentare legală în fata organismelor internaţionale prin uzurparea ilegală pusă la cale de către „cartelul roşu parlamentar”, dar nu dau semne că le-ar pasa.

Prognoza de creştere economică după doar o lună de guvernare roşie televizată a scăzut de la 1,5% la 1,2%, iar datoria externă a crescut cu peste un miliard de euro. Împrumutul acesta, contractat de guvernul Mickey Mao după doar câteva zile de guvernare, reprezintă mita pe care ei le-o oferă proştilor pentru a-i permanentiza la putere. Românii o primesc cu plăcere, îi votează, cum s-a şi văzut, fără să se gândească vreo secundă ca tot ei vor returna banii ăia cu dobândă, sub formă de taxe şi impozite majorate. Comuniştii pregătesc şi un al doilea împrumut pentru că, nu-i aşa? sunt în plină campanie electorală. Ponta e la tele-vizuini şi debitează golăniile sale obişnuite. Restul comuniştilor discuta „sfătos” ba despre cine merge la Consiliul European, ba despre suspendarea ilegală a Preşedintelui şi pe care nici nu se mai feresc să spună că o plănuiesc. Dar de guvern se ocupă cineva?

Mă aşteptam ca azi, ziua când morţii din 14 iunie 1990 trebuie să fie comemoraţi ca victime ale comunismului post-comunist, Piaţa Universităţii să fie plină; măcar o mulţime mută, dar plecată adânc în faţa celor care au fost asasinaţi de „batalioanele de asalt” naziste ale lui ilici. Se pare că recunoştinţa şi compasiunea nu mai sunt calităţi ale unui popor suficient de abrutizat încât să vadă Iadul drept Rai şi să mai şi creadă în el. Dar dacă aşa stau lucrurile, dacă poporul mândru de odinioară este azi doar o turmă de oi ce se gândeşte la iarbă, atunci nu mă mir că nişte lighioane roşii, nişte impostori şi nişte mincinoşi patologici le vor hotărî destinul. Iar destinul acesta nu este cel democratic şi normal, ci dictatura mascata prost a partidului unic. Treziţi la realitate, romanii vor dori să reacţioneze, dar va fi târziu şi „aleşii” lor le vor pune botniţă fără să clipească. Dacă ar fi citit un pic, românii ar fi ştiut că bucuria isterică pe care o afişează azi unii s-a manifestat în România şi pe 23 august 1944; după doar trei zile le-a ieşit bucuria pe nas când s-au aflat fără apărare în fata hoardelor de bolşevici ai Armatei Roşii ce jefuiau şi violau fără alegere. Era târziu să mai reacţioneze... Au făcut-o iar după 45 de ani.

Read More

Adevărata miză de mâine

Nuanţările din ultima vreme sunt destul de încurajatoare pentru cei care cred în PDL. Este adevărat că în plan politic, partidele din usl au luat împreună cât au luat şi în 2008 separat, dar la fel de adevărat e că PDL a luat mult mai puţin la aceste alegeri locale decât luase la alegerile trecute. Se pierde din vedere un partid ce nu anunţa vreo evoluţie reală: PPDD. În 2008 el nu exista, iar apariţia lui în 2012 nu e deloc întâmplătoare. Cu aproape 9% la nivel naţional (enorm pentru un partid ce se adresează aproape exclusiv celor cu un retard mintal accentuat), PPDD este doar o brezaie comunist-patologică, o fantoşă care agită haotic elemente de ceauşism feroce combinate cu bolşevismul pur al anilor '50 şi cu elemente provenite din capetele atinse de boală ale „ideologilor” săi. Indiferent cât de mult am râs auzind enormităţile devenite proverbiale ale lui DD, trebuie să admitem că acei 9% dintre alegători îi sunt fideli. În felul acesta, dacă procentele lui DD le adăugăm usl, vom avea un tablou mult mai îngrijorător al propensiunii populaţiei pentru stânga comunistă.

Statistic, usl a obţinut 50%, dar cu PPDD are aproape 60%. Cele 15 procente ale PDL sunt aproape simbolice la nivel naţional, el obţinând doar două judeţe întregi (Mehedinţi şi Arad), adică primăria oraşelor reşedinţa de judeţ şi consiliul judeţean. Tot statistic, PDL a obţinut cam tot cât au luat fiecare dintre cele trei partide din usl, că medie ponderată, dar acest calcul e înşelător şi denotă suficienţă. În fapt, calculul pe care ar trebui să-l aibă în vedere oricine este cel care arată clar potenţialul propagandistic pentru următoarele alegeri. La acest capitol PDL a pierdut masiv, ţara fiind aproape „roşie”. Procentele în cifră absolută mi se par irelevante, atât pentru PDL, cât şi pentru usl, nu şi potenţialul pierdut/câştigat din perspectiva alegerilor generale.

Să fim cinstiţi şi să spunem nu că PDL n-a obţinut un rezultat catastrofal pentru un partid care a aplicat reformele, ci că el este acum un partid care trebuie să se relanseze, să se reinventeze, dacă nu vrea să piardă pentru totdeauna puterea politică. Emil Boc a făcut multe pentru ţară, dar pentru partid n-avea cum să facă mai mult. Dacă punea interesul de partid înaintea celui naţional, poate că alegerile recente ar fi adus un scor mai bun PDL-ului, dar ţara ar fi fost într-o criză majoră. Cu toate astea, este obligatoriu că echipa de la vârful partidului, inclusiv Emil Boc, să demisioneze azi. Demisia nu trebuie să fie una a învinsului, ci o demisie care să lase loc unei noi echipe, una tânără şi capabilă să creeze o dreaptă autentică. Din actuala echipă fac parte oameni care, indiscutabil, trebuie să facă parte dintr-o eventuală nouă echipă. Mă refer aici la Blaga-organizatorul şi la Videanu – cel care a dovedit echilibru, stăpânire şi un discurs cu impact. Din vechea echipă, Elena Udrea a dispărut brusc din vedere, Oltean este un lest pe care PDL nu şi-l poate permite, iar restul actualilor lideri sunt complet nepregătiţi pentru reformarea profundă a partidului, inclusiv Emil Boc. Să le mulţumim celor care au dus greul reformelor (şi mă gândesc aici în primul rând la Elena Udrea şi la Emil Boc), să-i apreciem aşa cum merită, dar ei trebuie nu să plece, însă e necesar ca locul lor să fie luat de o echipă tânără şi viguroasă, capabilă să implementeze dreapta.

Pentru o dreaptă serioasă şi cu şanse la viitoarele alegeri, singura opţiune este MRU. El trebuie să-şi facă echipa care să ducă greul unei lupte inegale, dar necesare, cea anticomunistă. În acest moment asistăm la o agresiune a comuniştilor asupra instituţiilor statului, un nou fel de „incendiere a Reichstag-ului”, agresiune periculoasă şi pentru democraţie, dar şi pentru viitorul României. Boc nu poate să facă nimic pentru a mobiliza populaţia în sprijinul instituţiei prezidenţiale pe care comuniştii o atacă făţiş şi ilegal. El poartă background-ul reformelor şi este un comunicator insuficient de penetrant. Spre deosebire de el, Ungureanu vine cu un trecut netarat de reforme sau de pete politice şi este un excelent comunicator. Dacă echipa lui Boc nu va înţelege să cedeze locul, imediat chiar, unei echipe Ungureanu, aş putea să pariez că viaţa democratică în România se va volatiliza în foarte scurt timp. Miza nu este doar câştigarea alegerilor viitoare, cât este împiedicarea stangii comuniste să obţină 67% din voturi pentru parlamentare, ceea ce le-ar permite schimbarea Constituţiei în părţile sale fundamentale. Suspendării atât de dorite de comunişti să adăugăm furturile electorale atât de iubite de usl, abuzurile care deja sunt manifeste şi minciunile proprii lor şi vom avea un tablou clar al arsenalului pe care comuniştii îl vor pune la bătaie pentru bătălia următoare. De aceea echipa lui Boc trebuie să se retragă în planul secund al conducerii partidului.

Read More

Lui Năstase îi place la Văcăreşti

Lacul Văcăreşti este un lac din Bucureşti, sectorul 4, are o suprafaţă de 189 ha. Acest lac nu există, actualmente este o groapă de gunoi în litigiu, deoarece a fost concesionat ilegal, prin Ordonanţa de Guvern nr.855/2002 semnată de fostul prim ministru Adrian Năstase, deoarece a confiscat terenurile foştilor proprietari care au fost demolaţi abuziv şi fără nici un decret dat de regimul Ceauşescu. De la Revoluţia din 1989 şi până în prezent se afla în litigiu, iar toţi guvernanţii care au fost la putere  după Ceauşescu au promis că vor restitui terenurile confiscate abuziv, foştilor proprietari de drept care mai trăiesc, sau moştenitorilor acestora.

Lacul Văcăreşti este locul care pare al nimănui, dar de fapt are 100 de proprietari. Undeva, pe fundul lacului, în urmă cu 22 de ani, erau locuinţe. Foştii proprietari le-au pierdut când autorităţile comuniste au decis să le demoleze ca să poată derula proiectul de transformare a zonei. Totuşi, în decembrie 1989, documentaţia de expropriere încă nu fusese aprobată, deşi casele fuseseră făcute una cu pământul. În 2003, groapa a fost concesionata ilegal, pe 49 de ani, firmei Royal Romanian Corporation, reprezentată de israelianul Tony Mikhael. Acesta s-a angajat să facă o investiţie de aproape un miliard de dolari şi să ridice un complex cultural sportiv. Afaceristul a dispărut, lăsând o datorie de 6,1 milioane de lei la Fisc.
(sursa - http://bucureşti.wikia.com)

Aşa cum era de aşteptat, „delta” din Bucureşti este o baltă, o mlaştină sau, oricum, o zonă ca şi părăsită de autorităţi. Primarul Oprescu se ocupă să viseze la proiecte megalomane niciodată realizabile, dar de „lacul” Văcăreşti n-are timp. Potenţialul zonei este excepţional din punct de vedere imobiliar, aşa că madama Plumb se trezi că descoperă „valoarea de zonă verde" (ăsta e cinism sau imbecilitate?) şi declară zonă ca fiind „protejată”. Protejată de cine sau împotriva cui? De foştii proprietari? În graba lor de a-i împiedica pe cei în drept să intre în posesia a ceea ce este al lor de drept, comuniştii au „omis” ca o deltă nu se formează singură, ci la vărsarea unei ape curgătoare şi este o acumulare de aluviuni, nu o mlaştină semi-salubră. A încălcat Năstase legile? Nuuuu, le-a călcat în picioare. Dar Plumb? La fel. Dacă stăm să ne gândim, „guvernul puşcăriabililor” are „treabă” zilnic aproape: plagiatorii sunt înlocuiţi de incompatibili şi ei – de condamnaţi, iar asta a devenit la ordinea zilei. Proprietarii sunt acum „liniştiţi”: dacă până acum ar fi vândut la un preţ terenul care le aparţine, acum, cu zona declarată „protejată”, practic nu mai au cui să vândă. O vreme... Destul de repede îşi vor face apariţia misiţii, cei puşi să le dea un pol de parale pentru suprafeţele la care au dreptul, apoi „dezvoltatori” imobiliari, reprezentanţi ai cutărui partid comunist vor „cumpăra” terenurile şi uite-aşa nişte milionari vor deveni peste noapte miliardari.

„Bine” ca ONG-urile de mediu s-au grăbit ca în aceeaşi zi s-o premieze pe plumbuită, dar şi pe Mickey Mao, cel care din dorinţa de a proteja mediul are nevoie de o „sărăcie” de Mercedes, de două ori mai scump decât varianta sa clasică. Merită ei să fie premiaţi? Dacă da, votaţi-i şi vă vor „premia” şi ei pe voi... Cu scaieţi.

Read More

A doua republică socialistă

Cândva, Moscova trimitea un set de indicaţii tuturor ţărilor din lagărul socialist, indicaţii menite a ţine populaţia sub control. Totul era acolo bine studiat, iar efectele punerii lor în practică le-am simţit şi noi. În fapt, acest „ghid” era unul prin care serviciile secrete comuniste au manipulat zeci de ani popoare întregi.

Destrămarea lagărului socialist s-a produs, la fel şi cea a URSS, puţin timp după aceea, dar tot ceea ce emisese KGB s-a păstrat. „Noii” guvernanţi ar fi fost idioţi să nu se folosească de uriaşă experienta teoretică şi practică a ruşilor, mai ales că ei nu ajunseseră la putere întâmplător, ci tocmai cu ajutorul GRU-KGB şi pentru a fi utili „maicii URSS”. Puţin le păsa lor de România...

Planul era simplu: România trebuia să devină un stat relativ independent şi obedient total „fratelui de la Răsărit”. Destrămarea Uniunii Sovietice i-a prins pe puciştii din decembrie ‚89 cu pantalonii în vine. Acum nu mai exista „marele” stat care să conducă Românica, economia socialistă a lui Ceauşescu era deja pe dric, iar ei habar n-aveau cum să construiască un alt fel de economie. Aşa s-a ajuns la un simulacru de Constituţie, în care proprietatea era „ocrotită”, nu garantată (până şi în constituţia lui Ceauşescu proprietatea privată, atât cât era, beneficia de garanţia statului comunist), stema ţării, ca şi azi de altfel – un simulacru de stema fără coroana independenţei pe capul acvilei, iar economia – una socialistă, cu vagi „relaxări” pseudo-capitaliste, ceva inspirat din modelul chinezesc.

În cadrul acestei economii struto-camilesti s-a născut în chinuri un aşa-zis sistem de protecţie socială susţinut de o altă caricatura de sistem, cel al asigurărilor de sănătate. În prim planul declaraţiilor pline de rumeguş ale comuniştilor a fost instalat un contingent important o dată la patru ani: pensionării. Cine n-a trăit în România poate că şi-ar imagina că noii stăpâni ai României au descoperit o idee novatoare destinată a aduce o insuportabilă prosperitate, mai ales pensionarilor. Cum ştim, realitatea a fost mult diferită. Între vorbe şi fapte, drumul a fost lung şi el încă nu s-a încheiat.

Îmi amintesc cum comuniştii deplângeau soarta bătrânilor ce sufereau din „cauza lui Ceauşescu”, ăla care a făcut şi a dres. Sigur, sistemul ceauşist a fost unul criminal, dar un sistem din care au făcut parte şi „noii” guvernanţi pe post de călăi. Pensionarii s-au trezit că în primele luni din 1990 li se susura la ureche ca „noi o să vă ocrotim etc.”, aşa că s-au dus buluc la vot în Duminica Orbului pentru a-l pune pe un criminal – preşedinte al ţării şi pentru a confirma la putere o bandă de răufăcători. Dar alegerile au trecut şi pensionarii au primit... vorbe. Puciştii ştiau că dacă pensiile devin din ce în ce mai simbolice, fără ca ei să dea ceva la schimb, alegerile următoare nu le vor aduce nimic bun, aşa că au început să mai dea câte ceva, stimulând inflaţia ce o luase razna, la fel ca şi dobânzile bancare (130-150%).

Creşterile de pensii nu erau de-ajuns pentru că nu puteau ţine pasul cu deprecierea severă a leului. Se ajunsese la o creştere economică de -5% şi Văcăroiu spunea că e foarte bine aşa. În paralel cu aceste prestidigitaţii economice făcute cu o singură mână, şi aia pe jumătate funcţională, guvernanţii au „gândit” un sistem de pensii şi un altul de asigurări sociale. Cel de pensii era clădit pe structurile de dinainte de 89, iar cel de asigurări de sănătate trebuia implementat. Dar cum să faci un sistem care să fie socialist şi să păstreze iluzia unuia capitalist? Cum-necum, până la urma l-au făcut după chipul şi asemănarea lor.

Pensionarii au fost „declaraţi” neoficial „masa de manevra” a celor pe care nu i-ar mai fi votat nimeni dacă nu se concentrau pe câteva segmente ale populaţiei. Bătrânii au beneficiat rapid de pensii mizere, dar în suma – ceva mai mari. Apoi, li s-a dat transport gratuit local şi naţional, gratuităţi la medicamente şi la bazele de tratament (astea din urmă, nu chiar pentru toată lumea). În ansamblu, pensionarii au trăit 20 de ani hrănindu-se cu vorbe goale, că de pensii nu putea fi vorba. Periodic, adică la 4 ani, ei erau ca şi azi - „reactivaţi”. Nimeni nu pare să-şi pună problema cât au tot costat gratuităţile pe care pensionarii le-au primit sau cam câţi bani s-au „palmat” sub protecţia unui sistem mincinos.

Medicii de azi nu sunt cu nimic diferit remuneraţi decât în perioada ceauşistă (ca sursă, nu ca sumă), aşa că ei sunt doar nişte bugetari mai deosebiţi. Nimic din acest sistem de sănătate nu aminteşte de profesiunea liberală a medicilor. Dar această categorie profesională nu era importantă decât în măsura în care ea era utilă „sistemului”, aşa că li s-a dat „de lucru”: cu pensionarii care vin la medic şi când trebuie, dar mai ales când nu au nevoie; merg şi ei să-şi mai facă nişte analize pe care oricum le mai făcuseră şi în luna anterioară. Într-un cuvânt, a luat naştere sistemul de socializare de pe lângă cabinetele medicale; cluburile de pensionari s-au închis treptat. „Avantajul” de a merge gratis la doctor şi de a lua câte un pumn de medicamente (unele fără rost) le-a dat pensionarilor un scop nesănătos în viaţă. Da, dar socializând şi plângându-se de pensii şi de viaţă grea se detensionau. Apoi veneau alte alegeri în care comuniştii le reaminteau că le-au dat gratuităţi şi le mai promiteau altele şi mai şi (dar gogonate ca anul ăsta la sect.5 şi 6 încă n-am auzit), iar bătrânii îi votau în continuare. O ţară întreagă ştia că psd fură de rupe pământul sau că Năstase a condus un adevărat cartel de infractori, dar când venea vorba despre promisiuni, bătrânii uitau de toate şi băgau votul unde trebuie.

Acum, după efortul extraordinar al unei ţări întregi, comuniştii au reînceput sarabanda gratuităţilor şi a pomenilor pentru aceiaşi pensionari. De dat nu le vor da nimic, iar gratuităţile vor fi din ce în ce mai puţine, dar mitomania ce îi caracterizează va face faţă contrastului dintre vorbe şi fapte. Ei fac totul pentru a se menţine la putere pe spinarea pensionarilor. Apoi ne vom mira, că de 20 de ani încoace, că populaţia ţării e în continuă îmbătrânire şi că natalitatea a scăzut îngrijorător. Nu vom uita să spunem, cât de curând, că salariaţii sunt prost plătiţi, aşa cum am mai făcut-o, iar ţara se va întoarce (deja a început) la situaţia economică din 1995-2000. Vom deveni Pensionăria – ţara unde doar bătrânii contează pentru că ei îi ţin la putere pe bolşevici. Contează că ăştia şi în opoziţie fiind minţeau cu neruşinare? Deloc. Ponta le vorbea/minţea despre „dreptul de proprietate al pensionarilor asupra veniturilor”, o minciună ordinară, pensiile în România fiind de stat şi deci fără a purta drepturi de proprietate din partea beneficiarului. M-aş distra copios ca după nişte alegeri câştigate de comunişti să se vadă nevoiţi să taie pensiile, de data aceasta declarându-le de stat şi deci putând opera legal tăierile.

În România de azi nu există o reală protecţie socială, iar ceea ce declară comuniştii că vor face are doar scop electoral. În rest, ei îşi vor ţine masa de manevră într-un şah etern, operând cu gratuităţile şi cu scutirile. Nimic care să ducă la o îmbunătăţire a vieţii celor cadorisiţi cu acele gratuităţi. Toată această poveste prea mult auzită este doar o înşelătorie care să-i plaseze pe pensionari într-o opoziţie indirectă cu salariaţii din taxele cărora ei îşi iau pensiile. De ce trebuie ca un pensionar să primească gratuităţi, când el are venituri uneori mai mari decât ale unui salariat? Doar pentru a vota ce „trebuie”. Şi asta până când?

Read More

Ponta şi Marga – inexistenţi în politica europeană

Ponta a lăsat-o moartă cu ambiţia de a participa el la Consiliul European pentru că a înţeles că nici el, nici lighioanele din jurul lui nu sunt agreaţi pentru a avea o contribuţie decisivă la soarta Europei. Pe plan local, „cabinetul roşu” are rolul unui administrator de bloc: plăteşte facturi, fură şi se dă mare. Politica europeană se face cu grijă şi cu creier, nu cu golanii, cum e Ponta învăţat. Tot ce i-a rămas lui Mickey Mao este o declaraţie politică în Parlamentul ce trebuia să decidă fără a avea dreptul ca el trebuie să meargă la Bruxelles, şi nu Preşedintele. Cum politica nu e doar o vorbărie, a înţeles şi el, dar şi felix sau Antenescu, mascota varanului, ca ei nu sunt în „cărţile” europene. Ieri, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului german, Günther Krichbaum a fost primit de către Preşedintele Băsescu, discuţiile purtându-se pe subiectele europene de interes imediat şi pe cele importante pentru viitorul apropiat. Cum era de aşteptat, Krichbaum n-a avut nici o treabă cu Ponta, adică nici măcar să se vadă pentru că neamţul să aibă de ce se distra; doar el venise pentru chestiuni serioase, nu ca să facă imagine unui „che guevara” de duzină.
Ţările europene şi nu doar ele au reacţionat rapid faţă de masacrul sirian de la Houla şi a expulzat ambasadorii Siriei. Doar România, prin Marga, „şi-a exprimat îngrijorarea”, formula consacrata atunci când o diplomaţie susţine un guvern străin, dar în faţa opiniei publice internaţionale care reacţionează ferm, se vede nevoită să aibă o reacţie minimală, de aşa-zisa „îngrijorare”. Desigur, prin această poziţie, Marga a plasat România alături de Rusia, care şi ea a fost împotriva expulzărilor. Noroc că n-a întrebat nimeni ce punct de vedere are Rusia; nimeni în afară de Marga... Dar, cum respectivul nomenclaturist ceauşist nu face linia politicii externe a ţării, ci e doar ministru de externe, azi s-a văzut nevoit să anunţe că şi România va expulza ambasadorul sirian, după ce toate ţările comunitare o făcuseră. Urâtă treabă pentru Marga, cel care pus într-o poziţie cheie pentru a slugări Moscova! Idolul sau îl va lua de urechi şi-i va da şi o cizmă rusească în fundul sau nepotrivit pentru fotoliul de ministru. Dacă nu cumva şutul i-l va da poporul român; lui şi cabinetului din care face parte. Doamne-ajută!

Read More

Ilegalitatile primarului Nichita girate de Ponta

Întâmplarea a făcut să găsesc un comentariu excelent despre dedesubturile afacerilor ilegale ale primarului Nichita, afaceri ce azi se desfăşoară mult mai lejer sub oblăduirea lui Ponta, cel care s-a dus la Iaşi pentru a-şi demonstra sprijinul pe care el i-l acorda colegului său de partid, Nichita. Nu voi comenta eu mai mult decât o face Alin George Nistor, un jurnalist ce cunoaşte bine dedesubturile afacerii, dar spera că va relua campania sa de devoalare a ilegalităţilor comuniste de la Iaşi.
„Domnule Ponta, vă propun, la Iaşi, o plimbare cu Cordunenii!

Problemă: Se iau 12 hectare de teren din proprietatea oraşului (de exemplu, în spatele Palatului Culturii). Se dau pe şest unor băieţi cu grade pe umeri (de exemplu, Nichita, primarul, le da generalilor lui Dascălu. Iulian Dascălu). Se semnează ilegal o hârţoagă şi se trece la treabă (de exemplu, la construit proiectul imobiliar Palas).

Trece un an, trec doi, trei, patru, cinci, şase... vin TOATE instanţele supreme şi nesupreme şi spun, definitiv şi irevocabil, că afacerea e ilegală. Că băieţii cu grade pe umeri (de exemplu, generalii lui Dascălu) trebuie să-şi dărâme şandramaua şi să plece acasă. Şi că alţi băieţi (de exemplu, Nichita), care ar vrea să aibă grade pe umeri, dar, de fapt, sunt nişte simpli foşti turnători la Secu, trebuie să se retragă din afacere.

Rezolvare: Vin nişte băieţi, şi mai tari, (de exemplu, Ponta) şi taie panglica la Palas. :)

Vreo şase ani am scris despre afacerea Palas. Dintre care, vreo patru ani, am scris şi de câteva ori pe săptămână, atât de multe ilegalităţi am descoperit. Şi asta, într-un oraş în care niciun ziar decât cele la care am lucrat (EvZ şi Adevărul) nu era interesat de acest subiect. N-am să comentez de ce, pentru că e absolut evident.
Aşa că ştiu, în amănunt, şi dacă mă întrebi prin somn, toate-toate rândurile din contractul Nichita-Dascalu, toate şmenurile, toate hotărârile instanţelor, toate hotărârile domnilor consilieri locali, toate spăgile date, toate interesele băieţeilor (de exemplu, ale domnului Fenechiu), toate datoriile la bănci, etc, etc. Mereu când mai descopeream câte o ilegalitate, mă întrebam: băieţii ăştia sunt nebuni? Nu le e tema că ajung la puşcărie?

Ei bine, se pare că nu le e teamă. Zilele astea, aşa cum ştiţi, mi-am umplut mintea doar cu minunea de campanie pentru cei 40 de micuţi orfani. Aseară, târziu, aflu şi eu că domnul prim-ministru Victor Ponta vine special la Iaşi ca să inaugureze Palasul. :))))))))

Domnule Ponta, domnule premier, domnule procuror, respectele mele! Vă zic....sunteţi cel mai tare dintre toţi! Până acum, nimeni, dar nimeni, nici măcar Nichita, nu a ajuns la aşa un nivel de mare ca dumneavoastră în privinţa Palasului. A făcut Nichita toate ilegalităţile posibile, a sfidat, a urlat, s-a zbătut, aproape că s-a legat cu lanţuri de gardul şantierului Palas ca să nu mai scriem, dar aşa ceva...

Eu vă propun ca, după ce veţi zâmbi frumos la camere, alături de toţi băieţii cu grade pe umăr, să faceţi o plimbare prin Copou. Alături de Corduneni. Cum care Corduneni? Aia care au stat zeci de ani prin puşcărie pentru tot felul de nenorociri. Pentru că, domnule Ponta, vă garantez că, dacă la Palas nu o să vă felicite niciun ieşean normal la cap pentru ceea ce faceţi, la braţul vreunui Corduneanu aveţi toate şansele să vă zică cineva: „Respect, frate!”

PS: Mie melodia asta îmi vine în minte... mai bine haimana, decât trădător... :)".

Erata: Citatul-articol apartiene Ramonei Ursu, dar la el am ajuns datorita lui Alin. Le multumesc amandurora.

Read More

Dreapta - Nimic fără Dumnezeu, Ţară şi Popor!

Interviul lui MRU a însemnat enorm pentru România şi promite să fie chiar mai mult de-atât. Să încerc să explic această frază ce pare, la prima vedere, exagerată. Ungureanu vine, într-o perioadă în care stânga comunistă este sigură pe eternizarea sa la putere, în timp ce PDL e aproape inactiv, vine să vorbească despre necesitatea dreptei reale în România. Explicaţiile sale au fost simple şi clare: romanii au nevoie azi, mai mult ca oricând, de o mişcare de dreapta coagulata în jurul unei personalităţi puternice. Comuniştii n-au luna de când au pus mâna pe putere folosind mijloacele clasice pentru ei, minciuna şi trădarea, că se şi văd „în cărţi” pentru 2-3 cincinale. Deja au început să apeleze la pomenile electorale obişnuite, iar nefastele experienţe anterioare ne arată că după ce trec de alegeri vor uita promisiunile şi vor trece la strângerea ineficientă a „şurubului” economiei. Cine crede că impozitând suplimentar veniturile de peste 4500 de lei şi, simultan, impozitând persoanele fizice autorizate până la nivelul de 65.000 de euro vor veni bani la buget se înşeală amarnic. Ce vor „reuşi” ei să facă va fi diminuarea colectării de taxe şi impozite de la 38% în prezent (sau în trecutul nu foarte îndepărtat) la 28-30%. Aceste măsuri combinate cu creşterile de salarii bugetare, retrocedări de CAS şi măriri de pensii nesimţite vor reprezenta intrarea economiei în ceaţa crizei financiare naţionale. Dacă mai iese şi Grecia din zona euro, „tacâmul” exploziv va fi gata şi va mai lipsi doar detonatorul pentru că tot sacrificiul de trei ani al romanilor să se transforme în fum.

Pe acest fond economic vine MRU care propune o mişcare politică de dreapta (nu de centru-dreapta, cum am văzut undeva; centru-dreapta este o formă fără fond, ceva între dreapta şi o stângă foarte moderată, dar nu de aşa ceva are nevoie România). Nu e vorba despre o mişcare politică în adevăratul sens al cuvântului (de până acum), ci una destinată Omului. Marea majoritate a electorilor nu au o opţiune politică fermă şi prefera să stea în expectativă, la vot mergând dacă n-au altceva mai bun de făcut. De aici şi prezenţa extrem de scăzută înregistrată de ani buni în fiecare scrutin electoral. Însă indiferenţa este de cele mai multe ori mai gravă decât acţiunea, chiar şi decât o acţiune greşită. De ani de zile, oamenii pregătiţi sau nu, dar inteligenţi şi muncitori au stat deoparte pentru că au considerat că n-au ce să voteze, filozofia „răului mai mic” fiind o imbecilitate negativistă, dar, iată, prea mult aplicată.

România nu-şi mai poate permite să-i lase deoparte tocmai pe cei valoroşi prin concepţiile lor sănătoase faţă de muncă, viaţă şi societate. Ani de zile parlamentarii au fost aleşi de sărmanii care speră că fiecare echipă nou venită la putere le va da ceva fără ca ei să muncească. Ei şi pensionarii cumpăraţi de către comunişti au decis cine să se ocupe de destinele celor 22 de milioane de romani şi de soarta ţării. Aceştia sunt responsabilii care i-au lăsat pe bolşevici să mai însemne ceva din punct de vedere politic. Dacă Mickey Mao ar fi iniţiat o mişcare internă de modernizare, transformând partidul comunist-stalinist pe care îl conduce într-unul cu adevărat socialist, proaspăt şi netarat de gravele probleme juridice, politice etc. ale celui prezent, probabil că nici discursul său penibil n-ar fi amintit de perioada „komisarilor poporului”, iar măsurile sale economice ar fi fost complet altele. „Mulţimea muta” este azi chemată să se alăture mişcării iniţiate de MRU. Trebuie să înceteze practicile abjecte promovate de unele partide, trebuie să se termine o dată pentru totdeauna cu discursurile grobiene, lipsite de conţinut şi cu măsurile fantasmagorice ce distrug economia în loc s-o întărească.

România are nevoie azi de o dreaptă puternică, singura forţă în măsură să promoveze individul şi nu turma, muncă şi nu lenea. Trebuie ca romanii conştienţi să se grupeze în jurul a trei idei de bază ale unei drepte naţionale: Dumnezeu, Ţară şi Popor. Repartizarea uniformă sau cvasi-uniformă a sărăciei nu cred să mai intereseze pe cineva responsabil. Nici o ţară europeană nu s-a ridicat economic pe un fundament ideologic de stânga, decât prin război, cum a fost cazul Germaniei sau al Italiei. În aceeaşi perioadă, regimul fascist ce a virat brusc spre dreapta după război, al lui Franco în Spania, a asigurat o economie ce a rezistat şocurilor până în anii 2000. Nu sunt adeptul dictaturilor, dar nici nu pot să văd undeva în lume ceva construit sănătos de către vreo mişcare de stânga. Aceasta stângă, fie ea comunistă sau socialistă şi-a demonstrat incapacitatea de a aduce progres în ţările unde ea s-a manifestat. Exemplul Suediei nu este deloc relevant deoarece stânga a făcut şi acolo destul rău, iar creşterile de impozite deveniseră acolo ceva de domeniul fantasticului; o laureată a Premiului Nobel pentru literatura a „beneficiat” de o impozitare a premiului de... 102%!. Italia socialistă nu poate fi nici ea un exemplu de eficientă, ci doar de creştere uriaşă a datoriei externe a ţării până ce aceasta a depăşit 2000 (două mii) de miliarde de dolari (România are acum cca. 85 de miliarde datorie externă). Grecia este azi în faliment încă nedeclarat tot din cauza comuniştilor care i-au învăţat pe greci că munca l-o fi făcut pe om, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.

În acest context geopolitic, dar şi din perspectiva naţională, România are nevoie de dreapta, de toţi oamenii oneşti care să explice populaţiei că nici un guvern nu poate realiza o protecţie socială ce să rivalizeze cu munca salariată; tot Suedia a făcut asta, şi de ani de zile se confruntă cu un şomaj imposibil de combătut, atât timp cât ajutorul de şomaj este aproape cât salariul unui angajat. Nu mai avem nevoie de politicieni ce-şi tranzacţionează poziţia politică întocmai că prostituatele de duzină şi nici de cei care au făcut averi jefuind bani publici şi/sau fonduri ale organismelor financiare internaţionale. Toate astea trebuie să înceteze până nu devine prea târziu, iar o curmare a proastelor obiceiuri politice, doar o dreaptă naţională o poate face. O dreaptă care să se construiască în jurul unei personalităţi nepătate, fără un trecut politic, dar cu inteligenţa, cultivarea şi determinarea necesare este azi soluţia ieşirii din criză a României; de altfel singura soluţie.

Read More