O istorie neplăcută, dar reală

    În aceste zile se poartă adevărate bătălii simulate, pe tema vetustă „ungurii vor să ne ia Ardealul”. Fiecare parte îşi exhibă frustrările naţionale, atât secuii şi ungurii, cât şi românii, arătând că habar n-au propria lor istorie. De altfel, românii nu pot susţine, altfel decât populist, un punct de vedere argumentat istoric, dar nici secuii nu pot, atât timp cât stau în paradigma care pune semnul egal între ei şi unguri. Practic, disputa opune două înşelătorii populiste, ambele fără suport documentar real. Haideţi să vedem ce spun arhivele, dar nu şi istoria oficială, atât pentru români, cât şi pentru unguri, deci şi pentru secui, care sunt aproape asimilaţi de cei din urmă.

Prima lemă este cea românească... „Transilvania este a românilor, pentru că ei au fost mereu majoritari acolo”. Da, este adevărat, şi ăsta a fost un argument şi la Conferinţa de la Saint Germain en Laye, când ne-a fost dat Ardealul. În acelaşi timp, istoric vorbind, nu toată Transilvania a fost locuită de români, dar asta nu a fost nicicând o problemă, nici pentru români sau valahi şi nici pentru secui. Toată povestea transilvană s-a derulat în nişte sute de ani... La început a fost un Basarab (am uitat cine, în jurul anilor 1150-1200) care s-a aliat cu Bizanţul, pentru ca împreună să atace Ungaria. Armata bizantină s-a împărţit în două, jumătate înaintând prin Banat, cealaltă jumătate – prin Bucovina. Între ele s-a plasat armata valahă, care a luat-o pe Valea Prahovei, dar ocolind ţinutul secuiesc, cu secuii fiind într-o foarte bună colaborare. Cu această ocazie, Braşovul i s-a supus lui Basarab, acesta ocupând „Amlaşul şi Făgăraşul”, altfel spus, acea bucată de teren care pleacă de la Cetatea Poenari şi până la Sibiu.În această acţiune, secuii şi-au văzut de treaba lor, pentru că nu erau afectaţi teritorial. Amlaşul şi Făgăraşul au rămas teritorii ale Basarabilor, multe sute de ani, până când le-au pierdut, ca urmare a agresiunii ungare. Sub Alexandru Basarab, cel care s-a opus invaziei mongole, s-a produs Descălecarea Moldovei, cea cunoscută de toată lumea, dar şi Descălecarea Valahiei, despre care nu ne place să vorbim. Istoricii nu s-au pus de acord dacă aceasta descălecare s-a produs cu 5 ani înainte sau cu 5 ani după Descălecarea Moldovei, dar e sigur că aceasta a fost posibilă şi datorită ajutorului pe care Alexandru Basarab l-a primit din partea secuilor. Ce concluzie nu vrem să tragem? Că populista „suntem aici de 2050 de ani” nu are niciun suport. Atât Moldova, cât şi Valahia, de la Olt şi până la Dobrogea şi Vrancea inclusiv, au intrat în posesia Basarabilor în jurul anilor 1280-1290. Trebuie să recunoaştem că „descălecarea” era luarea în posesie a unor teritorii are nu aparţineau nimănui. Din păcate, asocierile de idei predomină în istoria noastră oficială. Dobrogea ne-a revenit la 1878, prin Tratatul de la San Stefano, dar noi ne-am învăţat să o considerăm teritoriu istoric românesc. La fel se întâmplă şi cu Transilvania... Ne-a revenit la Saint Germain en Laye, în 1919 (un an înainte de Trianon), dar asta nu însemna că din punct de vedere istoric, avem proprietatea întregii provincii. Şi astfel ajungem la lema secuiască...

Secuii (siculi) au venit din Sicilia (Siculia), undeva prin sec. IV, în Câmpia Panonică şi, mai ales, în Transilvania. Şi-au adus alfabetul, primul alfabet din acest spaţiu, azi românesc, exceptând regiunea ocupată temporar de Imperiul Roman, unde exista alfabetul latin în administraţie, dar şi obiceiurile şi seriozitatea. Secuii au trăit cuminţi în teritoriul care le aparţinea şi nimeni nu a avut curajul să schimbe dreptul de proprietate, nici românii şi nici ungurii. Tot în vremea lui Alexandru Basarab, voievod al secuilor era Ladislau Apor, care era suficient de puternic în Transilvania, pentru a schimba un rege al Ungariei. Cum nu l-a vrut rege pe Otto de Bavaria, l-a arestat şi ungurii nu au avut tupeul de a reacţiona. Nici măcar Carol Robert de Anjou, urcat imediat pe tronul de la Buda, nu s-a aventurat să întreprindă o expediţie împotriva secuilor. Încet-încet, secuii au început să-şi piardă identitatea, culminând cu supunerea lor faţă de ocupantul ungur. Ultima manifestare de orgoliu naţional a fost aşa-zisa răscoală a lui Gheorghe Doja. În realitate, Doja era un nobil secui şi un ofiţer care se remarcase în luptele antiotomane. El a reuşit să-i mobilizeze pe secui şi, în alianţă şi cu românii, s-a ridicat împotriva ungurilor. Din păcate, a fost învins, cu câţiva ani înainte ca Ungaria să fie ocupată de turci şi jumătate din ea să devină paşalâc. De atunci, drumul asimilării şi deznaţionalizării secuilor a rămas deschis. Însă, asta nu schimba istoria... Secuii au drept de proprietate pentru ţinutul secuiesc, aflat în Transilvania românească, dar asta nu înseamnă că agenţii Moscovei vor putea să manipuleze o istorie pe care nici n-o cunosc. Aşa cum spuneam, clamata autonomie a secuilor e doar o poveste prost scrisă, pentru că niciun secui nu ar putea suporta o astfel de autonomie, care le-ar da mai mult obligaţii, decât drepturi. Ar fi bine ca secuii să se trezească şi să-şi reia istoria reală, cea veche de sute de ani înainte ca ungurii să vină în Europa.

Read More

[„Între deosebitele personalităţi..."] de Mihai Eminescu

 Între deosebitele personalităţi politice cari în zilele din urmă au fost chemate la M. Sa Domnul pentru a-şi da opinia în privirea soluţiunii cestiunii evreieşti a fost şi d. A. Teriachiu, vicepreşedintele Adunării deputaţilor.

Acest d. deputat a fost şi este liberal, nu face parte din dreapta conservatoare şi e ales vicepreşedinte cu voturile roşiilor, deci nu se poate presupune că noi i-am fi inspirat consiliile ce avea de gînd a le da M. Sale.

Informaţiile noastre, întru cît sînt exacte, atribuie d-lui Teriachiu rolul de a fi atras atenţia M. Sale asupra faptului că în cestiunea izraelită deputaţii moldoveni stau aproape toţi la un loc, căci esperienţa de toate zilele le-au arătat ce greu pericol ameninţă în prima linie Moldova, apoi România întreagă din partea invaziei jidoveşti. A atras asemenea atenţia M. Sale asupra împrejurării că în Adunarea României — în această unică cestiune cel puţin — majoritatea formală n-ar trebui să decidă pur şi simplu, căci se izbeşte mai cu seamă într-o parte a ţării şi că ar fi o dovadă de patriotism daca deputaţii din Ţara Românească ar urma opiniile moldovenilor şi ai acelor colegi cari sînt de o părere cu moldovenii. Aceşti colegi sînt grupul Vernescu şi mulţi alţi deputaţi roşii chiar, din judeţele însă unde populaţia e curat românească.

Nu putem chezăşui că espunem din cuvînt în cuvînt şi în toate amănuntele ei opinia atribuită d-lui Teriachiu, căci ea, trecînd din gură în gură, s-a modificat poate şi a pierdut din vigoarea ei originară, destul numai că acesta a fost aproape înţelesul cuvintelor sale, comunicat nouă de amici politici.

Această opinie atribuită d-lui Teriachiu e adevărată.

Moldova are sute de mii de evrei, Ţara Românească numai zeci de mii; în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei, în Ţara Românească sînt oraşe, ba judeţe întregi în care nu sînt decît 2-3 familii evreieşti; în Moldova nu e sat în care să nu fie cel puţin una, dar în genere mai multe familii evreieşti, în Tara Românească sînt mii de sate în care nu se află un picior de evreu. Cestiunea izraelită este dar o calamitate publică în privirea purtăm căreia cele două părţi istorice ale României nu se aseamănă : Moldova e inundată, Tara Românească încă nu.

Cu privire deci la această opinie adevărată am scris în jurul nostru de marţi următorul pasaj:

Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali, ci în : Moldova şi Ţara Românească. Cumcă Moldova e în pericol, iar nu Muscelul, în care sînt numai doi evrei, e evident pentru oricine. Moldova, care are deplina conştiinţă a pericolului imediat, este aceea care nu-1 crede pe d. Brătianu, şi Moldova cată să aibă pasul întîi în cestiune. E o dovadă de înalt patriotism din partea deputaţilor din Ţara Românească că măcar în această una cestiune se lasă conduşi de opinia moldovenilor.

Cel mai practic mijloc pentru ca deputaţii din Ţara Românească să vază cu ochii proprii pericolul ce ameninţă Moldova întîi, apoi ţara întreagă, ar fi ca cu un tren espres să plece toţi in corpore în Moldova, să vază odată de aproape Botoşanii, Bacăul, Târgul-Frumos, Iaşii şi să treacă apoi în cîteva sate, ca să vază halul la care a ajuns populaţia rurală. Atunci abia ar putea vorbi şi vota în cunoştinţă de cauză. Acest argument ad oculos e şi ieftin şi lesne de avut şi ar lecui pe mulţi de boala teoriilor umanitare.

Atîta am scris în privirea aceasta, nici o literă mai mult, nici una mai puţin. Din aceste rînduri, cari constată un adevăr, ,,Românul" de ieri scoate prăpăstiele următoare :

O apreciare, care este totdeodată o teribilă şi imprudinte revelaţiune, ne-a învederat ieri, mai bine decît oricînd, vederile şi tendinţele partidei care îşi esprimă ideile politice prin articolii din ziarul „Timpul".

Acolo se ziceau ieri următoarele cuvinte, care destăinuiesc una din fazele cele mai pernicioase ale întinsului complot ce se urzeşte, în afară şi în întrul ţării, pe tărîmul arzător al cestiunii izraelite.

,,Camera — zicea ieri cu o stranie cutezanţă organul partidei care cu tot dinadinsul ţine a afirma că nu este cîtuşi de puţin naţională — Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali, ci în : Moldova şi Ţara Românească !"

Aşa le-ar plăcea poate celor de la ,,Timpul" să fie.

Apoi urmează:

Toată lumea ştie că nu aceia au fost cei cari au luptat pentru realizarea marei idei naţionale a Unirii. Din contra, această idee n-a aflat antagonişti decît printre cei cari se mîndreau cu titlul de conservatori.

N-avem nevoie a spune că toată lumea ştie contrariul. Toate actele Divanului ad-hoc pentru unirea principatelor sînt iscălite de d-nii Lascar Catargiu şi P. Mavrogheni alături cu Anast. Panu şi A. Hurmuzachi, încît partidul conservator de astăzi nu e — în cea mai mare parte decît partidul unionist din vremea Tratatului de la Paris.

După cel de mai sus urmează apoi un citat fals, pe care iată-l :

Conservatori a ce?[î]i vom întreba. „Conservatori — ne răspund ei astăzi chiar prin cuvintele din „Timpul" — con servatori ai acelor privilegie pe care ni le garantează nouă, şi numai nouă, debilitarea patriei comune, reducerea României independinte la starea umilită de Moldova şi de Ţara Românească !"

După acest citat fals, care nicicînd n-a fost scris în ,,Timpul", necum astăzi, urmează apoi trei coloane de acuzări de înaltă trădare pe care nu le vom releva pentru că e cu totul de prisos.

E destul a arăta publicului din ce oameni de nimic, din ce oameni fără conştiinţă şi fără sentiment de demnitate omenească, din ce candidaţi de balamuc — daca nu şi de puşcărie — se compune redacţia, ,,Românului".

Căci cine din şirurile noastre, cu totul conforme cu adevărul, inspirate de un consiliu pe care un deputat din partidul brătienist i-a dat M. Sale, poate scoate prăpăstiile din n-rul de ieri al „Românului" acela a pierdut dreptul la orice răspuns serios.

[12 iulie 1879] 

Read More