Infracţiunea ca lege de partid sau "Gambitul Preşedintelui"

Goya-Por una navaja 

Niciodată România n-a trecut prin asemnea momente, după 1989. Cât a fost ilici la putere, infracţiunile majore au marcat negativ destinul ţării, dar speram că asta a trecut şi că a reprezentat maniera de a face politică a unei „cârpe kaghebiste”. M-am înşelat. Din 2000 au urmat cei patru ani de „domnie” a actualului infractor Năstase, deţinutul de la Rahova. Nu comentez condamnarea sa simbolică pentru că procesele nu s-au încheiat şi pentru că, până la urmă e vorba despre o decizie, bună sau rea, a unei instanţe de judecată. Dacă ne place democraţia, e musai să ne placă şi deciziile judecătoreşti temeinic argumentate, mai ales că ele reprezintă semnalul ca Justiţia înţelege să-şi facă treaba fără legătură cu mediul politic. Vocile care se aud dinspre Parlament şi care spun ca Justiţia trebuie subordonată, altfel nu se cheamă că sunt comuniştii la putere sunt doar reflexe fascistoide pe care le întâlnim şi la plagiatorul-şef, Ponta, dar şi la informatorul Felix.

Petre Ţuţea spunea că bolşevicii „sunt infractori la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal” şi mulţi au crezut că exagerează... Iată că am ajuns să trăim şi agresiunea anti-democratica asupra instituţiilor statului. Comuniştii nu sunt în stare să respecte altceva decât bunul lor plac. Au elaborat legi vădit antidemocratice; pe unele le-a invalidat Curtea Constituţională, pe altele urmează, mai mult ca sigur. Au uzurpat calităţi oficiale plantând în poziţii publice clienţii lor politici, cu încălcarea flagrantă a legilor în vigoare. Au contestat orice rol al Preşedintelui în viaţa politică a României. Au sfidat până şi bunul simţ prin susţinerea desantata a infractorului Năstase pe care au încercat să-l sustragă pedepsei. Azi, prin primul-plagiator al ţării, comuniştii încalca grav Constituţia, iar asta este o infracţiune ce nu poate fi lăsată să treacă aşa cum a fost cazul trădării şi defăimării ţării în Parlamentul European de către cei trei saltimbanci de partid, Ponta, Antenescu şi ăla micu’.

Practic, aceasta gaşcă de infractori, plagiatori (scuze pentru pleonasm) şi incompatibili vor să călărească ţara fără să ţină cont de legi sau democraţie. Curtea Constituţională a decis că reprezentarea ţării în relaţiile sale externe este un atribut al Preşedintelui. Acest fapt ar fi fost clar pentru oricine dacă ar fi citit Constituţia. Reacţia plagiatorului a fost clară: nu recunoaşte decizia CCR! Declaraţia simplă este o infracţiune gravă pentru că Ponta pur şi simplu a încălcat prin aceasta însăşi Legea fundamentală a ţării. Implicit, Ponta încalca şi Codul Penal care sancţionează aspru uzurparea de calităţi oficiale. Un zvon spune că Preşedintele ar putea renunţa la prerogativele sale în acest caz şi ar putea să-l delege pe premier să reprezinte ţara la Consiliul European. Poate că Preşedintele o va face, dar încă nu e sigur. Ce ştiu sigur e altceva: dacă aş fi în locul lui Ponta (slavă Domnului că nu sunt, că nu sunt plagiator!) aş refuza să merg mâine la Consiliul European. De ce? Pentru că Traian Băsescu nu e omul care să cedeze, mai ales după ce a câştigat o bătălie. Dacă aş fi Ponta (bine că nu sunt) m-aş feri ca de dracu’ să-mi bag capul în laţul întins de „marinar”. Dacă mă uit şi pe lista celor care vor reprezenta ţările comunitare, acolo unde tronează poza infantilului Ponta, m-aş întreba ce anume s-a petrecut pentru ca poza mea să apară acolo? Scrisoarea plină de greşeli pe care am trimis-o nu s-a dus la Consiliul European, ci la Comisia Europeană... Şi atunci? Să vedem... Prevăd mâine sau poimâine o lovitură de excepţie care va produce întâi o victimă şi apoi mai multe: primul – Ponta şi apoi usl. Ce se va petrece acolo? Nu ştiu, dar vom citi în presa internaţională în curând. Bucuria comuniştilor de a-l fi făcut pe Preşedinte să „cedeze” va fi de foarte scurtă durată. Nu, chiar şi citind asta, Ponta nu va putea contracara lovitura care-i va veni în moalele capului. Singura amânare pe care Ponta o poate obţine ar fi să refuze participarea. N-o va face pentru că e prost şi infatuat, aşa că aştept spectacolul. „Show must go on”.

Read More

Şcoala de arte, dans şi bune maniere

În doar câteva zile s-au întâmplat multe care să demonstreze că năravul din fire n-are lecuire. Întâi a fost Eurovision, care anul ăsta a dat chiar un spectacol de top, atât ca organizare, cât şi din punct de vedere al pieselor ce au concurat. Baku este un oraş cu adevărat spectaculos şi puţini îşi imaginau că într-o ţară fosta sovietică este posibil să existe o atât de frumoasă combinaţie de vechi şi nou, de tradiţional şi modern, toate armonios combinate. Clădiri istorice stau mărturie miilor de ani de cultură persană şi nu departe se ridică spre cer zgârie-nori ce amintesc de Dubai sau Singapore. Spectacolul s-a ţinut într-o sală polivalenta special şi rapid construită pentru această manifestare, pot spune o sală ce n-ar fi făcut de râs pe nimeni, în orice colţ al lumii ar fi fost ea.

Desigur, în disperarea de a-şi face campanie electorală cu ceva, primarele Oprescu şi-a mai lansat o dată programul, un punct fiind şi organizarea viitoarei ediţii a Eurovision, că doar şi Bucureştiul are o sală polivalenta. În disperarea de a recupera terenul pierdut, comunistul Oprescu n-a observat că Sala noastră Polivalenta este una construită în anii '70 şi căreia renovările ulterioare n-au ajutat-o decât să se conserve cât de cât, nu şi să devină o adevărată sala de spectacole, de nivel internaţional. Dar nu e de mirare, pentru că Oprescu este campion în a arăta ce ar face el cu ceea ce au realizat alţii; penibilă este doar megalomania sa. Dar Mandinga l-a salvat pe primare de a mai organiza un asemenea spectacol, plasându-se pe un umil loc 12 la ediţia de anul acesta a Eurovision, organizarea următoarei ediţii revenind meritat Suediei.

Piesa prezentată de România la acest concurs ne-a definit foarte bine: o manea cu influenţe spaniole, dar şi cu armonii turceşti, o combinaţie nefericită de ritmuri, dublată de o interpretă care s-ar descurca mult mai bine cântând în baie, că măcar aşa nu deranjează pe nimeni. Se ştie foarte bine în mediile muzicale din România că ediţia naţională a concursului este o şuşanea fără legătură cu calitatea pieselor prezentate în concurs. E prea bine cunoscut dinainte că va câştiga nu piesa cea mai bună, ci aceea care are „background”-ul potrivit. „Rechinii” muzicii româneşti trag sforile ca apucaţii, îşi fac reclamă oricât de exagerat, doar-doar vor câştiga sponsorizarea care va însoţi piesa la concursul european. „Micul Hoţart” a fost surclasat anul ăsta de Costi Costiţă care a ştiut să se impună la categoria „sfori, şmenari, şuşanele”. A interesat pe cineva că piesa e o combinaţie lălăită de ritmuri cubaneze, spaniole, turceşti şi ţigăneşti? Nu, dar decizia a fost ca o asemenea producţie să reprezinte România. Ca de fiecare dată la Eurovision, România a ajuns ceva mai sus în clasament datorită fraţilor romani moldoveni de peste Prut, care dau aproape automat un punctaj maxim romanilor, că altfel piesa s-ar fi plasat mult mai jos. Nu, piesa care ne-a reprezentat n-a fost printre favorite decât la tele-vizuinile româneşti care laudă tot ce e şmen şi n-a avut nici un moment calitatea de a sta alături de piesele cu adevărat favorite. Eşecul a fost previzibil încă de pe vremea când încă nu începuse ediţia naţională şi, dacă nu se schimbă ceva „acolo”, prevăd şi la anul un eşec similar.

Dacă Mandinga a fost un fiasco, meciul lui Bute a fost o catastrofă, una la fel de previzibilă. Se pare că Bute şi-a atins limita performanţei şi s-a delăsat. Nici Intersport n-a apreciat activitatea lui premergătoare meciului, aşa că nu i-a reînnoit contractul. Poate s-a antrenat timp de şapte luni, aşa cum zice, dar pe ring asta nu s-a văzut deloc. Adversarul lui nu a fost un boxer inteligent, capabil de strategii complexe sau cu prezenţa de spirit, ci un ciomăgar coordonat de antrenor. Bute a avut o şansă uriaşă în prima repriză imediat ce i-a expediat o lovitură adversarului. Atunci englezul a prins frică şi stătea în apărare. Era momentul ca Bute să-i rupă capul atacând furibund. Dar Bute şi-a continuat loviturile de tatonare, iar gongul l-a salvat pe Frosh. La reluarea partidei, englezul s-a dezlănţuit, în timp ce romanul a fost lipsit de o reacţie notabilă. Loviturile adversarului, un adevărat Rocky Marciano ca stil, l-au deteriorat repede pe Bute, iar finalul a venit după doar 13 minute, când numai corzile ringului au făcut ca romanul să nu ia contact cu podeaua. Stilul lui Bute e bizar pentru un slab încasator, garda sa mult prea jos fiindu-i fatală. Şi aici a fost vizibil proverbul românesc „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Anteriorul meci al lui Bute a fost un semnal de alarma sau ar fi trebuit să fie. A avut atunci un adversar bine construit fizic, dar slab ca tactică şi ca pregătire. Faptul că l-a învins la puncte n-ar fi fost în măsură să-l culce pe Bute pe laurii victoriei; şi totuşi aşa a fost. O altă treabă românească, la fel ca şi Mandinga la Eurovision... Revanşa de la Montreal va arăta dacă Bute este un mare boxer care doar a pierdut un meci sau este un fost mare sportiv şi îşi va pune cu această ocazie mănuşile în cui.

Cele două „performanţe” sunt în concordanţă cu „vremurile”. Derizoriul şi minciuna din politica bolşevicilor, suficienţa şi promisiunile lor fără acoperire îşi au ecoul şi în manifestările artistice şi sportive ale romanilor. Dacă rezultatele ar fi fost pozitive, imediat ieşeau alde Mickey Mao să mai dea o scuipătoare sau o sticlă de vin, aşa cum au făcut-o şi cu gimnastele, de parcă el şi clica lui ar avea vreun merit în performanţele respective. Ne-am obişnuită că „roşii” să se împăuneze cu meritele altora; aştept, totuşi, ziua când valorile adevărate vor avea şansa să se afirme în muzică, dar şi momentul în care un sportiv român va avea destulă inteligenţă să înţeleagă că doar munca stăruitoare îl duce la succes, nu laudele deşănţate şi conjuncturale.

Read More

Calusul

Dimitrie Cantemir despre moldoveni

"...Osebit de jocurile acestea ce obicinuiesc pe la veselii, mai sunt si alte jocuri cu eres, alcatuite cu numar nepotrivit, adica 7, 9, 11. Si jucausii se cheama calusei si se aduna o data intr-un an, se imbraca in haine femeiesti si pun pe cap cununa de pelin impletita si impodobita cu alte flori, vorbesc cu glas femeiesc si, ca sa nu se cunoasca, isi invelesc fata cu panza alba, si in maini poarta sabie goala, ca sa taie cu dansa ori si pe cine ar cuteza sa le descopere fata ; caci puterea aceasta le-a dat-o lor un obicei vechi, asa incat nimeni nu-i poate trage la judecata cand fac vreo ucidere intru acel chip.

Povatuitorul cetei se cheama staret si cel de-al doilea primiceriu si are datorie sa intrebe ce fel de joc pofteste staretul si apoi sa spuie celorlalti in taina, ca sa nu auda norodul numele jocului pana cand nu-l va vedea cu ochii, pentru ca ei au mai mult de o suta de sarituri, si unele asa de potrivite, incat aceia care joaca se pare ca nici nu se ating de pamant, ci se poarta in vazduh. Si cu acest fel de urmari, cu jocuri si sarituri prin toate targurile si satele se petrec acele zece zile dintre praznicul inaltarii si al pogorarii Sfantului Duh. Si intru aceasta vreme nu se culca ei nicaieri, fara numai sub strasinile bisericilor ; si zic ei ca de se vor culca la alt loc ar fi cazniti de strigoaice.

Cand se intalnesc pe drum doua cete de calusei, bat razboaie una cu alta si ceata cea biruita este supusa celeilalte noua ani. Si intamplandu-se sa se omoare vreunul la acest fel de bataie, atunci nu se incape judecata si nici judecatorul nu intreaba pec el ce a facut uciderea. Si cel ce intra intr-o ceata dintr-acestea, trebuie noua ani in tot anul sa se afle adunat dimpreuna, iar intamplandu-se sa nu se arate vreodata, atunci zic ceilalti ca este caznit de duhuri rele si de strigoaice. Si prostimea cea ereticeasca crede cum ca ei au puterea sa goneasca acel fel de boale. Caci ei fac vindecarea intr-acest chip adica : astern la pamant pe cel bolnav si incep a sari ; la o nota anume a cantarii il calca fiestecare de la cap pana la calcaie. Mai pe urma ii zic la urechi niste cuvinte alcatuite de dansii inadins si poruncesc betesugului sa se departeze. Si dupa ce fac ei aceasta de trei ori in trei zile, apoi urmeaza lucrarea care o nadajduiau ei si asa, intr-acest chip cu prea putina osteneala se pot vindeca boalele cele mai grele care se impotrivesc mestesugului doftoresc. Asemenea lucrare are si nadajduirea in farmece."

Read More