31 dec. 2012

"Luminiţa" de Radu Gyr


Are tata o fetiţă
Luminiţă,
pas de vis şi mânuşiţă
de crăiţă.

Când prind umbrele să cadă
în livadă,
păuniţe de zăpadă
vin s-o vadă.

Sună vântu-n cinstea ei
clopoţei
şi albine-aduc cercei
de scântei.

Se-mbulzesc în faţa uşii
corcoduşii:
îi fac tumbe cărăbuşii,
jucăuşii.

Şi când trec spre cuib lăstunii
bărzăunii
îi aduc mireasa lunii
din petunii…

Dar la casa argintie
de hârtie,
doar tăticu prost mai scrie
şi nu ştie
ca de dragul Luminiţii
licuricii
au aprins la geam aglicii,
iar piticii
au cărat o lună mare
în spinare
şi-au proptit-o-n casa noastră
la fereastră.

"Rugaciune" de Radu Gyr


Dă-i fetiţei mele, Dimineaţă,
tălpi cu care lipăi prin verdeaţă,
tril de ciocârlie-ascuns în guşă,
zburda veveriţei jucăuşă,
lângă uşă.

Cireşar, dă-i zmeura cunună,
zâmbet de caisă şi căpşună,
fă-i caleşti din fluturi şi rădvane,
şi din crini pantofi şi lampioane
diafane.

Pune-i Basm, pe zodie lăstunii,
scutură-i în vis găteala lunii,
adu-i Sânzienele să-i coase
scrânciob de matase-n chiparoase
somnoroase.

Şi tu, Cântec, suie-mi-o lumină
pe-o lăcustă lină, cristalină,
du-mi-o bob de rouă prin glicină
şi din floare-n floare mi-o aşază,
ca o rază!

30 dec. 2012

"Te port, te scriu și tac" de Luminița Amarie


Recompui și mă cânți din trăiri îngropate
Gândul tău cere drept, viața mea nu "te poate"
Sunt aici, peste tot, un blestem înflorit
Azi te vreau, patul meu ți-e altar și ți-e schit.

Acum ninge sălbatic eu am umerii goi
La fereastră respiră trupul meu, ochii tăi
Nu mai știu să adorm, e mizer prin oraș (...)
Te tot caut în vid cu un dor pătimaș.

Port în piept un izvor, pe spinare cărarea
Pofte am nelumești, nu mă-ncearcă uitarea
Ai văzut, dragul meu, eu aici tu plecat
În funebrul din jur tu mă-mbraci în curat.

E târziu, nu mi-e somn, sorb din tine trecutul
Te-așteptam să-mi răsai, ia-mă fă-mă tributul
Și mi-e frig și mi-e dor, nici cafea nu mai am
Mă hrănesc c-un trecut când credeam că trăiam.

Mă sfidezi și-mi arunci gânduri care-nfioară
Dar în loc să te-alung te cerșesc să-mi fii seară
Pe aici îngeri dorm patul mi s-a răcit
Cerul meu siniliu sub zăpezi i-amorțit.

Mă dezbraci de tăceri și pe mine pui cerul
Ninge parcă-ntr-un fel ce-ți sfințește misterul
Nu mi-e somn dar mi-e frig, și nu vreau să mă-mbrac
Port pe trup suflul tău ca oglinda un lac.

28 dec. 2012

"Vreau atat" de Luminita Amarie


Nu-mi mai trebuie haine sau cuvinte fardate
Port pe mine iluzii, și iubiri și păcate,
Rătăcind pe aici, unde muguri sterpesc
Nu mi-e dor de ce-am fost ci n-am vrut să trăiesc.

Diminețile-s goale iar cafeaua amară
N-am știut pașii tăi că-ncepeau să mă doară
Prin zăpada de-acum, prin noroiul din noi
Se zăresc pașii mei se ascund pașii tăi.

De Moldova mi-e dor, de răscruci, de pelin
Dimineți prea târzii, scorțișoară și vin
Și de mine mi-e dor, aruncată-n zăpezi
Nu-mi mai trebuie azi, vreau atât: să mă vezi.

Ți-aș mai spune-un secret care știu c-o să doară
Azi mai simt că mi-e dor și de-un pâlc de chitară,
Ochii tăi glaciali, trupul meu nins de ploi
Nu-mi mai trebuie vieți, vreau atât: pe noi doi.

Și un nud de suspin să-l sculptezi tu din ceară
Să te cer, să te chem, să-mi fii iarnă și seară
Azi atât îmi doresc, o Moldovă și-un cer
Nu-mi mai trebuie ani, nici etern, nici mister.

26 dec. 2012

"Închipuiri din flori de gheață" de Luminita Amarie


Iubitul meu e seara de Crăciun 
În suflet port un doliu ca de nea,
Și dorului pierdută mă supun
Tu știi că-mi ești, că sunt aripa ta.

Lumina mea, mi-e ceasu-ntunecat!
Tu ești aici, acolo, nu mai știu ...
Din tine eu în veci n-am mai plecat, 
Iubirea mea, învață-mă să fiu!

Speranță-mi ești în tot ce-i azi pierdut,
În anii goi și fără de-nțeles.
Lumina mea de când te-aștept ... de mult!
Răsai acum, dă-i vieții mele sens!

Puterea mea, mi-e greu să mai zidesc
Doar ziduri ce se surpă între noi,
De când de-o veșnicie te iubesc 
De când dintotdeauna suntem doi.

Te-aștept precum un dar închipuit
Atât de multe ierni te-am căutat
Să-mi vii îți spun, doar eu te-am mai iubit!
Și doar în vise mie mi te-am dat.


Foto: lucrare originala - Daniela Adela Armega

Despre virşli în gastronomia internaţională


Schimbând un pic registrul, propun să vorbim despre un subiect puţin cunoscut cu adevărat. În bucătăria românească avem multe produse de top. Printre ele, VIRŞLI, acei cârnaţi subţiri, condimentaţi sau nu, cu umplutură fină ca o rochie de mătase. Tradiţional sunt de la Brad şi-mi amintesc de acei virşli care se vindeau odată lângă autogara din Brad. Foarte mulţi romani nici n-au auzit de virşli, cu atât mai puţin străinii. Cu toate astea, un tip de virşli este cunoscut mondial: se numesc merguez şi-i putem găsi uşor în hipermarket-uri. Compoziţia e aceeaşi, carne de oaie şi de vită în amestec. Diferenţa e dată de frecvenţă produselor pe piaţă. În timp ce merguez-ul (de cele mai multe ori e doar numele de el, că produsul seamănă cu orice altceva) poate fi găsit în toate super şi hipermarket-urile, virşli există doar în câteva magazine, de obicei foarte scumpe şi cu produse discutabile din punct de vedere al originii şi al respectului faţă de produsul pe care se vrea să-l reprezinte.

Virşli sunt pe cale de dispariţie în exteriorul spaţiului hunedorean, iar originalul este cu adevărat la Brad. Din ce ştiu, nimeni nu e dispus să întreprindă ceva pentru ca produsul să fie omologat sau măcar promovat. Demersurile mele s-au soldat oarecum post factum cu organizarea unui festival al virşlilor la Castelul Huniazilor, deşi propusesem cu totul altceva, un festival de gen fiind doar o modalitate de promovare a produsului, nu acţiunea de bază. Esenţial mi se părea (asta i-am şi propus doamnei ministru) să facem din virşli un produs similar ca importanţa cârnaţilor de Pleşcoi şi nu să facem ceva de dragul de a arăta că avem produse de top, fără ca noi să facem ceva notabil pentru a le impune. Evident, un festival al virşlilor a fost binevenit, dar nu suficient. Schimbarea guvernelor a dus la căderea în derizoriu a ideii, iar virşli mor ca produs, la fel cum Bradul moare ca oraş, deşi e deţinătorul unei „averi” inexistente în lume: Muzeul Aurului. Cu un primar idiot (sper să nu se supere, dar nu e mai isteţ decât era pe vremea adolescenţei mele), Bradul şi tot ceea ce înseamnă el în cultura romană şi în bucătăria românească autentică va muri şi odată cu el şi virşli sau Muzeul Aurului. Oraşul e condamnat să fie sărac, deşi e plasat într-o zonă superbă, intersecţie de cai turistice, istorice, culturale şi culinare. Toată zona suferă, accentul interesat cade mereu pe exploatarea aurului (deşi beneficiile locuitorilor din zonă sunt minime in caz de exploatare aurifera), dar de virşli, de Muzeu sau de turism nu vrea nimeni să se ocupe. Primarul Bradului e un bou (să mă ierte boii, că sunt animale folositoare la jug), dar nici restul autorităţilor nu sunt mai breze.  Tariceanu, pe vremea guvernului sau a dat o hotărâre care îi dădea dreptul unui neica-nimeni să cumpere Muzeul la preţ de garsonieră, deşi exponatele sale sunt de o valoare cu adevărat inestimabilă. Virşli? Ei pot să dispară sau să fie făcuţi după reţete ce n-au legătură cu produsul, că nimeni nu e interesat, nici pe plan local şi nici la nivel naţional.

Va veni cineva, educat şi pretenţios şi va spune că sunt doar subproduse ale unei bucătarii „provinciale”. Poate... Dar să ne gândim că nici „prosciuto crudo” nu a fost vreodată altceva decât un produs ţărănesc italian pe care marketingul l-a făcut celebru. Ce este „pizza”, decât o „pâinica” întinsă şi garnisită cu diverse, un produs al imaginaţiei şi un extras al imaginaţiei culinare ţărăneşti italiene? Dar „tortilla”? Este celebră în lume, dar puţini ştiu că ea este doar un produs de subzistenţă, un fel de mâncare pentru săracii Spaniei, cei care plecau dimineaţa devreme şi se întorceau cu animalele seara târziu. E „de bon ton” să mânaci tortilla fără a ştii precis ce e, dar virsli... e „ţărăneşte” şi „provincial” să declari că au vreo contribuţie la arta culinară românească. Fireşte, „puriştii” vor spune că nu există vreun produs autentic românesc, iar eu voi fi de acord cu ei. Dar există un singur produs cu adevărat italienesc (produs, nu fel de mâncare), franţuzesc său german? Să nu ne referim acum la bucătarii speciale, cum ar fi cele din China, Japonia sau Vietnam, ci să rămânem la Europa. Cârnaţii germani, salamul italienesc (oricare ar fi el) sau şliboviţa sârbească sunt produse unice sau sunt doar mai repede omologate decât au putut s-o facă romanii? Le găsim sau nu şi la noi? Sunt ele sau nu produsul unei culturi culinare comune preexistente? Pe cine interesează?

Noi ne-am învăţat să spunem că sarmalele nu sunt româneşti pentru că „involtini” fac şi italienii, dar şi turcii sau arabii. Cu toate astea, sarmalele româneşti nu seamănă deloc cu involtini, iar gustul lor şochează şi face prozeliţi. Mămăliga noastră nu e deloc un produs născut în jurul Carpaţilor, polenta născându-se tocmai în patria porumbului, Mexicul. Cu toate astea, arta culinară de la noi şi spiritul mereu viu al ţăranului român au fuzionat în „balmoş”-ul de Orăştie sau în „bulz”-ul de Bran. Vorbesc unii despre sărăcia bucătăriei româneşti, dar habar n-au că ea e sinteza unei bucătarii mediteraneene din vremea lui Constantin Brancoveanu cu urme de bucătărie turcească şi fanariota. Nu, arta culinară românească nu are egal nici în fabricarea produselor şi nici în răbdarea pe care trebuie s-o ai pentru a scoate un fel de mâncare cu adevărat rafinat.

În ceea ce priveşte „rafinamentul”, regulă o fac mereu cei care au creat conceptul. Aici, bătălia se duce de multă vreme între francezi şi italieni. Ei „decid” formal ce este rafinat şi ce nu, dar cel care este cu adevărat decidentul rămâne gustul. Din această perspectivă, bucătăria românească, în general şi virşli, în particular reprezintă elemente definitorii pentru tot ceea ce înseamnă cultură a gustului rafinat.

24 dec. 2012

"Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" de Radu Gyr


Nu pentru-o lopata de rumena pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane, 
ci pentru văzduhul tău liber de mâine, 
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, 
pentru cântecul tău ţintuit în piroane, 
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Nu pentru mânia scrâsnita-n masele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele, 
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, 
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, 
pe toate ce slobode-ţi ies înainte, 
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urma-a furtunii, 
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

"Noi nu am avut tinereţe" de Radu Gyr


Noi nu am avut tinereţe,
să spumege viaţa în cupe;
priveam cum din crengi pădureţe
un fruct de otrava se rupe.

Nici lauri, nici mirt şi nici roze
n-au vrut pentru noi să zâmbească.
Tot cerul de-atunci de moloze;
luceafărul, tânăr de iasca.

Noi nu am avut Heidelberguri
cu blonde iubiri diafane;
pe clare şi reci iceberguri
în vis noi nu am plutit pe oceane.

Cu lavaliere boeme
noi n-am fost pe sub harfele lunii;
pe noi nu ne-au nins în poeme
nici vişinii nopţii, nici prunii.
La balul luminii-n careta
n-am fost pe celeste terase;
scriam doar pe inimi cu cretă
un spân, încă trei, încă şase.

Noi n-am strâns medalii din soare ,
ci noaptea-m cules, pe tăcute,
stropi negri şi grei în ulcioare,
prelinşi de pe cruci nevăzute.

Cântam! Era sânge poemul!
Hoream! Curgeau lacrimi pe fete!
Zâmbeam! Şi-n surâs sta blestemul!
Noi nu am avut tinereţe.
Mereu şchiopătând prin dezastre,
mereu cu osânda pe frunte,
credeam că tot spini sunt şi-n astre
şi-n lună tot temniţe crunte.

Ce vânt secetos şi fierbinte
ne-a frânt orice aripi răzleţe?
Căzuţi în genunchi pe morminte,
noi nu am avut tinereţe!

Şi-aduna azi zdrenţele anii
şi visul ciubotele sparte.
Prin pod se aud chiţoranii
cum petece rod mai departe.

Bătrâni, şi cu fete de ceaţă,
cu paşi năclăiţi în tristeţe,
prin moarte-am trecut, nu prin viaţă.
Noi nu am avut tinereţe.

23 dec. 2012

"Iisus în celulă" de Radu Gyr


Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist şi ce'nalt pãrea Crist!
Luna venea dupã El, în celulã
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.


Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.


Uimit am sãrit de sub pãtura surã:
- Doamne, de unde vii, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gurã
Şi mi-a fãcut semn ca sã tac.


S'a aşezat lângã mine pe rogojinã:
- Pune-mi pe rãni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi ruginã
parcã purtase lanţuri cândva.


Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Prin somn lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.


Pãrea celula munte, pãrea căpăţână
Şi mişunau pãduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mânã
Şi-am adormit o mie de ani...


Când m-am trezit din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte şi era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...


Am întins braţele, nimeni, tãcere.
Am întrebat zidul: nici un rãspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu suliţa lor m'au strãpuns...


- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de căţui...
M-am pipãit... şi pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.

21 dec. 2012

„Rien ne va plus”


Motto: Plecând de la „Postulatul lui Lapusneanu”, „prosti, da’ mulţi” avem „Corolarul lui Cacarau”: „prosti, da’ mulţi, mulţi, da’ buni” (despre numărul crescut de parlamentari şi de ministere).

Acordul interpartinic semnat şi de către Preşedinte a fost, după mine, o uriaşă „ruleta” naţională; unii ar spune că a fost o „ruletă rusească”, dar a lipsit pistolul. „Acordul peticului de hârtie” a fost o mişcare greşită. Preşedintele a câştigat doar păstrarea orientării ţării, către UE şi NATO, dar şi asta cât se va putea... A mai câştigat şi numirea procurorului general şi a şefului DNA şi respectarea Constituţiei; fireşte, nu scrie că va rămâne aceasta Constituţie. Ce a pierdut? O ţară întreagă dată pe mâna unor dezaxaţi. Mulţi au uitat proverbul românesc „corb la corb nu scoate ochii”, aşa că au mai sperat într-o minune sau măcar într-un plan al Preşedintelui de salvare naţională. Minunile se întâmplă rar, iar Traian Băsescu nu mai putea avea nici un plan după ce briganzii şi-au creat o covârşitoare majoritate. Opoziţia practic nu există, iar încă minim 4 ani nu ne putem gândi la o cădere de guvern. Putem considera că Preşedintele a jucat totul pe un număr la ruleta politică şi a pierdut toată „averea” – o tara şi un popor.

În actuala conjunctură politică, democraţia a devenit o formă fără fond, o vorbă lipită ca marca de scrisoare de un limbaj de lemn mai fioros decât cel al lui Ceauşescu; măcar ăla, aşa megaloman cum era, credea în ceva: în utopiile comuniste. Ăştia nu cred în nimeni şi nimic. După 23 de ani de încercări democratice, trecutul comunist a invadat rânjind sinistru prezentul şi viitorul nostru, ca să-l citez pe Cacarau – „pe termen lung”; dacă nu cumva foarte lung. Avem astfel parte de o dublă comemorare: 23 de ani de când Timişoara s-a proclamat curajos „primul oraş liber de comunism” şi ziua instalării/reinstalării oficiale a unui tip de comunism ce seamănă mai curând cu fascismul în forma sa extremă, chiar dacă încă nu foarte manifestă. Prostia se plăteşte mereu, iar plătitorii de impozit pe prostie vor fi întâi romanii şi apoi însuşi Preşedintele. Desigur, nu ştim toate punctele acordului, dar ştim din istorie ca „dreptate are cel care are mai multe tunuri”. Tot din istorie ştim că învingătorii fac regulile, indiferent ce acorduri au semnat anterior; în cazul României, învingătorii ei sunt cei care formează „cartelul roşu”.

Acordul ce seamănă cu un puci aplicat democraţiei româneşti a permis infractorilor de drept comun, curvelor, şantajiştilor şi celor care spoliază bugetul de stat să facă regulile aplicabile în România. Nimic nu-i poate opri să facă absolut tot ce vor. Pot schimba Constituţia şi pot decide că nu e nevoie să mai consulte şi voinţa populară, că doar ei, nu-i aşa? sunt reprezentanţii aleşi ai naţiunii, aşadar sunt chiar „obligaţi” să-i decidă viitorul aşa cum vor ei. Ne putem trezi că ne culcăm în republică şi ne trezim în „monarhia roşie” a „regelui” Duda Întâiul. La fel de bine pot hotărî tot ce visează; cine i-ar putea opri? Preşedintele deja s-a angajat ca nu va ieşi decât formal în public, iar puterile şi le-a limitat singur acceptând textul integral al pactului cu „diavolul roşu”. El va trebui să respecte acordul, doar este marele învins.

Nici nu s-au instalat complet, că puciştii şi-au şi început discursurile anarhiste. E ştiut că puterea bolşevicilor se bazează pe dezbinare, propaganda mincinoasă şi anarhie discret ţinută sub controlul lor. Ministerele au fost croite pentru satisfacerea intereselor de acaparare a puterii economice şi financiare la modul totalitar, pentru că puterea politică deja au acaparat-o. Preşedintele visează la o continuare a luptei împotriva corupţiei şi va face tot ce mai poate să facă pentru ca justiţia să funcţioneze independent. Dacă vrem să fim realişti, „lupta” va continua în formă ei actuală, doar că va acţiona „selectiv” indiferent pe cine va numi Preşedintele în funcţiile menite a conduce această luptă. Şi cu noi cum rămâne? Rămâne cum a stabilit Lapusneanu, că în rest am câştigat doar rumeguşul din discursurile bombastice ale învingătorilor, cei care şi cu concursul nostru au învins România; da, şi taxe, impozite şi preţuri mărite.

20 dec. 2012

O „concordie” prost simulată


În 20 decembrie 1989, Timişoara se proclama „oraş liber de comunism”. După 23 de ani, neo-comunismul de cartel se instalează peste întreaga ţară, cu binecuvântarea Preşedintelui Băsescu depusă pe un acord. „Interesul superior” i-a dictat acestuia (poate dictarea a făcut-o altcineva) să bată palma cu fostii-viitori pucişti. Ca o lecţie de „democraţie” şi pentru că nimeni nu vrea să ascundă ceva, acordul s-a convenit să nu fie dezvăluit „prostimii”. Părţile contractante şi-au respectat înţelegerea până după alegeri, când interesul varanului a devenit mai important decât orice semnătură a Cacaraului sau ale altor participanţi la „conspiraţie”. Termenul poate că e prea dur, dar încă nu ştim... Aşa cum nu ştim conţinutul complet al acordului şi nici nu apare undeva vreo semnătura, calea speculaţiilor logice rămâne deschisă.

Indiferent cine (putere sau „opoziţie constructivă”) şi indiferent la ce tele-vizuina vorbeşte, toată lumea e cuprinsă de o bruscă toleranta creştină şi de o concordie generalizată; că metastaza. Toţi politicienii spun că datorită acordului semnat trebuie să caute să se înţeleagă, asta e viaţa şi alternanta etc. Aşadar, a fost suficient să se extragă 2-3 pasaje din Codul Bunelor Maniere, ele să fie inserate într-un acord şi acesta să fie semnat, că brusc toată lumea schimba foaia: fasciştii devin blânzi ca mieii, iar „opoziţia” se „abţine” să critice puterea ca să nu distrugă armonia abia creată. Evident, trebuie să fim prea proşti să ne imaginăm că nişte lepre fără margini că neo-fascistii de la putere vor schimba brusc discursul doar pentru că au semnat o hârtie. Pot să pară ei acum şi civilizaţi, şi politicoşi, şi cu respect inopinat pentru instituţiile statului, că ei în realitate sunt tot ăia; aceeaşi Marie cu altă pălărie. Fapt este că schimbarea e evidentă, iar ea nu e nici întâmplătoare şi nici determinată de 3-4 rânduri puse pe un „petic de hârtie”. De aici şi până la bănuiala că Preşedintele a dat presei doar un fragment al acordului – e doar un pas.

Dacă vom considera că textul pactului de neagresiune conţine şi alte puncte, cu mult mai importante ajungem şi la esenţa problemei. Am spus că văd în acest acord un atac grav la adresa democraţiei din România dacă se confirmă că rezultatul alegerilor este urmarea unei înţelegeri semnate în septembrie la Cornu. Semnatarii lui, indiferent de motivaţia avută se fac vinovaţi de conspiraţie la adresa drepturilor fundamentale ale cetăţeanului roman, iar asta nu este de trecut cu vederea. Circaria ipocrită pare perfectă, dar în spatele ei e mascat un adevărat război civil în usl. Mai devreme sau mai târziu, totul va ieşi la iveală; una sau alta dintre părţile combatante va folosi documentul integral împotriva taberei adverse. Iar dacă acum ni se pare că e o luptă, atunci când totul va deveni transparent se va declanşa o adevărată urgie naţională. Primele victime? Eu zic că Preşedintele şi premierul mitoman.

19 dec. 2012

Sfârşitul unei democraţii neterminate


Dacă suntem toleranţi (şi creştinismul ne învaţă să fim, dar nu fara limite) şi dacă suntem iubitori de libertate, atunci nu mi se pare vreo mare bucurie să constatăm că politicienii romani au căzut de acord să toarne o lespede peste democraţia românească şi aşa beteagă şi nedezvoltata. În vară a fost puci, dar Preşedintele României s-a aşezat la masă cu puciştii şi a semnat pactul de neagresiune. Dar asta era singura modalitate de a-i determina pe briganzi să se vopsească în oameni civilizaţi? Doar aşa puteau fi salvate instituţiile democratice ale statului? Poate da, poate nu... Indiferent care este răspunsul la aceste întrebări, consider că nimeni nu avea dreptul să încalce esenţa democraţiei de dragul păstrării aparenţei ei.

Poate forma în care acordul apare în presă este completă, dar la fel de posibil e să fie doar un fragment. Poate el a fost semnat doar de către Ponta, dar mi se pare puţin probabil că „peticul de hârtie” să fi fost semnat doar de unul dintre co-presedintii formali ai „cartelului roşu”. Nici celelalte partide nu neagă participarea lor la respectiva întâlnire de la (să zicem) Cornu şi nici acordul pe care ele şi l-au dat prin semnătura reprezentanţilor lor la întâlnire. Nimeni nu spune, dar n-aş exclude deloc ca la „privegiul democraţiei” să fi participat şi înalte „fete” din diplomaţia internaţională. Atunci au fost „aranjate” alegerile? Pare cel mai probabil...

Că Ponta e un plagiator ordinar şi un mitoman patentat, iar Cacarau – un dezaxat util intereselor varanului, de asta nimeni nu se mai îndoieşte; orice blestemăţie ar comite ei n-ar mai surprinde pe nimeni, având în vedere antecedentele lor ce acoperă integral Codul Penal. Surpriza mare este Preşedintele României. Într-o „mare” de ticăloşie şi de hoţie pe faţă, Preşedintele era „insula” de care iubitorii valorilor democratice aveau nevoie. În el ne pusesem speranţa că statul de drept va fi apărat cu preţul sacrificiului personal (ca funcţie), că „flacăra democraţiei” nu se va stinge. Mulţi vor spune că „pactul cu diavolul” a fost o mişcare în interesul României, aşa  cum de altfel o spune şi Preşedintele. Interesantă viziune, dar complet greşită! Nimeni în România sau aiurea nu are dreptul să omoare principiile de bază ale democraţiei în numele... democraţiei. Ce fel de înţelegere poate fi aia care stabileşte cine să fie premier (se pare că şi cine să câştige alegerile)? Ce valoare democratică are un asemenea pact? Să fim serioşi, în acel document accentul nu cade pe formulele de politeţe de aplicat după alegeri (înainte de ce nu?), ci pe cu totul alte subiecte, multe inexistente în forma dată publicităţii.

„Pactul cu diavolul roşu” a fost semnat în septembrie. Cacarau s-a „scăpat” în decembrie. Restul au confirmat semnarea lui, dar toţi – la 3 luni după ce evenimentul s-a produs. Adică un document referitor la viitorul ţării, un acord de maximă importanţă pentru România, care nu are nimic de ascuns şi care nu are caracter conspirativ are nevoie de 3 luni şi de nişte alegeri „trântite” pentru a fi adus la cunoştinţa publicului? Să înţelegem că nişte politicieni au ţinut secret un document inspirat de Constituţie şi de legile de bază ale democraţiei? Păi care e utilitatea lui, atât timp cât toţi sunt obligaţi de legi să le respecte? Se spune că în urma acestui acord, Preşedintele va ieşi mai puţin în public şi nu va mai fi la fel de incisiv, iar briganzii roşii vor mai cosmetiza potlogăriile pe care le pun la cale. Aceleaşi surse vorbesc despre acest document ca despre un pact pe termen lung, chiar dincolo de 2014. Eu nu cred neapărat că sursele sunt bine informate, dar cred că dacă în 2014 alegerile prezidenţiale îl vor pune în fruntea statului pe Mugur Isărescu, pactul pe care azi îl vedem în presa e doar un preambul plictisitor şi conţinutul real al lui ne este încă ocultat.

Vorbeam despre inutilitatea semnării de acorduri cu fasciştii... Actuala putere politică este, fără dubii, de sorginte neo-fascista şi dictatoriala. Ca urmare, este de neînţeles cum de Preşedintele a putut să aibă încredere în respectarea acordului semnat; Miron Mitrea a şi spus public că acordul e de domeniul trecutului, iar Cacarau nu dă nici un semn că ar dori să-l respecte. Prima lui încălcare s-a produs prin nerespectarea participării UDMR la guvernarea de după 9 decembrie şi asta nu e decât primul pas. Concluzia finală e simplă: dacă o democraţie reală nu putem avea, măcar o democratură de clan să avem. „Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace”.

17 dec. 2012

Noi, oamenii


Înghesuind credința-n buzunare
Purtăm doar cruci la care nu privim
Din amăgiri consolidăm altare
Cu dalta - sigur drum spre țintirim.

Din ceară ne sculptăm cu ironie
Cămine-n care adunăm averi,
În suflete purtăm o agonie
Și vrednici ne-ndreptăm spre nicăieri

Năluci, cartoane, plastic și himere!
Am devenit din oameni sclavi de rând.
Cu ochii triști schițăm priviri stinghere,
Ne-ndrăgostim iubindu-ne în gând.

Timizi și sfinții dau să-și poarte crucea,
Pe-un inventar de lacrimi și minciuni -
Sperând naiv că va veni "atuncea"
Când nu-ți pledai iubirea prin tribuni.

Privim cu ochii care ne trădează
Dureri la care n-am avut recurs,
Greșeli ce crâncen ne înmormântează
Într-un pămănt din care toți ne-am scurs!

Obscuri la suflet și haini la pofte
Ne-ascundem îmbibând în noi tăceri,
Din vise ctitorim în noi cohorte
Știind că ne-ndreptăm spre nicăieri.

Striviți de banii ce calomniază
Un suflet ce-am primit curat în dar
Primim averi ce ne ironizează -
Ne trecem - să trăim - n-avem habar!

Rămâne Dumnezeu plângând în taină
Dar încă ne mai strigă prin porunci,
Căci moartea când ne ia nu cere haină
Nici nu ne-ntreabă de-am fost regi sau slugi.

Luminita Amarie

15 dec. 2012

Ninge cu lumină






Ninge pe icoane 
Ninge pe păcat,
Ninge, Doamne, ninge - 
Cu adevărat!
Ninge iar din cerul
Parcă-nvolburat,
Tainic plâng și îngeri
Ce stau la vegheat.
Cu iertare ninge
Ninge peste noi,
Îmbrăcând pustiul
Oamenilor goi.
Ninge cu uitare
Parcă ninge-n gând
Ninge prin altarul
Trupului flămând.
Ninge cu putere
Ce dumnezeiesc!
Ninge parcă-n felul
Care te iubesc.
Alb și sfânt ne ninge
Ninge cordial,
Ninge peste-o lume
Fără ideal.
Ninge așa feeric
Și m-aș naște-acum,
Ninge cu-nceputul
Ultimului drum.
Ninge cu speranțe
Ninge pe noroi,
Cu atâtea clipe
Ninge peste noi.
Ninge peste goluluri
Ce s-au adâncit,
Ninge crunt în felul
Care-aș fi trăit.
Cu crâmpeie ninge
Și cu rugăciuni.
Între noi, păcatul,
Și atâtea lumi!
Cu vedenii ninge 
Iar sub cerul frânt
Se închină-n taină
Parcă alt pământ.



foto: pictura de Daniela Adela Armega

14 dec. 2012

Docomentul!

Un subiect larg ne-discutat în presa românească este documentul înmânat de către Preşedinte liderilor europeni. Ştirile referitoare la concluziile întâlnirii la care a participat şi Traian Băsescu n-au inundat mass media, deşi ele sunt extrem de importante pentru România; ce-i drept, pentru comunişti sunt mortale, aşa că e mai bine să le eludăm...

Ceea ce a intrigat o ţară întreagă a fost „docomentul” pe care Base l-a adus la cunoştinţă lui Barosso, Merkel, Hollande etc. Iese el şi povesteşte cum a calculat că acest lucru să se petreacă la fotografia de grup, lăsând să se-nţeleagă că e ceva de maximă importanţă pentru ţara, dar presa aproape că n-a observat faptul; a trecut uşor şi duios peste eveniment. Vreo doi neica-nimeni au comentat cum că era o foaie goală, un bluf al „dictatorului” şi gata... Aşadar, presa „roşie” şi cea interesată de contractele de publicitate cu orice preţ au abandonat subiectul. Nici un Turturica n-a comentat, nici un Tăpălaga n-a făcut vreo analiză „competenta”, nici un Cristoiu nu şi-a dat cu părerea despre conţinutul hârtiei. Fireşte, dacă avem chef să facem scenarii felixiene putem să ne gândim că Base a blufat şi, de fapt el le-a cerut un autograf preşedinţilor europeni. Realitatea însă pare a fi cu totul alta şi nu pare a fi deloc lipsită de importantă.

Ştim sigur că Traian Băsescu a făcut, face şi o să facă tot ce trebuie pentru că România să rămână în rândul ţărilor europene şi va insista pentru că romanii să meargă înainte, pe drumul pe care cu întârziere au pornit; puteau pleca spre Europa în 1990, dar piază-rea a României, ilici – s-a opus prin mineriade. Acum suntem în rândul lumii civilizate, iar Preşedintele Băsescu nu va permite unor derbedei fioroşi, unor ciomăgari de duzină să întoarcă ţară din calea pe care ea a pornit. Desigur, hârtia Preşedintelui nu e deloc lipsită de importantă, nu e doar o bucată oarecare de hârtie. Din experienţa de până acum, Base nu a mai apelat niciodată la o formulă asemănătoare. Tot ceea ce era pe agenda discuţiilor le-a abordat în întâlnirile avute şi nu avea nevoie să dea vreo hârtie cuiva ulterior. De această dată, iată că a procedat diferit... Oricine se poate întreba dacă „docomentul” are sau nu legătură cu agenda întâlnirilor. Ei bine, nu; dacă ar fi avut, hârtia ar fi fost împrăştiată într-un cadru potrivit. Ieşind în presă, Base a spus doar ca hârtia este de mare importanţă pentru ţară. Apoi, fiecare a înţeles ce a putut; sau ce i s-a permis de către trust.

Nu, nu ştiu ce fel de informaţii conţinea „docomentul”, dar sigur e că nu avea legătură cu nici un subiect aflat pe agenda discuţiilor, ci era/este ceva care explica preşedinţilor de state europene o situaţie care, în mod cert îi interesează. Nimeni nu s-ar fi expus să dea unor lideri europeni o hârtie lipsită de valoare pentru ei; cu atât mai puţin prudentul Traian Băsescu. Putem specula mult pe marginea conţinutului, dar adevărul este la Preşedinte. Curând, cred eu, conţinutul va fi cunoscut nouă şi chiar Base îl va devoala. Până atunci, conţinutul său provoacă frisoane în multi-scindata usl. Ştiu ei de ce...

13 dec. 2012

"Mieluşeii" domnului; ai domnului Băsescu...


Secăturile au câştigat alegerile. Nu mai spun că prin fraudă, minciună, înşelătorie şi dezinformare ca să nu devin redundant. Euforia i-a dus pe derbedei pe culmile grobianismului şi pe piscurile vendettei anti-prezidentiale. Am auzit citate celebre în gura spurcată de minciuni a lui Mickey Mouse, ceva legat de sabia pe care i-o şi pregătise Preşedintelui. Cacarau n-a fost nici el mai prejos, că doar era la concursul bulevardier. Au urmat felicitările, masa şi dansul. Apoi şampania fină şi ciorba de potroace de dimineaţă. Imediat după... linişte! Ambasadorul Gittenstein a făcut o vizită scurtă, de adio. Nu ştim ce s-a discutat, dar presupun că nu multe. Parcă-i văd pe plagiatorul Ponta şi pe sculerul-matriţer Zgonea ascultând cuminţi cuvinte pe care nu le puteau înţelege. După ce s-a terminat întâlnirea, cei doi (se spune) s-au întrebat cine a câştigat alegerile şi ce fac ei pe mai departe. Răspunsul încă nu l-au aflat pentru simplul motiv că răspunsurile sunt la Cotroceni.

De la Cotroceni, Preşedintele zâmbeşte în barbă. Exersează o frază dragă lui (şi mie): „Un fleac! Iar i-am ciuruit”. Ce face Base, nu ştim, dar putem să aşteptăm nerăbdători prima sa ieşire. În privinţa plagiatorului, lucrurile sunt mai clare pentru el decât pentru noi: nu va mai fi premier şi cred că asta e cea mai mică problemă a sa. Nimeni nu mai lansează apeluri golăneşti înspre Cotroceni, strigătul de luptă nu se mai aude decât în şoapta timidă a lui Cacarau înainte de o ieşire în public, iar anti-americanii pesedisti au devenit brusc adulatori ai sistemului de valori american.

Ceva nu se învârteşte rotund... Plagiatorul şi Cacarau sunt acum fraţii ne-siamezi, un fel de Cain şi Abel ai usl. Însăşi usl a devenit o construcţie cu un viitor nu prea roz şi nici prea îndelungat. Nişte parlamentari psd şi pnl spuneau cu vocea tremurând de nesiguranţă că acest cartel infracţional va dura cel puţin până la alegerile următoare; se cunoştea clar că nici unul nu credea în ceea ce spune. Acum derbedeii ies pe sticlă şi, în afară de mărirea de taxe şi preţuri sau de alte tăieri – nici o mişcare menită a aminti de golanii fioroşi care lătrau despre suspendarea Preşedintelui; chiar şi dementul Cacarau şi-a potentat discursul. Urmărindu-i de două zile încoace, ai putea să juri că sunt nişte mieluşei, nişte inocenţi cu gândul la binele ţării. Nu, realitatea e alta... Dacă ar sta cu spatele, plagiatorului i s-ar vedea frunzele de la morcovul dispărut profund. Cacarau e plin de cearcăne (mai mult ca de obicei), semn ca somnul se lipeşte greu de el, chiar şi după un pokeraş reuşit; nici freza infantilă nu-i mai şade cum trebuie... Cu toţii sunt crispaţi şi stresaţi. Unde e verva golăneasca debordanta cu care îl atacau mârşav pe Preşedinte? Unde sunt miştourile bulevardiere cu care îi încântau pe beţivi, drogaţi şi asistaţi? Unde sunt discursurile ameninţătoare, naţional-socialiste la adresa UE, SUA şi NATO? Se pare că nu le mai arde de aşa ceva...

În timp ce la Cotroceni se pregăteşte ceva, războiul fratricid în usl a început deja. Încă nu e vizibil, ci mai mult perceptibil, dar loviturile subterane pe care şi le administrează uslaşii sunt dure. Tot ceea ce răzbate sunt atacurile de la Latrina 3 şi adresate generos plagiatorului căruia nu-i mai arde să spună „aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi”. Ruperea usl pare iminentă şi partidele componente vor pleca pe drumuri separate, posibil chiar antagonice. După ani de umilinţe din partea lui Felix, ilici îşi ia partidul înapoi. Îl va executa sumar pe Ponta şi-şi va vedea de blestemăţiile lui obişnuite. Felix va pierde pnl şi va sfârşi în puşcărie sprijinit doar de partidul sau de buzunar. Cacarau va fi mazilit de la conducerea pnl pentru vina de a fi câştigat împreună cu psd alegerile şi cu toate astea partidul va rămâne în... opoziţie. Numai Base sta calm şi se gândeşte: „Ce să fac? Să mai bâzâi oile usl”?

12 dec. 2012

Parlamentul – copia infracţionala a Marii Adunări Naţionale


Bolşevicii sunt „din popor, pentru popor”, lăsând să se-nţeleagă că toţi ceilalţi nu sunt nici din popor şi sunt şi duşmănoşi faţă de el. Când vorbele se termină şi se trece la fapte, bolşevicii pe stil nou sunt complet diferiţi; baroni locali, miliardari de carton, afacerişti veroşi pe banii statului. Aşa s-au îmbogăţit din 1990 încoace, tot aşa vor creşte financiar şi pe mai departe, acesta fiind singurul model pe care îl pot pune în practică. Deşi se ştia prea bine asta, romanii i-au adus până la puterea absolută, dictatoriala. Sigur, asistatul social, cerşetorul la banii publici, când a băgat votul în urnă a uitat că situaţia reală nu e cea vânturata de neo-bolsevici. Promisiunile au curs permanent, minciuna şi dezinformarea şi-au dat mâna şi au devenit politica de cartel, voinţa populară a fost grav manipulată. Romanii au ales prost, iar asta se va vedea foarte repede. Tehnica de manipulare şi dezinformare folosită de nazistul Goebbels în al doilea Război Mondial, aplicată de neo-nazistii romani de azi şi-a produs efectele: cca. 80% din Parlament este la mâna lor. Ei pot decide tot ce vor, tot ce visează noaptea sau, mai ales, tot ce le va asigura o dictatură cât mai lungă cu putinţă.

Alegătorii au decis prin referendum ca Parlamentul să aibă 300 de parlamentari şi o singură Cameră; ţara trece prin criză, aşa că şi ministerele trebuie să se adapteze ca număr şi buget. Nici nu s-au dat rezultatele finale oficial, că Parlamentul şi-a şi supradimensionat numărul de parlamentari la 588, cu 117 mai mulţi decât era obişnuit. Cum? Printr-o hotărâre de guvern a plagiatorului Ponta. Numărul ministerelor va creşte şi el substanţial, deşi guvernul încă în funcţie mărise deja numărul lor încă din 7 mai; astfel se va ajunge la peste 30 de ministere, pentru că alea 17 ale guvernului Boc erau prea multe (aşa spuneau pe atunci neo-bolsevicii). Sigur, bugetarul, pensionarul şi asistatul social au votat prosteşte; nici nu s-a stins ecoul votului şi noii viitori dictatori au şi dat populaţiei vestea cea „bună”: taxele cresc cu 16%, salariile se blochează, prime de vacanţă sau bonuri – mai subţirel, de vară... Vorba ceea, „foaie verde de dudău, o să fie şi mai bine”, mai ales că nici nu au ajuns să formeze guvernul. Dar după ce-l vor trece prin parlament?! „Laptele şi mierea” promise se vor preschimba peste noapte în „veninul şi fierea”, singurele pe care o guvernare comunistă le poate oferi, lucru văzut prea bine şi în cenuşii ani de prăbuşire economică 1990-2004.

Dacă Parlamentul a făcut scamatoria scăderii numărului de parlamentari prin creşterea lui, atunci trebuie să vedem şi care au fost raţiunile „superioare” pe care ei le-au avut în vedere, motivele pentru care au sfidat un referendum si un popor. Cele 117 locuri suplimentare se dovedesc insuficiente pentru a acoperi numărul infractorilor cu condamnări, al celor cu condamnări în pronunţare, al turnătorilor la Securitate şi al copiilor/nevestelor/soţilor/nepoţilor de fosti-actuali parlamentari comunişti. Acum Parlamentul nu mai e un organism legislativ, ci un refugiu pentru infractorii de drept comun. Dacă-l vom asemui cu Marea Adunare Naţională putem greşi într-o singură privinţă: este doar o copie penală a acelei Adunări de tristă amintire. Unanimitatea care se pregăteşte, activitatea simbolică şi deseori ilegală, dar binevenită pentru cartel sunt atributele care ne conving că suntem în faţa unei restauraţii comuniste din cele mai grave. Dacă Preşedintele nu va încerca să curme veleităţile dictatoriale ale clicii instalate la putere, România va fi pierdută pentru mulţi ani de-acum încolo; odată ce au pus mâna pe toate pârghiile statului, aceşti neo-nazisti nu se vor da în lături (au demonstrat-o cu asupra de măsură) să-şi impună propriile „legi”. Vor schimba Constituţia după bunul lor plac, iar noi vom asista cu ochi umezi la înstăpânirea clicii peste o ţară mult încercată. Doar reacţia viguroasă a opiniei publice îi mai poate opri din avântul pe care şi l-au luat, dar, din păcate, o asemenea varianta are şanse mici de realizare. Romanii s-au învăţat să rabde cele mai josnice ticăloşii şi cele mai brutale tratamente, însă reacţie încă nu s-au învăţat să aibă. Domnia fărădelegii e pe cale să se instaureze, iar visul bolnav al lui ilici mai are doar un pic până să triumfe: „pluripartidism în cadrul Frontului” – o adevărată „democraţie originală”; mă întreb doar cine va fi „despotul luminat”.

10 dec. 2012

Cărţile lui Traian Băsescu


S-au terminat şi alegerile. Ca în 1946, dar s-au terminat. Veselie printre tembeli, jale pentru restul. Mi se pare evident blatul opoziţiei cu puterea roşie. Să vedem... Derbedeii aflaţi la putere au scăzut constant din mai încoace. La locale au luat un fraudat 52% datorită non-combatului evident al PDL. Fraudele au fost şi atunci clare şi fără bun simţ executate, dar PDL a tăcut mâlc, presa la fel. Au urmat suspendarea ilegală a Preşedintelui şi referendumul. Incluzând cele cca. 2 milioane de voturi fraudate, usl a înregistrat 85% din cei 46% care s-au prezentat la vot, adică puţin peste 3 milioane de voturi reale. Ieri, bolşevicii şi-au „maximizat” şansele şi astfel până la ora 14 votaseră 20%, pentru ca în 4 ore să se ajungă la o participare de peste 40%. Fraudele au fost semnalate peste tot, în presă, pe net, dar liderii ARD s-au limitat la discursuri zgrunţuroase şi cu accente de rumeguş; n-au lipsit nici felicitările greţos adresate de Neamţu adversarilor.

Spuneam zilele trecute că ne apropiem de alegeri anticipate şi se pare că doar asta mai poate salva România de la un dezastru. Dacă Preşedintele va numi de două ori un premier care va fi respins de Parlament, suntem în alegeri anticipate. Sigur, şi autorii fostei şi viitoarei lovituri de stat se grăbesc să-şi desăvârşească „opera”: suspendarea şi demiterea Preşedintelui ca pas intermediar spre scoaterea României din UE. De acum nu mai e un meci, real sau simulat, între Putere şi Opoziţie şi nici măcar unul între Base şi „cartelul roşu”; azi începe „meciul” care are ca miza România. Preşedintele Băsescu nu-şi mai permite nici o ezitare. Nu mă îndoiesc că se va sacrifica de unul singur (majoritatea romanilor nu-i vor sări în ajutor), dar ştiu că o va face pentru România.

În Parlament, „cartelul” s-a mărit considerabil, celor „patru cavaleri ai Apocalipsei” adăugându-li-se încă două „mârţoage”: UDMR-ul lui ilici şi Domokos Geza şi PPDD-ul lui Vantu. Acum totalizează un minim lejer de 75%, fără un Neamţu sau alţi dispuşi la „cooperare”. Dacă Base va fi înfrânt, vor schimba Constituţia după bunul plac, iar în fruntea ţării va veni, poate, regele Duda. După tot spectacolul grotesc ce se desfăşoară sub ochii uluiţi ai Europei, doar un rege comunist (ca să continue „tradiţia” iniţiată de socru) ne mai lipseşte. Puşcăriile îşi vor pierde clienţii „de vază” şi, în contrapartidă, România va deveni o puşcărie în aer liber. Fără alegeri anticipate, viitorul nu mai există. Va mai există doar foamea, sărăcia, ciuma roşie şi moartea înceată şi chinuitoare. În acest timp, derbedeii vor jubila sprintar-golaneste pe trupul muribund al ţării. Cine crede că e o exagerare este invitat să privească la statistici şi apoi să răspundă la o întrebare simplă: de unde ia România bani, dacă UE şi FMI opresc investiţiile şi creditarea? Să nu uităm că România a început să plătească din 2012 creditele contractate deja. Va da Rusia bani guvernului rusofil de la Bucureşti? Nu, că n-are de unde; dacă ar avea, ar da ruşilor... Dar China? China nu e Germania care pompează bani fără rost în fundul unei Grecii de puturoşi. China te prinde la înghesuială, îţi aruncă o ciozvârtă, dar îţi ia (totul e contra cost) ceva de 10 ori mai valoros. Apoi banii se termină şi tu, prostule, vei aştepta alţii; tot de la China. Vei lenevi în continuare distrându-te cu limbajul grobian al derbedeilor roşii, dar în scurt timp îţi va pieri zâmbetul. Tu, alegătorule usl, sărac şi puturos, iubitor de cârciumă şi sărac cu duhul vei fi prima victimă. Cei pe care i-ai ales te vor sacrifica fără a avea vreo umbră de regret.

Acum, cărţile le face Traian Băsescu. De el depindem cu toţii, fie că am votat sau nu usl. Cine nu înţelege că acum e al 12-lea ceas şi nu se va ridica în sprijinul Preşedintelui este un complice activ la distrugerea programată de usl a României. Suntem un popor european şi orientat istoric către ţările civilizate. Cei care îşi doresc „acea” apropiere de Rusia pe care o promovează ilici, Mickey Mouse-ul psd-ist şi Cacaraul felixian pot fi consideraţi infractori de drept comun şi trebuie trataţi ca atare. În seara zilei de 9 decembrie, a doua Duminică a Orbului, ni s-a înfăţişat tragedia care ne aşteaptă în toată hidoşenia sa. Să lăsăm deoparte partidele colaboraţioniste populate cu arivişti şi mercenari şi să ieşim în sprijinul acţiunilor prezidenţiale de salvare a României. Mai avem o şansă... Ultima.

8 dec. 2012

De ce usl nu poate câştiga alegerile


Motivele sunt multe şi variate... Începând cu sfârşitul lunii aprilie am prezis venirea la putere a usl, cu Ponta premier, pe vremea când plagiatorul nici nu se putea gândi serios la o asemenea variantă. Îi dădeam derbedeului un sfat cu această ocazie: să refuze nominalizarea sa că premier pentru a mai salva ceea ce se poate din psd. Evident, nici el şi nici alţii n-au crezut, iar asta s-a întâmplat din cauză că toţi neo-fasciştii/bolşevicii sunt slabi de creier şi însetaţi de puterea absolută; ei nu sunt conducători, ci stăpâni.

Mâine e ziua adevărului. Romanii se prezintă la vot, chiar dacă nu într-un număr însemnat. Majoritatea vor prefera să stea acasă şi ca formă de protest la adresa guvernării PDL care le-a tăiat salariile, dar şi din scârba faţă de usl cu toate minciunile, înşelătoriile şi fraudele sale. Românii nu sunt tâmpiţi, cel puţin nu majoritatea. Unii vor vota, alţii nu. De aici ne trezim într-o problemă extrem de serioasă: dacă noi, cei care nu suntem nici activişti de partid, nici tâmpiţi şi nici dezinteresaţi de soarta ţării nu vom ieşi la vot, masa de votanţi fideli ai bolşevicilor vor înclina balanţa spre ei. Nu cred că un singur om responsabil va sta indiferent şi va lăsa o şleahtă de secături să pună jugul pe România. Vor spune unii, poate pe drept, că ARD nu e soluţia. Atunci care e soluţia? Banda de infractori a usl-ului? N-avem de ales: ori lăsăm tara de izbelişte ascunzându-ne după scuză confortabilă „n-am avut pe cine” ori ieşim la vot şi punem ştampila pe reprezentanţii ARD! Indiferenţa poate ucide, iar victime vor fi tocmai cei care azi sunt tentaţi să fie indiferenţi. Suntem mulţi... Romanii ştiu, simt şi gândesc, dar mâine trebuie să treacă examenul existenţei noastre ca naţiune liberă şi europeană. Mâine avem de dat cu toţii un examen; cel dat pe 20 mai 1990 în Duminica Orbului l-am picat şi am aşteptat 20 de ani pentru a mai putea zări o umbră de speranţă. Sper să nu mai picam un examen, nu de alta, dar mulţi nu vor mai avea timp să vadă cât de greu se poate corecta un rezultat distrugător dintr-o duminica, la vot.

Iată de ce usl nu are cum să câştige alegerile:
Au promis să crească salariile şi pensiile, dar le-au scăzut prin creşterea preţurilor, chiar dacă în suma n-au crescut nimic;
Au rambursat pensionarilor doar infim (o rata din cele 16 tot de ei stabilite) din CAS-ul reţinut fără să fie cazul, iar bugetarilor le-au returnat doar o mică parte din ceea ce promisese MRU;
Au minţit toate oficialităţile europene şi toată presa străină; romanii sunt un popor mândru şi care nu vede cu ochi buni lepădăturile care pun tara pe diverse liste negre;
Au furat, înşelat şi au dus economia ţării până în zona roşie; romanii nu sunt economişti, dar şi un ţăran cu 4 clase făcute serios va înţelege că aceste pramatii au distrus tara în doar 7 luni;
Toţi parametrii economici au înregistrat scăderi dramatice în aceste ultime 7 luni şi doar nişte sifilitici ar putea să mai dea tara pe mâinile lor pentru următorii patru ani;
Guvernul e condus de un hoţ intelectual dovedit pe plan mondial, ministreasa educaţiei e şi ea tot o plagiatoare, mulţi miniştri sunt declaraţi de instante incompatibili sau sunt cercetaţi pentru infracţiuni economice, mulţi parlamentari usl fiind în aceeaşi situaţie (că plagiatori şi/sau că infractori economici);
Guvernul nu guvernează, Parlamentul nu da legi, dar toţi sunt ocupaţi cu încălcarea tuturor legilor şi cu instalarea dictaturii de grup; alegătorii ştiu deja că aceşti briganzi şi-au dat îndeajuns aramă pe faţă şi nu vor comite infracţiunea de complicitate la subminarea ţării, la care se dedau fără ruşine derbedeii usl;
Orice roman ştie sau măcar simte că dacă aceşti indivizi vor rămâne la putere, primă măsură pe care aceştia o vor lua va fi... tăierea de salarii şi pensii, creşteri spectaculoase de preţuri şi o dramatică scădere a nivelului de trai;
Nu mai e un secret pentru nimeni, iar derbedeii roşii, în cinismul lor nici măcar n-au ascuns-o, că direcţia pe care aceştia o vor pentru România este cea a Rusiei şi a Chinei, adică fără Europa; doar această idee şi putem vedea că sunt realmente sifilitici: România a crescut şi se menţine azi în echilibru economic datorită investiţiilor europene şi a banilor veniţi de la UE şi FMI. Cine se gândeşte că poate da cu bocancii în UE şi FMI este ori retardat, ori e pur şi simplu dement. Căderea economică ar fi în acest caz bruscă şi ireversibilă, date fiind performanţele scăzute ale economiei româneşti;
Apucăturile făţiş anti-NATO, anti-europene şi chiar antisemite ale liderilor usl, când România ocupa o poziţie geostrategica excepţională vor pecetlui aruncarea lor la lada de gunoi a istoriei; nici SUA şi nici Europa nu vor permite ca în România să se pună în practică planurile demente ale filoruşilor.

Toate acestea se pot întâmpla sau nu, în funcţie de noi. Nu va veni Obama să voteze în locul nostru, nici Barosso să ne scoată din case, dar trebuie să înţelegem că înţelepciunea populară ne atenţionează: „capul face, capul trage”. Trebuie să ieşim la vot în număr cât mai mare; România are nevoie de noi mâine! Trebuie să ne asumăm responsabilitatea ei, nu s-o lăsăm în seama unor dezaxaţi. Nu interesează pe nimeni dacă sunteţi sau nu susţinători ai ARD; ARD nu este subiectul, ci este obiectul prin care noi, cei mulţi şi fără de partide putem să ne ajutăm ţara. Să nu uităm că şi ea ne-a ajutat, uneori nemeritat... Arătaţi-le uslaşilor bolşevici că voi decideţi pentru ei, nu ei pentru voi! Arătaţi-le că ţara nu mai are nevoie de înapoiaţi mintal, mincinoşi şi hoţi! Votaţi mâine şi ARDeţi-i pe comunişti!

Oferta politică a usl de redresare economică: brichete şi biciclete


Fără îndoială, guvernanţi actuali sunt întârziaţi mintal şi taraţi profund de, probabil, copilării nefericite, ceva în genul Naum-Ponta. Subalternul sau de la ministerul născocit pentru clienţii politici ai usl, Liviu Marean Pop candidează şi el. Ca urmare, agramatul sferto-profesor le face alegătorilor o ofertă pe care aceştia, spera el, n-o pot refuza: promite solemn prin email-uri spam ca în următorii 4 (patru) ani, proştii de votanţi din Maramureş vor beneficia de o „impresionantă” bunăstare generată de schimbarea centralei termice a unui spital, de bicicletele pentru potenţialii turişti şi de biletele de odihnă pentru bugetari. Parcă şi văd cozile uriaşe de la vamă pentru ca turiştii străini să beneficieze de bicicletele lui Pop, vehicule cu care se vor căţăra pe munţii Gutâiului şi Maramureşului! Desigur, astfel se va pune în practică programul de... mobilitate durabilă! imaginat de creierul creţ ca podul palmei al lui Marean Pop. Deloc de ignorat este şi aşteptarea lungă a bugetarilor care vor spera ca „încercările” lui Pop de a le asigura bilete ieftine vor fi încununate de succes; dacă nu, măcar şi-au mai exersat răbdarea. De departe, cea mai importantă măsura economică pentru judeţul în care candidează analfabetul este centrala termică pe bază de peleti (pelet, (engl.= pellet) corpuscul alochemic, sferic sau ovoidal, cu textură criptocristalină, omogen și lipsit de granul central; p. se formează prin procese de acreționare și aglutinare în medii liniștite. Se disting: p. fecal, p. algal etc. V. și oolit.). Bănuiesc eu ce fel de combustibil minune vrea el să folosească, dar prost fiind nu ştie vorbeşte rumuneste, altfel le numea brichete; peletii lui Pop nu ştiu să fie definiţi în limba romană.

Fireşte, acest personaj înapoiat mintal şi ticăit n-are nimic de oferit electoral şi realizează că vrea să acceadă la Parlament doar pentru el şi pentru a servi cartelului naţional-socialist care l-a şi promovat ca ministru. La fel de evident e că oferta sa formală e o bătaie de joc fioroasă la adresa oricărei persoane cu mai mult de două clase primare la activ, dar cinismul acestor huligani politici şi nu numai a atins cote inimaginabile într-o societate normală. Format din infractori de drept comun, turnători de joasă speţă şi din plagiatori şi impostori, „cartelul roşu” se vrea la guvernare pentru a termina dezastrul economic început deja în urmă cu 7 luni. Refuz să cred că românii sunt în stare să-şi pună speranţele în asemenea jivine, iar votul popular o va arăta limpede. Pentru o corectă informare a cititorilor, iată şi textul spam-ului trimis de Marean Pop alegătorilor din lumea largă (deşi el candidează la Maramureş); adnotările cu italice îmi aparţin:

Biletele de odihnă pentru bugetari vor fi reluate din 2013

"Voi face tot posibilul (voi încerca, dar nu văd să reuşesc a.m.) pentru că programul biletelor de odihnă pentru bugetari să fie reluat din 2013. A fost o insultă la adresa bugetarilor derularea acestui program, alocarea biletelor de odihnă prin casele judeţene de pensii (oprirea totală a biletelor pt pensionari de către guvernul Ponta n-a fost o insultă, ci o binecuvântare a.m.). De fiecare dată, biletele de odihnă pentru bugetari erau alocate după începerea sezonului estival, angajaţii instituţiilor de stat nemaiavând posibilitatea să beneficieze de un sejur de vacanţă încă din prima serie. Aşa se face că, în 2011, la nivelul judeţului Maramureş, din cele 2.040 de bilete alocate, doar 701 au fost vândute. Nu mai discutăm de anul 2012, când vechea guvernare (nu vechea, ci actuala guvernare, dar minciuna e pe limba lui în mod natural, ca şi în gura şefului sau a.m.) a concluzionat că acest sprijin acordat oamenilor nu mai trebuie să existe. Spre marea nemulţumire a angajaţilor din sistemul sanitar, al celor din administraţiile locale, învăţământ şi alţii au rămas doar cu promisiuni".

Centrala termică pe bază de peleti, la Spitalul de Recuperare Borşa

"Peletii din lemn oferă o sursă de energie ieftină. Trebuie să avem în vedere reducerea costurilor legate de încălzirea unităţii spitaliceşti. Bolnavii care vin să se trataeze în cadrul acesteui spital au nevoie de confort. Din discuţiile avute cu reprezentanţii Sanitas Maramureş, am înţeles că una dintre priorităţile acestui spital este şi schimbarea centralei termice, care în prezent nu asigura căldura necesară, este mixtă, pe combustibil şi lemne. Avem la îndemâna o soluţie viabilă: centrala termică pe bază de peleti. Asigurarea peletilor din lemn este la îndemână. Pentru că în această zonă sunt administratori ai unor firma care pot să asigure, fără nicio problemă, cantitatea necesară de materie primă, pentru tot sezonul de iarnă. Este o zonă în care iarna este lungă şi cu temperaturi scăzute. Aşadar, avem nevoie de o sursă de încălzire performanţa".

Turismul din Maramureş înseamnă Sighet - Vişeu - Borşa - Cicloturismul la îndemâna tuturor celor care ajung în acest colţ minunat al ţării

"Până în primăvara anului 2013, Maramureşul va avea noi trasee marcate pentru turismul pe două roţi. Acestea sunt concentrate în special pe zonele din Munţii Gutâi şi Munţii Maramureşului. Se vor înfiinţa puncte turistice de informare, dar de acolo, cei interesaţi vor avea posibilitatea să închirieze biciclete. Având în vedere că mulţi turişti îşi doresc să se bucure de o vacanţă de neuitat şi mai ales să facă şi mişcare, vor putea să se bucure de aceste condiţii şi în Maramureşul Voievodal. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Centrului Judeţean de Informare Turistică Maramureş, am primit asigurări că acest lucru se va concretiza. Mai mult, turiştii vor avea posibilitatea să închirieze biciclete, li se vor pune la dispoziţie inclusiv echipamentul necesar pentru transportarea acestora pe mijloacele de transport în comun. Nu vor lipsi pachetele turistice care promovează mobilitatea durabilă în zonă".
Suntem şi pe: Facebook

6 dec. 2012

Uniunea condusă de ARD va forma guvernul după 9 decembrie


Duminică sunt alegerile. Derbedeii roşii îşi trâmbiţează deja de o săptămână o victorie ce n-o vor avea niciodată. S-au împăunat o vreme cu un procent izvorât din mintea bolnavă a varanului: 75%. Apoi au mai redus şi multă vreme nici un sondaj nu le dădea mai puţin de 60% şanse de reuşită în alegeri. Desigur, doar nişte handicapaţi neuro-motori puteau să creadă că un partid sau uniune/cartel infracţional poate să comită atâtea blestemaţii, iar rezultatul să fie o creştere în sondaje. La locale, cu frada inclusă, usl a atins 52%. La referendum, din nou cu fraudă uriaşă – 47%. Şi să credem că acum vor avea mai mut? Mult mai mult? Desigur, astea sunt poveşti turnatoresti de-ale lui Felix şi SRS. Realitatea ne spune că la referendum, dacă excludem cele 2 (două) milioane de voturi fraudate cu nesimţire, usl s-ar fi plasat undeva între 35 şi 38%. De atunci încoace, loviturile pe care neo-fascistii romani le-au primit atât de la Preşedinte şi presa, cât şi loviturile auto-administrate dintr-o imbecilitate care îi caracterizează – toate la un loc le-au diminuat mult şansele de reuşită, iar distanţa dintre declaraţiile lor sforăitoare şi realitatea dură s-a mărit considerabil. Acum, derbedeii parlamentari pot miza pe un maxim de 35%, procent cu nimic diferit de cel obţinut în urmă cu 4 ani.

Dacă vor fraudă aşa cum sunt ei învăţaţi, asta nu va face decât să-i cufunde şi mai rău în rahatul ce le-a ajuns deja sub bărbie, dar asta e deja previzibil; cu toţi ochii europeni asupra lor, cu toată organizare de care ARD va da dovadă în supravegherea alegerilor şi cu toată vigilenta cetăţenilor care nu doresc alegeri fraudate, usl va fraudă şi încă neruşinat. Nici nu prea au încotro... Fără fraudă, Dragnea, Felix şi compania ajung clienţi la Rahova şi Jilava, coledzi cu Îl Padrino Năstase. Încă 4 ani departe de puterea discreţionară pe care atât şi-o doresc vor reprezenta falimentul lor personal şi moartea comunismului dement pe care îl promovează; fireşte, şi moartea de inimă rea a lui ilici. Dar socotelile lor nu se pot transforma în realitate. Populaţia a înţeles că decât usl mai bine orice alt partid. Nici un roman nu se mândreşte cu minciunile fioroase proferate de Ponta la Bruxelles sau în presă, nimeni nu cade în extaz după „capacitatea” de a plagia a lui Ponta, Andronescu, Mang etc. şi nu pot să cred că toate creşterile de preţuri şi tăieri (pe şest) de posturi bugetare i-au determinat pe romani să-i iubească. Abuzurile şi fărădelegile lor sunt de notorietate şi nu trece o zi să nu aflăm alte şi alte minciuni şi porcării comise în dauna unei populaţii prea mult încercate deja. În schimb, aceste jivine vetuste şi-au aranjat lor ploile financiare: arestatul Nelu Iordache „câştiga” în continuare licitaţii, Ponta îi plăteşte socialistului Hollande tăcerea complice (cu preţul a 200 de milioane scoase de sub nasul pensionarilor, bugetarilor etc.) şi toate astea nu pentru romani, ci doar pentru a-şi atinge ei scopurile mizerabile; în detrimentul ţării.

Spuneam că romanii nu iubesc javrele şi nu-i plac pe ticăloşi. Alegerile de duminică vor arăta că romanii nu sunt proşti şi înţeleg ce se petrece în jurul lor. Nu, poporul român nu a supravieţuit secole la rând pentru că azi el să dezarmeze în faţa unor lepădături ordinare, iar la vot el va arăta că ştie să salveze tara când aceasta e ameninţată. De usl nu are nimeni nevoie; nici românii din ţară, nici cei din afară şi nici Europa sau SUA. Lumea civilizată, cea care se călăuzeşte după principii ferme nu va accepta niciodată ca nişte fascişti să preia puterea. În plus faţă de toate astea, să nu uităm că mai există în usl o bilă de picioarele lui Felix, ilici şi Cacarau: se numeşte UNPR, partid care nu va rămâne alături de nişte infractori ce subminează cotidian ţară; se va desprinde de ei şi va trece în rândul partidelor onorabile. În acest fel, cele 75 de procente iniţiale se vor reduce la 30. Cu 30% în Parlament, cine va mai solicita suspendarea Preşedintelui?

3 dec. 2012

Sfârşitul comunismului în România


În anul de graţie 2003, gasca aflată la putere s-a decis să îşi fundamenteze „domnia de 20 de ani”, aşa că au hotărât să modifice mandatul de preşedinte (cel destinat puşcăriaşului Năstase). L-au făcut de 5 ani pentru a preîntâmpina orice intruziune a „neaveniţilor” ce nu făceau parte din cartel. Calculul, am mai spus-o, era simplu: după cuplul biela-manivela, preşedintele şi partidele s-ar fi împins reciproc înainte în alegeri decalate. Calculul n-a fost rău şi putea să însemne dezastrul total pentru România, dar n-a fost să fie; Dumnezeu iubeşte România. Şi uite aşa, preşedinte a devenit Traian Băsescu, şi încă de două ori. Lovitura a fost recepţionată în plin de fiecare dată de către derbedeii care îşi doreau subjugarea ţării în folos personal (şi nu doar personal).

Iată că venim în prezent şi îi vedem pe aceiaşi infractori şi plagiatori care îşi fac socotelile pe pielea romanilor. Doar că asta nu e mereu posibil... Au fost la guvernare şi lista infracţiunilor este atât de lungă încât nimeni nu va avea spaţiul necesar pentru a o găzdui. Promisiunile lor au fost călcate în picioare şi au luat de la populaţie, în loc să dea, fără a uita să se laude cu proiectele realizate de predecesorii săi. Posibil ca ei să aibă o majoritate parlamentară. Chiar şi aşa e doar treaba Preşedintelui să numească premierul şi nimic nu-l poate obliga că nominalizarea să fie de la usl, deoarece usl nu e un partid, ci o uniune despre care nu se face vorbire în Constituţie. Aşa stând lucrurile, Preşedintele va nominaliza o persoană capabilă să constiuie un guvern eficient, netarat de minciuni, plagiat şi infracţiuni penale. Fără dubiu, nici cel mai capabil guvern nu va trece de derbedeii-parlamentari, aşa că Preşedintele va însărcina o altă persoană (sau aceeaşi) cu formarea guvernului şi aceea nu va fi Mickey Mouse-ul lui ilici şi nici Cacarau – paiaţă lui Felix. Nici Tradiceanu nu poate spera să fie numit, aşa că deprimarea fasciştilor va fi maximă. Vor avea de ales între a trânti şi al doilea guvern şi să meargă în alegeri anticipate ce se pot solda cu rezultate mai proaste pentru ei sau să accepte guvernul propus a doua oară şi să înghită găluşca; măcar aşa îşi vor potoli parţial sponsorii, dacă vor înţelege să colaboreze cu Preşedintele.

Cum o colaborare poate fi exclusă, se poate lesne presupune că războiul va continua. Cum aceşti infractori nu au altă posibilitate de a lupta politic decât o ilegalitate crasă, vor apela din nou la suspendarea Preşedintelui din motive inventate. Deşi şi-o doresc enorm, uslaşii nu vor putea să-l suspende. Pentru asta au nevoie şi de un guvern care să organizeze referendumul, iar teoria că un preşedinte interimar ar avea dreptul să numească un premier nu sta deloc în picioare pentru că nu are bază juridică în Constituţie. Rezultă că premierul va fi numit doar de către Traian Băsescu, Parlamentul având de ales dacă să-l accepte sau să meargă în alegeri anticipate. Să ne amintim că Monitorul Oficial şi alte instituţii ale statului au fost trecute în subordinea guvernului tocmai de către derbedeii care nu vedeau că pot pierde puterea având majoritatea. Şi totuşi, iată că e perfect posibil... Preşedintele are acum la dispoziţie toate acele instrumente pe care fasciştii le pregătiseră pentru ei. Ca şi în 2004, când nimeni nu credea că puşcăriaşul de azi Năstase poate să piardă alegerile, azi, „cartelul roşu” nu poate concepe că Base „i-a ciuruit”; din nou.

Mai există o variantă, cea mai proastă dintre toate, un dezastru pentru ţara, dar foarte posibilă, din nefericire. Această variantă se poate numi „varianta Dogaru” sau, altfel spus – lovitura de stat. Cred că e perfect posibilă, ba chiar probabilă, iar varianta asta cred că deja au pregătit-o că alternativă; de aici şi mitingul lui Dogaru din 13 decembrie. Da, aşa pot lua puterea printr-o lovitură fără aparenta măcar de legalitate, deşi ştiu că UE şi SUA vor sancţiona dur România. Fondurile externe, fie de la FMI, fie cele europene se vor opri brusc, iar ţara va intra rapid în incapacitate de plată; nu mai e un secret pentru nimeni că economia României sta într-un relativ echilibru datorită banilor veniţi din afară şi orice sursă de bani tăiată ar însemna un dezastru economic. Spuneam cândva că SUA nu va permite vreodată că dolarii pe care ea îi dă să ajungă să fie folosiţi de ruşi, tot aşa cum nu vor accepta că rusofilii să controleze baza de la Deveselu. Dacă vom înţelege asta, restul e bârfă. Cine va încerca să sfideze forţa coercitiva a SUA va trebui să simtă ce a simţit şi Ceauşescu, atât doar că ăla îşi construise un sistem economic care i-a permis să se mai menţină la putere o vreme; urmaşii lui sunt complet descoperiţi economic şi oricât se vor chinui şi vor minţi, rezultatul va fi acelaşi: sfârşitul comunismului în România.

Darul Cerului, azi dorul



Nu pot nici azi să deslușesc misterul
Sau gustul de atunci atât de sfânt
Când la Crăciun, din Cer cădea eterul
Și Domnul se năștea dintr-un cuvânt.

Nu știu, s-au stins de mult, de tot în Ceruri
Lumini ce noi le-am ocrotit cândva
Crăciun e azi în mii și mii de feluri
Dar nu mai știe însă lumina.

Mi-e dor dar parcă doru-n mine plânge
Nu știu cum să mai fac s-aduc-napoi
Lumina din Ajun ce se răsfrânge
Cu raze de iertare peste noi.

S-aștept din nou ca o copilă darul
La candela iubirii să mă-nchin
Să știu că încă nu s-a pierdut harul
Căci Dumnezeu se naște din senin.

Nu pot nici eu, chiar de-am rămas copilă
Cu gând în noi lumina să-nfloresc
Mi-e dor de sărbători dar azi pe-o filă
Îi scriu lui Dumnezeu, mă spovedesc.

Luminita "Licurici" Amarie